A început o nouă sesiune de înscriere la Programul național de studiere gratuită a limbii române
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță joi, 1 februarie, că a dat start înscrierilor la o nouă etapă a programului național privind studierea limbii române. Acesta este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat, conform unui comunicat de presă emis de MEC.
Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în perioada martie-decembrie 2024. La final, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
În anul 2023, în cadrul Programul național de studiere a limbii române au fost înscrise 6 550 de persoane. Pentru organizarea și desfășurarea cursurilor gratuite de limba română de la bugetul de stat au fost alocate peste 6 milioane de lei.
În 2024, MEC preconizează ca în cadrul Programului să fie instruite circa 4 000 de angajați din sistemul educațional, sistemul medical, administrația publică, justiție, economie, inclusiv alte categorii de adulți. În acest sens, au fost alocate peste 8 milioane de lei. Durata unui curs va fi în mediu de 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică, comparativ cu cursul din 2023 care avea 60 de ore.
Înscrierea la cursuri se va face în perioada 01-29 februarie 2024 prin completarea unui formular online.
În cazul în care nu este posibilă înregistrarea online, persoanele interesate se pot adresa la numărul de telefon 068686004, în zilele de lucru, între orele 09:00 și 17:00, pentru a fi ajutate să completeze cererea.