A fost pronunțată sentința de condamnare pe cazul șoferiței de troleibuz, care a tamponat mortal fata de 12 ani în sectorul Ciocana al capitalei
Șoferiței de troleibuz care a tamponat mortal o copilă de 12 ani în sectorul Ciocana al capitalei i s-a stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, aceasta fiind recunoscută vinovată de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 14 iulie 2023, de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane.
Instanța a mai dispus (în temeiul art.90/1 din Codul penal) suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoarea, astfel că 2 ani și 6 luni din sancțiune se va executa în penitenciar de tip deschis, iar restul pedepsei de 1 an și 6 luni se suspendă pe o perioadă de probațiune de 4 ani, potrivit Procuraturii Generale.
La fel, s-a decis admiterea parțială a acțiunii civile înaintate cu încasarea din contul inculpatei în beneficiul succesorului părții vătămate a sumei de 1 milion de lei cu titlu de prejudiciu moral.
Tototadă, a fost anulat dreptul șoferiței de a conduce mijloace de transport. Astfel, permisul de conducere pe numele acesteia se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău.
Vineri, 24 martie, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că o minoră cu vârsta de aproximativ 12 ani a decedat în jurul orei 15:30, după ce a fost lovită de un troleibuz, pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei. Poliția a declarat că, potrivit versiunii preliminare, „copila a fost lovită în timp ce traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni.”