A fost lansată o platformă care va ajuta elevii claselor a IX-a să se pregătească pentru examenul la matematică

Viitorii absolvenți ai clasei a IX-a pot să-și îmbunățățească pregătirea pentru examenul la matematică prin platofrma ajutauncoleg.md. Pe platoforma elevii pot găsi fișe de exerciții la toate subiectele importante de examen: operații cu numere reale; funcția de gradul I și II; procente, proporții; sisteme de ecuații, inecuații și multe altele, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Potrivit MEC, peste 600 de mentori, elevii din clasele a XI-a și a XII-a pot ajuta elevii claselor a IX-a „să înțeleagă mai bine matematica și să se pregătească eficient pentru examen”.
„Campania «Matematica de la egal la egal» își propune să sprijine elevii de clasa a IX-a în pregătirea pentru examenul de absolvire a gimnaziului, printr-un program de mentorat susținut de colegii lor mai mari din clasele liceale. Peste 600 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a vor participa ca mentori, oferind sprijin academic colegilor lor din clasele IX-a prin sesiuni de învățare de la egal la egal”, a precizat MEC.
Portalul ajutauncoleg.md a fost elaborat și lansat de MEC și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, cu sprijinul UNICEF și PNUD.