ULTIMĂ ORĂ A decedat deputatul PAS Iurie Păsat. Motivul – șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe
Deputatul Iurie Păsat, vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară, a decedat. Decesul a survenit azi dimineața, din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe. Anunțul a fost făcut pe pagina Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Iurie Păsat s-a născut pe data de 9 august 1972. Peste câteva zile el urma să facă 52 de ani.
„Iurie Păsat a fost un coleg dedicat, muncitor, integru. De-a lungul anilor, s-a dedicat comunității, inclusiv în calitatea sa de primar al satului Bălceana.
Oferim cele mai sincere condoleanțe familiei și celor apropiați și le suntem alături în aceste momente foarte grele”, se arată în mesajul publicat de PAS.
Iurie Păsat a fost membru al Partidului Acțiune și Solidaritate din anul 2016.