7 medalii cucerite de lotul național de box la Campionatul Balcanic
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat într-un comunicat că 7 sportivi au fost premiați la Campionatul Balcanic care s-a desfășurat în orașul Loznica, Serbia.
„Roman Șpac a devenit campion la categoria de greutate de 52 kg. Ianuș Caravan a câștigat medalia de aur în categoria de 63,5 kg, învingîndu-i pe reprezentanții Serbiei și Albaniei. Alexandru Paraschiv a devenit campion, câștigând luptele împotriva unui grec și a unui sârb. Într-o luptă finală cu sportivul din Ucraina, Mihai Porombac a câștigat medalia de aur”, a informat Federația de Box din R. Moldova.
De asemena, Liviu Munteanu a cucerit medalia de argint la categoria de 92 kg, pierzând în finală împotriva luptătorului din Ucraina. După ce au pierdut meciurile din semifinale, Cătălin Turcu și Cristian Lemnaru s-au învrednicit cu medalii de bronz. Cedând în fața adversarilor lor în sferturile de finală, Igor Nazarov și Ilia Horneț au ocupat locul cinci în categoria de 80 kg.
La Campionatul Balcanic de box din acest an au participat peste 200 de pugiliști din 13 țări.