(VIDEO) 37 judecători și procurori vor fi acționați astăzi în judecată de Ministerul Justiției
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a anunțat în dimineața zilei de astăzi că R. Moldova demarează o serie de acțiuni în cadrul cărora vor fi responsabilizați demnitarii care au neglijat Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și din cauza cărora statul a pierdut numeroase dosare la CtEDO.
„Astăzi vom face publică o listă cu primele 37 de persoane care vor trebui să răspundă în fața legii pentru sumele mari de bani, pierdute de R. Moldova la CtEDO”, a declarat ministrul Cebotari.
„Aceste persoane vor fi acționate în instanță de către Republica Moldova și urmează să compenseze valoarea bănească a prejudiciilor morale, materiale, cheltuielile suportate de Republica Moldova, pentru repararea drepturilor încălcate ale cetățenilor și agenților economici. În scopul reparării prejudiciilor cauzate Republicii Moldova, Ministerul Justiției va urmări inclusiv bunurile personale ale celor culpabili de aceste acțiuni”, se menționează în comunicatul Ministerului Justiției.
De asemenea, reprezentanții Ministerului Justiției afirmă că această inițiativă vine să sporească responsabilitatea actorilor atât în domeniului justiției, cât și a întregului domeniu public, în respectarea drepturilor și intereselor legale ale persoanelor, și să sporească responsabilizarea personală. Ministerul Justiției va înainta astfel de acțiuni pentru fiecare caz pierdut de către Republica Moldova, care se încadrează în termenul de prescripție și în care este identificată vinovăția unuia sau a mai multor actori.
Sursa Video: www.ZdG.md