347 cazuri noi de infectare cu COVID-19 după efectuarea a 870 de teste primare. A decedat un medic de familie din Ialoveni
Alte 347 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 9 cazuri sunt de import (România-3, Germania-2, Ucraina-2, Egipt-1, Franța-1). Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 107 364.
În total, au fost efectuate 1074 de teste, dintre care primar – 870 şi repetat – 204.
Din numărul total de cazuri, 26 sunt lucrători medicali: medici- 10, asistenți medicali-15, personal auxiliar-1.
În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești, sunt internați 3788 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 303 în stare extrem de gravă (46 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).
Alte 768 persoane au fost tratate și externate. În total, 95 354 persoane au fost tratate de COVID-19.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 5572 persoane, iar 28 910 sunt sub supraveghere la domiciliu.
În același timp, Ministertul Sănătății raportează 14 cazuri de deces, dintre care cel al doamnei Ala Spătaru, medic de familie la Centrul de Sănătate Ialoveni. Bilanțul total al deceselor trece un nou prag psihologic și ajunge la 2304 cazuri, dintre care 56 lucrători medicali.