24 de cazuri de femicid în anul 2022. De ce autoritățile nu pot preveni actele de violență împotriva femeilor
În anul 2022 au avut loc 24 de cazuri de femicid în R. Moldova. 14 dintre femeile omorâte au raportat actele de violență organelor de drept. Acțiunile autorităților de a preveni actele de violență împotriva femeilor sunt insuficiente, susține președinta Centrului de Drept al Femeilor (CDF), Angelina Zaporojan-Pîrgari, invitata Podcastului ZdCe.
Datele prezentate în cadrul Podcastului ZdCe de Angelina Zaporojan-Pîrgari indică un număr de 50.000 de cazuri de femicid, care se produc anual, în toată lumea, iar în fiecare zi, la nivel global, 137 de femei sunt omorâte. În R. Moldova, pentru anul 2022 au fost înregistrate 24 de cazuri în care femeile au fost omorâte de către parteneri, soți sau alte rude.
Potrivit Angelinei Zaporojan-Pîrgari, incapacitatea autorităților de a proteja femeile se manifestă inclusiv în cazurile în care victima a raportat oamenilor legii actul de violență la care a fost supusă. Invitata a povestit despre un caz de femicid care a avut loc anul trecut la Cahul: „Este vorba despre o femeie țintuită la pat, care a suferit un atac vascular cerebral și se afla în grija fiului său, care de fapt a și omorât-o. Acest caz nu a apărut din senin, nu a fost un caz de violență care a apărut o singură dată și s-a consumat printr-un omor. De fapt, fiul dânsei fusese condamnat de trei ori, începând cu anul 2014. A ispășit pedeapsa în penitenciar, fiind condamnat de trei ori pentru acte de violență în familie, împotriva mamei sale. Omorul în sine s-a produs în 2022. Din 2014 până în 2022 sunt circa opt ani în care nu s-au întreprins măsuri suficiente pentru a soluționa acest caz. Ba mai mult, fiul fiind îngrijitor, acest statut de îngrijitor personal i-a fost conferit de organul de asistență socială”.
Directoarea Centrului de Drept al Femeilor a precizat că atât pedepsele mici, cât și lipsa programelor de reabilitare a agresorilor care își ispășesc pedeapsa în penitenciare contribuie la creșterea agresivității condamnaților, care, odată eliberați, se întorc în societate „mai agresivi și cu un plan de a-și duce la bun sfârșit intenția”.
Directoarea CDF a subliniat că din cele 24 de cazuri de femicid produse în anul 2022, 14 femei au raportat actul la organele de drept și totuși au sfârșit prin a fi omorâte. Mai mult decât atât, din cele circa 15.520 de sesizări ale poliției, din anul curent, privind cazurile de violență în familie, doar 2.500 au fost examinate ca și contravenții, iar restul au fost catalogate drept conflicte de familie sau acte care nu s-au adeverit ca fiind infracțiuni. Cu toate acestea, Angelina Zaporojan-Pîrgari susține că cele 13.000 de sesizări rămase în registrul doi sunt cele care escaladează cel mai des: „Raportul de letalitate ne-a arătat că în cazurile soldate cu omor, acestea erau în vizorul autorităților”.
În acest context a fost creată Comisia de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor, sub egida Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta este un organ ce analizează cazurile și oferă recomandări concrete de dezvoltare a procedurilor de prevenire a cazurilor de femicid și actelor de violență împotriva femeilor. Astfel, „se poate examina ce nu a funcționat, care sunt cele mai mari probleme în sistem, pentru a fi analizate și pentru a veni cu soluții”, a menționat Angelina Zaporojan-Pîrgari.
Găsiți AICI interviul integral cu președinta Centrului de Drept al Femeilor, Angelina Zaporojan-Pîrgari, invitată în cadrul Podcast ZdCe.