Și-au aflat sentința peste 10 ani: trei persoane, condamnate la închisoare pentru trafic de influență și corupție, într-un dosar din 2014

Trei persoane au fost recunoscute vinovate de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, corupere activă și corupere pasivă, într-o cauză penală trimisă în judecată în anul 2014. Astfel, la 23 aprilie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința prin care cei trei au fost condamnați la 8 și respectiv 10 ani de închisoare.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție (PA), în anul 2014, cei trei inculpați ar fi pus bazele unei scheme ilegale prin care pretindeau și primeau lunar un procent din veniturile mai multor agenți economici în schimbul eliberării documentelor fiscale necesare sau pentru evitarea controalelor.
„Într-unul dintre cazuri, doi dintre inculpați ar fi pretins și primit 135 335 dolari (echivalentul a 2% din veniturile companiilor) de la persoana care le gestiona, promițându-i protecție din partea autorităților fiscale, prin intermediul unui angajat al Inspectoratului Fiscal de Stat (de asemenea inculpat în dosar)”, precizează PA.
De asemenea, sub pretextul influenței prin intermediul unei persoane asupra autorităţilor statului abilitate cu funcţii de control, ar fi organizat și un „ghișeu unic” pentru colectarea lunară a plăților de până la 5% din suma livrărilor de mărfuri şi servicii a companiilor, destinate autorităților precum Inspectoratul Fiscal de Stat, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Anticorupție și Procuratura Generală. „În acest context, ar fi pretins 86 000 de lei de la o companie, pentru „organizarea protecției””, menționează PA.
Totodată, inculpatul care activa la Inspectoratului Fiscal de Stat ar fi primit de la o altă persoană care gestiona 3 companii mijloacele băneşti în sumă totală de 100 000 de lei pentru asigurarea protecţiei şi bunei desfăşurări a activităţii economice a acestora.
Inculpații nu și-au recunoscut vinovăția, însă completul de judecată a constatat, pe baza probelor, că aceștia se fac vinovați de comiterea infracțiunilor. Unul dintre judecători a exprimat o opinie separată.
Prin urmare, instanța a condamnat doi dintre inculpați la câte 10 ani de închisoare, pentru comiterea a două episoade de trafic de influență și trei de corupere activă. De asemenea, aceștia au primit câte o amendă în valoare de 7 000 de unități convenționale (echivalentul a 140 000 de lei, la valoarea unității de 20 lei).
Cea de-a treia persoană a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă, primind și o amendă de 2 500 de unități convenționale (50 000 de lei).
În plus, toți cei trei inculpați au fost privați de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 5 ani. Instanța a dispus și confiscarea următoarelor sume: 25 400 de dolari și 80 000 de lei, mijloace bănești ridicate în timpul perchezițiilor și recunoscute în calitate de corp delict, și 115 335 dolari, confiscați din contul a doi inculpați, ca venituri provenite din infracțiuni.
Până la rămânerea definitivă a sentinței, pentru toți cei trei inculpați a fost dispusă măsura preventivă – arestul preventiv, unul din ei fiind anunțat în căutare, neprezentându-se în fața instanței.
Sentința poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru, în termen de 15 zile.