Bogdan Zumbreanu: Să aducă fotografia de la biserică, cum stau eu alături de Plahotniuc cu coroana pe cap
Şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Bogdan Zumbreanu, neagă că naşul său de cununie ar fi deputatul PD, Vladimir Plahotniuc.
„Eu nu sunt finul lui Plahotniuc. Cel care spune că eu sunt finul lui Plahotniuc, să aducă fotografia de la biserică, cum stau eu alături de Plahotniuc cu coroana pe cap. Dacă s-ar prezinta aşa ceva, eu am să vă confirm asta. Credeţi-mă că acestea sunt minciuni gogonate şi să le fie ruşine celor care spun aşa ceva. Deja naşul meu de cununie mai să-mi dea colacii înapoi că lumea zice că e altcineva naşul. Dacă o să fie cazul şi o să se insiste până la sânge, cum s-ar spune, o să vă prezint fotografiile de la biserică”, a mai spus Zumbreanu.
Întrebat de unde îl cunoaşte pe Plahotniuc şi în ce relaţie este cu acesta, Zumbreanu a răspuns, „Dumnevoastră daţi deja întrebări… Atâta e tot ce am avut de spus”.
Amintim că, în presă, au apărut mai multe afirmaţii potrivit cărora şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, ar fi finul lui Vladimir Plahotniuc.