Un sat în care meșteșugăritul este „pe cale de dispariție”
Satul Hrubna Nouă din raionul Fălești este „pe cale de dispariție”. Viorica Mocanu, locuitoare a satului declară că „din cele 186 de case care sunt în Hrubna Nouă, 45 de case sunt în stare avansată de deteriorare”. O problemă este și lipsa locurilor de muncă, din care cauză mulți tineri sunt nevoiți să plece sau la oraș, sau în străinătate.
O altă problemă este și dispariția meșterilor populari. Deși localnicii spun că, anterior, meșteșugăritul era popular, astăzi mulți meșteri sunt în etate, iar tinerii nu sunt interesați de meșteșugărit.
„Au fost mai mulți meșteri populari, unii sunt în etate, iar alții au decedat”
Săptămâna trecută echipa ZdG a fost în vizită în raionul Fălești, unde a decis să viziteze și meșteri populari din regiune, pentru a afla cum se descurcă aceștia pe timp de criză. Astfel, reporterii au fost direcționați de către directoarea Casei de cultură din Taxobeni, Nadejda Parascan, către familia meșterului Ignat din Hrubna Nouă. Potrivit acesteia, în satul Taxobeni au fost mai mulți meșteri populari, unii însă sunt în etate, iar alții au decedat.
„Au fost câteva doamne care se ocupau cu broderia artistică, dar două doamne au decedat. Cu prelucrarea lemnului am avut, dar a decedat. Acum în satul nostru au rămas doar persoane în vârstă care în tinerețe s-au ocupat cu țesutul covoarelor și cu broderia”, declară Nadejda Parascan pentru Ziarul de Gardă.
Întrebată despre activitățile care sunt organizate în cadrul Casei de Cultură Taxobeni, directoarea spune că „avem formație folclorică cu care participăm la diferite festivaluri. La Casa de Cultură din Taxobeni se organizează discotecă, tenis de masă, șah și dame”.
Funcția de angajată auxiliară – unica funcție achitată din bugetul de stat în satul Hrubna Nouă
În Hrubna Nouă, echipa ZdG a fost întâlnită și ghidată de localnica Viorica Mocanu. Femeia a activat timp de 12 ani în calitate de directoare a Casei de Cultură din Hrubna Nouă, pe jumătate din norma lunară a timpului de muncă, iar pe cealaltă jumătate din normă a activat în calitate de angajată auxiliară (făcea curățenie) în aceeași instituție.
Viorica Mocanu spune că, începând cu anul 2022, primăria Taxobeni a decis că satul Hrubna Nouă nu mai are nevoie de director al Casei de Cultură și a rămas doar în funcția de angajată auxiliară, în prezent aceasta fiind unica funcție achitată din bugetul de stat în satul Hrubna Nouă.
„Dereticătoarea” Viorica Mocanu este singurul om din localitate care la necesitate îndeplinește neoficial funcții cumulative de „paznic și orice e nevoie”. Tot Viorica este cea care menține legătura dintre comunitatea locală și primăria satului Taxobeni.
„Am lucrat 12 ani ca director al Casei de Cultură pe jumătate de salariu și jumătate de salariu ca dereticătoare. De anul trecut primăria a decis nu știu din ce considerente că nu trebuie în sat director al Casei de Cultură și am rămas doar pe jumătate de salariu ca dereticătoare. Dar duc funcția ca orice – dereticătoare, paznic.
Mai am câțiva ani până la pensionare și am vrut să-mi păstrez locul. Ramura ca director de cultură a fost eliminată și am rămas să fac doar curățenie”, povestește Viorica Mocanu.
Hrubna Nouă – un sat fără școală, fără grădiniță și fără locuri de muncă
Hrubna Nouă are oficiu poștal și punct medical, unde vine săptămânal medicul de familie de la Centrul Medicilor de Familie din satul Izvoare. Locuitorii din Hrubna Nouă pot primi consultații medicale în fiecare zi de vineri, în intervalul orelor 9.00-14.00. Când au nevoie de medicamente sau de spitalizare, aceștia se adresează la farmaciile și spitalele din orașele Fălești, Ungheni sau din satul Sculeni.
Satul nu are școală și nici grădiniță de mai bine de 25 de ani. Astfel, cei 24 de elevi și 16 copii de vârstă preșcolară sunt transportați pe parcursul săptămânii la instituțiile de învățământ din Taxobeni și Sculeni. Cea mai stringentă problemă a locuitorilor, potrivit Vioricăi, este lipsa școlii și a grădiniței.
Locuri de muncă în sat tot nu sunt. De aceea, după cum ne relatează Viorica, „tinerii pleacă, majoritatea oamenilor din sat sunt pensionari, iar puținii care au mai rămas se ocupă cu agricultura. În familiile mai tinere, cel puțin un membru este plecat peste hotare”.
„Personal, am deschis o afacere mică. Am o stână de 200 de oi. Vindem brânză, miei. Majoritatea familiilor au pe cineva plecat la muncă peste hotare”, ne spune Viorica.
Deși locuitorii consideră că satul este pe cale de dispariție, primărița satului Taxobeni, Lilia Dubasari, care are în administrare și satul Hrubna Nouă, este de părere că acesta „nu este pe cale de dispariție, deoarece în sat sunt și familii tinere. Unele persoane din sat lucrează în orașul Ungheni, altele se ocupă cu grădinăritul. În sat sunt familii cu mulți copii – două familii au câte cinci copii, iar circa șase familii au câte trei copii”.
Potrivit reprezentanților Primăriei Taxobeni, populația satului Hrubna Nouă este de 286 de locuitori. Deși e amplasat în apropierea frontierei cu România, potrivit recensământului din 2004, 58,61% din populația satului este de naționalitate rusă și doar 39,07 este vorbitoare de limbă română.
Din lipsă de materie primă și clienți, meșteșugăritul a devenit un hobby
Meșterul popular Ignat Ovcinenco din satul Hrubna Nouă împletește coșuri din lozie. Din lipsă de materie primă și clienți, meșteșugăritul a devenit mai mult un hobby pentru bărbat, care împletește câte cinci-șase coșuri din lozie pe vreme de iarnă.
Familia meșterului Ignat este o familie recompusă care a crescut șapte copii. Deși în trecut Ignat a fost inginer electrician, a învățat arta împletitului din lozie de la fratele său mai mare și a transmis-o mai departe unui vecin care, între timp, a plecat peste hotare. Din cei șapte copii niciunul nu a preluat arta împletitului din lozie de la tatăl lor.
„Fac așa coșuri la comandă. Am rămas eu și vecinul care mai împletim coșuri din lozie. Eu l-am învățat pe acest vecin să împletească coșuri. E adevărat că el împletește diferit. Împletesc cinci-șase coșuri pe iarnă. Aș putea împleti mai multe, dar materie primă nu este. Bătrânii noștri împleteau zeci de coșuri din lozie”, ne spune Ignat Ovcinenco.
Familia meșterului Ignat a trecut iarna cu bine, deoarece a avut provizii de lemne din anii trecuți. Bărbatul spune că una dintre modalitățile prin care familia lui își câștigă existența este comercializarea fructelor pe care le strânge de pe cei 51 de ari de livadă pe care îi deține în jurul casei.
„Ne străduim să mai avem și noi al nostru ceva. Un pic de acolo, un pic de dincolo, un pic de la fructe, un pic de la legume. Copiii cu ce ne mai ajută. Așa trăim. Ce să facem?
Mă gândesc că trebuie să-i ajutăm noi pe copii – să n-ajungem să ne ajute copiii. Că noi suntem părinți. I-am crescut și câteodată, poate, ne e rușine că vin copiii la noi și noi nu suntem în stare să-i dăm ceva copilului. Te uiți că și ei au copiii lor. Trebuie să-și facă familia, viitorul lor.
Noi ne duceam la mama noastră și ea ceva scotea și ne părea foarte bine… câteva ouă, o bucată de învârtită, o găină o tăia și ne-o da. Și ne gândim: Doamne, uite, mama la 87 de ani își permite ceva să ne dea. Noi am fost nouă copii în familie. Ea își permitea, dar noi cam nu ne-am permite să mai dăm ceva copiilor. Noi ne străduim cum putem. Foarte. Noi nu stăm”, accentuează Raisa, soția meșterului Ignat.
Pentru a afla care este în prezent situația meșteșugăritului în R. Moldova, Ziarul de Gardă l-a contactat pe Sergiu Boboc, consultant principal al Direcției Arte, Industrii Creative și Educație Artistică a Ministerului Culturii.
„Astăzi, cu regret, acesta este mai mult un hobby decât o afacere privată. Avem și Centre Meșteșugărești care au o activitate destul de prodigioasă. Ei participă la diverse festivaluri, concursuri naționale și internaționale, cu expunerea acestor lucrări care se bucură de o mare popularitate și interes din partea publicului.
Avem centre de meșteșugari care sunt înregistrate, atestate, au titlu model, aceste persoane sunt angajate oficial de către fondator. În cazul localităților rurale, aceste persoane sunt angajate de către Primărie și sunt remunerate.
Dar în mare măsură avem meșteri populari pentru care (meșteșugăritul, n.r.) este un hobby, pentru că nu au o piață de desfacere și nu se preocupă de comercializarea lucrărilor pe care le produc”, ne-a spus Sergiu Boboc.
