Născuți sub semnul războiului
Aplecată deasupra căruciorului, Ludmila îi cântă încet lui Ivan cântecelul de leagăn pe care îl știe de la mama sa. N-am înțeles nimic din cuvintele în ucraineană pe care le rostește, dar îmi e clar că sunt despre ceva frumos și liniștit. Este atâta pace în vocea ei – atâta cât să-l păzească pe micuț de toată urâțenia războiului. De aceea a fugit Ludmila din Ucraina în Moldova – ca să poată să-i cânte în primele zile de viață acest cântec, neîntrerupt de țiuitul sirenelor sau de bubuitul rachetelor.
Ivan. 8 martie 2022. Strășeni.
„S-a născut… nu acasă.”
Ivan s-a născut pe 8 martie 2022 la maternitatea din Strășeni. „Îl cheamă Vanecika”, ni l-a prezentat emoționată Ludmila, în timp ce sora lui, cu șase ani mai mare, Dașa, alături de care a ieșit la plimbare în curtea blocului de la Vatra unde închiriază acum un apartament, a zbughit-o la joacă. „S-a născut pe data de opt martie. Uite așa cadou i-a făcut mamei. S-a născut… nu acasă. Aș fi vrut să se nască acasă, dar așa s-a întâmplat…”.
Ludmila, alături de Dașa și Ivan, în curtea blocului de la Vatra, unde se adăpostesc de război
Ludmila s-a întors cu spatele spre terenul de joacă, așa încât Dașa să nu vadă că plânge din nou. A fugit în Moldova cu Ivan în burtă și cu Dașa de mână, a doua zi după masacrul din orașul ei, Podolsk, unde o bază militară a fost aruncată în aer pe 24 februarie, iar 22 de oameni au murit. „E groaznic, erau 11 femei și 11 bărbați. Nu îi cunoșteam personal, dar erau oameni din orașul nostru, oameni ca noi, cu familii și copii. Și acum nu mai sunt.”
Tata l-a văzut doar în video
Ludmila a oftat, și-a sters fața cu mâneca și ne-a povestit că soțul a urcat-o imediat în mașină împreună cu Dașa. I-a pus acolo și geanta pe care o avea deja pregătită pentru maternitate, iar după o zi întreagă de stat în cozi la benzinărie și apoi la frontieră, au trecut granița, ea și fetița. „Și el?” o întreb, intuind deja răspunsul.
„El s-a întors să lupte. Să ne apere țara, pentru ca noi să putem să ne întoarcem cât mai curând acasă, să trăim într-o țară liberă și în liniște.”
Alexandr nu și-a îmbrățișat încă fiul. În ziua în care s-a născut, medicii din Strășeni i-au dat Ludmilei băiatul în brațe și, așa cum i-a rugat ea, și telefonul, făcându-i legătura cu soțul. „Eram atât de fericiți ambii pentru că l-am văzut sănătos și atât de îndurerați pentru ce se întâmplă încât aproape că nu ne-am putut vorbi”, povestește Ludmila.
„La spital ne-au primit foarte bine. Le mulțumesc mult medicilor, ei au făcut totul ca eu și copilul să fim sănătoși. Am născut mai devreme de termen, dar a fost totul bine”. Iar gândurile i-au rămas acolo, în Ucraina, unde se află soțul, părinții și surorile. Pentru ei toți este îngrijorată, nu întotdeauna îi poate suna și de fiecare dată când cineva nu ridică receptorul, o cuprinde frica.
Dașa, 6 ani: „Știu că în curând ne vom întoarce acasă. Așa a spus tata.”
Discuția ne-a fost întreruptă de Dașa, care a venit bucuroasă să-și anunțe mama că tocmai a cunoscut în curte și alți copii ucraineni pe care părinții i-au adus aici ca să-i păzească de război. Ea pare cea mai convinsă că va fi bine în curând și că, împreună cu fratele și mama, vor fi din nou acasă. Așa i-a spus tata la telefon, iar ea nu se îndoiește.
După ce Ludmila mi-a promis că îmi va traduce cântecul de leagăn, le-am lăsat la terenul de joacă și am plecat să cunoaștem un alt copil născut în R. Moldova, în refugiu.
Marta. 8 martie 2022. Chișinău
În ziua în care Ivan se năștea la maternitatea din Strășeni, la Chișinău, la Institutul Mamei și Copilului (IMC), venea pe lume Marta. „O voi numi așa pentru că s-a născut pe opt martie”, ne-a explicat Roza și a fost singura oară pe parcursul întâlnirii noastre când a zâmbit.
„S-a pornit sirena, noi am alergat la subsol, iar o fată năștea. Noi fugeam, iar ea năștea.”
Roza este din Odesa, are o casă pe malul mării și avea și o viață împlinită. Acolo urma să și nască. Era internată la maternitatea din oraș când a început războiul.
„Dormeam în salon, iar pe la ora patru, cinci dimineața am auzit niște bubuituri despre care nu am înțeles ce erau, păreau împușcături, dar erau asurzitoare. S-au inclus sirenele, femeile erau speriate. Ne-au dus imediat în subsol. Când s-au mai liniștit lucrurile, am revenit, dar eram ca într-o cursă. Peste zi se porneau din nou sirenele și pe noi ne duceau din nou în subsol”.
Roza povestește că în subsolul spitalului angajații au amenajat câteva lucruri pentru ca ele să poată să stea acolo – au cărat paturi, saltele, perne, au adus și scaune.
„Cel mai groaznic mi s-a părut când, la un moment dat, s-a pornit sirena, noi am alergat toate la subsol, dar o fată năștea. Noi fugeam, iar ea năștea.” Roza a reușit să surprindă într-un moment de liniște câteva poze cu doctorița care a asistat acea naștere.
În subsolul maternității din Odesa. Asistentă medicală, epuizată după o naștere
„După ce am născut, mi se părea că cineva împușcă, aveam asta în urechi. Îmi era frică.”
La câteva zile după ce a început războiul, însărcinată și speriată, Roza a urcat în mașina soțului direct din maternitate, în papuci de cameră și halatul de spital. La vamă, el s-a întors, iar ea a fost preluată de voluntarii de la Palanca, încălțată și îmbrăcată din donații.
„M-am așezat în microbuz și niște fete m-au întrebat: „Încotro mergi?” Le-am spus că trebuie să merg urgent la spital, ele m-au adus la spital. Apoi am primit totul de la oameni pe care nici nu-i cunosc – mi-au adus cărucior, scutece, mâncare, haine. În Moldova oamenii sunt atât de buni.”
Peste nici două săptămâni, Roza a născut la IMC, cu o lună mai devreme decât ar fi fost normal. Fetița e sănătoasă, dar mama nu a reușit să se trateze de teamă. „Aici e liniște și simt că micuța mea este în siguranță, dar după ce am născut stăteam în salon și mi se părea că cineva împușcă, aveam asta în urechi. Îmi era frică.”
Adelina. 6 martie 2022. Strășeni.
În refugiu s-a născut și Adelina, iar acum mama ei o leagănă în brațe într-o cameră dintr-o tabără de odihnă de lângă Scoreni transformată de curând în centru de plasament pentru refugiați.
Svetlana și fiica sa, Adelina, în camera din tabăra de odihnă de lângă Scoreni
„Sunt bucuroasă că am născut la voi, la Strășeni. Prietena mea a născut într-un subsol din Kiev.”
„Sunt foarte bucuroasă că am ajuns aici la voi la Strășeni și mi s-a oferit ajutor. Noi am venit goi, descălțați, fără nimic la spital. Ne-au primit foarte bine și ne-au oferit totul. Alte prietene ale mele nasc în subsoluri. Acolo au un medic la 10 persoane”.
Svetlana ne-a povestit cum una dintre prietenele sale a născut în subsolul unui bloc din Kiev. A primit de la ea doar un mesaj scurt în care aceasta i-a spus că stă zi și noapte în subsolul întunecat și rece împreună cu bebelușul. Nu a reușit să afle mai multe. Tare speră că este bine și ea, și copilul și că se vor întâlni să iasă la plimbare cu picii așa cum aveau de gând înainte să înceapă coșmarul din țara lor.
La tabăra de odihnă din Scoreni, ea și Adelina au o cameră doar pentru ele. Svetlana spune că este vizitată de un medic la fiecare două-trei zile și că primește tot de ce au nevoie.
Am întrebat-o dacă îi va povesti Adelinei despre război când va crește. „Da, îi voi povesti. Îi voi povesti neapărat, dar sper că aceasta va fi doar o istorie din trecut, o poveste care s-a încheiat demult.”
Medic: „Când le întreb cum se simt, așa cum îmi e datoria, ele izbucnesc în plâns.”
De la începutul războiului purtat de Rusia în Ucraina și până vineri, 25 martie, 26 de femei refugiate din țara lor au născut în R. Moldova, cele mai multe dintre ele – la IMC din Chișinău.
Toate cele trei femei pe care le-ați cunoscut în acest articol au născut prematur.
Marin Rotaru, șeful Departamentului Ginecologie și Obstetrică al IMC spune că alte refugiate au suportat sarcini stagnate, avort spontan și alte complicații.
„Stresul, frica, faptul că s-au aflat mult pe drumuri, că nu au avut o alimentație adecvată influențează sănătatea lor și a feților. Când mă apropii de aceste femei și, așa cum îmi este datoria, le întreb cum se simt, cele mai multe dintre ele izbucnesc în plâns” povestește Marin Rotaru.
Doctorul afirmă că în instituție este psiholog care discută cu însărcinatele refugiate și cu noile mămici, dar mult sprijin și înțelegere vine de la medici și asistenți.
Un cântec despre cocori
Zilele trecute, Ludmila mi-a trimis traducerea cântecului de leagăn. În ucraineană sună așa:
Ой люлі, люлі,
Налетіли гулі, налетіли гулі,
Та й сіли на люлі.
Стали думать і гадать,
Чим дитятко годувать…
E despre un stol de cocori, care se așază pe marginea unui cărucior, îl hrănesc pe copilul aflat în el, îl leagănă și îl alintă până acesta adoarme. E despre pace și cer liniștit, o imagine la care speră acum fiecare mamă din Ucraina.
