(VIDEO) Învingătoarele
Cancerul este boala secolului XXI, un fel de bombă atomică a organismului, care reuşeşte anual să ucidă 8,8 milioane de oameni din întreaga lume. Aici, nu vom vorbi despre cei care au pierdut, ci despre oamenii care au ieşit învingători în această luptă pentru supravieţuire, debarasându-se mai întâi de propriile frici.
„Când medicul îţi spune că ai cancer, ţi se pare că lumea se prăbuşeşte şi se transformă în nisip viaţa pe care ţi-ai clădit-o şi viitorul la care visai. Până atunci aveai impresia că tot timpul din lume îşi aparţine şi că nu mai conta că-l iroseşti. Acum, când timpul ţi-i limitat, ce faci?”, ne povestesc femeile care, într-o zi, au trebuit să-şi reia viaţa de la început.
„Trebuia să ne grăbim, trebuia să reuşim”
„Ai cancer” – cu aceste cuvinte începe drama mai multor femei care au ajuns pradă a acestei tumori. Până a afla verdictul, boala le-a pândit, le-a urmărit, s-a apropiat de ele, atacându-le, fără a-şi lăsa simţită prezenţa. „Când auzi aceste cuvinte, în cap îţi vin doar istorii groaznice, pe care fie le-ai auzit, fie le-ai citit. Este boala despre care mereu eviţi să vorbeşti, gândind că aşa nu are cum să te găsească… Ca şi mulţi alţii, când treceam pe lângă Institutul Oncologic, mă gândeam că acolo oamenii ajung ca să moară, nu ca să se trateze. Într-o zi, venise şi timpul meu”, ne spune Tatiana Pranju. În acea zi, făcea un duş şi a observat că i s-a schimbat forma pieptului. A palpat un nodul în piept. S-a adresat la medic, a făcut investigaţii. Iniţial i-au spus că e ceva neînsemnat, dar ea simţea că ceva nu-i în regulă. A decis să se adreseze la alţi medici. „La Institutul Oncologic am ajuns peste o lună. Mi-au spus că e o problemă şi că trebuie să acţionăm cât mai repede, ca să nu se agraveze, pentru că tumoarea creştea. La 10 mai 2017 m-au diagnosticat, iar la 20 mai făceam deja prima chimioterapie. Totul se făcea repede, ca să reuşim. A început lupta pentru timp”, îşi aminteşte Tatiana. După ce i s-a comunicat diagnoza, a fost cuprinsă de frică. A plâns câteva zile. După care şi-a dat seama că trebuie să lupte, dar nu să se plângă sau să se ascundă în cameră. „Am înţeles că dacă mă voi speria şi voi renunţa la luptă, boala mă va învinge. Nu puteam admite acest lucru. Aveam un copil de 10 ani”, spune ea.
Nicicând nu s-a gândit că suferă de o boală „specială”. Când mergea la spital nu se gândea la moarte. „Când mi-au pus diagnoza, m-am întrebat: de ce am „câştigat” această boală? Ce concluzii trebuie să trag şi ce trebuie să înţeleg după asta?”.
„Plângeam atât de tare…”
„Speram atât de mult că nu voi avea cancer, eram atât de încrezătoare în gândurile şi rugăciunile mele, încât cuvintele medicului au fost ca o lovitură în spate… Când l-am sunat să-mi spună rezultatul analizelor, eram singură acasă, copilul era la şcoală, soţul – la serviciu. Aveam senzaţia că picioarele nu mă ascultă. M-am aşezat pe pat şi am început să plâng. Plângeam atât de tare…”, mărturiseşte Zinaida Scripnic, care a observat că-i sângerează sânul a doua zi după Revelion. Trei zile a stat acasă, sperând că va trece. Când a văzut că nu se schimbă nimic, s-a adresat la medicul de familie, care i-a spus să facă analize medicale la Institutul Oncologic.
„După câteva ore, m-am luat în mâini, m-am ridicat, am făcut investigaţii, am mers la mai mulţi medici, să văd ce pot face. Aşa a pornit competiţia mea cu timpul şi cu cele mai mari frici: în primul rând, frica de a rata să văd cum îmi creşte feciorul, de doar 7 ani, de a nu-l vedea adolescent, tânăr… Frica de a pierde atâtea şi de a fi ştearsă din vieţile celor dragi… Această etapă din viaţa mea a fost ca o competiţie: ori supravieţuiesc şi înving, ori mă las înfrântă şi mor. Şi prezentul arată că nu am alergat în zadar, or, în cele din urmă, am învins”, ne spune zâmbind Zinaida, o femeie cu părul blond, care poartă mereu zâmbetul pe buze. Despre ea, chiar de la prima vedere, ai impresia că e încărcată cu voie bună şi căldură, iar copilăria parcă îi rătăceşte în priviri.
„Am lăsat grijile cotidiene şi m-am focusat pe lucruri pozitive. Chiar în salonul de la spital încercam să nu mă las influenţată de atmosfera sumbră, lipsită pe culoare. În Institutul Oncologic foarte rar vezi oameni zâmbind. Toată lumea e tristă. E atât de necruţătoare această boală! Personal, cunosc foarte multe cazuri când oamenii s-au pierdut. Când conştientizezi că de această boală suferi şi tu, îşi este extrem de dureros. Adesea, credeam că e un vis urât şi că va trece. Mâine, la trezire, voi înţelege că totul a fost doar un coşmar. Dar nu era deloc aşa”, zice ea. A fost operată de urgenţă, pentru a i se înlătura tumoarea.
„Aştepţi să treacă totul”
„Nicicând nu m-aş fi gândit, dar cel mai greu mi-a fost să-mi anunţ părinţii. Ştiam că o să-i doară când vor afla, că nu vor mai putea sta liniştiţi şi că vor fi asaltaţi de cele mai sumbre gânduri care îi vor face să sufere. După nopţi nedormite, mi-am luat inima în dinţi şi le-am spus că voi face chimioterapie şi că va urma o perioadă de profilaxie. Le-am spus în formă lejeră, ca să nu-i întristez, deşi ştiu prea bine că niciun părinte nu poate trece uşor peste asta. Ştiu că au suferit, ştiu că le-a fost frică şi mă bucur că nu am fost lângă ei atunci când făceam tratamentul şi nu m-au văzut. Aproape tot tratamentul a fost făcut pe timp de vară, când băiatul era în vacanţă la tatăl său şi eu am trecut peste toate singură. Sunt fericită că nimeni nu m-a văzut suferind. Mi-am spus că nu e grav că îmi cade părul, pentru că va creşte. Mi-am pus batista şi mergeam înainte”, povesteşte Tatiana despre tratamentul în care organismul şi medicamentele încercau să nimicească tumoarea. „E foarte greu să treci de chimioterapie. De fapt, aparent, totul e simplu: ţi se face o perfuzie şi peste o oră mergi acasă. În ziua a treia începe efectul cel mai insuportabil. Ai impresia că vei muri. Simţi cum întregul organism parcă moare. Nu poţi mânca, nu poţi bea, senzaţia de greaţă nu te lasă. Stai întins pe pat ca o legumă şi aştepţi, simplu, să treacă asta, ca organismul să-şi facă misiunea şi să depăşească totul. Simţeam că nu mai pot”, îşi aminteşte femeia despre lunile în care învăţa să se readapteze la altă realitate, să-şi reajusteze normalitatea de ieri la cea de azi, chiar dacă se simţea parcă ciobită în interior.
„Cât eram internată la spital, încercam să-mi încurajez colegele de salon. Aşa mă încurajam şi pe mine că totul va fi bine, însă, ajungând acasă, m-am lăsat cuprinsă de spaimă, de frică. Acasă, între pereţii mei, începu să-mi fie frică să ies afară, să discut cu cineva, să merg pe drum. Acest lucru l-a simţit soţul şi a început să mă scoată tot mai des la plimbare, la restaurant, la concert. Afară am înţeles că oamenii sunt la fel ca şi înainte şi singurul lucru care s-a schimbat era în imaginaţia mea”, constată Zinaida.
„Tumorile nu dor”
„De fapt, aceasta este o luptă cu tine însuţi. Îmi place când ne numesc învingătoare. Nu pentru că am fi nişte eroi, ci pentru că ne-am învins fricile, am învăţat să trăim cu asta. Am învins acolo unde unii cedează. Ne-am învins fricile, gândurile negative, pesimismul. Poate chiar ne-am învins frica de moarte, am privit-o în ochi, după care ne-am întors şi am regăsit sensul vieţii. Boala nu-i atât de groaznică, cât frica că nu vei rezista, nu vei reuşi, vei ceda. Acum sunt o fiinţă care se descoperă, se acceptă aşa cum e şi-i place să trăiască. Cu încetul, înţeleg cât de minunată-i viaţa şi acest lucru e cel mai important”, recunoaşte Tatiana Pranju.
„Cancerul mamar este a doua cea mai frecventă formă de cancer depistată în R. Moldova şi afectează în mare parte femeile. Aceasta este realitatea şi nu mai trebuie să-l privim ca pe sfârşitul lumii. E o boală care da, pune în pericol viaţa şi contribuie la rata mortalităţii. Nu e vesel, dar lucrul pe care trebuie să-l înţelegem e să mergem la medic regulat, aşa cum mergem de două ori pe an la dentist pentru o curăţare”, susţine Dorina Baltag, o tânără care în urmă cu un an a învins cancerul mamar.
„Tumorile nu dor. Nu le simţi, dar într-un timp foarte scurt, reuşesc să te distrugă. Tumoarea este un organism care are studii academice şi indiferent de cât de mult am lupta, această tumoare e mereu în căutare de modalităţi cât mai eficiente pentru a se apăra şi a se modifica. Cancerul e un rival nemilos, un rival atât de dur, încât dacă ai scăpat ceva, cât de puţin, undeva ai greşit şi ai făcut un pas greşit – ai pierdut această luptă”, susţine Vitalie Machidon, chirurg la Institutul Oncologic.
Potrivit medicului, cauzele apariţiei cancerului sunt diverse: traume, stres, griji, ereditate, radiaţii etc. Însă, lucrul cel mai important e ca oamenii să se adreseze la timp la medic. „Cu cât mai repede se depistează, cu atât pacienţii au mai multe şanse de supravieţuire”, spune medicul.
„E o cursă cu timpul, nu trebuie să-ţi fie frică să mergi periodic la medici. Cancerul poate fi tratat. Nu trebuie să ne fie frică să vorbim despre asta. Nu purtăm vreo vină că suferim de cancer”, adaugă Tatiana Pranju.
Anual, la nivel global, se înregistrează peste 14 milioane de cazuri noi de cancer, iar 8,8 milioane de persoane diagnosticate cu cancer decedează. În R. Moldova, numărul persoanelor bolnave de cancer este în creştere. Maladiile oncologice constituie a doua cauză principală a mortalităţii în R. Moldova, după maladiile cardiovasculare. La 1 ianuarie 2017, au fost înregistrate peste 52 de mii de persoane diagnosticate cu diverse tipuri de cancer, anual fiind depistate peste 9 mii de cazuri noi. Conform datelor statistice, doar în 2016, au decedat 6226 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer (16% din numărul total al persoanelor decedate).
În pofida incidenţei şi mortalităţii înalte, în R. Moldova funcţionează o singură instituţie care oferă tratament specializat pacienţilor oncologici. Anual, 10 mii de persoane nou-diagnosticate sunt tratate la Institutul Oncologic, suplimentar celor diagnosticate anterior, fapt ce cauzează cozile la uşile medicilor specialişti, susţine Larisa Catrinici, directoarea Institutului Oncologic din R. Moldova.
Din numărul de pacienţi bolnavi de cancer, 49% sunt trataţi prin intervenţii chirurgicale, 40% prin radioterapie şi 11% în urma tratamentului sistemic chimioterapie/hormonoterapie/imunoterapie.
Citiți și:
