Din gunoi, la muzeu: Icoane, medalii și alte obiecte aruncate de moldoveni la gunoi primesc o a doua șansă la „Muzeul Lucrurilor Pierdute”
Întâi, muncitorii au salvat de pe banda de sortare icoanele, apoi tot felul de suvenire aduse de către oameni din vacanță, iar cel mai recent – niște cărți. Acestea decorau, inițial, unele încăperi din spațiul de muncă al angajaților respectivi.
Din 2021, la Chișinău, pe lângă o fabrică de reciclare, s-a deschis „Muzeul Lucrurilor Pierdute”. Exponatele acestuia sunt obiecte „pescuite” de către muncitori de pe banda de sortare a gunoiului, iar scopul proiectului este de a da o a doua șansă lucrurilor care i-au bucurat și le-au fost de folos odată oamenilor, dar apoi au ajuns la gunoi.
Ideea muzeului a pornit de la angajații care sortează de pe linia de deșeuri solide. Aceștia, atunci când găseau lucruri interesante, cum ar fi icoane, mai vechi sau mai noi, diverse suvenire, jucării pentru copii sau lucruri pentru casă, care erau în stare bună, le puneau deoparte. „Multe perne și saltele ajunse la gunoi, au fost apoi donate adăposturilor de animale”, afirmă reprezentanții muzeului.
Văzând că locul angajaților era decorat cu lucruri interesante, cei de la uzina de sortare au decis să adune toate acele obiecte la un loc și să facă un punct de atracție pentru vizitatori, pentru a sensibiliza oamenii în privința consumului excesiv de produse. „Așa, am ajuns să creăm, din aceste lucruri interesante, un muzeu”, spune reprezentanta acestuia, Irina Balica.
Obiecte rătăcite
„Muzeul Lucrurilor Pierdute” a primit această denumire deoarece inițiatorii consideră că exponatele au fost utile și pot fi așa în continuare, însă ele s-au pierdut în timp și spațiu.
„În timp – pentru că vedem aici tehnică veche, lucruri pe care nu le mai putem găsi în producere sau în vânzare prin magazine. Și în spațiu – pentru că vedem aici și multe suvenire, instrumente muzicale din alte țări, din alte culturi. Noi credem că aceste obiecte sunt un simbol al unei culturi separate și că nu trebuie să ajungă la groapa de gunoi”, adaugă Balica.
În prezent, nu se poate face o estimare despre cel mai scump sau cel mai ieftin obiect aflat la muzeu. Dar, e cert că acesta adună la un loc și cărți vechi, și aparate de fotografiat folosite frecvent în trecut, și veselă poleită cu aur. De asemenea, mai recent, la gunoi ajung și multe jucării sexuale.
Totuși, cele mai multe sunt obiectele aduse de prin vacanțe, cum ar fi o mască din Veneția, o tobă cu inscripția „Maldive”, un ceas cu inscripția „Praga”, diverse scoici și suvenire.
„Acestea au îndeplinit satisfacția de a cumpăra ceva din locul respectiv, după care nu și-au mai găsit un rol acasă”, subliniază Irina Balica.
Creatorii Muzeului sunt de părere că dacă nu avem nevoie de un lucru, e mai bine să nu îl procurăm, „pentru că până la urmă, îl aruncăm, ne poluează și tot nouă ne facem rău”.
A doua șansă pentru obiectele salvate de la groapa de gunoi
Pe lângă suvenirurile din vacanțe, la Muzeu ajung și multe medalii de la diverse competiții. „Nu cred că este foarte mare nevoie de ele, probabil se poate inventa un alt tip de premiu pentru maratoniști, pentru cei care participă, pentru cei care câștigă, întrucât ele nu mai trebuiesc la un moment dat în casa omului și sunt aruncate la gunoi. Oamenii nu au ce face cu ele mai departe”, explică Balica.
De asemenea, Muzeul păstrează mai multe picturi și tablouri realizate în diverse tehnici. „Eu consider că acestea încă sunt lucruri valoroase”, adaugă ea.
Obiectele expuse, peste 200 la număr, nu sunt toate de care dispune muzeul. Alte potențiale exponate se află în stoc, la depozit și urmează să fie dezinfectate, unele restaurate, pe alocuri, și mai apoi amplasate.
Angajații de la uzina de sortare au grijă, în continuare, ca ceea ce văd ei mai bun să nu ajungă la groapa de gunoi, dar să fie adus la depozit. Lunar, se face o revizie și sunt alese lucrurile noi despre care cei de la muzeu cred că merită să fie expuse.
Planurile de viitor ale inițiatorilor, pe lângă a atrage atenția la consumul rațional, sunt extinderea muzeului și transformarea sa într-un second chance shop, un magazin care ar da o a doua șansă acestor lucruri. Ele ar urma să fie expuse spre vânzare, la un preț simbolic unic.
Muzeul a fost construit din temelie pe teritoriul uzinei de sortare a deșeurilor menajere solide a companiei ABS Recycling. Acesta a fost construit din deșeuri reciclabile: pereții – din ambalaje de sticlă, iar în interior s-au folosit mobilă și obiecte de mâna a doua. Lansarea Muzeului a fost susținută de PNUD Moldova și Facilitatea Globală de Mediu, prin intermediul proiectului „Orașe verzi durabile pentru Moldova”.
Muzeul se află în Chișinău, lângă s. Colonița și poate fi vizitat gratuit, cu informare prealabilă.