Cum și de ce au fost demiși zeci de asistenți sociali după reforma PAS-ului
Deși în luna iulie 2023, Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, asigura că nu vor fi concedieri în sistemul asistenței sociale, la sfârșitul lunii decembrie, mai mulți asistenți sociali s-au trezit în pragul noului an fără un loc de muncă. Circa 30 de asistenți sociali din raionul Cahul au fost concediați fără explicații din cadrul fostei Direcții asistență socială, deși anterior li s-a comunicat că vor fi reangajați odată cu transferul la o nouă instituție formată în cadrul implementării reformei în sistemul asistenței sociale.
Și o asistentă socială din raionul Ștefan Vodă nu cunoaște motivul exact pentru care a fost dată afară. Fiica ei susține că demisia ar reprezenta o răzbunare a rudei unui consilier local din PAS.
Realitate diferită față de discursul de la tribună
În 2023, Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a lansat reforma „Restart” în domeniul asistenței sociale. În cadrul reformei este prevăzută crearea a 10 instituții noi, numite Agenții Teritoriale de Asistență Socială (ATAS), care au rolul de a substitui Direcțiile raionale. Fiecare Agenție nou creată prevede comprimarea a 3-4 Direcții raionale într-o singură instituție.
Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, declara la 31 iulie 2023 în plenul Parlamentului R. Moldova, unde a prezentat proiectul reformei „Restart”, că ministerul nu planifică demiteri în sistemul asistenței sociale. „Această reformă nu va crea reduceri în sistem. (….) Aveți asigurarea mea că toate persoanele care lucrează, toți cei care își fac treaba onest, toți cei care doresc să devină mai buni și să presteze servicii mai calitative pentru beneficiarii lor, vor rămâne în sistem”, puncta ministrul în plenul Parlamentului.
„Ni s-a spus din surse neoficiale că aici este implicată direct și deputata PAS Ersilia Qatrawi”
Svetlana Bernevec, asistentă socială în satul Popeasca, raionul Ștefan Vodă, a aflat că a rămas fără serviciu pe 29 decembrie, deși anterior, asistenții sociali au fost informați că în cadrul restructurării și lichidării Direcției asistență socială, toți vor fi reangajați în cadrul noii instituții – ATAS Căușeni. Elena Mînăscurtă, fiica asistentei sociale, susține că mama ei are o experiență de aproape șapte ani, are studii superioare în domeniu și nu a avut niciodată obiecții din partea conducerii Direcției asistență socială Ștefan Vodă.
Femeia susține că a avut o discuție cu Ersilia Qatrawi, deputată din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care cunoaște despre problema mamei sale. Elena afirmă că în cadrul discuției telefonice, deputata a dat de înțeles că demisia ar fi legată de un ajutor umanitar pe care nu l-a primit un locuitor al satului Popeasca. Ajutorul umanitar a fost oferit în vara anului 2023 de către Republica Cehă, fiind împărțiți câte o sută de saci pentru fiecare localitate din raionul Ștefan Vodă. Sacii au fost oferiți în baza unor liste, iar Elena a menționat că persoana care a scris petiția nu a fost inclusă în listă.
„În concedierea mamei este implicat primarul din satul Popeasca, Ion Pădureț, inclusiv și fostul consilier local de la PAS din satul Popeasca, care acum e consilier raional de la același partid, Iurie Pogor. Ni s-a spus din surse neoficiale că aici este implicată direct și deputata PAS, Ersilia Qatrawi. Eu am discutat telefonic cu deputata și doamna mi-a spus că demisia este din cauza unor saci care au fost oferiți de Republica Cehă în vara anului 2023. Pe tot raionul – câte 100 de saci în fiecare sat. Sacii erau cu produse alimentare: terci, cereale, uleiuri, paste făinoase. Costul unui astfel de sac este de 300-350 de lei. Din câte am aflat, persoana care a scris o petiție pe mama mea nu a fost în listă, din motiv că ea nu locuia la moment în localitate. Doamna deputată nu a spus numele, mi-a spus că are o petiție. Petiția asta stă la dumneaei fără a fi rezolvată, adică se discută doar telefonic, știți, ca în vechea guvernare – tu pe acesta, eu pe acesta, adică e absurd ce s-a întâmplat”, acuză femeia.
Deputata Ersilia Qatrawi susține că a primit mai multe sesizări verbale privitor la modul distribuirii ajutoarelor sociale în satul Popeasca. „În urma reformei «Restart», au fost eliberați din funcție toți angajații din cadrul Direcțiilor de asistență socială, după care urmau să fie reangajați de către ATAS. Rămâne dreptul exclusiv al angajatorului de a decide pe cine urmează să angajeze în structura nou creată. Da, este adevărat ca am discutat cu fiica asistentei sociale din Popeasca. I-am explicat că deputatul nu angajează asistenți sociali și nici nu eliberează din funcție. Totodată, am informat doamna că pe parcursul anului trecut am avut sesizări verbale prin care locuitorii satului sunt nemulțumiți de faptul cum se distribuie ajutoarele sociale. Mai exact, a fost un lot de peste o sută de colete, care au fost repartizate fără a fi consultată Comisia de repartizare a ajutoarelor și nici primarul din localitate. Sesizarea a fost din partea autorităților publice locale”, a punctat deputata PAS.
„Este un motiv născocit, nu știu de cine”
Aurica Cebotari, fosta șefă a Direcției generale asistență socială și protecție a familiei Ștefan Vodă, susține că nici ea nu a fost reangajată după lichidarea instituției. „Funcția mea ca șef de Direcție a fost doar să o concediez. Funcția ATAS-ului, a directoarei Victoria Gandrabur de la ATAS Căușeni, este să o angajeze. Când a fost doamna Gandrabur, a spus că pentru doamna asistentă socială de la Popeasca, doamna Bernevec, nu are propunere, dacă așa să luăm, nu a avut sincer și pentru mine un loc să mă angajeze. De aceea, am mers la concediere. Conform Codului Muncii, e scris că se transferă la o nouă instituție dacă angajatorul este de acord să-l ia la lucru”, declară fosta șefă a Direcției generale asistență socială și protecție a familiei din raionul Ștefan Vodă.
Victoria Gandrabur, șefa ATAS Căușeni, susține că nu i-a propus o ofertă de angajare Svetlanei Bernevec din cauza mai multor plângeri de la locuitorii satului Popeasca. „Eu nu cunosc dacă au fost întocmite procese-verbale în privința activității asistentei sociale, dar decizia de a nu oferi un loc de muncă a parvenit din plângerile oamenilor. Beneficiarii s-au plâns de dezinteres față de problemele cu care au venit la asistenta socială”, punctează Victoria Gandrabur.
Ion Pădureț, primarul satului Popeasca, a menționat că nu cunoaște să fi existat o petiție pe numele Svetlanei Bernevec, dar spune că nici el, nici consilierul raional Iurie Pogor, n-ar avea nicio legătură cu acest caz. „Nu poate servi aceasta un motiv de concediere sau refuz de angajare. Este un motiv născocit, nu știu de cine. Eu nici nu cunosc că există așa plângere și cred că nici nu există așa plângere, pentru că domnul Pogor nu face parte din categoria social-vulnerabilă”, susține primarul satului Popeasca, ales din partea PAS.
Iurie Pogor a negat că ar avea vreo implicare în demiterea asistentei sociale. „Din câte cunosc, mai mulți oameni s-au plâns că nu au primit ajutor umanitar, iar la Consiliul Raional Ștefan Vodă se discuta despre aceste nemulțumiri și mi s-a solicitat să merg la Direcție să văd care e situația. Deja mai departe, ce s-a discutat la Comisia disciplinară privind activitatea doamnei Bernevec nu cunosc, dar un proces-verbal nu a fost întocmit. Faptul că doamna a fost concediată că o rudă de-a mea nu a primit un sac, haideți să fim oameni serioși, cum pentru un sac să dea omul afară? Eu am intrat în această discuție, pentru că am fost rugat de consilieri să clarific situația”, declară consilierul raional.
„Eu nu sunt obligată să dau la nimeni nicio explicație”
Și în raionul Cahul, nu mai puțin de 30 de asistenți sociali au rămas fără serviciu după implementarea reformei. Ludmila Munteanu, care a lucrat în calitate de asistentă socială timp de peste șapte ani, spune că nu i s-a adus la cunoștință un motiv întemeiat pentru a fi concediată. „Inițial, nouă ne-au spus că o să fim reangajați în noua instituție teritorială, după asta situația s-a schimbat. Acum vedem că nu s-au redus funcțiile și sunt puse alte persoane care n-au experiență și n-au nici studii potrivite. Eu, personal, sunt cu studii superioare, experiență șapte ani și șapte luni și am fost înlocuită cu o persoană care are studii tehnice. Eu sunt mamă solitară cu doi copii, dar mai sunt femei cu patru copii, care am rămas iarna fără loc de muncă și fără niciun ban”, reclamă fosta asistentă socială.
Aceasta a înregistrat discuția cu Oxana Radu, șefa Direcției generale asistență socială și protecție a familiei Cahul, în ziua în care a fost concediată și a oferit înregistrarea Ziarului de Gardă. După reformă, Oxana Radu a fost numită directoare a ATAS Cahul.
În discuție se aude cum Radu evită să ofere detalii despre motivul pentru care asistenta socială a fost concediată fără a fi reangajată.
Oxana Radu: Doamnă, v-am spus că se lichidează instituția. Loc de serviciu am găsit cine să fie. Oameni găsește șeful Agenției. Își angajează pe cine vrea el.
Ludmila Munteanu: Și nu doriți să fiu angajată mai departe, da?
Oxana Radu: Păi, dacă n-ați primit ofertă, cred că nu.
Ludmila Munteanu: Dar din ce cauză se poate să aflu?
Oxana Radu: Nu trebuie să dau explicații.
Ludmila Munteanu: Dar directoarea Agenției sunteți dumneavoastră. Din ce cauză? Spuneți, să știu. Așa, ochi în ochi, direct.
Oxana Radu: Eu nu sunt obligată să dau la nimeni nicio explicație, dacă așa să vorbim. Eu îmi formez echipa cu cine vreau eu. E o organizație nouă, cu angajați noi.
Oxana Radu nu a răspuns la apelurile și mesajele insistente ale ZdG pentru a oferi o reacție despre concedierea asistenților sociali.
Diana Blănaru, șefa Serviciului informare și comunicare cu mass-media din cadrul MMPS, a declarat că în cadrul instituției sunt colectate date de la Consiliile raionale despre concedierile care au avut loc pentru a vedea dacă a fost respectată procedura.