„Cum, la noi în Moldova se fac viori? Da, se fac”
De cinci ani, în satul Fetești din raionul Edineț activează singura fabrică de producere a instrumentelor muzicale din Republica Moldova. Este o filială a celebrei fabrici de viori din Reghin, România, care este cel mai mare producător de instrumente cu coarde din toată Europa.
La Fetești se face doar carcasa viorilor, apoi acestea sunt duse în România pentru vopsire și acordare, pentru ca ulterior să fie scoase la vânzare. Cei 25 de angajați ai fabricii sunt foști constructori, șoferi și electricieni din localitate și din satele din apropiere care s-au înscris la cursuri gratuite peste Prut. „Vioara de Fetești” a căpătat viață prin colaborarea dintre autoritățile locale și un antreprenor român.
Satul Fetești ne-a întâmpinat cu peisajul abandonat al carierei de piatră, cu liliacul dat în floare și mirosul de var proaspăt așternut pe bordurile din centrul satului, unde își are ascunzișul singura fabrică de viori din țară.
Ion Munteanu, primarul localității, ne povestește că acum șase ani, clădirea în care astăzi iau naștere viorile era nefuncțională și pustiită. Primarul tot încerca să valorifice bunul imobil, dar din lipsă de resurse, planul bătea pasul pe loc.
„Obiectivul era în vânzare de mai mulți ani, dar nimeni nu-l cumpăra. Și tot speram, poate se găsește un investitor care să procure imobilul și să deschidă o afacere aici, în Fetești, iar noi să avem o bază impozabilă la primărie”, povestește Ion Munteanu.
„În anul 2017 mai mulți reprezentanți ai municipiului Reghin, județul Mureș, printre care – Gheorghe Atanasoaie, Ion Tușnii, Vasile Gliga și Veaceslav Istrati, prin asociația „Pro Bucovina”, au adus un clopot la biserica din sat. Și le-am dat zvoană atunci că această clădire era expusă vânzării la acel moment. Deja de mai mulți ani aștepta, dar nimeni nu o cumpăra. Și zic, poate se găsește un investitor care vrea să o procure și să deschidă aici o afacere, în R. Moldova”, mărturisește primarul.
„Am votat unirea simbolică cu România”
În 2018, în anul centenarului Marii Uniri, mai multe localități din R. Moldova au semnat o Declarație simbolică cu România. Proiectul semnării unui astfel de document a fost iniţiat de Platforma Civică „Acţiunea 2012” și evoca invaliditatea pactului Ribbentrop-Molotov, amintind de dreptul la autodeterminare al cetăţenilor. Circa 100 de localităţi din R. Moldova au adoptat o astfel de decizie, mai mult simbolică, cu speranța unirii celor două state româneşti.
„La data de 7 martie 2018 localitatea noastră a fost prin cele peste o sută de localități din R. Moldova care au votat unirea simbolică cu România. Astfel, 12 din 13 consilieri au votat unirea. Ulterior, la 25 martie, mai mulți copii din localitate au participat la un concurs internațional de matematică la Reghin. După care, seara, elevii noștri au susținut un spectacol și după ce au evoluat elevii din satul Fetești, sala arhiplină a aplaudat în picioare. Am avut și eu emoții foarte mari, de rând cu ei, de rând cu toată sala. O elevă a dat citirii declarației de unire, apoi aceasta i-a fost înmânată lui Vasile Gliga, pentru ca dânsul să o ducă în Parlamentul României, așa cum fusese deputat în anii 2012-2016”, menționează Munteanu.
Impresionat de prestația elevilor din Fetești, Vasile Gliga și-a zis că trebuie să revină în acest sat.
„Și mă întreabă:
— Clădirea ceea mai este la voi în localitate?
— Este. Vă așteaptă, mi-a dat în gând ce să spun.
— Eu merg la voi să deschid o fabrică de viori”, povestește și acum vădit emoționat Ion Munteanu.
„Vioara trece prin 27 de etape de confecționare”
La 20 august 2018 localnicii din satul Fetești au început a produce primele viori. Astăzi, fabrica numără 25 de angajați din localitate și din satele vecine. Aceștia nu s-au născut cu darul de a modela cel mai nobil instrument muzical, ci au învățat timp de trei luni la Reghin, în România.
„Se produc viorile în varianta albă”, precizează Ion Munteanu.
Drumul până la vioara în varianta albă (altfel zis, carcasa viorii) e constituit din 27 de etape, concentrare permanentă și o cantitate enormă de răbdare.
Prima etapă o realizează Alexandru Baziuc, fost șofer și constructor.
„Eu pregătesc elementele pentru construirea eclisei. Curbez elementele și montez barele”, ne povestește bărbatul, în timp ce înmoaie și usucă elementele.
Bărbatul mărturisește că niciodată nu s-ar fi gândit că va ajunge să confecționeze viori.
„Să-mi fi spus cineva în tinerețe că la vârsta de 60 de ani o să faci viori, nu era să-l cred”, punctează acesta.
Tot el ne spune că, pe lângă munca de lutier (meșter care confecționează și repară instrumente muzicale cu coarde, n.r.), bărbații o mai fac și pe cea de paznic.
„O dată la opt zile ne ajunge rândul să stăm de veghe în atelier. Avem aici și pat, și televizor. Suntem foarte mulțumiți”, susține acesta.
Deja curbate, elementele ajung pe masa de lucru a Dianei Seu. Femeia este responsabilă de asamblarea eclisei.
„Eclisa este construită din lame, contraeclise, butuci și colțari. Măsurăm fiecare detaliu după șablon, le tăiem, pe urmă încleiem colțarii, butucii și o lăsăm să se usuce. După care o dăm la bandă și-i dăm măsurile pe care trebuie să le aibă”, relatează Diana.
„De mine depinde ce formă o să aibă vioara și ce sunet o să scoată”
Ion Vacarciuc le adună pe toate și le încleie – spatele, eclisa și fața viorii.
„De mine depinde ce formă o să aibă vioara și ce sunet o să scoată. Adică, trebuie să fiu atent cum o înclei, cât clei pun, cum o șterg și cum așez eclisa”, spune bărbatul.
Ion susține că pentru a deveni lutier, ai nevoie de trei calități – răbdare, atenție și dragoste față de lemn.
„Se spune că omul care și-a găsit munca care îi este dragă nu a muncit nicio zi din viață. Așa mă simt și eu când ajung la muncă. E bine, e cald, conectez muzică și muncim încetișor”, povestește acesta.
Tot el punctează că personalitatea fiecărei viori este strict conectată și la atmosfera din fabrică.
„Suntem aici ca o familie. Colectivul e foarte unit. Ne înțelegem bine, pentru că suntem legați unul de altul. Noi nu facem nimic unul fără altul”, spune Ion.
„Suntem unicii din R. Moldova”
După ce a fost încleiat cu clei din oase de animale, corpul viorii ajunge la Maria Chetrari.
„Funcția mea este să șlefuiesc mecanic, adică lucrez la mașina de aer. Șlefuiesc zgârieturile. Îmi place să le ofer viorilor uzoare mai deosebite. Știu că Vasile Gliga le alege pe acestea cu uzoare. La final, după ce sunt date cu lac, acestea sunt extrem de frumoase”, explică femeia.
Și Maria se declară mulțumită de condițiile de muncă, de salariu, de tichetul de masă. Și recunoaște că odată ce și-a ales acest drum, nu mai poate fi separată de viori.
„Nu te mai poți rupe de ea”, accentuează femeia.
„Lucrez cu suflet. M-am atașat foarte mult de această profesie. Sunt încântată de ceea ce iese la final, dar și pentru că muncim la noi acasă. Sunt mamă a trei copii și sunt foarte mulțumită că lucrez la mine în sat. Și soțul e aproape”, ne spune aceasta.
Soțul ei, la fel, activează la unica fabrică de confecționare a viorilor din țară.
„Suntem unicii din R. Moldova și pentru noi aceasta e o mare bucurie”, mărturisește femeia.
„Când povestesc oamenilor de la baștină unde lucrez, ei sunt foarte mirați:
— Cum, chiar la noi în Moldova se fac viori?
— Da, la noi în Moldova se confecționează viori”, relatează femeia.
„Venit stabil, tichet de masă și casa – la câteva mahale distanță”
Bucuroasă de faptul că muncește în sat este și Mariana Jemnă. Ea, împreună cu alte fete, șlefuiește corpul viorii cu hârtie fină.
„Sunt foarte bucuroasă că am posibilitatea să muncesc în localitate, aproape de casă, să am un venit stabil lunar, un tichet de masă și casa – la câteva mahale distanță”, susține Mariana.
„Șlefuim manual, facem colțurile, șlefuim eclisele. Pe urmă, acestea pleacă la prăguș, la gât și vin iar la noi. Le udăm și le șlefuim la apă cu hârtie fină”, explică femeia.
Le mânuiesc cu atâta îndemânare, de parcă viorile ar fi devenit o extensie a mâinilor lor.
„E o îndeletnicire care nu se găsește oriunde și e ceva interesant, ceva frumos, ceva de suflet”, recunoaște Mariana.
Ana Slobodean și Nina sculptează în lemn.
„Gâtul are lacrimă, melc. Cu răbdare, eu fac ultima procedură – gheara gâtului. Și îl dăm mai departe să fie așezat pe corpul viorii”, povestește Ana.
„Puțină lume știe că există așa fabrică la noi în Moldova și ne mândrim. Ne mândrim, pentru că confecționăm ceva special care este numai la noi în Fetești și în România”, recunoaște femeia.
Luate împreună, gâtul și corpul viorii ajung la Vadim. Tânărul se ocupă de asamblarea acesteia.
„Faza pe care o fac eu se numește păsuit. Vioara vine la mine așa întreagă. Eu o tai, centrez și montez gâtul cu clei de oase. Timp de o noapte reușesc să se încleie”, explică tânărul.
„Sunt exportate pe tot globul pământesc”
Dar nici aici nu se încheie drumul viorii. Până la ultima etapă, cea de ambalare și transportare în România, vioara mai trece o dată prin mâinile tuturor – să o șlefuiască, să o onduleze, să o tot potrivească, de parcă momentele bis-urilor nu se mai încheie. Prin toate aceste fațete se completează imaginea unitară.
Munca lor derulează cu multă degajare și vervă, iar conlucrarea e de-a dreptul cuceritoare.
Zilnic, la fabrica din Fetești se confecționează 20-25 de viori. Ulterior, o dată în lună, viorile în variantă albă sunt exportate în România, în municipiul Reghin.
„Se trag strunele, se vopsesc, se adaugă arcușul și ajung să fie exportate pe tot globul pământesc”, spune Ion Munteanu.
În 1991 omul de afaceri Vasile Gliga, președinte al Federației Române de Dans Sportiv, ex-deputat, a înființat la Reghin prima firmă din cadrul Grupului Gliga, având ca principal obiect de activitate producția de instrumente muzicale cu coarde și arcuș. Astăzi Regin este supranumit „Orașul viorilor”. În anul 2000 a fost înființată Gliga USA, cu sediul în Pasadena – California, prin care se asigură o mare parte din exportul viorilor Gliga în întreaga lume. Prețul unei viori variază între 70 și 3000 de euro.
