Viaţa după accidente vasculare cerebrale: Învăţăm să ne punem pe picioare
Anual, în lume sunt înregistrate 15 milioane de accidente vasculare cerebrale (AVC). În R. Moldova, incidenţa ictusului este de 168 de cazuri la 100 de mii de locuitori. În acelaşi timp, dacă în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană un accident vascular cerebral este diagnosticat în 30 de minute, în R. Moldova, diagnosticul şi începerea tratamentului poate dura de la câteva ore până la câteva zile, ceea ce duce, adesea, la agravarea sănătăţii pacientului.
AVC reprezintă o problemă majoră, cu implicaţii socio-economice importante, pentru că pacienţii care supravieţuiesc deseori rămân cu dizabilităţi motorii şi cognitive severe, majoritatea neputând să-şi reia activitatea pe care o desfăşurau anterior. Asta arată datele internaţionale oficiale, însă există şi excepţii. Acest lucru este demonstrat de familia Stavciuc din satul Glinjeni, raionul Făleşti.
„Mă gândeam că nu-şi va reveni”
Aşezată pe o băncuţă colorată cu albastru şi verde, la umbra unui copac o găsim pe Liuba Stavciuc. Când ne vede, femeia se grăbeşte să-şi cheme soţul, care dă mâncare la păsări. Dar primele care reacţionează la chemarea ei sunt două fete zâmbitoare şi pline de energie. „Aceasta este Laura, strănepoata noastră de patru ani”, ne spune femeia aranjând şuviţele rebele ale copilei. „Iar aceasta este mămunea şi acuşi va veni şi tătunea (străbunica şi străbunelul, n.r.). Mă duc să-l chem”, ne spune fetiţa cu părul de culoarea spicului, care aleargă spre coteţul din spatele casei.
„Acuşi vine… Duce într-o căldăruşă mâncare la păsări, apoi ia alta şi iarăşi merge la ele. Vrea să facă măcar ceva, aşa cum poate. Suferă mult că nu poate face multe lucruri. Nu poate sta cu mâinile în sân”, ne spune femeia, în timp ce se aude un târşâit greoi de picioare. Din grădina din spatele casei vine cu paşi mici, încet, Vasile, un bărbat de peste 60 de ani, uscăţiv, cu faţa trasă şi pe jumătate umbrită de chipiul alb, care-l protejează de soarele arzător. „Ia, te rog, asta”, îi spune Vasile soţiei şi-i întinde trei nuci mari, pe care le-a cules pentru strănepoata care aleargă în jurul lui.
„E un pas mare înainte că poate merge prin grădină, pentru că atunci când l-am adus de la spitalul din Bălţi, era legumă. Mă gândeam că nu-şi va mai reveni şi nu se va mai mişca niciodată”, ne spune Liuba şi pune nucile în buzunarul halatului înflorat.
„Noaptea i s-a întâmplat nevoia asta”
Liuba şi Vasile Stavciuc sunt de 47 de ani împreună. În toţi aceşti ani îmbelşugaţi cu bucurii şi greutăţi au crescut trei copii, iar acum se bucură de nepoţi şi de strănepoţi. „Ei sunt marea noastră fericire şi bogăţie. Te uiţi la fotografiile lor şi parcă uiţi de toate nevoile”, recunoaşte Liuba şi strânge la piept fotografia celei mai mici strănepoate. „Acesta este boţul nostru de energie”, surâde printre lacrimi femeia.
Viaţa îşi avea cursul ei liniştit şi stabil, a lucrat contabilă timp de 37 de ani, în anul 2007 a ieşit la pensie şi a început să aibă mai multă grijă de casă şi de cei mici. „Şi Vasile a muncit mult. În ultimii 20 de ani a fost combiner şi vedeam că era obosit. Atunci, împreună cu copiii, am decis să-l trimitem la începutul lunii mai la sanatoriu, ca să se odihnească măcar puţin. S-a dus la sanatoriu şi-i rămăsese încă vreo patru zile înainte să se întoarcă acasă şi iată, noaptea, i s-a întâmplat nevoia asta”, suspină femeia. „Ni s-a părut că e şagă. L-au dus la spitalul din Cahul şi ne sunau întruna să mergem să-l luăm. Când am ajuns acolo, ne-am speriat. Nu se mişca, nu vorbea, parcă era în altă lume”, îşi aminteşte Liuba, privindu-şi soţul cum îşi ridică şi-şi coboară piciorul, fiind ghidat de asistenta medicală. „Am avut mare noroc să beneficiem de această asistenţă medicală. Doamna Iulia l-a pus, în adevăratul sens al cuvântului, pe picioare”, adaugă femeia. Vasile pare să nu-şi audă soţia şi ascultă cuminte ceea ce-i spune asistenta medicală. „Acum te întorci încet la dreapta, te îndrepţi, nu te grăbeşti, aşa…”, îi spune Iulia Brumari, asistenta medicală din sat, angajată a Asociaţiei Obşteşti ,,CASMED”. Pentru câteva clipe toţi tac şi se aude doar mişcarea zgomotoasă a acelor ceasornicului de pe perete. Toţi urmăresc cum Vasile, încet, controlat, dar sigur, se ridică de pe podea şi se aşază pe marginea patului. „Acum, eu doar am grijă ca el să nu cadă sau să nu se lovească, dar nu a fost deloc aşa atunci când am venit pentru prima dată la el”, îşi aminteşte asistenta medicală, o femeie scundă şi plină de energie.
„M-a luat salvarea”
Vasile cu greu îşi stăpâneşte lacrimile când îşi aminteşte de noaptea în care viaţa lui a luat o nouă întorsătură. „M-a atacat prin somn. M-am trezit noaptea şi mă simţeam cumva agitat. Mă plimbam rătăcit prin cameră, dar mi-am spus să mă culc, ca să nu-l trezesc pe vecinul de cameră. M-am culcat. Era 1.26 min. Dimineaţa, la 7.15, iarăşi m-am trezit, dar starea de agitaţie nu-mi trecea. M-am dus la sora medicală şi ea mi-a dat o pastilă ca să mă calmez… Apoi, m-a luat salvarea. Nu-mi dădeam seama ce s-a întâmplat. Nu simţeam nicio durere. Nu mă puteam mişca”, povesteşte bărbatul ţinându-şi soţia de mână. „A doua zi ne-am dus şi l-am adus acasă de la Cahul. Era într-o stare groaznică şi afară era atât de cald… L-am adus la spitalul de la Bălţi, dar acolo nu voiau să ne primească. Ne spuneau să mergem la medicul de familie şi în raion. Eram pierduţi. Ce puteam să facem? El era ţeapăn. Nu se mişca şi nici nu spunea nimic. A trebuit să plătim şi ne-au primit. A stat internat la spital două săptămânii. Apoi l-am adus acasă, dar nu putea nici măcar să ridice mâna. Peste două zile, a venit asistenta medicală, doamna Iulia, şi a început să-i facă masaj şi exerciţii. Încet, încet, a început să-şi revină. Acum mişcă greu doar un picior, dar e încă devreme, au trecut doar două luni. Dar şi aşa, bogdaproste Doamne, mă gândeam că am să-l pierd”, spune soţia.
„Iniţial, am început cu frecţii uşoare, ridicarea din pat, deplasarea cu premergătorul, apoi am aplicat tehnica de kinaesthetics (mişcări lente ale corpului, când omul se concentrează pe fiecare mişcare, fără a se grăbi, n.r.). El este responsabil, dar se grăbeşte, vrea să se apuce mai repede de lucru. Acum e mult mai bine, nu mai foloseşte premergătorul, bastonul, mănâncă şi se bărbiereşte singur, ceea ce înseamnă mult, dacă este să luăm în calcul că au trecut doar două luni după AVC”, ne explică Iulia Brumari.
Chiar şi în absenţa asistentei medicale, Vasile Stavciuc continuă să facă exerciţii, uneori fiind nevoit să treacă peste durere. „Înveţi totul de la început. Înveţi să ridici mâinile, înveţi să ţii ceva în mână, să mănânci singur. Nu m-am gândit niciodată că aş putea trece prin asta… Acum nu mă ascultă prea tare genunchiul, dar lasă că-l conving eu”, spune bărbatul, în timp ce-şi masează uşor piciorul.
Beneficiarii achită 10% din preţul vizitei
Zilnic, Iulia Brumari oferă îngrijire medicală la 7-8 beneficiari din sat. „Îmi iau rucsacul, încalţ papucii care aleargă singuri şi merg la beneficiarii mei, care mă aşteaptă”, zâmbeşte femeia. Ea străbate în lung şi-n alt sat, la Glinjeni. „Lăsatul este buba noastră cea mai mare, pentru că atunci când simţim că ne doare capul, mâna, piciorul, spatele fără vreun motiv clar, spunem: lasă că va trece şi aşa ne trezim că avem adunate multe boli, care s-au agravat pentru că nu ne-am ascultat organismul şi nu ne-am adresat la timp la medic”, remarcă asistenta medicală a Asociaţiei Obşteşti de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu ,,CASMED”.
AO ,,CASMED” a fost înregistrată oficial la 13 decembrie 2010. „Ne-am înfiinţat ca organizaţie din dorinţa de a materializa speranţele întru sprijinirea persoanelor în etate şi ne-am propus să derulăm proiecte sociale, educative şi de sănătate. Actualmente, sprijinim 16 ONG-uri, care prestează servicii sociale de îngrijire la domiciliu, CASMED fiind o Asociaţie umbrelă pentru toate aceste ONG-uri. Colaborăm şi cu primăriile şi le încurajăm să fie active şi să aplice la mai multe proiecte sociale pentru dezvoltarea localităţilor şi pentru bunăstarea locuitorilor. În prezent, avem 17 lucrători sociali şi circa 20 de asistenţi medicali în mai multe localităţi din nordul ţării. În funcţie de numărul de beneficiari care solicită îngrijiri la domiciliu, angajăm asistenţi medicali şi lucrători sociali din localitatea respectivă, contribuind astfel la crearea unor locuri noi de muncă”, ne explică Livia Golovatîi, coordonator de proiect la Asociaţia Obştească ,,CASMED”.
Pentru fiecare vizită făcută la domiciliu de către asistenta medicală sau lucrătorul social, beneficiarul contribuie cu o plată de circa 10% din cost. Respectiv, costurile sunt partajate între primărie, care contribuie cu 30% din costul unei vizite, donatorul străin, care contribuie cu 60%, şi beneficiar, care achită 10% . Acest lucru se face pentru că niciun donator nu va investi bani fără a vedea că autorităţile locale şi oamenii sunt interesaţi şi se implică activ. „Astfel, dacă în acest an Ministerul Sănătăţii a stabilit că o vizită medicală la domiciliu costă 131 de lei, atunci beneficiarii plătesc 13-14 lei pentru o vizită care durează o oră”, explică Iulia Brumari, asistentă medicală „CASMED”.
În situaţia lui Vasile Stavciuc din satul Glinjeni se află multe alte persoane care au nevoie de sprijin şi îngrijire socio-medicală la domiciliu pentru a-şi reveni şi a-şi recăpăta mobilitatea. CASMED sprijină anual peste 1500 de beneficiari din 36 de localităţi din nordul ţării. Peste o sută din ei sunt persoane care au suportat un accident vascular cerebral.
