Țăranii preferă munca în locul odihnei sau lucrurile au început să se schimbe?
August este considerată luna concediilor și a vacanțelor. Cum se odihnesc oamenii de la sate? Muncesc sau, odată cu trecerea timpului, au învățat și să se odihnească, fiind ajutați financiar de copii sau nepoți?
„Dacă nu erau sanatoriile, nu ajungeam la 90 de ani!”
Mihail Ciocan din Țînțăreni, raionul Telenești, care peste câteva luni împlinește 90 de ani, este decanul de vârstă din localitate. Ne spune că starea sănătății îi este „tare ca fierul” și că este gata să atingă piscul vârstei de un secol. În pofida vârstei matusalemice, duce o viață activă – merge duminicile la biserică, iar după asta, trage o fugă cu bicicleta până la piață la Sărăteni. Regimul alimentar este unul cu socoteală, deși, după cum spune chiar el, nu și-a refuzat „bucățica cea mai bună”. Secretul longevității? În cei 25 de ani cât a muncit la ferma de porci de prăsilă, și-a restabilit sănătatea pe la sanatorii, neapărat o dată ori chiar de două ori pe an. Spune că oamenii din sat care au negat factorul consolidării sănătății, care au preferat să-și clădească sobe în timpul concediului, nici nu ar fi atins vârsta de pensionare.
„Eram socotit fruntaș în producție, am fost decorat cu trei ordine, dar la fermă, unde lucram, erau condiții nocive, or o țeavă din fier nu rezistă mai mult de doi ani, darămite omul, care nu este din metal. Și atunci, neapărat obțineam prin comitetul sindical și plecam la sanatoriu. Astfel, am vizitat practic toată partea europeană a URSS, începând cu Cernigovul, aflat la granița bielorusă-ucraineană și terminând cu Caucazul. Era nevoie de curele respective, fiindcă aveam niște probleme cu aparatul locomotor, apoi cu cel gastro-intestinal. Dar am trecut de toate, precum trece ghiuleaua la război pe lângă tine”, își amintește pensionarul.
Moș Mihail nu este adeptul regimului sovietic, dar ne vorbește și de altă latură a vieții de atunci: „«Ardeau» biletele de odihnă atunci, fiindcă lumea, chiar și de avea ceva bani, nu prefera să plece la sanatoriu! Se câștigau bani buni la fermă – până la 500 de ruble lunar, adică de 7 ori mai mult decât angajatul care muncea la brigada de câmp. Regretul a venit acum, când posibilități sunt multe, dar lipsa de bani este una cronică”, crede bărbatul de la Țânțăreni.
„M-am descurcat și fără sanatoriu…”
Vladimir Vrăjitoru de la Vadul-Leca are 89 de ani și a lucrat 45 de ani la complexul de lapte marfă al colhozului local, începându-și activitatea de la 15 ani ca îngrijitor și terminând-o la 60 de ani, când s-a pensionat în calitate de șofer pe autocisterna care transporta laptele de la întreprinderea respectivă. Împreună cu el, au muncit cele 5 surori și alți 4 frați ai săi.
„Da, erau condiții mult mai grele la fermele zootehnice decât în alte sectoare ale colhozului. Da, ni se propunea să plecăm la sanatoriu, dar am negat propunerea lor. Am o vârstă, dar cred că o datorez mai degrabă sănătății moștenite de la înaintași, care au trăit până la suta de ani. Acum, după atâția ani trecuți, aș spune că sanatoriile erau necesare pentru surorile mele, fiindcă femeile, de regulă, făceau atunci muncile grele alături cu bărbații, lor le-a fost cel mai greu. Da, într-un fel, ne organizam vacanțe, odihnidu-ne pe malul Răutului sau la pădure, dar peste ani, am înțeles că asta nu a fost odihnă. Și apoi, concediul de două săptămâni noi îl petreceam edificându-ne acareturi care acum stau goale. Nu a fost soluția cea mai bună”, consideră pensionarul.
„Am să vă explic cum se nenorocea odată lumea satului”
Rugat să vorbească despre situația celor doi pensionari de o vârstă, care însă au abordat problema odihnei într-un mod diferit, Iacob Cazacu, care a activat în perioada 1975-1990 ca șef al unui oficiu de felceri și moașe la Căzănești, ne spune că Vladimir Vrăjitoru, care a dus un mod sănătos de viață, nu a fost afectat de vreo maladie profesională, poate pentru că ar fi avut condiții de muncă diferite: unul a fost șofer, celălalt – îngrijitor de porci, unul n-a scăpat din mâini volanul, iar altul n-a dat jos din picioare nici vara, nici iarna, cizmele de cauciuc.
„Am să vă explic cum se nenorocea odată lumea satului. Tractoriștii tineri lucrau fie la arat, fie la încorporarea în sol a îngrășămintelor organice deja în perioada rece a anului. Trimiteau în sat pe cineva să aducă un termos din cele pentru combine cu vin, care era în două cu gheață. Asemenea ,,tratamente” sezoniere cu băutură cu gheață pe stomacul gol își făceau efectul, după care tractoristul se alegea fie cu lichid la plămâni, fie cu dereglarea funcțiilor ficatului, pancreasului etc. Evident, el se adresa la medic când boala se agrava, astfel, era nevoie de timp, răbdare și surse pentru recuperare”, consideră Iacob Cazacu.
„Utilizarea la scară largă a pesticidelor, a tuturor chimicalelor era, evident, scăpată de sub control. Închipuiți-vă zeci de hectare de grădină cu varză, praz etc., care erau tratate cu «dust», scos până la urmă din producție. Lucrau 2-3 tractoare fără cabină, cu agregate care pulverizau nori de otravă, de cele mai dese ori fără a utiliza respiratoare și costume de protecție. Mai amintiți-vă că sacul de ,,dust” era adus acasă, unde presărau curpenii de cartof dintr-un ciorap de capron, așa că era alb ogorul. Și dacă vorbim de mecanizatori – acum te-ai mira dacă mecanizatorii care lucrau pe agregatele respective să mai fi ajuns până la vârsta de patruzeci de ani! Am calculat încă atunci că incidența morbidității bolilor oncologice în 1980 a crescut față de anul 1936 de 43 de ori”, concluzionează Iacob Cazacu.
Avem restanțe la acordarea foilor de odihnă, dar nu din vina noastră…”
Angela Sârbu, șefa Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Telenești (DASPF), ne spune că biletele de tratament la stațiunile balneare au devenit deficitare după izbucnirea pandemiei, iar războiul din Ucraina a închis calea spre sanatoriul de la Sergheevca, apreciat de către cetățenii R. Moldova.
„Dacă înainte eliberam peste 100 de bilete anual, acum de abia dacă reușim să oferim nu mai mult de 50. Adică, avem un rând care, cred, până la primăvara anului viitor vom reuși să-l depășim. Remarc că mai multă lume pleacă la sanatoriile respective pe cont propriu. Este vorba de 60-70 de persoane numai în prima jumătate a anului curent. Întrucât un asemenea bilet de odihnă pentru o lună poate costa 3000 de lei ori poate și mai mult, de regulă. Lumea comandă prin internet cure de tratament pentru 10 zile, clauză pe deplin acceptată de către beneficiari, mai ales de cei în vârstă. Și apoi, problema banului nu se pune – mai economisesc din pensie, mai ajută copiii din străinătate. Lumea se descurcă fără mari probleme”, susține șefa DASPF.
„Ne-am odihnit de minune. Important e că am văzut cum trăiește altă lume”
Doi soți din raionul Telenești care nu au dorit să-și divulge numele, ne-au relatat că deja al doilea an se odihnesc pe insula Thassos din Grecia și că îi ajută cu bani fiul mai mare care lucrează medic chirurg în Germania.
„Vrem totuși să ne păstrăm intimitatea, dacă este vorba de faptul că ne ajută copiii să ne odihnim. Fiul ne-a convins cu mare greu, or, în deprinderea noastră de a munci și a face doar bani, chiar nu observi frumosul care poate trece pe lângă tine. La o adică, nici nu am simțit o așa necesitate. Avem grădină cu legume în sol protejat, muncim din februarie până toamna târziu, nici nu se punea problema. Mai întâi, am muncit mult să întreținem cei trei copii la facultăți. Așa că am împlinit deja 60 de ani, dar nu am fost niciodată încă după hotar. În vara asta, am poposit pe Thassos a doua oară. Ne-am odihnit de minune. Important e că am văzut cum trăiește altă lume. Ne-am convins că grecul își caută de sănătate, de sufletul său, apoi se îngrijește de toate celelalte”, ne spune unul dintre soți.
Și Ion Ambrosi, vânzător-consultant la un magazin de piese de schimb din Telenești, în vârstă de 62 de ani, crede că au trecut timpurile când săteanul stătea verile acasă: „Facebook-ul ne convinge că Dublinul este pentru cei care nu suferă arșița, litoralul italian și grecesc – pentru ceilalți. După pandemie, ne descătușăm la maxim. Sunt optimist incurabil și cred că viața moldoveanului este în continuă schimbare”, crede bărbatul.
„A fost mai greu când nu am avut regim liberalizat de vize. Ulterior, săteanului nostru i s-au deschis o mulțime de posibilități”
,,Afirmația că săteanul preferă munca în loc de odihnă este total exagerată”, crede Ion Furtună, fost inspector șef la Inspectoratul de Poliție Telenești, acum pensionar MAI.
El își argumentează opinia prin faptul că acum agricultura se face pe baze moderne, care exclud în totalitate lucrul manual, iar foile de odihnă pentru părinți le cumpără copiii care muncesc în străinătate. „Solidaritatea familiei depășește orice obstacol. Copiii își vor ajuta părinții! A fost mai greu când nu am avut regim liberalizat de vize. Ulterior, săteanului nostru i s-au deschis o mulțime de posibilități”, crede pensionarul MAI.
