Studenţii de la Stomatologie salvează Crăciunul
Un grup de studenţi de la Facultatea de Stomatologie au adus Crăciunul într-o familie din Basarabeasca, acolo unde Moş Crăciun nu a fost niciodată.
După ce cazul familiei Ceban, din Basarabeasca, a fost mediatizat într-un reportaj TV, studenţii anului II, Stomatologie, ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” s-au mobilizat pentru a ajuta această familie să aibă sărbători adevărate.
Cei trei copii ai familiei Ceban declarau în reportajul TV că au uitat gustul bomboanelor şi că Moşul nu a trecut nicicând pe la ei. Situaţia lor este cu atât mai dificilă, cu cât ambii părinţi sunt nevăzători şi treburile casnice cad pe umerii micuţilor, care au învăţat să pregătească mâncare şi să-ţi poarte de grijă singurei.
Studenţii povestesc că ideea de a ajuta pe cineva în ajun de Sărbători le-a venit într-o pauză de ore, însă nu ştiau unde să meargă. După ce au văzut cazul acestor micuţi, au hotărât că vor merge la Basarabeasca. Dumitru Chele, şeful de torent al anului II, povesteşte că i-a anunţat pe toţi studenţii la prelegeri, iar un alt anunţ a fost postat pe Facebook. Peste 90 de viitori medici s-au sensibilizat şi au contribuit financiar la aceste donaţii.
Haine, detergent, săpun, şampon, lenjerie de pat, jucării, un cuptor cu microunde, un aspirator, produse alimentare şi, desigur, un brad pentru sărbători au umplut camera din căminul în care locuiesc cei 5 membri ai familiei Ceban.
„Am rămas şocat de condiţiile de trai în care sunt nevoiţi să crească aceşti băieţei. Dacă aş avea posibilitatea, aş repeta oricând această experienţă, şi pentru alte familii nevoiaşe”, a declarat Andrei Donică, un alt student la Stomatologie care a vizitat familia Ceban. Acesta mai spune că ajutorul oferit va ajuta familia cel puţin să aibă sărbători mai bune decât în anii precedenţi şi speră că viitorul lor se va schimba.
„I-am învăţat cum să se spele corect pe dinţi, le-am oferit periuţe şi pastă de dinţi, doar suntem viitori medici”, spune Dumitru Chele, şef de torent.
Cei trei copii s-au bucurat enorm de toate darurile primite, iar cel mai mare dintre fraţi, Vasilică, a fost învăţat cum să utilizeze noile electrocasnice.
În pofida condiţiilor de trai, copiii au zâmbit şi au fost voioşi, pe tot timpul vizitei tinerilor medici. „Principalul e să fie băieţi de treabă şi să-şi ajute părinţii”, i-au îndemnat studenţii de la Chişinău.
Această experienţă îi motivează să meargă mai departe şi la anul viitor se gândesc să mobilizeze mai multă lume, să ajute mai multe familii, înaintea sărbătorilor de iarnă. Şeful de torent spune că vrea să implice şi studenţii de la alte facultăţi ale Universităţii.
Astfel, Crăciunul va fi salvat pentru mai mulţi copii care nu au avut parte de sărbători în viaţa lor.
Natalia Dabija