Cum a devenit Sorin Pleșca – „nevinovat” de omorul fratelui său
Cauza penală deschisă pe numele lui Sorin Pleșca, fiul deputatului Nae-Simion Pleșca, care la 7 martie, curent, l-a împușcat mortal pe fratele său, Dan Pleșca, a fost închisă. Pe 26 mai, a fost emisă o ordonanță privind încetarea urmăririi penale în privinţa lui Sorin Pleşca.
„În cadrul instrumentării cauzei penale vizând decesul fiului mai mare al deputatului Nae-Simion Pleşca, reieşind din probele administrate pe dosar, dar şi din cererea succesorilor părţii vătămate (părinţii victimei), a fost emisă ordonanţa privind încetarea urmăririi penale în privinţa lui Sorin Pleşca”, își argumentează decizia reprezentanții Procuraturii Generale (PG).
Articolele din lege care l-au salvat pe Sorin Pleșca
După producerea incidentului din 7 martie, în urma căruia a decedat Dan Pleșca, pe numele fratelui său, Sorin Pleșca, a fost deschis un dosar penal pentru omor. Oamenii legii au înaintat atunci mai multe ipoteze, inclusiv cea de omor intenționat. Imediat după ce și-a omorât fratele, Sorin a fugit de la fața locului, cu o mașină aflată în posesia familiei, fiind căutat de polițiști timp două săptămâni. Ulterior, după ce a fost găsit, Sorin Pleşca a fost pus sub învinuire pentru omor din imprudenţă, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la 3 ani.
Potrivit purtătoarei de cuvânt a PG, Maria Vieru, dosarul a fost închis în baza art. 109 din Codul Penal (CP) al R. Moldova și a art. 285, Cod de Procedură Penală, care stabilește condițiile încetării urmăririi penale.
Conform art. 109, CP, „împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, iar în cazul minorilor, şi pentru o infracţiune gravă, infracţiuni prevăzute de capitolele II–VI din Partea specială, precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală”. Același articol, în alineatul 2, prevede că „împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare”.
„Eu înțeleg că ar fi fost o bucurie pentru cineva ca pe unul să-l îngrop, pe unul să-l pun în pușcărie și eu să mă sinucid”
Încheierea urmăririi penale a venit după ce, cu doar o zi mai devreme, pe 25 mai, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, declara că Sorin Pleșca va răspunde penal pentru omorul fratelui său. „Sorin Pleșca va fi tras la răspundere penală pentru omor. Vă dau asigurări că la acest subiect vom posta un comunicat de presă detaliat, în așa mod ca eu astăzi să nu vă dau detalii care nu corespund adevărului. El are statut de bănuit, nefiind în stare de arest, termenul prevede o perioadă mai îndelungată”, afirma ministrul.
Solicitat de ZdG, avocatul Victor Panțâru a spus că decizia închiderii acestui dosar pare una destul de stranie. „E greu să mă pronunț fără a analiza toate documentele, dar încheierea acestui dosar fără aplicarea oricărei pedepse pare ciudată”. De aceeași părere este și avocatul Vadim Vieru, care susține că închiderea acestui dosar, privind omorul lui Dan Pleșca, provoacă multe semne de întrebare. „E nevoie să văd întregul dosar. Acum putem face doar presupuneri, precum că soarta acestui dosar a fost influențată de personajele implicate. Dar la noi, în R. Moldova, din păcate, majoritatea presupunerilor se adeveresc”, constată avocatul.
Deputatul Nae-Simion Pleșca, contactat de ZdG, spune că este în continuare foarte afectat de ceea ce s-a întâmplat în familia sa, dar, ca părinte, a acționat corect, încercând să-l scape de pușcărie pe Sorin. „Codul Penal admite ca părinții, care sunt și succesori de drept ai celui care nu mai este, să se împace cu cel care, din nefericire, din ceas rău, a făcut chestia asta. Acolo scrie că părțile se pot împăca, ăsta-i dreptul meu. Eu înțeleg că ar fi fost o bucurie pentru cineva ca pe unul să-l îngrop, pe unul să-l pun în pușcărie și eu să mă sinucid. Asta ar fi fost frumos, bucurie. Eu mi-am iubit și îmi iubesc ambii feciori egal, ambii au fost curați ca lacrima și ambii au fost ai mei”, spune deputatul.