Sfântul Valentin sau Dragobetele? Cine învinge?
Două zile ale îndrăgostiților în R. Moldova – Sfântul Valentin și Dragobetele. În ultimii ani, cetățenii R. Moldova au împrumutat cea mai populară sărbătoare occidentală, Sfântul Valentin, sărbătorită pe 14 februarie, și, totodată, și-au amintit de o veche sărbătoare a românilor, marcată pe 24 februarie și numită Dragobete, acesta fiind numele unui personaj din folclorul românesc considerat protector al dragostei. Astfel, societatea s-a împărțit în câteva tabere: cei care sărbătoresc doar una sau doar alta, dar sunt și dintre cei care le sărbătoresc cu drag pe ambele sau nu marchează niciuna dintre aceste zile.
Dumitru și Valentina sunt împreună de cinci ani. Deși recunosc că inimioarele și baloanele ce inundă orașul pe 14 februarie nu-i pot lăsa indiferenți, ei sărbătoresc dragostea pe 24 februarie. Dragobetele e o sărbătoare care-i reprezintă mai bine, spun ei.
„Suntem adepții zilei de Dragobete pentru că, în primul rând, e o tradiție românească și este mai aproape de ceea ce suntem noi în fiecare zi, adică promotori de cultură și specific de-al nostru, românesc”, spune Dumitru. Valentina consideră că ziua de Dragobete le oferă un context mai autentic. „Deseori, ziua de 14 februarie creează impresia de oficial, de comercial. Astfel, noi alegem să marcăm ziua de 24 februarie cumva mai sufletește, mai lejer, mai liber, într-un mod mai retras de toată agitația – mai familial”, spune ea.
Dumitru și Valentina percep în felul următor diferența dintre Sf. Valentin și Dragobete: „Sf. Valentin oferă șansa cuplurilor la nivel internațional să fie iubitori în acea zi, deși nu ar trebui să existe o zi specială pentru aceasta, dar Dragobetele e doar despre cuplurile românești și asta face ca această zi să fie una specială”.
Dumitru susţine că ziua de Dragobete le aduce fiori inconfundabili:. „Simt o poftă de a renunța la tot și a fi alături de omul meu drag, e o poftă ce vine involuntar. Ești prins în toată povestea asta din 24 februarie alături de persoana cu care formezi un cuplu”.
Tinerii spun că îți pregătesc și daruri de Dragobete, dar ceea ce contează cu adevărat este timpul petrecut împreună. „Obișnuim să ne detașăm de treburile cotidiene și să petrecem ziua plimbându-ne, mai ales că 24 februarie e tot mai aproape de primăvară și timpul e favorabil pentru hoinăreală. Apoi, seara, facem schimb de cadouri și alegem un film bun”, povestește Dumitru.
Valentina susține că darurile oferite în acea zi nu fac parte din obișnuita galerie de simboluri comerciale, ci mai degrabă e ceva confecționat anume pentru omul drag: „Prin aceste mici daruri personalizate reușim să ne redescoperim, iar de fiecare dată e altfel. Pentru noi e important ca ceea ce ne dăruim să fie confecționat cu mâinile noastre, asta ne face să ne simțim mai speciali”, spune ea.
Originile sărbătorii de Dragobete
La originea sărbătorii de Dragobete stau mai multe ipoteze, explică Mariana Cocieru, doctor în filologie, folcloristă, Institutul de Filologie Română B. P. Hașdeu.
În unele surse istorice, ziua de Dragobete era dedicată celebrării dragostei, iar în alte regiuni, Dragobete semnifica începutul unui nou an agricol, întrucât la 1 martie începeau muncile agricole. „La cumpăna dintre anotimpuri, atunci când pământul începe să se încălzească, dar încă mai sunt urme de zăpadă, când ziua devine mai lungă și frigul mai domol, românii sărbătoresc iubirea. Așa au ales ei să întâmpine primăvara – cu iubire. Aceasta e povestea Dragobetelui”, povestește Mariana Cocieru.
Folclorista susține că Dragobete e un personaj din perioada dacică, secolul II î.e.n., fiul Babei Dochia, personaj din folclorul românesc, care semnifică sfârșitul iernii: „Se crede că în Panteonul dacilor a existat acest zeu frumos, iubăreț, drăgăstos al poporului român – Dragobete. Acesta era un tânăr focos și chipeș, care mergea prin sate și iniția fetele și flăcăii în tainele dragostei. Umblă vorba că acest tânăr ar fi fost chiar băiatul babei Dochia, cea cu nouă cojoace. În vechile legende se spune că cea de-a 24 zi a lui Făurar era începutul anului agricol. Anume în ziua aceasta, Dragobete oficia nunta tuturor păsărilor și animalelor. Tocmai de asta era numit și logodnicul păsărilor”, relatează folclorista.
Există și multe versiuni despre această sărbătoare. Etimologii și etnologii au încercat să ajungă la o concluzie, legând denumirea de o sărbătoare din calendarul creștin ortodox, „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, care este tot pe 24 februarie. Se pare, totuși, că denumirea în slavă a sărbătorii este de Glavo-Obretenia, iar în Evul Mediu românii au adaptat-o și i-au spus „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Blagovete”. Astfel, potrivit surselor studiate de folcloristă, în diverse localități acestei sărbători i se zicea diferit: „Mai ales că poporul român interpretează deseori ceea ce aude și astfel, până la urmă, s-a ajuns la numele de Dragobete”.
Sărbătoarea are și alte sinonime în limbajul popular: „Datorită asocierii cu începutul primăverii, dar și cu sărbătoarea religioasă, în unele zone ale țării, Dragobetele mai este cunoscut și sub numele de „Cap de primăvară”, „Granguru”, „Năvalnicul” sau „Sfânt Ion de primăvară”, explică specialista.
De Dragobete sunt legate mai multe tradiții și obiceiuri, care în timp s-au pierdut și nu se practică decât în unele sate sau se organizează ca activități extracurriculare.
Ajunul zilei de Dragobete se aseamănă cu ajunul Bobotezei: în noaptea de 23 spre 24 februarie, fetele trebuiau să exerseze practici magice pentru a-și afla ursitul. În această seară, fetele credeau că dacă-și pun o steblă de busuioc sub pernă, își vor visa iubitul.
O altă tradiție spunea că fetele întorceau papucii cu talpa-n sus, rostind un descântec:
Tu (numele iubitului – Ion, Vasile, Gheorghe),
Să nu te poți culca,
Să te întorci, să te sucești,
La mine să te gândești.
„Potrivit tradiției, dimineața, de Dragobete, fetele își spălau fața cu zăpada care încă nu se topise, se îmbrăcau în straiele cele mai frumoase și mergeau la biserică. Acolo se întâlneau cu băieții și plecau la pădure, ca să culeagă primele flori de primăvară – fragii ce se puneau la icoană. La întoarcere, aplicau tactica zburătoritului: fiecare flăcău își alegea o fată care îi era dragă și alerga după ea, iar dacă și fetei îi plăcea băiatul, se lăsa prinsă – apoi se sărutau în văzul tuturor, de unde și zicala: „Dragobetele sărută fetele!” Deseori, toamna, logodnele publice se încheiau cu nunți”, explică folclorista.
„Bătrânii mai credeau că, de Dragobete, nu e bine să plângi, căci urma să fii supărat tot anul, iar fericirea o puteai găsi abia de Dragobetele următor. Pentru noroc, se spune că, sub nicio formă, băieții nu trebuie să supere fetele sau să le necăjească.
Deseori, toamna, logodnele publice se încheiau cu nunți
Tradițiile merg și mai departe, până în curțile gospodarilor: deși în această zi erau interzise muncile câmpului, pentru spor și belșug stăpâna casei trebuia să deretice curtea. Atât doar – fără cusut, spălat sau alte treburi casnice. Iar păsările curții erau tratate cu mâncare mai bună decât în zilele obișnuite, fiind interzisă sacrificarea lor”, ne povestește Mariana Cocieru.
Când sărbătoriți Ziua Îndrăgostiților: la 14 februarie (Sfântul Valentin) sau la 24 februarie (Dragobete)?
Timpurile însă s-au schimbat și Dragobetele este deseori substituit la Chișinău de spiritul „comercial” al Sf.Valentin. Victor are un chioșc în Piața Centrală din Chișinău. Acesta vinde felicitări către Ziua Îndrăgostiților, jucării, abțibilduri. El spune că primordial e să-și felicite soția pe 14 februarie, dar dacă mai rămân în vânzare ilustrate tematice, i le dăruiește şi de Dragobete.
„Sărbătoresc pe 14, pentru că e internațional, dar un pic sărbătoresc și de Dragobete.
Deși soția mea știe că eu vând jucării predestinate acestei sărbători, eu, totuși, găsesc modalități de a o surprinde. Îi dăruiesc o pernuță-inimioară, un suvenir, îi dau și o „valentinkă” (o ilustrată – n.r.), spune Victor.
Pe Chiril și Irina i-am întâlnit în centrul Chișinăului. Sunt împreună de trei ani și susțin că sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților doar pe 14 februarie. Nu știau că există și Dragobete, dar zic că nu sunt împotrivă de a sărbători dragostea de două ori.
„Cunosc că Ziua Îndrăgostiților se sărbătorește doar pe 14 februarie, nu știam că avem și o sărbătoare națională. E minunat că putem sărbători de două ori. Vom ști deja. Cu cât mai multă dragoste, cu atât mai bine”, zice Chiril.
Vladimir spune că nu i-a înțeles niciodată pe cei care consideră că 14 februarie e zi de sărbătoare. În familia sa de Dragobete e mare chef. „Sf. Valentin nu este sărbătoarea noastră, Dragobetele e sărbătoarea neamului românesc. În acea zi chefuim și promovăm dragostea”.
Nina se plânge că, din cauza lipsurilor, nu-și permite să marcheze sărbătorile religioase, nu tocmai „zilele de dragoste”.
„Nu mai sărbătoresc nimica, nici pe 14 februarie, nici pe 24. N-am fost învățați cu atâtea sărbători, noi știm să lucrăm. Și la ce-am ajuns? Am ajuns că, uneori, n-ai bani de-un „baton” (franzelă – n.r.) să-l cumperi. Nu am timp să mă gândesc la dragoste, mă gândesc să am o bucățică de pâine. Atât”, oftează femeia.
Chiar și așa, cu două sărbători ale îndrăgostiților, R. Moldova rămâne lider printre țările europene în care numărul divorțurilor e în creștere. Astfel, conform statisticilor, din 20 399 de căsătorii înregistrate în 2018, jumătate – în număr de 10 721 – s-au soldat cu divorțuri.
