Romii din Râşcani, băştinaşi fără reşedinţă
Orăşelul Râşcani. Mai la vale de spital, pe un drum de ţară, se află comunitatea romilor. Termenul comunitate îi reprezintă cel mai bine, pentru că, chiar dacă sunt familii diferite, fiecare cu casa lui, trăiesc practic împreună şi împărtăşesc aceleaşi probleme cotidiene.
Dar cine sunt romii din Râşcani? Cuvântul „rom” în limba lor nativă înseamnă „om” şi ei preferă să fie numiţi aşa şi nu „ţigani” sau „nomazi”. În Râşcani, sunt aproximativ 1400 de romi: unii se mândresc cu ditamai palate împodobite, iar alţii speră că mâine vor găsi un loc de muncă ca să-şi poată trimite copiii la grădiniţă sau la şcoală. Unii consideră că educaţia este foarte importantă.
Fără acte de reşedinţă
Am vizitat câteva familii. În curtea Carminei Gospodar copiii alergau împrejurul unei grămezi de haine din mijlocul curţii. Carmina se pregătea să spele rufele. Are 33 de ani şi trăieşte împreună cu soţul şi cei trei copii ai ei într-o casă bătrânească modestă, dar curată. Ar vrea să-şi dea copiii la şcoală, dar spune că nu are bani pentru rechizite, haine, cărţi. Anul acesta Rahul are deja 7 ani şi Carmina spune că va depune toate eforturile ca Rahul să meargă în clasa întâi. Băiatul nu vorbeşte prea bine limba română, dar se descurcă. Este ager şi curios, fapt pentru care a şi devenit „liderul” grupului. Ne-a zis că vrea să vină septembrie, pentru că în septembrie copiii merg la şcoală.
Femeia povesteşte că îi este greu. Nu are niciun document care să ateste că trăieşte acolo şi acest fapt o împiedică să aibă acces la ajutorul social, deoarece nu are alte venituri. Iarna este nevoită să taie copaci ca să facă focul. De lucru nu prea găseşte: a mai fost la strâns lavandă, la cules fructe, dar acum este însărcinată din nou. Stă acasă şi are grijă de copii. Soţul său e fierar de meserie. Lucrează fierul, face sape, dar banii pe care-i câştigă le ajung doar de mâncare.
Tot într-o casă bătrânească trăieşte şi Eva Munteanu cu cei şase copii ai ei. Am găsit-o în bucătăria improvizată, le pregătea copiilor prânzul – o salată. Pe pereţi, cuiele care servesc drept suport ţin căni şi alte tacâmuri. „Câteodată nu am ce să le dau de mâncare şi atunci regret cel mai mult că nu am învăţat, ca să am şi eu un loc de lucru. Am terminat doar clasa a patra, şi de aceea vreau ca ei să înveţe. Poate aşa le va fi mai uşor decât ne este nouă acum”. Viru, soţul Evei, face şi el sape, câştigă de la 25 la 40 de lei pentru o sapă, iar munca pe care o depune este enormă. Oxana şi Solomon, doi dintre copiii Evei, merg la şcoala rusă din Râşcani şi femeia spune că le şi place. Deşi au venituri foarte modeste, nu primeşte ajutor social din acelaşi motiv: nu are acte de reşedinţă.
Vor un viitor bun pentru copii
Toate familiile cu care am discutat susţin că vor un viitor mai bun pentru copiii lor, vor ca aceştia să meargă la şcoală, să obţină mai apoi profesii şi locuri de muncă. Baghira, o fetiţă de 9 ani, locuieşte împreună cu mama ei, este cunoscută în comunitate ca un copil silitor şi talentat. Baghirei îi place să cânte şi ne-a cântat şi nouă ceva în limba romani, dar nu înainte să se roage ca Dumnezeu să o ajute.
Femeile rome sunt distincte, practic toate poartă părul lung, îmbracă fuste lungi, nasc mulţi copii la o vârstă fragedă. Totuşi, ele ar vrea să nu fie atât de distincte, ar vrea să se contopească cu comunitatea neromă, mai ales, ar vrea ca micuţii lor să se integreze.
În R. Moldova romii nu sunt singurii care au nevoie de ajutor social, dar sunt cei cărora li se acordă mai puţină atenţie, spune Laura Bosnea, prima consilieră locală de etnie romă de la Râşcani. ”Atunci când vine vorba de romi, parcă li s-ar da cu sare-n ochi. Ca să nu mai vorbim de bani.” Consiliera susţine că una dintre problemele de bază este legislaţia, care prevede ca ajutorul social să fie acordat doar celor cu reşedinţă sau domiciliu înregistrat. “Aceste persoane au probleme cu documentele, dar ele sunt persoane care au nevoie de ajutor”. În opinia Laurei Bosnea, cea mai grea formă de discriminare pentru romi vine de la ignoranţa societăţii. Unii se pare că nici nu vor să cunoască realitatea romilor, cu atât mai mult, s-o accepte.
Şcoală, nu doar costume şi dansuri
Claude Cahn, consilier ONU în drepturile omului, consideră că o soluţie pentru integrarea romilor ar fi mediatorii culturali, dar şi aceştia riscă să dispară. ”Dacă la sfârşitul anului 2014 erau 25 de mediatori, astăzi sunt doar 19, din cauza faptului că nu li se alocă bani din buget. Riscul ca aceste figuri să dispară este mare. În planul de incluziune socială a romilor adoptat de Guvern pentru 2011-2015, s-a menţionat foarte bine pista pe care ar trebui să meargă aceste politici: bani pentru educaţie, sănătate, domiciliu ş.a., dar, cu părere de rău, s-a revenit la mentalitatea sovietică, unde se pune accent pe tradiţii şi costume. Nu de asta au nevoie romii.” Cât despre educaţie şi şcolarizare, Cahn spune că s-au evidenţiat câteva progrese, cum ar fi „dezagregarea şcolilor din Schinoasa în 2011 şi Otaci în 2013. Câteva progrese se văd şi la şcoala din Stejăreni.” Expertul este sigur că aspectul cel mai important pentru incluziunea romilor este accesul la educaţie.
Potrivit raportului elaborat de UNDP (United Nations Developement Program), în R. Moldova, numărul romilor este de aproximativ 20.000, dar fără o acoperire statistică exactă. Evaluarea inexactă a numărului romilor derivă din faptul că mulţi dintre romi nu-şi recunosc identitatea, pentru a nu fi discriminaţi. În Europa sunt aproximativ 10-12 milioane de romi, mulţi dintre ei emigraţi din Europa de Est din cauza sărăciei.
