România splendidă descoperită la două mii de metri altitudine

La altitudinea de 2200 de metri, deasupra norilor, unde zăpada îţi scârţâie sub picioare, iar razele soarelui te cuprind cu puţină căldură, ai impresia că timpul s-a oprit în loc, cotidianul a fost decupat, iar prezentul a devenit ireal. Asta am simţit atunci când, după 15 minute petrecute în telegondola care a parcurs distanţa de 3640 de metri şi a lăsat jos, la picioarele noastre, oraşul Buşteni, cu casele sale aparent pitice, ne-am ridicat pe vârful munţilor Bucegi.

Munţii Bucegi reprezintă un deşert înzăpezit, unde albul imaculat nuanţează totul din jur, chiar şi sculpturile neobişnuite create de vânt. În inima deşertului înzăpezit, românesc am descoperit Sfinxul, care priveşte în depărtare, indiferent faţă de curiozitatea turiştilor care se grăbesc să facă poze alături de el şi să-şi pună o dorinţă, cum se obişnuieşte atunci când descoperi ceva cu adevărat nemaipomenit. Alături de Sfinx se înalţă grupul de stânci cunoscute sub numele de „Babele”. Păstrând legătura cu Sfinxul, ele au fost supranumite „Altarele ciclopice din Caraiman”, fiind închinate Pământului, Cerului, Soarelui şi Lunii. Despre apariţia lor circulă diferite legende şi teorii, negate de către Eugen Ghiţenescu, care susţine că formele monumentelor sunt create de vânt şi de apa care a îngheţat şi s-a dezgheţat.

Pe Eugen Ghiţenescu l-am întâlnit vopsind nişte piloni de lângă casă. El trăieşte împreună cu soţia sa, Gina, de mai bine de două decenii pe vârful muntelui. „Ne-am legat de munte din prima clipă în care l-am văzut. Muntele e viaţa noastră. La 4 ianuarie, se împlinesc 18 ani de când Gina nu a mai coborât din munţi”, spune Eugen. Localnicii şi muncitorii îi numesc pe cei doi Gina şi Ginel. „Am lucrat la staţia meteorologică Predeal, unde am cunoscut-o pe Gina mea. Apoi, am venit aici, de unde nu am mai vrut să plecăm”, povesteşte bărbatul.

În urmă cu 21 de ani, cei doi şi-au construit o căsuţă care se ascunde la umbra monumentelor naturii. „Nu e uşor să construieşti ceva în vârful unui munte”, a mărturisit bărbatul de 64 de ani. „Electricitate şi gaz avem, dar mai prost stăm cu apa. De vreo 16 ani încercăm să creăm locuri de cazare, dar lipsa apei ne ruinează toate planurile”, spune Ginel, ducându-şi mâna la ceafă. El aduce apa din Buşteni, oraş situat la poalele muntelui. „Coborârea şi urcarea cu schiurile îmi iau circa şase ore”, explică bărbatul, aranjându-şi ochelarii de soare pe care îi poartă peste căciulă. Familia Ghiţenescu trăieşte din banii pe care îi câştigă pentru prestarea serviciilor de alimentare a turiştilor care urcă pe munte.

„Oferim câte o gustărică turiştilor care trec pe la noi sau le servim câte un ceai fierbinte, ca să se încălzească în cazul în care ziua nu e atât de frumoasă şi blândă ca astăzi”, spune Eugen, arătând spre cerul senin. „Dar nu se câştigă mult din aceste servicii. Cei pasionaţi de munţi şi în căutarea adrenalinei sunt de obicei tinerii care nu au bani. Apoi, nu mai e respectul faţă de munţi, de natură, cum era înainte, chiar observăm că oamenii au o atitudine agresivă faţă de lucrurile pure, frumoase”, suspină Eugen şi se apropie de geamul căsuţei.

„Ce să-i faci, lumea se schimbă şi ritmul vieţii de acolo, de jos, este puţin altfel decât aici. Poate, dacă nu ar fi fost Gina, aş fi coborât de mult în oraş… dar e bine aşa cum e. Noi ne-am ales viaţa… Să ştiţi că nu suntem singuri, deşi nu avem copii, le avem alături pe cele două căţeluşe zbenguite, care se răsfaţă la soare sau prin zăpadă pe parcursul întregului an”, zice Eugen şi ochii îi prind o licărire, atunci când priveşte spre câinele care se încălzeşte la soare.

„Mai sunt vreo 200 de oameni care lucrează în munte, cu care vorbim la o ceaşcă de cafea sau la un păhărel de ţuică sau vişinată, în zilele mai geroase”, mărturiseşte Ginel zâmbind. „Fericirea e atunci când te plimbi şi vezi lucruri şi forme care nu au fost ieri sau alaltăieri”, ne explică el, intrând în casă ca să-şi ajute soţia să atârne nişte draperii, înainte de începerea sezonului de iarnă, când au să le vină turiştii.

Pe munte urcă anual circa 200 de mii de turişti, care descoperă frumuseţea zonei montane a României.