REPORTAJ Femeia care vinde cărți

Nadejda Culeicova s-a născut, a învățat, a lucrat, a adunat cărți și s-a pensionat încă pe timpul URSS. Astăzi, ea a ajuns să-și vândă cărțile, ca să adune câțiva lei de buzunar, din care ar putea supraviețui în condițiile R. Moldova.

– Cât costă cartea asta, în copertă galbenă?
– Cartea „Totul despre și pentru Casă” o dau cu 50 de lei, răspunde femeia, pe care am găsit-o stând cuminte pe o fundație din beton din fața „Direcției de colectare a impozitelor și taxelor locale” de pe strada Armenească, din centrul Chișinăului.

Femeia care se interesase de preț a scos din geantă 30 de lei, a răsfoit puțin cartea îngălbenită de timp și a întrebat-o pe femeia care și-a scos cărțile la vânzare dacă merge la biserică.

– Merg, cam o dată pe săptămână, răspunse cuminte bătrâna vânzătoare de cărți care, în viața sa, a contribuit cu taxe mai bine de 40 de ani la bugetul de stat.

Cumpărătoarea îi oferă cei 30 de lei și îi spune blând că, dacă mai merge, să se roage și pentru ea, și pentru familia sa. I-a zâmbit, i-a urat o zi bună și a plecat.

O doamnă în vârstă, încălțată cu o pereche de espadrile de un albastru întunecat, îmbrăcată cu pantaloni negri, croi clasic, cu o bluză înflorată și o pălărie albă, garnisită cu flori roze pe cap, și-a scos într-o zi de vineri, pe la 10 dimineața, încă două cărți la vânzare. Una, de Ginecologie, pe care o comercializa cu 100 de lei. Alta, despre casă, reparație și lucruri hand-made, pe care o propunea la un preț mai mic.

Copertele vechi, cele peste 200 de pagini tipărite cu un caracter de litere mărunt, în rusă, lipsa imaginilor în interior, trădează publicarea acestora acum câteva decenii. 

De ce ne vindem cărțile?

Ochelarii negri, îi acoperă ochii, iar razele soarelui îi luminează fața brăzdată de riduri, de timp și de muncă istovitoare. Nadejda are 82 de ani. Primele cărți s-a întâmplat să și le vândă încă prin 1999, la opt ani de la declararea Independenței R. Moldova, când multe dintre locurile de muncă erau deja închise, iar restanțele la salarii și pensii deveneau și mai mari, ne spune femeia.
Primele cărți scoase la vânzare au fost cele de specialitate, adunate pe parcursul anilor, care prindeau praf pe rafturile din biblioteca sa. A continuat cu volumele marilor clasici, începând de la „Anna Karenina” de Lev Tolstoi, până la „Crimă și pedeapsă” de Feodor Dostoievski.

Apoi, a trebuit să se despartă și de cea mai mare și importantă colecție de cărți din biblioteca sa, seria celor 13 romane despre „Angélique”, scrise de Anne  și Serge Golon și publicate în anii 1957-1985, ne povestește bătrâna.  

„Dacă nu mă ajutau feciorul și nora…”

Nadejda este pensionară din 1991. De la 132 de ruble rusești, cât a fost stabilită prima sa pensie, valoarea acesteia a crescut până la 1 650 de lei în 2018. Atunci, zice ea, „era posibil cu jumătate de pensie să trăiești, iar din cealaltă jumătate să strângi niște bani la ciorap”.

Acum, lucrurile s-au schimbat. Din banii primiți de la stat, pentru cei 43 de ani munciți, iarna plătește serviciile comunale și mai rămâne cu datorii. Vara îi ajunge și pentru ceva din produse alimentare. „Contează și ce mănânci. Dacă nu mă ajutau feciorul și nora, atunci… nu știu ce făceam. Acum am plătit doar apa și gazul, 100 de lei. Iarna – plătesc încălzirea, 800 de lei (40%) pentru un apartament cu o cameră”, ne explică ea.

Între timp, ochii curioșilor care trec pe alături se opresc, răsfoiesc repede paginile celor două cărți puse atent pe o bucată de peliculă. Se uită și la voalul colorat, din mătase, scos tot la vânzare cu 150 de lei.   

Cine este femeia care vinde cărți

„M-am născut în Ucraina. Am fost orfană, crescând doar cu bunica. La 17 ani, în 1953, fratele tatălui meu m-a luat la Chișinău. Aveam nevoie de bani și trebuia să mă angajez undeva la muncă. Mi-a sugerat și m-a recomandat cineva din școală să merg la Calea Ferată. Acolo nu primeau la muncă persoane care nu împliniseră încă 18 ani. Dar mă recomandase cineva… Membrii comisiei se uitau și se întrebau ce să facă. Până la urmă, mi-au zis să scriu o cerere. Eu am un scris foarte citeț. În școală scriam toate anunțurile. Pe atunci nu prea erau mașini de scris. Când am prezentat cererea, directorul îmi zice: „Dvs sunteți omul de care avem nevoie pentru scrierea rapoartelor zilnice, clar și citeț”.

Am muncit acolo 43 de ani. Inițial scriam rapoarte despre plecarea și sosirea trenurilor. Apoi, m-au angajat în Biroul de căutare a bagajelor. Era destul de greu, până se găsea, trecea o săptămâna sau și mai mult”, își amintește pensionara.

„Da eu v-am rugat să-mi cumpărați bilet?”

Nadejda își amintește în detalii cum l-a cunoscut pe viitorul său soț. Zâmbește, își scoate ochelarii și începe să povestească cu ochii strălucind despre dragostea vieții sale.

„Soțul meu lucra inginer mecanic la bordul avioanelor. S-a întâmplat în 1958, în iunie.  Era ziua mea liberă și mi-am cumpărat bilet la filmul „Idiot”. Un tânăr din spatele meu întreabă cine e ultimul? Nici nu-l băgasem în seamă. Când am intrat în sală, am luat loc pe scaun, se apropie și el. A văzut unde mi-am cumpărat bilet și a cumpărat unul, alături. Când aștepta să-și cumpere bilet, era îmbrăcat în cămașă, dar când a luat loc lângă mine, era deja în uniformă. Mai târziu am aflat că lucra inginer mecanic la bordul avioanelor. Între timp, eu ieșisem din sală pe vreo 5 minute. Când am revenit, lumina era deja deconectată, iar filmul începuse. El mă întrebă: „De ce întârziați?”, iar eu mă gândii: „Tare te-o fi interesând”.

Nu eram tare sociabilă. Filmul s-a terminat. Eu ies. Și el iese. Merg la stație, la troleibuz. Eu mă urc. Și el urcă. Eu vreau să plătesc pentru bilet, dar el zice că nu trebuie, că deja a luat bilete. Îi zic: „Dar eu v-am rugat să-mi cumpărați bilet?”

Eu ies și el iese. Eu merg și el merge. Mă gândesc: „De ce ar merge din urma mea?”

Ajunsei unde locuiam. În gândul meu: „Trebuie să-i spun delicat că am ajuns” (râde). Îi spun: „Eu am ajuns acasă, la revedere”. Așa ne-am despărțit atunci. Peste două-trei zile, îl văzui plimbându-se pe acolo. Se apropie, se salută și îmi propuse să ieșim la întâlnire. Dar eu  aveam un prieten și depusesem cerere de înregistrare a căsătoriei la Oficiul Stării Civile. Îi spun: „Eu plec în vacanță”. Și el: „Unde?” Eu: „În Ucraina”. El: „Hai să mergem împreună”. Eu: „Noi nici nu ne cunoaștem”.

Îndrăgostiți și căsătoriți într-o săptămână

„Am plecat în Ucraina”, continuă povestea Nadejda. „El a venit în blocul în care locuiam la Chișinău, la recepție a aflat adresa pe care plecasem și, ce vă gândiți, peste 3-4 zile a zburat în Ucraina. Am înlemnit când l-am văzut. Mă gândeam: oare cum m-a găsit, dar el îmi întinse un plic cu o scrisoare care venise la Chișinău. Prietenii îmi spuneau: „Uite, ce bărbat. Nu-l pierde”. Eu nici numele nu-l cunoșteam. El îmi arătă actele sale de identitate, legitimația de  serviciu. În aceeași săptămână, ne-am înregistrat căsătoria. Nu am făcut nuntă. Colegii de la lucru ne-au felicitat și am sărbătorit într-un local de lângă cinematograful în care ne-am văzut prima oară. Apoi, am primit de la stat un apartament cu o cameră, de la serviciul său. La 22 de ani, l-am născut pe fiul nostru. A devenit inginer constructor de drumuri. Soțul a decedat acum 5 ani. Acum, rareori ies să vând cărți. Au mai rămas vreo 50, le păstrez în garajul feciorului”, zice femeia cu cărți.

Va merge și la spitale

O doamnă se apropie, răsfoiește cărțile de la „vitrină” și o cumpără pe cea de 50 de lei, care e despre casă. Nadejda continuă să povestească că și acum, în timpul liber, îi plac lecturile. Îi place și să gătească. Mai nou, de când a primit cadou de la fiul său o tabletă în dar, răsfoiește filele internetului și vizionează filmele și concertele ce-i amintesc de tinerețea sa.  

Se apropie ora prânzului. Bătrânei i-a mai rămas să vândă volumul „Ginecologie” și voalul din mătase. Dar insistă că manualul de specialitate nu trebuie cumpărat de oricine, ci doar de cineva care va lucra pe specialitate. Un medic. Va merge numaidecât și pe la spitale, zice ea, așezând cartea într-un pachet, aranjându-și pălăria și pornind agale spre casă.

Azi a adunat 80 de lei, circa 1% din salariul lunar, de 7 500 de lei, al legislatorului Sergiu Stati (PCRM-PDM), căci despre el este vorba, care, în 2016, la ședința Comisiei Politică Externă, declara că e greu să te descurci în R. Moldova cu un astfel de salariu.

Ce spun datele statistice

În R. Moldova, salariul mediu, în acel an, abia de a depășit 4 mii de lei, iar pensia medie era de 1 170 de lei.

În 2017, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), minimul de existenţă calculat pentru pensionari este de 1566 de lei, iar valoarea medie a pensiei cu 110 lei mai mică – 1456 de lei.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări Sociale, de la începutul anului 2018, în R. Moldova sunt înregistrate 533 mii de persoane pensionate pentru limita de vârstă (19% din totalul populaţiei). Dintre acestea, doar 144 de mii (27%), au o pensie ce acoperă minimul de existenţă de 1566 de lei.