R. Moldova, închisoarea refugiaţilor
Persoanele cu statut de refugiat din R. Moldova, de câţiva ani deja, luptă cu statul pentru drepturile lor garantate de legislaţia naţională şi internaţională. Deşi au dreptul de a călători în afara ţării, ei sunt lipsiţi de actele necesare, deoarece, ani la rând, acestea sunt „la etapa elaborării”. Autorităţile spun că problema ar consta în lipsa resurselor financiare, pe când experţii fac trimitere la lipsa de voinţă a acestora.
John Onije (foto) este de 10 ani în R. Moldova. Patria sa este o frumoasă ţară vest-africană, scăldată de Oceanul Atlantic şi bogată în diamante. Despre Sierra Leone au fost făcute multe filme, dar, pentru John, tragedia pe care a trăit-o a fost mult mai nemiloasă decât în orice ecranizare. Războiul civil, care a durat 10 ani şi a ucis peste 50 de mii de persoane, i-a răpit lui John tot ce avea mai drag, familia, prietenii, casa. În Moldova a ajuns prin intermediul organizaţiei umanitare Medici fără Frontiere. Aici, a reuşit să obţină statut de refugiat. A învăţat limba română, are drept de muncă şi se ocupă cu „micul business”, cum numeşte el afacerea sa cu vânzarea ziarelor în autogara din Chişinău. Se descurcă bine, recunoaşte John, dar pentru a-şi putea plăti chiria şi serviciile de întreţinere este nevoit să lucreze mult, până şi la telefonul mobil vorbeşte clar şi scurt, pentru că are „treabă”, duminica fiind singura sa zi liberă.
Drepturi doar pe hârtie
De când este în R. Moldova, John nu a călătorit niciodată în afară. În Africa nu are la cine pleca, dar şi l-ar costa scump. Ar vrea, poate, în România să meargă cu businessul său. A depus la Biroul de Migraţie şi Azil din cadrul MAI două solicitări de acordare a documentelor de călătorie şi abia la ultima a primit un răspuns în scris. „Documentele de călătorie pentru refugiaţi sunt la etapa elaborării şi, în momentul în care vor fi disponibile, MAI va iniţia eliberarea lor, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Toţi refugiaţii recunoscuţi pe teritoriul R. Moldova vor fi anunţaţi despre aceasta la momentul iniţierii documentării”, se spune în scrisoarea emisă de Biroul de Migraţie şi Azil, structură responsabilă de documentarea acestui grup de persoane. Astfel de răspunsuri primesc toţi refugiaţii care solicită actele respective.
În cazul lui John, lipsa acestor acte nu este critică, spre deosebire de multe alte situaţii. Teodor Cârnaţ, director executiv al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM), spune că, printre refugiaţi, există persoane care au nevoie de operaţii chirurgicale peste hotare, dar cărora nimeni nu le oferă posibilitatea şi dreptul de a părăsi teritoriul R. Moldova. De asemenea, sunt refugiaţi care şi-au lăsat copiii minori peste hotare şi care nu pot să îi vadă ani în şir. Unii au pierdut venituri, deoarece au avut oportunitatea să fie angajaţi în străinătate, iar cei care fac afaceri nu au avut şanse să importe, să exporte, să negocieze contracte. Sunt cazuri când persoanele n-au avut posibilitatea să meargă nici la înmormântarea rudelor.
Sărăcie sau lipsă de interes
Niciun refugiat din Moldova nu are documente de călătorie. Problema lipsei acestor acte este una strict financiară, dar soluţii pot fi mai multe şi statul trebuie să le identifice, pentru că este o obligaţie a sa, consideră Alexei Barbăneagră, directorul Centrului de Drept al Avocaţilor. Documentul de călătorie pentru refugiaţi este similar paşaportului albastru al cetăţenilor R. Moldova. Acesta nu poate fi imprimat în ţară, deoarece costurile sunt foarte mari.
Ecaterina Silvestru, şefa Direcţiei Refugiaţi, Biroul Migraţie şi Azil, spune că refugiaţii ar trebui să aibă puţină răbdare, pentru că statul şi aşa a făcut multe pentru ei. „Am fost în România, la imprimeria Băncii Naţionale, am fost în Ucraina, am discutat cu colegii din mai multe ţări. Am căutat şi am găsit unele soluţii, dar nu avem bani. Până acum, am negociat cu Guvernul german, care a acceptat să acopere 30% din cheltuieli. Rămâne să căutăm şi alţi donatori. Pentru a produce aceste paşapoarte, se elaborează mai întâi macheta. Pentru asta se elaborează softul, protecţia. Toate acestea le avem concepute de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale. Următoarea etapă ar fi să le comandăm undeva, pentru a fi produse. Am căutat într-o parte, în alta. Nu vrea să se apuce nici o ţară de un tiraj atât de mic. Un exemplar sau un milion, e acelaşi cost, dar dacă împarţi la un milion, costul este unul, iar dacă împarţi la 134, câţi refugiaţi avem în R. Moldova, obţii o cifră astronomică. Am găsit o ţară care face cel mai mic tiraj, 4000 de bucăţi. Este vorba de Cehia. Costul ar fi de 284 mii de Euro. Asigurarea cu aceste documente este, în mod expres, pe spatele ţării, aceşti bani trebuie să-i ofere Guvernul, dar uitaţi-vă în ce criză ne aflăm acum, iar cu un an-doi în urmă nimănui nici nu-i păsa”, a declarat Ecaterina Silvestru.
Drumul spre CEDO
Acum jumătate de an, mai mulţi refugiaţi au organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia anunţau că, dacă statul nu le va soluţiona problema actelor de călătorie, vor apela la CEDO. La acel moment, deja exista Hotărârea CSJ, care obliga Guvernul să asigure cu documente de călătorie persoanele cu statut de refugiat. Această hotărâre nu indică şi termenul de executare. Asta înseamnă că Guvernul îşi va onora obligaţiunea atunci când va găsi mijloace financiare, a explicat Teodor Cârnaţ. El asistă juridic aceste persoane şi susţine că problema a rămas nemişcată de atunci, iar după epuizarea căilor legale şi neexecutarea hotărârii CSJ, CHDOM a depus, în numele celor aproape 40 de refugiaţi, o cerere la CEDO. „Nu-i vina refugiatului că statul nu are bani să-l documenteze. Dacă statul ar fi avut interes, de mult ar fi rezolvat problema în cauză”, a conchis Teodor Cârnaţ.
Tatiana EŢCO
