Preoteasa din altarul violenţei
„Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu fiţi aspri cu ele!”
Coloseni 3:19, Noul Testament
Întâi el a numit-o oaie, proastă, tâmpită şi i-a dat o palmă. Ea a rămas. A doua oară i-a tras un pumn. Ea a rămas. A treia oară i-a învineţit jumătate de faţă şi un genunchi. Ea a plecat. L-a acţionat în judecată, a solicitat divorţul şi a luat viaţa de la capăt. El e preot, ea – fostă preoteasă.
Ana şi Arcadie s-au cunoscut acum 15 ani, la biserica în care el era dascăl. Ea absolvise clasa a IX-a la o şcoală internat. Avea doar mamă. Tatăl murise asfixiat, pe când Ana era mică.
Ea avea 17 ani, el – 24. S-au văzut, s-au plăcut, s-au întâlnit, s-au despărţit. Ea a plecat la studii la o şcoală profesională din Chişinău, el a slujit la Biserică. Apoi au reluat relaţia. „Ţineam mult la el. După vreo două luni ne-am căsătorit”.
Era 2008 când au devenit oficial soţ şi soţie. Totul era bine, deşi erau nevoiţi să trăiască într-o cameră cu mătuşa lui. Vorbeau, se sfătuiau şi se înţelegeau, chiar dacă se mai întâmpla ca mătuşa să comenteze de ce Ana găteşte borş, şi nu cartofi.
De ce preoteasa gravidă nu taie lemne multe?
Tot pe atunci, Arcadie a fost preoţit şi a primit o parohie într-un sat din Sângerei. Pleca în fiecare vineri încolo şi revenea acasă luni. În timpul săptămânii, avea ore la şcoală. Se întâmpla ca Ana să petreacă tot mai puţin timp cu Arcadie şi tot mai mult cu mătuşa septuagenară. Când revenea, mătuşa se plângea tânărului preot că Ana, în lipsa lui, nu ar fi dat mâncare la animale la o anumită oră sau nu ar fi tăiat lemne când i-a spus ea.
Ana avea doar 19 ani, era însărcinată, de curând îi decedase mama, iar situaţiile de conflict o descumpăneau. Mătuşa îi zicea una. Soţul îi spunea alta. Certurile ocupau tot mai mult spaţiu în odaia lor comună.
Tânăra familie a început să zidească propria casă în aceeaşi ogradă. Doar că a durat cinci ani până s-au mutat din cămara mătuşii în casă nouă.
Între timp, în 2009, Ana a născut un băiat. Peste un an – o fată. După trei ani de concediu de maternitate, s-a angajat în calitate de observatoare la Spitalul de Psihiatrie din Bălţi. Dar munca a devenit un nou prilej pentru nemulţumirile soţului.
„A început să-mi spună că el aduce mai mulţi bani şi că nu se merită să lucrez pentru 900 de lei. El avea 500 de lei din biserică, se mai aduna din sfinţiri şi, pe lună, aducea peste o mie. Dar nu ajungea pe atunci la două mii de lei”, îşi aminteşte ea.
În R. Moldova, şapte din zece femei din mediul rural şi şase din zece în mediul urban declară că au suferit de cel puţin o formă de violenţă cauzată de partener pe parcursul vieţii lor, arată datele Biroului Naţional de Statistică. Într-un studiu din 2015 privind percepţiile bărbaţilor cu privire la egalitatea de gen, mai mult de 41% dintre bărbaţii intervievaţi au recunoscut că există momente când o femeie merită să fie bătută şi aproape 30% dintre bărbaţi cred că o femeie trebuie să tolereze violenţa pentru a păstra familia
Potrivit Inspectoratului General de Poliţie, în 2017, au fost înregistrate 2 909 de cazuri de violenţă în familie, în 956 dintre acestea au fost intentate cauze penale. În 80% din cazurile de violenţă, victimele sunt femei. Dosarele intentate vizează 31 de cazuri de omor şi 15 cazuri de vătămări corporale grave
Ani de iad în casa preotului
A lucrat doi ani, apoi a renunţat. La nici o lună distanţă, era şefa Centrului Social din localitatea unde trăiau şi se pare că soţul era mândru de ea. Dar mulţumirea lui n-a durat mult. „Când ajungeam acasă, îmi spunea că la mine intră cela sau celălalt, că îmi bat capul de moşnegii mei, dar de familie şi de copii, nu. Că nu fac mâncare, că cine va spăla hainele, cine va face curăţenie. Aşa am lucrat patru ani. Dar, în ultimii doi ani, era „iadul”.
În 2016, Ana a primit prima palmă. Îi ceruse soţului să instaleze maşina de spălat, că tot stătea nou-nouţă de cinci ani. Or, ea nu mai reuşea să spele cu mâinile hainele celor doi copii, ale preotului, ale mătuşii, ale soacrei şi ale sale. Nu era prima dată când i-a spus asta. Îi răspundea ba că nu are timp, ba că nu se pricepe, ba că nu ştiu ce nu are. De data asta a lovit-o.
„M-a lovit în faţa icoanelor. Noi avem icoane în toate camerele. Cina cea de taină la bucătărie, Icoana Constantin şi Elena în altă cameră, Icoana Sfântului Dumitru, de la cununie, în dormitor. Dar eu nu-i ziceam de icoane, dar îi ziceam că un preot aşa face? Şi el şi mai tare se enerva că eu mai mică decât el, el cu Academia Teologică absolvită, îl învăţ cum să fie preot. Atunci am fugit prima oară la familia care avea grijă de mine după moartea mamei. Nu m-am aşteptat ca el să facă acest gest”.
Despărţirea nu a durat mult. El o căutase, îi vorbea frumos, iar dorul copiilor rămaşi acasă o topea. Mai avea şi obligaţii la biserică, era dăscăliţă, lucra cot la cot cu el, când erau solicitări prin sat. Aşa că, peste o săptămână, a revenit la casa cu icoane şi insulte.
„De ce nu dă Dumnezeu să zdohneşti, soţie?”
„Fa oaio, proasto, tâmpito. De unde te-ai luat, credincioaso? De ce nu dă Dumnezeu să zdohneşti mai repede, să scap de tine o dată”, îi vorbea preotul-soţ. Arcadie se supăra pe Ana în special când stătea peste program la muncă. După o nouă ceartă, a lovit-o a doua oară. Ea a fugit iar. Dar a revenit pentru copii şi pentru că nu avea suficient curaj, dar nici resurse să o ia de la capăt.
„De atunci rămâneam la muncă peste program… Trebuia să mă încui în cabinet, să plâng vreo jumate de oră, să-mi vin în fire, să mă liniştesc, după care să mă apuc de treabă. Când ajungeam acasă, nimic bun nu vedeam”.
Ana avea un salariu de 3500 de lei, bani din care umplea frigiderul, îmbrăca copiii, întreţinea casa şi, uneori, îi dădea şi soţului bani pentru achitarea ratelor pentru maşină, căci el luase un credit de zece mii de euro pe şase ani. Oricum, spune că o întreba mereu ce face cu banii, venea beat, ţipa la ea, o insulta şi speria copiii.
Începuse să conştientizeze că nici casa, nici frigiderul plin, nici statutul de preoteasă, nici icoana de cununie nu mai erau de ajutor. Într-un timp, Arcadie începu să vină acasă aproape zilnic târziu şi băut, nu mai vorbea cu ea, aveau bugete separate, dormeau în camere separate, îi zicea că nu îl mai atrage fizic, că e mereu obosit, nu-i mai zicea unde merge şi de unde vine. Apoi s-a întâmplat ultima bătaie.
Era joi, 5 octombrie 2017. Ana şi Arcadie, împreună cu copiii şi mătuşa, fuseseră în ospeţie la nişte cunoscuţi. Ana zice că la plecare el a urcat beat la volan, aşa cum ar fi obişnuit adesea. Şi-a amintit că Ana, de curând, s-a reţinut din nou peste program. Cearta a izbucnit rapid. A lăsat-o, la miez de noapte, la vreo trei km de casă, lângă o râpă.
„M-a apucat de păr, m-a trântit la pământ şi mă lovea unde voia”
A mers mai întâi la lucru. Se gândea să doarmă acolo, dar era prea frig şi a mers spre casă. În casa soacrei, din aceeaşi ogradă cu a lor, erau şi oaspeţi. Încerca să intre tiptil în casă, când unul dintre oaspeţi a observat-o în grădină, a chemat preotul. Ana a dat să fugă.
„M-a ajuns din urmă, m-a apucat de păr, m-a trântit la pământ şi a început să mă lovească. A venit şi soacra şi m-a apucat de păr, împingându-mă. Şi verişoara sa începu să mă numească cu cuvinte murdare. I-am zis ce drept are să-mi zică astea în curtea mea, iar el şi mai tare s-a enervat, m-a apucat de păr, mi-a smuls mult păr, m-a lovit la picior, şi în faţă, şi în cap şi unde voia”.
A venit ambulanţa. Auzea cum ei le spun medicilor că-i nebună, s-o interneze la psihiatrie. Poliţia nu a venit. I-au administrat o injecţie şi a adormit în casa soacrei.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, a mers în casa lor să îmbrace copiii de şcoală. Atunci s-a văzut în oglindă. Avea ochiul vânăt şi mai multe urme de lovituri pe corp. S-a incomodat de copii. Băiatului i-a spus că s-a lovit de o creangă, după ce el i-a spus că profesorii i-au sfătuit pe copii să comunice despre violenţa în familie. Nu voia să-şi facă copiii de ruşine. Dar şi pe el, pe preot.
„Ca preot e bun, liniştit, nu insultă, nu dă pe nimeni afară. Mai dă Doamne preoţi ca el, dar ca soţ- nici nu se discută”.
Episcopul nu permite divorţul
A mai locuit în acea casă până la nunta cumnatului, programată la 15 octombrie. Apoi şi-a zis că mai stă până la sfârşit de lună, să dea lucrul în primire. La 30 octombrie, le-a zis copiilor să meargă cu ea la plimbare. Şi-a luat o geantă mică pe umăr. A ieşit şi s-a adăpostit cu ei la familia care i-a purtat cândva de grijă. Apoi l-a sunat să-i spună că nu se mai întoarce, a mers la poliţie, a scris plângere şi a cerut învoire de la episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, să divorţeze. N-a primit învoire duhovnicească, dar a depus actele pentru divorţ. S-a început un proces penal, în baza plângerii de violenţă.
„După regulile bisericeşti, el dacă divorţează riscă să rămână şi fără preoţie. De asta nu-mi dă divorţul, ca să nu-şi piardă slujba. Şi dacă nimeni nu ar face gălăgie, o să-l lase să slujească mai departe”, zice Ana.
„Fenomenul violenţei domestice în familiile clericale este frecvent întâlnit, deşi e greu de crezut. Am crescut de mic în acest anturaj, am cunoscut zeci de familii de preoţi şi ştiu ce spun”, afirmă fostul student al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova şi autorul blogului „Ortodoxia – pentru că aşa trebuie”, Ion Andronache.
„În astfel de cazuri, preotesele sunt învăţate să rabde pentru că asta ar fi Crucea pe care ele trebuie să o ducă. „Hristos a răbdat, rabdă şi tu… Dacă vei răbda, cu siguranţă vei ajunge în rai”, li se spune. Preotesele sunt prinse în capcană şi pare că nu au vreo ieşire din ea. Pe de o parte, dacă ea se încumetă să divorţeze, riscă să intre în gura satului, să fie judecată de toţi că a distrus familia preotului şi să fie izolată atât de comunitatea creştină, cât şi de întreaga societate. Pe de altă parte, li se inoculează că răbdarea şi ascultarea faţă de soţ şi faţă de duhovnic, ulterior o va duce la „mântuire”. Mai este şi un al treilea aspect, foarte important. Clericul în Biserica Ortodoxă dacă divorţează nu va mai sluji, iar din această cauză presiunea asupra femeii abuzate este mult mai mare decât într-o familie obişnuită. Se ştie că familia preotului trebuie să fie un model pentru celelalte familii din comunitatea creştină, iar această situaţie ar încuraja şi alţi bărbaţi la abuz, iar pe femei – la răbdare. Hristos, însă, nu acceptă violenţa. Abuzul nu are scuză. Iar preoţii care aplică violenţa nu sunt preoţi, ei sunt monştri şi merită opriţi din slujire”, precizează Ion Andronache.
***
La o săptămână a venit el să-i viziteze. Au fost mai multe discuţii, solicitări din partea rudelor, ca să revină.
„Nu mai fac asta. De trei ori am fugit, de două ori m-am întors. A treia oară nu mă mai întorc. Pentru că ştiu că dacă urmează o bătaie, urmează şi a doua, şi a treia, şi a douăzecea. Permanent eram {numită} debilă şi oaie. Pentru mine cuvintele astea erau dureroase. Copiii le auzeau. Copiii, ceea ce văd la părinţii lor, aplică şi ei când cresc”.
Au încercat să ajungă la o înţelegere: ea retrage plângerea de la poliţie, el îi dă copiii. Dar procesul de judecată continuă. Se văd doar acolo. La 9 ianuarie, curent, s-au văzut ultima dată.
Preotul violent are „caracteristică pozitivă de la locul de trai”
Hotărârea Curţii de Apel confirmă faptul agresiunii fizice a lui Arcadie asupra Anei, inclusiv prin recunoaşterea vinei de către preot. Dar, această hotărâre parcă ar şi justifica agresiunile preotului:
„Ţinând cont de faptul că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate, precum şi de atitudinea corectă faţă de cele comise, căinţa sinceră şi ca urmare recunoaşterea săvârşirii faptelor indicate în rechizitoriu şi personalitatea inculpatului, faptul că nu se află la evidenţa medicului narcolog şi psihiatru, lipsa antecedentelor penale, caracteristica pozitivă de la locul de trai, instanţa consideră oportună aplicarea în privinţa inculpatului Arcadie a unei pedepse fără privare de libertate, considerând că inculpatului i se poate acorda şansa corectării fără izolarea de societate”.
***
L-am apelat de câteva ori pe preotul Arcadie. La prima discuţie l-am întrebat despre contradicţia dintre violenţele descrise în hotărârea instanţei şi învăţăturile din Biblie:
— Publicaţi ce aveţi de publicat şi să nu vă intereseze ce aţi găsit şi astea. Vă zic o seară bună şi la revedere.
A închis. Nu a fost un răspuns clar. L-am sunat repetat. Au început ameninţările.
— Eu v-am zis, astea-s problemele mele de familie şi nu v-o rugat nimeni să le publicaţi. Încercaţi şi publicaţi astea că o să aveţi probleme.
— Ce să publicăm? Hotărârea instanţei de judecată?
— Ap eu vă spun, nu aveţi dreptul să vă amestecaţi în problemele mele de familie. Vreţi să publicaţi, e treaba dvs. Vă spun din start că o să aveţi probleme.
Am insistat să întrebăm despre violenţă, lege şi Biblie.
— Fiecare om trebuie să citească Biblia, ne-a spus răstit şi a închis.
Am citit din Biblie. „Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu fiţi aspri cu ele!” Coloseni 3:19; „Domnul îl cercetează pe cel drept, dar pe cel rău şi pe cel ce iubeşte violenţa, sufletul Lui îi urăşte”. Psalmi 11:5; „Iar voi, soţilor, daţi dovadă de aceeaşi dragoste faţă de soţiile voastre pe care a manifestat-o şi Cristos faţă de biserica Sa”. Efeseni 5: 25-28.
***
Ana nu e singura preoteasă bătută în propria casă. La Mitropolia Moldovei, cea în subordinea căreia se află preotul Arcadie, există o structură, numită „judecată mitropolitană”, în cadrul căreia ar fi prevăzut să se discute şi asemenea situaţii.
Preotese abuzate sunt, plângeri la Mitropolie nu-s
L-am contactat şi pe secretarul Mitropoliei, Vadim Cheibaş. I-am spus că am discutat cu soţii de preoţi care au fost agresate în familii şi voiam să întrebăm dacă este vreo comisie în cadrul Mitropoliei care primeşte plângeri pe faptul agresării fizice de la soţiile de preoţi. Ce se întâmplă după asta? Preoţii mai au dreptul să slujească?
„Ştiţi, mie îmi pare întrebarea destul de speculativă, ori aşa doriţi dvs să dezvoltaţi un subiect, dar noi nu am primit niciodată astfel de plângeri. Şi intuiesc că aţi formulat astfel întrebarea încât să vă faceţi subiectul, ceea ce nu-i corect. Trimiteţi-ne nouă nişte plângeri pentru documentare şi atunci o să aveţi dreptul să ne întrebaţi astfel de lucruri, dar atâta timp cât mi-aţi spus la telefon, ştiţi cum. (…) Scrieţi o solicitare de informaţie şi vă vom informa”, ne-a spus Vadim Cheibaş.
Am scris o solicitare de informaţie. Au trecut două săptămâni. Nu am primit nici un răspuns.
Ana locuieşte de trei luni într-o localitate din nordul ţării împreună cu copiii. Trăieşte gratuit într-o casă bătrânească, iar o prietenă a ajutat-o cu bani pentru soba nouă şi reparaţia cosmetică dintr-o cameră. Nu are un loc de muncă. Dar urmează să se angajeze la primărie, asistentă socială.
Acum crede că victimele nu ar trebui să rămână în familii pentru copii, dar ar trebui să plece anume pentru ei: „Dacă băiatul vede că tata şi-a permis s-o lovească pe mama, va gândi: „De ce n-aş putea şi eu să-mi lovesc soţia”. Sau fetiţa va creşte şi va zice: „De ce n-aş putea şi eu să rabd cum a răbdat mama”. Eu n-am vrut să fie aşa”.
