Pomeni pentru răposaţi: „e mare fudulie”

Ortodocşii, catolicii, musulmanii sau ateii, ajung să respecte sau să respingă ritualurile de pomenire a răposaţilor, care fac parte din cultura şi tradiţiile respectate în R. Moldova. La înmormântări sau la Blajini, reapare dilema: cum e corect să-i cinsteşti şi să-i pomeneşti pe cei dragi plecaţi din viaţă? Case, maşini, mese, calculatoare, plăpumi, cai, suvenire, bucate – fac doar o parte din lista obiectelor care se dăruiesc în amintirea răposaţilor în acest stat.

Unii susţin că pomenile se dau pentru ca răposatul să le aibă şi în viaţa de apoi, alţii spun că după moarte omul nu mai are nevoie de nicio pomană. În acelaşi timp, etnologii susţin că pomenile au origini păgâne, fiind transformate treptat în daruri excesive.

„Noroc că răposatul avea bani grămădiţi”

Pe Milada Cipişca, o femeie de 72 de ani, am întâlnit-o la slujba din Catedrala romano-catolică „Providenţa Divină” din Chişinău. Am vorbit cu ea despre tradiţia pomenilor. Milada spune că toată familia sa e de religie catolică, doar soţul său a fost ortodox. Şi-a înmormântat soţul acum două luni, după credinţa ortodoxă, dar, totuşi, nu a ţinut cont de toate pomenile de care ştia că ar fi tradiţionale. „Am dat colaci, prosoape, chibrituri şi lumânări. Din haine încă nu am dat. Ce ţine de masă, scaune, găină, căldări, nu am dat nimic”. Cu toate acestea, înmormântarea ar fi costat-o vreo 45 mii de lei. „Am făcut praznicul într-o cafenea, că nu aveam loc acasă. Erau vreo 70 de oameni care veniseră la înmormântare. Mâncarea ne-a costat vreo 15 mii de lei. Foarte scump pentru noi. Noroc că soţul adunase ceva bani”, spune văduva. Întrebată cum au fost împărţite pomenile, mătuşa Mila spune că a dat de pomană la spital, unde fusese internat soţul, şi sărmanilor de la cimitir.

Preotul Mihai Balan, de la Catedrala romano-catolică, susţine că la catolici nu se dă prea multă importanţă tradiţiilor funerare, deoarece, cel mai des, acestea nu au nimic în comun cu religia. „Punem accent pe rugăciune. Nicăieri nu-i scris că trebuie să se dea pomeni”, spune preotul, adăugând că unele ritualuri se trag de pe timpul regimului comunist. „Atunci nu era voie să botezi, să te căsătoreşti cu preot. Acesta nu participa la înmormântare. Astfel, oamenii improvizau ceva singuri. Au început să dea pomeni mai mari”.

Potrivit preotului, doar două lucruri ar fi de ajutor răposatului: rugăciunea şi pomana sinceră dată unui nevoiaş, care într-adevăr se va folosi de ea. „Mulţi fac totul de ochii lumii. Dacă biserica ar limita pomenile, lucrurile se vor schimba”, mai spune preotul romano-catolic.

Găina care va ciuguli păcatele

Mila Roman are 75 de ani. Este ortodoxă şi locuieşte la Hârtop, raionul Floreşti. Este evlavioasă şi la biserică se roagă pentru cei apropiaţi. A fost la multe înmormântări. Ea crede că pomana e importantă. „Aşa am auzit la părinţi, la bunei. Aşa facem. Mai întâi se dă de pomană găina. Se zice că găina merge după suflet pentru a-i strânge păcatele omului care a trecut din viaţă. Pe urmă se dă icoana, ca să fie cu răposatul pe lumea cealaltă. Se dau 24 de „poduri”. Ele trebuiesc neapărat”, spune ea, adăugând că „podurile” se dau când răposatul e petrecut pe drum la biserică. Un „pod” înseamnă un colac, un ştergar, o cănuţă. Mătuşa Mila spune că fiecare creştin care a primit „podul” e dator să bată mătănii de trei ori pentru răposat. „Se mai dă căldarea cu căni pentru apă, „pomul vieţii”, masa şi două scaune, perna, plapuma, ca să aibă cu ce se înveli pe cealaltă lume”, zice ea. Bătrâna povesteşte că, pe timpuri, se dădeau prosoape ţesute. Acum se dau de care sunt. „Acum e mare fudulie. Când erau timpuri mai grele, oamenii înmormântau cu ce aveau”, spune ea.

Pe Ana Budzimschi, de 87 de ani, am găsit-o la Cimitirul „Sf. Lazăr” din Chişinău, de Paştele Blajinilor. A adus colaci şi prosoape – de pomană de sufletul rudelor sale. A mai luat cu ea şi nişte bucate calde, spunând că astfel pomenile ajung mai bine la răposaţi. A cunoscut tradiţiile funeraliilor ortodoxe de la părinţi, dar şi din auzite. „Se dă un covoraş. Pe el se pune o pernă. Alături trebuie să fie o farfurie cu mâncare. Asta-i una din primele pomeni”, spune mătuşa Ana, adăugând că nu e bine să dai prea multe pomeni şi să faci mese bogate. „Fiecare dă ce poate: nişte bomboane, o pâine”, zice ea, povestind că şi-a cumpărat deja nişte ştergare pentru propria înmormântare, ca să aibă mai puţine cheltuieli copiii.

Andrei Rusu este preot la Biserica „Sfântul Dumitru” din Chişinău. El afirmă că înmormântarea la creştinii ortodocşi nu are nicio legătură cu pomenile, care ar fi inventate de oameni. „Tot ce vedem la înmormântări sunt orgolii, tot felul de mode. Nu e o învăţătură a bisericii. Lumea cealaltă nu înseamnă nici băutură, nici mâncare. Lumea cealaltă înseamnă Hristos şi noi în jurul lui”, spune preotul. Şi el susţine că tradiţia pomenilor s-ar fi iscat în perioada comunistă. „Nu au avut ortodocşii aşa ceva. Nici măcar banchetele făcute în restaurant la înmormântare. Au transformat înmormântarea în nuntă. Tragedia e că, pe lângă faptul că a murit un om, dacă acesta a fost şi tânăr, e o pierdere inclusiv de braţe de muncă, care au întreţinut familia. Iar ei cheltuie bani enormi pentru ritualuri funebre, după care rămân cu mari datorii”, spune preotul. El spune că rudele care îşi dau una alteia pomeni ar fi bine să le dea nevoiaşilor şi susţine că principalul beneficiu pentru răposat ar fi rugăciunea.

„Se dă totul până la ultima aţă”

În comunităţile rome, ritualurile de înmormântare poartă nu doar amprenta religioasă, ci şi etnică. Nicolae Rădiţă, directorul executiv al Centrului Naţional al Romilor, susţine că majoritatea dintre ei sunt ortodocşi, dar sunt şi romi care fac parte din culte religioase diferite. Totuşi, pomenile joacă un rol important. „De pomană se dă casă, masă, bani. Se dau lucruri bune care au aparţinut defunctului. Se dă totul până la ultima aţă. Din animale doar caii se dau de pomană”, afirmă Nicolae Rădiţă, adăugând că este important ca pomenile să se dea mai întâi la copii, la rudele de pe linia a doua, după care la ceilalţi. Se zice că dacă acestea nu se dau la neamuri, pe lumea cealaltă răposatul şi rudele vor avea conflicte. „De Paştele Blajinilor, fiecare se laudă cu ce are. Romii se laudă la morţi cu ce au reuşit să facă între timp. Dacă este sărăcie, nu se aduce nimic. Depinde cât de bogat e omul şi cât de reuşit i-a fost anul”, mai spune Rădiţă. La înmormântări, unele obiecte se lasă şi în morminte. „Baronul, când şi-a îngropat tatăl, a făcut criptă sub formă de castel şi a pus acolo un televizor, un computer. Cei bogaţi încearcă să facă onoare cât mai mare”, explică Rădiţă. Întrebat cât ar costa o înmormântare, spune că aceasta poate ajunge la o mie, două de dolari. „Bogaţii ajung şi la cinci, zece mii. După înmormântări, oamenii mai rămân şi cu datorii. Dar dacă aşa-i obiceiul, trebuie respectat”, mai spune Rădiţă.

De obicei, răposatul din comunitatea romă e petrecut cu muzică lăutărească de jale. Nicolae Raiu este unul dintre lăutarii care cântă pe la înmormântări. „Toată noaptea se cântă, stau mese întinse ca la nuntă. Muzica e scumpă. Dau şi două, trei mii de euro”, afirmă el. Lăutarul spune că a văzut deseori că se dau pomeni bogate. „Uneori mă mir şi le zic: de ce daţi aur? Mai bine daţi cuiva să se folosească. La Soroca, au pus în mormânt un computer. Mai bine i-ar fi dat unui elev, care l-ar fi pomenit pe răposat”, spune Raiu.

Şi etnicii găgăuzi dau de pomană de sufletul răposaţilor. Diana Nicoglo, etnolog, cercetătoare ştiinţifică superioară la Academia de Ştiinţe a Moldovei, afirmă că, de fapt, pomenile pentru răposaţi se trag din cele mai vechi timpuri. Potrivit ei, acestea simboliza fertilitatea şi cultul strămoşilor. „Tradiţia există la mai multe popoare. La găgăuzi, ritualurile funebre sunt ca şi la moldoveni, poate mai modeste. Înmormântări bogate se fac în cazul celor bogaţi”, susţine ea, comentând că prin pomeni oamenii îşi arată grija faţă de răposat.

La cimitir, cu pietricele în loc de flori

Dacă la ortodocşi şi la catolici există obiceiul de a da de pomană, la etnicii evrei din Moldova e altfel. Revekka Safronova, manageră la Centrul Cultural Evreiesc din Chişinău, susţine că, potrivit tradiţiilor evreieşti, nu se dau pomeni. Doar după ce trece doliul de 30 de zile şi se instalează monumentul funerar, se donează hainele răposatului. Ea spune că alte lucruri nu se dau şi nu se fac parastase. Nici mâncăruri nu se consumă din abundenţă, când moare cineva, se serveşte vodcă şi se mănâncă o prăjitură dulce tradiţională, numită „klekah”. Cu toate acestea, Revekka spune că tradiţia evreiască s-a îmbinat cu cea moldovenească, în unele ritualuri funerare. „De Paştele Blajinilor, majoritatea evreilor merg la mormintele apropiaţilor, dar, de regulă, fără pomeni. Deoarece mulţi se duc în această zi la morminte, este mai comod şi pentru evrei. Este o zi liberă, transportul este gratis, timp liber e mai mult, e mai uşor de a merge la cimitire”, afirmă ea. Evreii din Chişinău, de Blajini, aduc la morminte pietricele în loc de flori şi aprind lumânări. Revekka Safronova spune că piatra pentru evrei simbolizează greutatea şi durerea pe care o poartă în suflet după pierderea celor dragi.

Radu Chicu este un musulman din Chişinău. El spune că, în islam, când moare cineva, nu se dau pomeni, nu se fac parastase. „Cheltuielile sunt minime. Tot ce se dă de sufletul mortului nu este primit. Morţii nu aud, nu răspund. Dacă rudele doresc binele pentru răposat, se roagă pentru el, ca să fie iertat”, susţine Radu, amintind că, musulmanii nu folosesc sicrie, trupul fiind îngropat învelit în pânză albă.

Originea pomenilor

Vitalie Lisnic reprezintă un grup virtual numit „Ateii din Moldova”. El afirmă că ateii ar fi împotriva ritualurilor cu pomeni. „Haideţi să acceptăm tradiţia pomenilor, care, la noi, se exagerează. Moldovenii sunt mândri. Deseori se fac mese copioase, se sau daruri scumpe”, susţine el. Vitalie spune că, chiar dacă ateii ar da pomeni, acestea mai degrabă ar fi nişte colaci sau un suvenir. El admite că ateii acceptă unele ritualuri de înmormântare, or, acestea nu sunt neapărat religioase. „Mulţi atei merg la biserică de Blajini. Merg pentru a se întâlni cu prietenii, rudele. Dar ei nu cred că această sărbătoare e una religioasă”, afirmă Lisnic.
Tamara Macovei, etnologă la Muzeul Naţional de Istorie şi Etnografie, susţine că darea pomenilor e o continuare a practicii de a pune daruri în mormânt, având originea în neolitic. Dacă pe atunci se punea în mormânt oala din ceramică, oul roşu şi bijuteriile de care ar avea nevoie răposatul pe lumea cealaltă, cu timpul, acestea au început să nu se mai pună lângă răposat, ci să se dea oamenilor care au mai mare nevoie. „Oamenii au transferat toată tradiţia de a se închina, de a dărui în credinţa ortodoxă. Şi jertfa de atunci a devenit cu timpul pomană”, susţine Tamara Macovei, amintind că darea pomenilor s-a întipărit şi în folclorul nostru, inclusiv prin proverb. „Dar din dar rai se face”, „Dă una, că ţi se va da zece”, „Pomana nu a făcut niciodată săraci”, „Cel ce dă milă nu sărăceşte” – sunt câteva proverbe care arată cât de veche e tradiţia. Totodată, acestea conţin înţelepciunea actului de a împărţi cu cei care au nevoie.

Elena FURDUI, ȘSAJ