Poluarea, problema care curge pe râurile din R. Moldova

Calitatea proastă a apei este unul dintre factorii care afectează direct sănătatea şi calitatea vieţii populaţiei R. Moldova. Chiar dacă majoritatea râurilor din R. Moldova sunt poluate, problema este abordată doar de către activiştii de mediu, pe când autorităţile preferă să o treacă sub tăcere sau să discute convenţional, cu prilejul zilelor internaţionale de protecţie a mediului.

Cu o sută de ani în urmă, unele râuri din interiorul actualei R. Moldova erau navigabile. Astăzi, niciunul nu mai este navigabil. Şi pescuitul, şi scăldatul nu sunt recomandate în râurile mici, în unele cazuri fiind chiar interzise. Râurile mici dispar în fiecare an, cauzând schimbări irecuperabile de mediu.

La 23 iulie, Centrul Naţional de Mediu (CNM) a iniţiat o expediţie pe râul Răut, care are o lungime de 286 km şi care se varsă în Nistru. Participanţii la expediţie şi-au propus să identifice problemele reale ale acestui râu şi impactul lor asupra mediului. S-a stabilit că izvorul râului, situat în Donduşeni, este deja uscat, iar pe un sector de 40 km nu mai izvorăşte apă de trei ani, din cauza secetei şi a schimbărilor climaterice, dar şi din cauza altor probleme.

„Cea mai importantă ar fi construcţia lacurilor artificiale pe cursul râului Răut, ceea ce, de fapt, blochează debitul salubru al Răutului, micşorând volumul de apă. O altă problemă pe care am descoperit-o au fost plasele de pescuit, amplasate de-a lungul Răutului. Acestea sunt foarte dese, inclusiv în porţiunea care traversează Orheiul Vechi. Gunoiştile neautorizate sunt probleme serioase pentru fiecare râu. Şi staţiile de epurare, defecte sau inexistente, generează riscuri de poluare”, explică Svetlana Răzmeriţă, coordonator comunicare în cadrul CNM.

Staţiile de preepurare, obligatorii doar pe hârtie

Problema este proprie pentru majoritatea surselor de apă. Râul Bâc, în care sunt deversate cantităţi enorme de ape uzate, nu constituie o excepţie. Altfel spus, întreprinderile vinicole, mai mici sau mai mari, cele de producere a sucurilor sau conservelor, fabricile de cosmetice sau de curăţare a lânii varsă apele uzate direct în r. Bâc, acţiune desigur, ilegală. Alţi agenţi economici varsă apele în sistemul centralizat de canalizare, cu toate că parametrii chimici ai acestor ape depăşesc normele admisibile. Deşi, potrivit legii, întreprinderile ar trebui să fie dotate cu un sistem de preepurare, la cele mai multe dintre ele, acesta lipseşte şi cantităţi mari de poluanţi ajung să ne otrăvească.

Iuliana Cantaragiu, preşedinta CNM, susţine că „toate întreprinderile de producţie care utilizează apă trebuie să aibă staţii de preepurare. Această prevedere era ignorată de agenţii economici şi, la rândul lor, inspecţiile ecologice, în mare parte, închideau ochii la acest lucru. În această apă murdară, în care se deversează tot felul de apă de canalizare, se cresc peşti, care ajung, bineînţeles, la noi pe tarabe, la noi în farfurie, la noi în stomac. Această apă este folosită pentru irigarea culturilor agricole – varză, ardei, vinete, porumb am văzut că sunt irigate, în cazul dat, pe câmpurile din Anenii Noi”.

Stocarea în apropierea surselor de apă a gunoiului şi a deşeurilor menajere, iar în localităţile rurale, a dejecţiilor animaliere, explică de ce apa din majoritatea fântânilor de la noi nu este bună de băut.

„120 de metri de straturi ale subsolului n-au putut să neutralizeze acest nitrat, dar nitratul, el ce face, el în primul rând mănâncă globulele roşii din sânge şi, în consecinţă, consumul permanent, de lungă durată al apei cu concentraţie mare de nitrat duce la cancer şi, în general, la ciroză”, afirmă Iuliana Cantaragiu.

Starea râului Răut caracterizează, practic, starea tuturor râurilor din R. Moldova, iar majoritatea dintre ele se varsă în râul Nistru, apa căruia ajunge la robinetul fiecărui locuitor din Chişinău. Respectiv, staţiile de epurare au un rol important în procesul de filtrare a apei, în caz contrar, poluanţii ajung înapoi în circuit. Staţia de epurare a municipiului Chişinău acceptă, de exemplu, să încheie contracte cu agenţii economici, angajându-se să preepureze apele lor uzate, chiar dacă legislaţia prevede că întreprinderile trebuie să fie dotate cu staţii proprii.

Ipoteze: nămol aruncat în Bâc

Staţia de epurare a municipiului Chişinău, construită în anii ’60, nu are nici instrumentele necesare pentru a face faţă volumului enorm de ape uzate, nici capacitatea de a le epura calitativ, nemaivorbind de preepurare, susţine Iuliana Cantaragiu. Ea afirmă că cea mai mare problemă este nămolul care se depozitează la staţie şi care, probabil, e aruncat direct în Bâc: „Acest nămol care se sedimentează vine de la masele fecale ce se conţin, în mare parte, în apele uzate. În 2009 a fost introdusă o tehnologie de deshidratare prin geotuburi a maselor fecale. Ce se întâmplă mai departe cu acest nămol niciodată nimeni de la staţia de epurare nu a putut să-mi răspundă foarte exact. Din acest motiv, una din presupuneri este că acest nămol, sau o parte din el, pe care nu pot să-l deshidrateze şi nu ştiu ce să facă cu el, să-l epureze, îl deversează în râul Bâc, în mod direct, pe timp de noapte. Am vizitat staţia la 11 noaptea, mirosul era extrem de înţepător, dar mirosul înţepător vine doar de la nămol, nu de la altceva. În funcţie de miros, de fapt, dacă există sau nu, este o metodă de calificare a funcţionalităţii staţiei de epurare”.

Acest nămol poate fi utilizat, dacă este tratat corespunzător, ca îngrăşământ organic sau la producerea biogazului. Lucru ce nu se întâmplă la staţia de epurare din Chişinău, iar o ipoteză ar fi că acesta este dus la gunoiştea din Bubuieci. Atitudinea oamenilor şi, mai cu seamă, a autorităţilor faţă de problema epurării apelor uzate diferă semnificativ de cea a finlandezilor, spune Iuliana Cantaragiu, care a revenit dintr-o deplasare din Rovaniemi, un orăşel de circa 60 de mii de locuitori, dar cu o staţie de epurare construită în conformitate cu toate cerinţele normative internaţionale.

„Foarte riguroase sunt controalele apei potabile. Se verifică şi apele deversate în râu. Poţi să vezi fundul râului la doi metri adâncime. Poţi bea în Finlanda apa cu cana, fără a risca să ajungi la medic imediat sau a doua zi. La noi, Centrul de Sănătate Publică recomandă şi afişează pretutindeni interdicţii de scăldat în bazinele acvatice din cauza poluării”, explică Iuliana Cantaragiu.

Am mers la staţia de epurare a municipiului Chişinău, aflată în gestiunea Întreprinderii Municipale „Apă-Canal”, pentru a înţelege cum funcţionează aceasta, de ce în râul Bâc ajung, totuşi, ape uzate şi ce generează mirosul îngrozitor în sectorul Botanica.

Arcadie Rusnac, şef de departament în cadrul ÎM „Apă-Canal” Chişinău, ne-a dat asigurări că staţia funcţionează în regim normal, face faţă tuturor cerinţelor, dar cu mult chin şi multe cheltuieli, deoarece instalaţiile sunt foarte uzate şi sunt exploatate, fără a fi reparate, de peste 50 de ani.

În bazinele unde are loc etapa finală de epurare se găsesc pescăruşi, iar acest lucru, spun reprezentanţii Apă-Canal, denotă faptul că apa este curată. Totuşi, mirosul neplăcut resimţit de locuitorii capitalei, afirmă Arcadie Rusnac, nu este doar de la staţia de epurare, ci rezultatul amplasării în zonă a unui număr semnificativ de agenţi economici din sfera producţiei care deversează ape uzate, ilegal, în rău. Întrebat de ce Apă-Canal se angajează să preepureze apele uzate ale agenţilor economici, chiar dacă nu are această capacitate, funcţionarul spune că întreprinderea semnează contracte doar în măsura în care poate asigura curăţarea apei.

„Există agenţi economici care deversează clandestin. Nu poţi ţine sub control ce se aruncă în sistemul de canalizare noaptea, sâmbăta, duminica. Agentul economic ne spune că deversează o anumită cantitate de apă, iar în realitate e de sute de ori mai mult”, susţine Arcadie Rusnac, şef de departament în cadrul ÎM Apă-Canal Chişinău.

Situaţia s-ar putea schimba în următorii ani, deoarece staţia va fi modernizată cu bani de la BERD şi BEI. În cadrul acordului de 62 milioane de euro, urmează a fi modernizată şi staţia de epurare. În prezent, grupul de lucru care organizează licitaţia analizează ofertele.

Sergiu PASCARI, Marina CIOBANU