Persoanele cu dizabilităţi mintale, fără drept la replică
Persoanele cu dizabilităţi mintale sunt lipsite de posibilitatea de a-şi apăra drepturile. Legea care ar trebui să le ajute este chiar cea care le ia această capacitate. Odată declarate incapabile, aceste persoane şi-au pierdut chiar şi şansa de a demonstra contrariul. Le rămâne doar să sufere în tăcere, în timp ce tutorii iau decizii în locul lor.
Practica mai multor ţări arată că tutela poate fi lichidată. În locul acesteia, s-a instituit serviciul de suport. În acest caz, persoanele cu dizabilităţi mintale au dreptul la cuvânt, la decizie şi la cererea de a le fi respectate drepturile. R. Moldova, deocamdată, este departe de instituirea acestei practici.
Tutorii decid pentru tutelaţi
În prezent, persoanele cu dizabilităţi mintale sunt lipsite de capacitatea lor juridică, prin declararea incapacităţii de către instanţa de judecată şi stabilirea tutorelui. Mai exact, medicul stabileşte diagnosticul, notând dacă persoana trebuie să fie plasată sub tutelă sau nu. În continuare, procedura de declarare a incapacităţii se face prin judecată, în baza expertizei medico-legale. „Tutorele este cel care ia decizia, inclusiv decizii juridice în locul tutelatului. Persoana declarată incapabilă suportă toate consecinţele şi toate efectele deciziilor luate de către tutore”, remarcă Alina Grigoraş, consultant naţional la Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).
De regulă, tutore este numit unul dintre membrii familiei, care însă poate să profite de incapacitatea tutelatului. Alina Grigoraş menţionează că, potrivit Convenţiei privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (CDPD), „indiferent de tipul de dizabilitate, persoanele trebuie să ia decizii proprii, păstrându-şi astfel autonomia. Tutela şi curatela nu corespund prevederilor Convenţiei. De aceea, trebuie stabilite alte forme de suport în vederea sprijinirii acestor persoane în luarea deciziilor, adică să nu se ia decizii în locul lor, ci să li se ofere suport în acest sens”, punctează consultantul OHCHR.
Viciul legislaţiei privind tutela
Astfel, conform art. 12 al Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, care a fost ratificată de R. Moldova la 9 iulie 2010, persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute oriunde ca persoane cu drepturi în faţa legii şi beneficiază de aceeaşi capacitate juridică ca şi alte persoane în toate aspectele vieţii. Pe de altă parte, prevederile naţionale, care reglementează domeniul capacităţii juridice, sunt contradictorii cu prevederile art. 12 al Convenţiei. În R. Moldova, persoanele cu dizabilităţi intelectuale nu au posibilitatea să-şi aleagă tutorele, să acţioneze în judecată şi, respectiv, să ceară să le fie respectate drepturile.
Lilia Popovici este mama unui copil cu dizabilităţi intelectuale. Ea este tutorele lui, deci persoana care ia decizii în locul fiului. „El nu poate lua decizii, pentru că nu are capacitate juridică. Doar tutorele, adică eu, poate acţiona în judecată”, spune femeia. Deci, conform art. 24, al. 2, al Codului Civil al R. Moldova, „actele juridice în numele persoanei fizice declarate incapabile se încheie de către tutore”. Tutorele trebuie să fie „o persoană de bună credinţă. La noi, însă, nu se studiază toate opţiunile cine ar putea fi tutore”, crede Lilia. „În cazul în care tutorele nu este om de bună credinţă şi nu este interesat ca tutelatului, persoanei cu dizabilităţi, să-i fie respectate drepturile, se creează un viciu”, adaugă aceasta.
Omul nu poate să dovedească faptul că este sănătos
O posibilitate de soluţionare a problemei sunt organizaţiile non-guvernamentale specializate în respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Însă multe cazuri rămân necunoscute pentru ONG-uri. În astfel de circumstanţe, situaţia persoanelor vizate rămâne neschimbată. Incapacitatea juridică a persoanelor cu dizabilităţi mintale complică mult viaţa acestora, îndeosebi în cazurile în care acestea sunt puse în situaţia să lupte pentru drepturile lor. Despre unul dintre aceste cazuri ZdG a scris anterior (Nr. 405, 10 ianuarie 2013). Elena Voronina, 68 de ani, este declarată inaptă mintal. Codul Civil nu-i permite să-şi recupereze această capacitate. Doar tutorele poate s-o facă.
Oficial, femeia încă nu are tutore, dar se teme că fiica sa, cea care intenţionează să-i ia apartamentul, ar putea deveni tutorele ei. Alexandru Cebanaş, avocatul Elenei Voronina, susţine că femeia a fost examinată de un psiholog. „Am făcut şi encefalogramă. Rezultatele sunt în favoarea clientei mele, însă legea prevede că persoana trebuie să treacă anume expertiza psihiatrică”, denotă avocatul. El a solicitat expertiza ambulatorie a persoanei, însă medicii de la spitalul de psihiatrie au refuzat, cerând internarea forţată a acesteia. „Dosarul nostru e unul civil, şi nu penal, iar internarea forţată se face în baza procedurilor penale (când este vorba despre o persoană periculoasă pentru societate). Suntem în stupida situaţie când omul nu poate să dovedească faptul că este sănătos”, spune Alexandru Cebanaş.
Legislaţia R. Moldova este imperfectă
O soluţie ar fi efectuarea unei expertize psihiatrice în străinătate. „Aceasta ar fi o probă impunătoare în favoarea noastră”, consideră avocatul Elenei Voronina. Pe de altă parte, în acest caz, se iscă o altă problemă. Legislaţia R. Moldova „e puţin imperfectă la acest capitol. În judecată, sunt acceptate doar expertizele psihiatrice efectuate la spitalele de pe teritoriul ţării”, explică Alexandru Cebanaş. Totuşi, în acest caz, avocatul susţine că ar găsi căi de izbândă pentru clienta sa. „După practica CtEDO, putem să prezentăm orice probe în favoarea clientului nostru. Putem să cităm şi să chemăm orice expert, nu doar din ţara noastră”, punctează acesta.
O soluţie pentru mai multe persoane cu dizabilităţi aflate în astfel de situaţii, şi nu doar, este abolirea tutelei. „Prin faptul că se instituie tutela, drepturile persoanelor declarate incapabile sunt exercitate de persoane terţe. Din cauză că acest sistem nu funcţionează corect, deseori tutorii acestor persoane fac abuz de acest drept, dreptul de a decide pentru ele”, declară Vitalie Meşter, directorul Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilităţi (CAJPD). În locul tutelei, ar putea fi instituit serviciul de suport al acestor persoane. „În prezent, tutorii iau decizii fără să se consulte cu persoana vizată direct, adică pentru ea decide o altă persoană. Suporterul însă va prezenta dorinţa persoanei înseşi”, explică Vitalie Meşter.
Suporterul – o alternativă pentru a înlocui tutorele
Astfel, Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoanele cu Dizabilităţi vine cu ideea unui suporter în locul tutorelui. „Persoana va avea posibilitate să-şi aleagă ea însăşi persoana de suport în ceea ce priveşte problemele cotidiene. În situaţiile în care deciziile ar putea avea un impact asupra vieţii omului, cum ar fi achiziţionarea unui domiciliu sau tranzacţii de bani, decizii legate de obţinerea pensiilor etc., va fi desemnat un suporter oficial sau, cel puţin, persoana care a participat în calitate de suporter va fi verificată dacă a acţionat cu bună credinţă”, anunţă Ion Cibotărică, jurist CAJPD. O altă soluţie ar fi asistenţa personală. Aceasta „se oferă inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi mintale. În acest caz, serviciul dat ar putea fi aplicat pentru a înlocui tutorii”, consideră juristul.
În majoritatea statelor din Europa, persoanele cu dizabilitate mintală beneficiază de tutelă parţială, iar în alte ţări s-a optat pentru modelul de suport în luarea deciziilor. „De câţiva ani deja, în Suedia nu se aplică tutela. Persoana însăşi îşi alege ombudsmanul personal”, relatează Arcadie Astrahan, consultant în domeniul Drepturilor Omului, Sănătate şi Dizabilităţi, PNUD. Totodată, el accentuează că statul trebuie să fie capabil să tragă la răspundere, dar şi să protejeze. „De obicei, dacă persoana înfăptuieşte o ilegalitate, cineva o dirijează. În acest caz, corect ar fi să fie tras la răspundere cel care profită de vulnerabilitatea omului, dar nu să lipseşti de drepturi persoana care este vulnerabilă”, consideră Arcadie Astrahan.
Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Drepturile persoanelor cu dizabilităţi mintale la capacitatea juridică. Un nou nivel de protecţie”, implementat de Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Egalitate şi Participare Civică. Opiniile exprimate aparţin autoarei şi nu reflectă neapărat poziţia Fundaţiei.
