Oamenii care au grijă de oameni (pleacă din țară)

În R. Moldova rămân tot mai puține asistente medicale. Cele care nu pleacă, lucrează pentru un salariu care, de cele mai multe ori, le este insuficient și sunt nevoite să găsească încă un post de muncă sau să se descurce cu puținul pe care-l au. În ciuda acestor dificultăți, continuă să practice meseria acasă și să-i învețe și pe alții din secretele acesteia.

Fișele de post nu conțin toate datele despre activitatea zilnică a asistentelor. Adesea, ceea ce fac ele este marcat pur și simplu cu o bifă și trecut cu vederea. Spun că, odată cu trecerea timpului, s-au obișnuit să lucreze „în umbra medicilor”, devenind astfel, așa cum i-au supranumit unii, un fel de îngeri neobservați.

„Când e un accident masiv, la noi curge sânge pe tot coridorul, nu la figurat, ci la propriu”

De 34 de ani, Olga Pânteac muncește la Institutul de Medicină Urgentă (IMU). La început, a fost asistentă de operații, apoi asistentă superioară și, de mai bine de 10 ani, este asistentă medicală – șefă a instituției, având în subordine 600 de asistenți medicali și 500 de infirmieri.

Își dorea să devină asistentă încă din copilărie. Locuia în preajma spitalului din localitate și, în fiecare zi când ieșea la joacă, observa cum treceau pe drum cele două asistente medicale de serviciu. Își amintește că le idolatriza pe acele femei, pentru că, în mintea sa de copil, își imagina că ele fac lucruri supraomenești.

„Când le vedeam, lăsam jocurile și păpușile. Alergam în fața lor și le rugam să mă lase să le duc geanta. Mergeam efectiv pe urmele pașilor lor. Mă gândeam că dacă le voi duce poșeta și le voi călca pe urme, voi deveni și eu asistentă medicală. Până la urmă, așa și a fost”, spune Olga.

Adaugă, citându-i pe alții, că asistenții medicali sunt un fel de îngeri neobservați – „numai dacă ar fi un cronometru, s-ar vedea câte fac într-o singură tură”.

Punctează că fiecare procedură efectuată de medic este documentată, pe când ceea ce face asistenta – nu. „Asistenta medicală doar bifează ce a făcut din ce a fost prescris de medic. Însă lucrul ei este mult mai mare”, mai spune Pânteac.

Printre altele, s-a obișnuit și să lucreze fără un program – „nu poți programa ce se întâmplă la Urgențe”. Nu se mai uită când vine sau când pleacă de la serviciu. După ce a încercat de mai multe ori să-și stabilească un orar, a înțeles că nu reușește să facă nimic din ce își planifică, pentru că interveneau numeroase alte lucruri.

„Sigur că avem ore de lucru, program, ședințe ordinare, dar sunt și din cele extraordinare și în fiecare zi la IMU se face o muncă enormă, sunt situații ieșite din comun, pe care noi nu le putem planifica. Dacă e un accident masiv, nu e funcția mea nemijlocit să particip la acordarea ajutorului medical, dar ne mobilizăm cu toții, fiecare cu partea sa. Eu, de exemplu, am grijă ca asistenții medicali să respecte măsurile de profilaxie. Când e un accident masiv, la noi curge sânge pe coridor, nu la figurat, ci la propriu. Trebuie tot timpul să fie o persoană care să supravegheze măsurile de profilaxie, astfel încât să nu avem accidente medicale sau contaminări între asistenții medicali, între infirmieri, între medici”, subliniază Olga Pânteac.

Consideră că, totuși, astăzi cea mai dureroasă întrebare a asistenților medicali este remunerarea. Susține că asta este și cauza din care avem o lipsă semnificativă a lor în sistem – „întrebați orice asistent – prima problemă la care se va referi este salariul mic”.

Pe lângă aceasta, remarcă și sindromul arderii profesionale. „Țin minte cum atunci când lucram asistentă medicală, am plâns lângă masa de operații. Un asistent medical arde ca o lumânare, după ce vede atâtea lucruri, întâlnește atâția pacienți. În așa fel, se epuizează”, afirmă Pânteac.

Spune că, prin diferite metode, instituția încearcă să distragă asistenții de la cazurile dureroase, însă subliniază că îngrijirea constantă a pacientului este foarte importantă – e o latură a tratamentului. Astfel, atunci când află ceva nou, se străduie să convingă administrația să procure acele lucruri, ca asistentele pe lângă volumul mare de lucru pe care îl au, să poate face mai puțini pași măcar cât ține de echipament.

Concluzionează că nu și-a dorit să migreze probabil pentru că face parte din acea generație în care oamenii se mențineau mult timp la același loc de muncă. Apoi, și familia s-a obișnuit cu orarul și munca ei.

„Lucrul nostru nu prea e observat”

Marina Boboc a venit la Spitalul Clinic Municipal de copii Nr. 1 cu 45 de ani în urmă. A muncit întâi la gardă, vreo 7 ani, apoi a fost numită asistentă superioară, lucrând alți 7 ani, iar de alți 28 este asistentă-șefă. Are în subordine 60 de asistente medicale și 50 de infirmiere.

Și ea și-a dorit încă din copilărie să devină asistentă medicală. Își amintește de o felceriță din sat, căreia îi ziceau doamna Clara și care era o femeie frumoasă și bună – venea la școală și îi învăța pe copii cum să acorde primul ajutor medical. Felul în care se purta ea și mirosul specific al punctului medical au determinat-o pe Marina Boboc să aleagă medicina pentru studii. De altfel, și-a dorit să devină medic, dar timpul și circumstanțele au decis altfel. Totuși, nu regretă.

„Țin minte cum a fost prima mea zi de muncă. Era o mamă care născuse un copil de 1 kg… și totul a mers bine. Mi-amintesc cât de bucuroasă era acea mamă, bebelușul era micuț, dar și-a revenit. Și, de fapt, acesta trebuie să fie rezultatul muncii noastre de fiecare dată – zâmbetul mamei și al copilului”, opinează Boboc.

Zice că munca asistentelor e una de după cortină, pentru că tot timpul se vorbește despre medicul care a tratat copilul, dar nu și despre ce face asistenta. „Noi rămânem întotdeauna un pic în spate, lucrul nostru nu-i prea observat, deși adesea stăm zile întregi alături de copil”, punctează femeia.

Mai subliniază că asistentele nu sunt remunerate corect – primesc un salariu mic. În opinia sa, dacă salariul lor ar fi mai mare, lucrătorii din medicină nu ar pleca peste hotare. Exemplifică că ea e nevoită să lucreze pentru un salariu în funcția de asistentă șefă și mai lucrează pentru niște bani ca asistentă de educație pe sănătate.

În pofida acestor dificultăți, consideră ceea ce face drept o profesie nobilă. Spune că îi place mult, chiar și după atâția ani. „Nursingul este arta și știința de a îngriji ființa umană, de la concepție, până la moarte. Noi avem grijă de mamă de când e gravidă – avem grijă de copilaș să se nască bine, sănătos și apoi să crească la fel, să trăiască mulți ani”, încheie Boboc.

Guvernul promite, asistenții pleacă

Sindicatele din Sănătate anunță, într-un raport pentru anul 2018 de activitate, că peste 5.500 de lucrători medicali au părăsit sistemul sănătății. Dintre aceștia aproape 1.000 sunt medici, iar ceilalți lucrători medicali cu studii medii sau alt tip de personal, scrie e-sănătate.md Plecările masive se atestă la asistente medicale și alți lucrători de verigă medie: 2.014 angajați au plecat, iar ceilalți 2600 – sunt alt tip de angajați și ei cu diverse funcții în sistemul medical.

Anterior, Guvernul R. Moldova a promis că, începând cu 1 aprilie 2018, remunerarea unui asistent medical din cadrul unui spital republican va fi de circa 5830 de lei, iar din cadrul unui spital raional – de circa 4604 de lei.

În R. Moldova, Ziua Interna-țională a asistentului medical este sărbătorită anual la 12 mai, începând cu 1994. Nursingul sau asistența medicală este o activitate profesională, desfășurată în scopul promovării şi menținerii sănătății, prevenirii îmbolnăvirilor, îngrijirii şi recuperării persoanelor bolnave şi sănătoase de la concepție până la sfârșitul vieții.