O poveste de Crăciun: „Suntem oameni ca toți oamenii. Avem visuri, speranțe, obiective”
La nordul țării, în orașul Rîșcani, de mai bine de opt ani funcționează Complexul Phoenix, în cadrul căruia este un centru de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități unde absolut toate serviciile sunt gratuite. Doar serviciul de plasament al vârstnicilor este contra cost.
Am ajuns acolo și ni s-a deschis o ușă către dragoste și grijă. O zi la un astfel de centru este o zi plină de veselie. Caracteristica importantă a acestor copii este că ei iubesc: iubesc să trăiască, își iubesc prietenii și sunt foarte grijulii unii cu alții. Ei sunt o familie și celebrează viața în fiecare zi împreună.
Când am ajuns în nordul țării, în orașul Rîșcani, la Complexul Phoenix era forfotă mare. Erau în toi pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Cu o bucurie nedescrisă și mari emoții, copiii de la centru fredonau cântece și recitau poeziile învățate pentru acest eveniment.
„Zări senine se revarsă
Peste plaiul rîșcănean,
Viața e tot mai frumoasă,
Zi de zi și an de an.
La noi, la Rîșcani se știe,
Știu chiar și de peste hotare,
Domnul a vrut aici să fie
Centrul de reabilitare.
Centrul Phoenix e o minune,
Un palat de nedescris,
Orișicine poate spune
Că-i un colț de paradis”, interpretează cei nouă copii, alături de educatoarea Adelina.
La un moment dat, pe ușă apare Vadimaș, un tânăr cu sindromul Down. De cum ne vede, acesta se apropie și se oprește în fața camerei de luat vederi. Cu multă duioșie în privire, Vadimaș îi face semn cameramanului să-l fotografieze. După ce stă nemișcat și drept câteva minute, timp în care cameramanul reușește să-i facă câteva fotografii, tânărul se îndreaptă către ceilalți beneficiari care repetă poeziile. Vadimaș are 26 de ani și frecventează centrul din prima zi de funcționare a acestuia.
„Aici găsim căldură, dragoste și grai,
De indiferența lumii suntem feriți”
Natalia este utilizatoare de scaun rulant. Ajutată de Lucian, managerul instituției, tânăra valsează lin în cerc. Printre mișcări, Natalia mai schițează și câte un zâmbet. La finalul dansului, mulțimea o răsplătește cu un val de aplauze.
Printre repetiții, își au locul și îmbrățișările cu educatoarea Adelina sau cu alți copii. Îmbrățișările sunt lungi și nemăsurate în acest centru.
Eugenia, o copilă blondă și sfioasă, recită:
„Centrul Phoenix e acel colț de rai
Pentru noi, cei diferiți,
Aici găsim căldură, dragoste și grai,
De indiferența lumii suntem feriți.
Suntem oameni, noi suntem ca voi.”
E ora mesei. Repetițiile sunt în pauză. Copiii, cum sunt numiți la Complexul Phoenix, se îmbracă unii cu ajutorul altora și pornesc să ia masa. În acest timp, Lucian Tilipeț, managerul instituției, care știe aproape tot despre centru și despre beneficiari, ne face o excursie prin începuturile acestuia. Dar mult prea repede suntem întrerupți de către același Vadimaș, care și-a îmbrăcat cămașa națională și a venit să ni se prezinte încă o dată și să fie fotografiat. L-a apucat de mână pe Lucian, parcă umil, parcă înduioșat, cu gândul să-i stea alături, să facă o fotografie împreună.
„A venit încă o dată în fața camerei de luat vederi ca să se asigure că o să-i arătați fața în reportaj”, ne explică Lucian. Și s-a bucurat fantastic când i-am promis că neapărat fața lui va apărea în materialul despre Complexul Phoenix.
Așa am aflat că persoanelor cu necesități speciale le place să-și vadă chipul în reportaje, chipul lor adevărat, neblurat în programul de editare video așa cum se procedează de obicei pentru a-i proteja.
Mesageră a iubirii este și Lenuța. Tânăra are 16 ani și este din același sat cu Vadimaș – Mihăileni. Ca și Vadimaș, Lenuța are dificultăți de vorbire, dar își exprimă sentimentele și dorințele prin sunete și gesticulare.
Constantin are 41 de ani. Acestuia îi place să se numească voluntar al centrului. Constantin are o afecțiune neurologică cauzată de arsurile obținute în urma unui accident din copilărie. Din cauza aceasta, i-a fost mereu dificil să-și găsească un loc de muncă. Stătea acasă cu părinții, iar din 2015, de când Complexul Phoenix a devenit funcțional, de dimineața și până seara Constantin poate fi găsit doar aici.
„Eu sunt voluntar. Îmi place să ajut copilașii care nu pot să meargă pe picioarele lor. Și mai iubesc muzica”, ne povestește Constantin.
Tot de copii și de muzică sunt legate și visurile sale.
„Am casa unde trăiesc eu cu părinții și am casă unde trăiesc eu singur. Și mai departe, dacă totul o să fie bine, dacă dă Dumnezeu, vreau să deschid și eu un mic centru pentru copii. Am planuri așa în viitor”, ne mărturisește Constantin.
„Un mic centru pentru copii și un studiou muzical”, accentuează acesta.
„Mă gândeam că viața mea se termină în acest scaun cu rotile”
Oleg are 26 de ani. Vine la centru din satul Zăicani. Tânărul frecventează centrul de zi Phoenix de la fondare și susține că acesta i-a devenit a doua casă. Oleg este și el utilizator al scaunului cu rotile, fiind diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă.
„Mă gândeam că viața mea se termină în acest scaun cu rotile, dar de când am venit aici, oamenii mi-au arătat că viața într-un scaun cu rotile nu este atât de grea dacă vrei tu s-o schimbi”, afirmă Oleg.
„Aici ne simțim ca la noi acasă. Centrul Phoenix este a doua casă a noastră. Și sunt foarte bucuros, abia aștept ziua să vin la centru, să mă întâlnesc cu prietenii. Aici am învățat că oamenii sunt mai buni. Am învățat să fiu mai înțelept, mai ascultător. Și în general, am învățat multe lucruri prețioase pentru mine, pentru a mă dezvolta mai departe”, recunoaște Oleg.
Toate acestea se datorează faptului că aici copiii și tinerii relaționează, învață, evoluează și se joacă, având grijă unii de alții. Centrul este ca o gură de aer proaspăt, un loc în care pot socializa, un loc în care pot fi înțeleși.
„Persoanele cu dizabilități au vise, au speranțe și obiective”
Din fața camerei de luat vederi, Oleg a vrut să transmită societății următoarele:
„Persoanele cu dizabilități sunt oameni ca toți oamenii. Au vise, au speranțe și obiective.”
Și Oleg se poate lăuda cu multe visuri împlinite deja.
„Foarte mult mi-am dorit să cânt cu Viorel Mahu, cu Gabriel Nebunu și a fost foarte interesant. Și cu Igor Cuciuc am avut ocazia să mă întâlnesc”, povestește cu mândrie băiatul.
„Și-mi mai doresc să cânt cu Alexandru Lozanciuc, dar distanța… nu am avut posibilitatea încă”, mai spune el.
Rămânem tot la subiectul muzicii și aflăm de la Alexandru, un alt beneficiar al Complexului Phoenix, că și acesta a avut ocazia să cânte alături de Viorel Mahu.
„Și eu vreau să-i mulțumesc lui Viorel Mahu, căci mă telefonez cu dânsul în fiecare zi și îi mulțumesc din suflet că el are atâtea cântece frumoase. Și îi mulțumesc și doamnei Victoria, că ea l-a adus aici. Mă bucur foarte mult”, spune băiatul.
Beneficiar și voluntar este și Alexandru din Mihăileni. Când îl întrebăm de când e parte a centrului, tânărul ne indică până și data.
„Sunt aici de la 19 septembrie 2015. Suntem ca în a doua casă a noastră, a doua familie”, accentuează acesta.
De la o vreme, Alexandru și-a dorit să aibă și „un mic job”.
„Acum sunt și voluntar la recepție. Înregistrez persoanele când vin la proceduri – la kinetoterapie, logopedie”, explică băiatul.
„Îi mulțumim foarte mult doamnei Victoria, pentru că fără ea și fără oamenii cu suflet mare și fără toată echipa noastră, nu era să devenim ceea ce suntem”, își exprimă Alexandru recunoștința.
Mădălina are 18 ani. În prezent, tânăra vorbește, articulând clar cuvintele, cântă și recită poezii. Tânăra s-a născut cu dificultăți de vorbire și învățare. Dar la centru a reușit să facă mari progrese.
„Mie-mi place aici. Îmi place că recit, că învăț mai bine, că am primit diplomă la școală, la gimnaziu”, ne spune aceasta.
„Este un loc dedicat doar nouă”
Olimpian are 23 de ani. Tânărul este voluntar și ajută persoanele utilizatoare de scaun rulant să se deplaseze. În acest fel, acesta se ajută și pe sine, pentru că atunci când se poate sprijini de ceva, el însuși se deplasează mai ușor, Olimpian fiind diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă.
„Mie-mi place mereu să ofer ajutorul, dacă e posibil. Mai întâi am fost aici beneficiar, apoi am urmat profesia de operator și am revenit la centru ca să îndrum alți copii”, povestește Olimpian.
Tânărul spune că în viața de zi cu zi se confruntă cu diverse dificultăți, iar mediul nu este mereu prietenos cu persoanele ce au dizabilități, dar se bucură că există Complexul Phoenix care este „un loc dedicat doar nouă”, un loc unde beneficiarii renasc din cenușă.
„Când am fost student, erau situații când nu puteam să urc treptele, erau multe obstacole, pe care le-am depășit, dar mai greu. Dacă ar fi dotate școlile de învățământ cu rampe speciale pentru scaunele rulante, ar fi foarte bine, căci mai mulți copii ar avea posibilitatea să meargă la învățat, pentru că sunt unii copii care din cauza că nu se pot deplasa, nu merg la învățământ. Stau ascunși. Și e bine ca societatea să fie un pic mai deschisă când văd persoane ca noi”, afirmă Olimpian cu un fel de jind.
Complexul Phoenix a devenit a doua casă nu doar pentru beneficiari, dar și pentru angajații acestuia: educatori, kinetoterapeuți, logopezi, psihopedagogi, muncitori auxiliari.
Doamna Victoria, care se regăsește în povestirile copiilor, este Victoria Dunford, o moldoveancă, care la fel ca și mulți alți cetățeni ai R. Moldova, a dorit să-și creeze un viitor mai bun acasă. Pentru realizarea acestui vis, a plecat în Marea Britanie pentru un schimb de experiență. Mai târziu, acest schimb de experiență i-a schimbat cursul vieții. Inițial, Victoria nu știa că în R. Moldova sunt mulți copii cu dizabilități, pentru ca mai târziu să descopere că aceștia există, dar sunt invizibili, căci nu dispun de ajutoare pentru mobilitate. Victoria a realizat că acești copii izolați devin ulterior adulți izolați, prinși singuri în casă pentru perioade lungi. Aceasta a decis să acționeze.
Astfel, în 2012, prin MAD-Aid, organizația fondată de Victoria în Marea Britanie, ajung în R. Moldova primele scaune rulante. Atunci, Victoria și soțul ei, John Dunford, au fost marcați de singurătatea copiilor și tinerilor cu dizabilități din sate. Așa a început Centrul de zi Phoenix pentru copii și tineri cu dizabilități din nordul Moldovei. La început, aici erau doar ruinele unei vechi grădinițe.
„Acest lucru nu a fost posibil fără ajutorul administrației publice locale, care a acordat acest teritoriu și edificiu gratuit pentru 49 de ani. Mai departe, Victoria a bătut la uși, aici în țară, dar mai mult peste hotare, pentru a aduce acest teritoriu la lumină”, povestește Lucian.
Din 2015 până în prezent, Complexul Phoenix întrunește mai multe programe și servicii:
- Centrul de zi Phoenix, destinat copiilor cu dizabilități din raionul Rîșcani;
- Programul de Intervenție Timpurie și Reabilitare a copiilor cu dizabilități din Nordul R. Moldova;
- Bazinul Hidroterapeutic Phoenix, ce oferă servicii de hidroterapie în piscină specializată cu apă caldă și sărată;
- Casa Phoenix, ce oferă servicii de plasament și reabilitare pentru vârstnici (contra plată).
Însă întreținerea Complexului Phoenix s-a adeverit a fi destul de costisitoare. Anul trecut, factura pentru consumul de gaze naturale indica suma de 191 de mii de lei. De aceea, administrația centrului a devenit tot mai ingenioasă, căutând soluții.
„Am reușit să instalăm panouri fotovoltaice. Bazinul este acoperit în totalitate cu panouri fotovoltaice, am rezolvat și problema ce ține de energia electrică. Avem de investit încă mult în ceea ce ține de sistemul de încălzire a apei – folosim atât energia electrică pentru încălzire, cât și gazul natural pentru încălzirea apei”, susține Lucian.
Potrivit acestuia, Centrul de zi se întreține din activități de fundraising, concerte de caritate, târguri de caritate, donații directe de la agenții economici, cât și din activitatea economică a complexului.
Programul de intervenție timpurie și de reabilitare este contractat și asigurat de CNAS.
Centrul de plasament pentru vârstnici este contra cost și oferă un anumit venit pentru întreținerea centrului. Bazinul oferă servicii gratuite pentru persoanele cu dizabilități, iar pentru publicul larg acestea sunt contra cost.
„Încercăm ca din activitatea economică și din alte activități de fonduri să întreținem serviciile Complexului Phoenix”, susține Lucian.
„Trebuie să-ți găsești un loc de muncă, astfel încât să nu simți că lucrezi”
Din discuțiile cu câțiva specialiști de la centru am remarcat că și pentru ei Centrul Phoenix a devenit a doua casă.
Alina e recepționistă. Lucrează de jumătate de an, dar spune că acești copii și tineri i-au devenit atât de apropiați, încât nici nu observă cum zboară ziua de muncă.
„Deși nu lucrez de mult timp, mulți dintre copii mi-au devenit atât de dragi. Când mă văd, așa se bucură și mie mi-e plăcut, pentru că nu oricine se bucură când eu vin. E foarte plăcut”, spune Alina.
„Eu am fost trei zile acasă și când am revenit, așteptam mai repede să vină copiii. Chiar mă trăgea la munca asta. Voiam cât mai repede să-i văd pe toți și le spuneam fetelor: «Așa îmi era dor de toți»”, povestește Alina cu entuziasm.
Aceasta recunoaște că expresia „Trebuie să-ți găsești un loc de muncă, astfel încât să nu simți că lucrezi” i se potrivește precum o mănușă.
„Poate nu fac mult fac pentru dânșii, îi ajut să-i aduc aici, să le dau ceva, să-i îmbrac. Ei sunt așa de mulțumiți. Și mi-au devenit atât de apropiați copiii aceștia”, afirmă tânăra.
Pe de altă parte, Alina este de părere că nu orice persoană este potrivită pentru această muncă.
„Trebuie să fii bun. Dacă nu ești bun, nici nu ai ce căuta aici. Dacă nu ai o atitudine de afecțiune, de dragoste, atunci nu ai cum să lucrezi aici”, mărturisește Alina.
„Noi avem ce învăța de la ei”
Tatiana oferă asistență medicală. Aceasta este maseuză și execută exerciții în bazin cu vârstnicii și copiii. Femeia este de părere că este o binecuvântare să lucrezi alături de acești tineri și copii.
„Ei sunt o parte a societății noastre, care nu poate fi izolată și care e foarte emotivă. Noi putem să ne ascundem emoțiile, dar acești copii nu pot. Ei emană foarte multă căldură sufletească, bunătate și atenție. Chiar dacă copilul nu te cunoaște, el se apropie de tine și te îmbrățișează, te mângâie, încearcă să interacționeze cu tine”, povestește Tatiana.
Noi, adulții, avem multe de învățat de la acești copii, crede femeia.
„El nu poate vorbi, dar după comportamentul său înțelegi când e bucuros, când e stresat, totul e clar. Dacă lui îi place de un om, el interacționează cu acesta, dacă nu, atunci nu. Eu am învățat bunătatea de la ei, în primul rând”, spune aceasta.
„Acești copii nu știu ce este ipocrizia. Noi avem ce învăța de la ei”, accentuează Tatiana.
După alte activități colective, copiii revin la repetiții. Au ales la despărțire să interpreteze o altă melodie despre dragoste. Unii gesticulând, mulți fredonând, după capacitățile fiecăruia:
„Fă-ți, lume, inimă bună
Cântă cu noi împreună,
Muzica frumos răsună.
Chiuiți, cântați, jucați,
Sufletul vi-l bucurați
Și pe Domnul lăudați.
Haide, lume, bucurați-vă de viață,
Haide, lume, viața asta-i prea frumoasă,
Haide, lume, că în lumea asta mare,
Haide, lume, Domnu-n grija Lui ne are.
Haide, lume, că în lumea asta mare,
Haide, lume, dragostea-i pentru oricare”, răsună la Phoenix.
Spre seară, după a doua gustare, tinerii și copiii sunt transportați gratuit către casele lor, în cele 12 sate ale r. Rîșcani, iar dimineața o iau de la început – revin la centru pentru activități și reabilitare.
