Noi zvonuri despre bani pentru „morți falși de COVID-19”
După publicarea anchetei în care am încercat să îi găsim pe cei care ar fi primit bani pentru ca rudele lor să fie înregistrare ca fiind decedate de COVID-19, în adresa redacției ZdG au continuat să vină mesaje din partea cititorilor în care ne sunt semnalate situații similare.
Ca și în cazurile anterioare, mesajele sunt adresate de persoane terțe, care susțin că au auzit că se dau bani rudelor persoanelor decedate de diverse maladii pentru ca acestea să semneze acte care ar constata că decesul a fost provocat de COVID-19.
Probe, ca și în cazurile precedente pe care le-am analizat, nu ne-au fost prezentate. Asemenea zvonuri au continuat să fie răspândite și pe rețelele de socializare.
Unul dintre zvonurile despre oferirea banilor a apărut într-un sat din raionul Cantemir, unde la mijlocul lunii iunie a decedat un bărbat. Un tânăr a scris pe pagina sa de Facebook că rudelor decedatului li s-ar fi propus 5000 de lei pentru a indica că decesul bărbatului ar fi fost provocat de COVID-19. Aceste informații au luat însă prin surprindere rudele bărbatului decedat, care ne-au spus că pentru prima dată aud despre aceste zvonuri și că nici nu țin legătura cu tânărul care a răspândit pe rețelele de socializare aceste informații.
„Nici vorbă nu a fost, doamne ferește”
Fratele bărbatului decedat ne-a spus că nici lui, dar nici familiei sale, nu li s-au propus bani pentru a indica că acesta a murit din cauza COVID-19. Același lucru ni l-a comunicat și cumnata bărbatului decedat:
„Nu-i drept. Nici vorbă nu a fost, doamne ferește. Eu am să-l dau în judecată, poate el a luat bani, dacă spune asta? Eu prima dată aud așa ceva. De unde așa zvonuri? Asta trebuia să iasă de la rudele apropiate, dacă ar fi fost așa ceva, dar așa ceva nu a fost”, ne-a spus cumnata bărbatului decedat.
Am reușit să luăm legătura și cu soția bărbatului decedat care s-a arătat surprinsă de aceste informații, precizând că soțul său a decedat din cauza unui stop cardiac și că decesul nu a avut nicio legătură cu COVID-19.
„Nimeni nu mi-a propus nimic. Nu este drept nimic. Când am fost la morgă, ne-au dat un certificat și nici nu s-a adus așa vorbă. El a avut stop cardiac și ciroză. Am mers ulterior la primărie, unde ne-au eliberat certificatul de deces și deja după asta am fost la casa teritorială, unde mi-au dat acei 1100 de lei (n.r. – ajutorul de la stat pentru deces, indiferent de cauza morții). De unde s-au luat așa zvonuri?”, întreabă nedumerită soția bărbatului decedat.
Și fiica bărbatului, care este plecată peste hotare, neagă cu vehemență zvonurile apărute și spune că totul „este o alarmă falsă” și că nimeni nu le-a propus „nicio capică”.
„Nu mi-a propus nimeni niciun leuț”
Zvonuri despre bani pentru ca o persoană să fie trecută în lista celor infectați cu COVID-19 circulă și la Hâncești. În acest caz, o tânără plecată peste hotare ne-a scris că mama sa, din satul Tălăiești, comuna Crasnoarmeiscoe, i-a povestit că, „chipurile la persoanele în vârstă, medicul de familie le propune bani ca să le scrie că sunt infectați de COVID-19”:
„Prin sat se mai vorbește că la o familie, unde murise mama în etate, la fel, li s-a propus bani, suma de 9 000 de lei, pentru a scrie că a murit de COVID. Aceştia au refuzat, spunând că vor s-o îngroape normal, fără capac”.
Fiul femeii decedate despre care circulă informații că i s-ar fi propus bani neagă însă aceste lucruri și declară că, deși a auzit și el despre aceste informații, nu înțelege de ce și cum au apărut aceste zvonuri.
„Mama mea nu a murit de COVID-19. Ea a avut insult și a decedat în secție. Mie nimeni nu mi-a propus nimic. Eu am auzit ieri că lumea din sat spune că mama mea a murit de COVID, dar ea a murit de moartea ei. Înmormântare am făcut, ea a fost deschisă și totul a fost ca de obicei. La noi nimeni nu s-a adresat. Ce am eu să ascund? Eu știu că ea a murit de moartea asta și în document este scris, ce și cum, dar nu-i COVID. Deocamdată, numai despre mama mea am auzit astfel de zvonuri. Dumnezeu îmi e martor, nu mi-a propus nimeni niciun leuț, dar eu nici nu am așteptat acest lucru. Mama mea nu a murit de COVID și nu am ce ascunde. Zvonurile circulă, dar asta-i imposibil. Poate-i și posibil, dar mie nu mi-au propus bani”, ne-a povestit fiul.
Primarul comunei Crasnoarmeiscoe, Alexandru Todoseiciuc, ne-a spus că în localitate au fost înregistrate, până în prezent, șase cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, însă niciun deces provocat de COVID-19. Cât priveşte zvonurile, primarul susţine că „prima dată” aude așa ceva.
„Oamenii vorbesc mult, dar satul e închis. Știți cum e, gura omului nu poți s-o închizi. Eu nu știu de unde oamenii iau astfel de informații. Prima dată aud că se propun bani”, spune primarul.
Cât priveşte acuzațiile aduse medicului de familie precum că ar propune bani ca pacienților „să le scrie că sunt infectați de COVID-19”, medicul spune că aceste zvonuri nu au niciun temei.
„Am auzit prostia asta, în Hâncești mi-au spus. Ce folos am eu de la asta? Eu doar nu pot să ascund. COVID-ul dacă este, el o să răzbată. Eu am șapte internați, 60 – sub supraveghere și lucrez cu ei. Sunt niște măgării despre care nici nu vreau să vorbesc. Eu ce, am atâția bani? Astea-s cele mai mari prostii de pe fața pământului. În viața mea nu am luat și nu am dat nimănui. Azi contabila mi-a spus că se aude prin raion. E o prostie. Eu ce o să am din asta? Salariu mai mare? Rating în Republică? Ce câștig eu? Eu dacă am pacienți suspecți, sun la 112, s-a depistat, i-au internat și totul e conform protocolului. Ce prostii sunt astea? Nu au niciun temei aceste zvonuri”, a spus medicul de familie.
Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anterior au declarat că informațiile apărute în spațiul public, legate de falsificarea datelor privind persoanele infectate și a numărului deceselor cauze de COVID-19 sunt false și lipsite de orice temei. Aceștia precizează că atât autoritățile, cât și medicii, în particular, nu au nici posibilitatea, dar nici interesul să falsifice datele privitoare la COVID-19.
Cei care sunt acuzați că vin cu asemenea propuneri sunt medicii sau, uneori, polițiștii ajunși la fața locului pentru a constata decesul.
În acest video, ZdG a demontat alte câteva cazuri despre care se menționa că oamenii ar fi primit bani pentru ca rudele lor să fie trecut în lista decedaților de Covid-19.