Monumentele din perioada sovietică vs numele de eroi care-și așteaptă eternizarea
Reparația unui monument dedicat celui de-al doilea război mondial, construit în perioada sovietică în satul Brăviceni, raionul Orhei, a provocat nemulțumirea unui locuitor al satului. Vladimir Cojocaru, fost profesor de istorie și ex-director al gimnaziului din sat, afirmă că a propus primăriei ca monumentul respectiv să fie demolat, iar în locul lui să fie construit un memorial al victimelor războiului, foametei și regimului totalitar comunist, doar că ideea lui nu a fost susținută. Problema semnalată în Brăviceni este comună pentru majoritatea satelor din R. Moldova care găzduiesc monumente sovietice, dar uită de numele localnicilor, victime ale celui de-al Doilea Război Mondial.
„Sunt deschis pentru dialog cu consătenii noștri”
„Avem în sat un grup statuar edificat acum 60 de ani. Este din beton acoperit cu vopsea de bronz și reprezintă un soldat sovietic cu un bătrân îngenuncheat. Întrucât din 1991 R. Moldova s-a declarat că nu e moștenitoare a URSS și, prin urmare, nu avem nimic cu victoria acesteia în al Doilea Război Mondial, am venit la primărie cu ideea ca monumentul respectiv să fie demolat, iar în locul lui să construim un memorial al consătenilor noștri, victime ale războiului, foamei, regimului totalitar comunist. Însă primarul nostru intenționează să repare monumentul respectiv. Totodată, îmi spune că nu are bani pentru un asemenea memorial”, afirmă Vladimir Cojocaru, fost profesor de istorie și ex-director al Gimnaziului din satul Brăviceni, raionul Orhei.
Andrei Cociorvă, primarul de la Brăviceni, ne-a spus că știe despre doleanțele pedagogului, dar susține că nu poate demola monumentul. „Acolo, sub postamentul respectiv, sunt înmormântați oameni și nu este creștinește să tulburăm liniștea lor. Dar sunt deschis pentru dialog cu consătenii noștri”, a punctat Cociorvă, contactat de ZdG. Primarul a mai precizat că monumentul respectiv este reparat din bani proprii, fiindcă primăria nu are fonduri pentru astfel de lucrări. Acesta ne-a vorbit și despre istoria monumentului la care face referire Vladimir Cojocaru.
„În perioada aprilie-august 1944 frontul a staționat dincolo de Breanova, la câțiva kilometri de noi. Pe cei răniți țăranii noștri îi transportau cu căruțele la școala de agricultură de la Cucuruzeni, unde era un spital militar. Câțiva au murit în drum și i-au înmormântat aici”, susține primarul.
Obeliscuri cu numele băștinașilor morți pe front lipsesc în mai bine de o treime din localități
Problema abordată de Vladimir Cojocaru este însă una actuală pentru majoritatea satelor din R. Moldova. Vasile Cocarcea, angajat la Muzeul de Etnografie şi Istorie din Orhei, precizează că monumentele dedicate „Zilei Victoriei” au apărut pe teritoriul R. Moldova după 1965, când fusese inițiat un concept care prevedea inaugurări de monumente și comemorări ale eroilor: „Stalin a interzis 9 mai, or nu era de acord cu rezultatele obținute. Brejnev a oficializat-o în 1965 și, evident, a creat un cult al soldatului eliberator, căruia moldoveanul trebuia să-i fie recunoscător pentru vecie. Evident, acolo unde era sediul colhozului, construiau un soldat din beton vopsit, cu o placă pe postament, deseori incompletă. În satele mici, în orașe, centre raionale, de eternizarea sătenilor morți pe front au uitat încă atunci, în anii 60”, remarcă Vasile Cocarcea. Obeliscuri cu numele băștinașilor morți pe front lipsesc în mai bine de o treime din localitățile din R. Moldova.
Această problemă este caracteristică și pentru raionul Telenești, unde memorialul gloriei militare are lespezile deja depreciate de timp, iar unele – transformate în moloz. Remarcăm că între cele peste 170 de nume incrustate acolo nu era niciun localnic – doar numele celor care și-au pierdut viața înainte de operația Iași-Chișinău.
„Teleneștii și-au dat jertva de sânge nevinovat în timpul conflagrației mondiale. Cartea Memoriei editată în 2003 cuprinde 210 nume, cărora așa și nu li s-a găsit loc pe un obelisc. Acum dorim să reconstruim memorialul, sperăm să eternizăm numele lor”, ne spune Vadim Lelic, primarul de Telenești. Acum trei ani, Consiliul Raional Telenești a decis reconstrucția memorialului. Au avut loc audieri publice, a fost votat devizul de cheltuieli, dar executarea proiectului se tărăgănează din lipsa banilor.
Cum Alexei Mereuță a identificat pe un site rusesc numele consătenilor săi căzuți în război
Alexei Mereuță, inginer constructor din satul Inești, raionul Telenești, a reușit să identifice numele a 27 de consăteni ai săi căzuți pe câmpurile de luptă în Belarus, Polonia și Germania. „Am vrut să aflu barem câte ceva despre Toader Platon, bunicul de pe mama, participant la război trecut la cele veșnice înainte să apar pe lume. Astfel, pe un site rusesc am găsit destulă informație despre cum bunicul meu, împreună cu alți 68 de consăteni, au ajuns pe Frontul II Belarus, la trei săptămâni după mobilizare. În august 1944 au înfruntat un batalion german, a fost rănit grav, dar după 2 luni de aflare în spital s-a pomenit din nou pe front. M-am gândit atunci că trebuie să-i identific pe toți sătenii căzuți, unde și în ce împrejurări și-au pierdut viața, ceea ce mi-a reușit”, ni s-a destăinuit inginerul.
În Inești nu există un monument al celor căzuți din localitate, deoarece sediul colhozului era în Telenești, iar Nicolai Mișin, tatăl ex-generalului de miliție și ex-deputatului PCRM, Vadim Mișin, decedat între timp, în lunga-i biografie de muncă a făcut de toate – garajuri, ferme, uscătorii, numai la oamenii decedați pe front nu s-a gândit deloc, își amintesc sătenii.
Alexei ne mai spune că între cele 27 de nume de consăteni căzuți a găsit informații și despre un verișor de-al tatălui său. „Bineînțeles, vom edifica o troiță, unde neapărat vom atașa lista respectivă”, ne-a relatat inginerul.
„În anii de după 1940 aceste monumente au fost distruse, fiindcă erau românești”
Andrei Covrig, colonel în rezervă, ne spune că în 1923 centrele militare județene au identificat în satele basarabene numele tuturor militarilor din armata imperială rusă care nu s-au întors de pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. „Astfel, către 1938, când s-au omagiat 20 de ani de la terminarea războiului, în satele noastre au apărut obeliscuri din calcar de Jeloboc sau piatră de Cosăuți, cu numele celor căzuți. Preotul din sat a coordonat lucrările. Astfel, postamentul de la Verejeni unde se află bustul regelui Ferdinand Întregitorul, edificat în 1934, are pe o latură și numele încrustate ale sătenilor căzuți. Precum era de așteptat, în anii de după 1940 aceste monumente au fost distruse, fiindcă erau românești. Impresionează faptul că niciun nume nu a fost neglijat”, ne spune colonelul. Apropo, un asemenea obelisc, cu numele celor căzuți în Primul Război Mondial, este și în cimitirul din Brăviceni.
„Am avut un președinte de colhoz pe nume Nicolai Iudin, care până în 1952 a fost anchetator NKVD la Orhei. Acesta a procedat mai lejer, cruțându-ne sentimentele, dar a cerut mutarea în cimitir a obeliscului, cerând ca pe piatră să nu fie nicio literă românească. Tot Iudin este ctitorul statuii cu soldatul de beton de lângă primărie. Apropo, în Țările Baltice, în Polonia și Cehia au mutat statuile soldaților sovietici în cimitire sau locuri special amenajate”, precizează Vladimir Cojocaru.
Deviza „Nimic nu-i uitat, nimic nu se uită” nu-și pierde actualitatea
Istoria cu obeliscurile din perioada respectivă nu este unică. Acum 10 ani, profesoara Mariana Ombun, acum președinta raionului Telenești, a restabilit împreună cu elevii o troiță cu numele consătenilor căzuți în Primul Război Mondial. Astfel, a scos din anonimat numele a 21 de consăteni: „Ne-am zis că niciun suflet de sătean căzut la război nu-și va găsi liniștea, dacă numele său va fi încrustat pe o placă. Bineînțeles, autorităților sovietice troița cu stema regală le stătea precum osul în gât. Atunci satul a decis că locul acestui obelisc este în cimitir, astfel nu s-a atins nimeni de el. Astfel, culorile pe stema regală parcă ar fi aplicate ieri”.
Marianei Ombun îi aparține ideea renovării monumentului celor căzuți în al Doilea Război Mondial de la Nucăreni, raionul Telenești, cu introducerea de noi lespezi cu numele sătenilor care și-au dat viața fiind sub tricolor în Crimeea, la Cotul Donului și Stalingrad, în lagărele de prizonieri. „Agronomul Pavel Cebotari, al cărui tată a murit în prizonierat, m-a rugat cu limbă de moarte neapărat să introduc numele respective, ceea ce am și făcut”, remarcă președinta de Telenești.
Dacă ar exista dorință și compasiune, ar putea apărea și monumente cu numele celor căzuți în al Doilea Război Mondial în majoritatea localităților din R. Moldova. Maiorul Sergiu Lipatov, comandantul Centrului Militar Telenești, ne spune că există o Carte a Memoriei în 8 volume editată de Ministerul Apărării încă în 2003, astfel că deviza „Nimic nu-i uitat, nimic nu se uită” nu-și pierde actualitatea.
„Este vorba de 56 de mii de basarabeni luați sub drapel în vara și toamna anului 1944, născuți între anii 1896 și 1926, care nu au revenit de pe câmpurile de bătălie”, a remarcat șeful Centrului militar. În ce privește eternizarea memoriei celor căzuți fiind încorporați în Armata Română, maiorul s-a arătat, la fel, optimist. „La Țânțăreni au edificat o stelă în memoria consătenilor care au luptat sub tricolor. Este un proiect susținut de o primărie înfrățită din România, care este pe cale de finalizare”, a punctat comandantul Centrului Militar.
