Moara care macină de un secol
Până nu demult, în satele R. Moldova, moara era locul în care oamenii se adunau, îşi depănau amintirile, discutau, se bucurau de roadele pe care au reuşit să le strângă. Acum, satele au devenit pustii, tinerii au plecat peste hotare, iar bătrânii trăiesc cu gândul la ei şi se roagă ca seceta să nu le ia ceea ce le-a mai rămas. „Numărul celor care vin la noi, la moară, scade de la an la an, pentru că oamenii sunt tot mai săraci şi anii tot mai secetoşi”, spune Ion Boico, proprietarul morii din satul Soloneţ, raionul Soroca.
La o distanţă de 109 km de Chişinău găsim moara de grâu şi porumb construită încă în anul 1922, de către boierul de origine poloneză Constantin Brzozowski. Astfel, de aproape un secol, moara din satul Soloneţ funcţionează fără întrerupere.
Obiceiul uitat treptat
Când agricultura era înfloritoare, sătenii se bucurau să-şi umple hambarele cu grâne, să le macine şi să aibă făină de calitate bună pentru pâinea pe care o coceau pe vetre. În calea grâului de la câmp la cuptor, morarul era cel care îi făcea pe săteni să simtă satisfacţia muncii lor de peste an. Ion Boico lucrează la moară de 20 de ani. „Mai demult, am lucrat inginer în colhoz, apoi, colhozul s-a desfiinţat şi, prin 1995, am cumpărat moara”, ne spune bărbatul.
Moara are doar doi angajaţi. „Înainte veneau mai mulţi oameni, dar acum observăm cum numărul lor scade… De aceea nu pot să angajez mai mulţi oameni. Astfel, tot noi doi măcinăm grâul şi porumbul, facem curat şi reparăm utilajele care se strică”, spune Ion Boico.
Încă de la boierul Constantin Brzozowski se mai păstrează curelele ce fac posibilă funcţionarea corectă a aparatelor. „Deşi funcţionează încet, acestea sunt rezistente şi de bună calitate. În toţi aceşti ani nu ne-au dat bătăi de cap”, susţine proprietarul morii.
Ion Boico ne povesteşte că prima şi cea mai importantă etapă este curăţarea grâului de praf şi impurităţi. Boabele de grâu intră într-o primă zonă de curăţare. Se separă astfel impurităţile mai mari: neghina, paiele, fragmentele de boabe sparte. Apoi trece prin aşa-zisa zonă de periaj, unde praful cel mai fin este tras de un ventilator puternic. Grâul curăţat de impurităţi este înmuiat în apă şi lăsat să stea aşa timp de patru ore. În acest fel, straturile de la suprafaţa bobului pot fi mai bine curăţate. După ce se odihneşte, bobul de grâu este măcinat.
„Adesea ne este greu, avem nevoie de utilaje moderne, dar nu are cum să nu-ţi reuşească să faci făină bună, atunci când îţi place meseria şi ţi-s dragi oamenii care aduc grâul la moară”, spune morarul.
„În sat nu au mai rămas oameni”
„La moară vin localnicii şi oamenii din satele vecine. Ei aduc grâu şi iau făină. Însă, în fiecare an, vedem că vin tot mai puţini oameni şi aduc o cantitate mai mică de grâu, pentru că devenim tot mai săraci… Noi, oamenii din sate, trăim de la an la an şi depindem de roadă. Şi în acest an nu ştim ce ne aşteaptă. În 2015, a fost secetă şi oamenii au strâns puţin grâu, cu care s-au hrănit şi le-au dat şi păsărilor, ca să nu moară de foame. Ploile din acest an au culcat la pământ mai multe culturi”, constată bărbatul, care-şi aminteşte cum, demult, măcina lunar peste 60 de tone de grâu, iar acum doar 10 tone.
Ion Boico susţine că munca morarilor care au mai rămas depinde de bunăvoinţa naturii: „Dacă totul e bine, omul strânge o roadă mai mare şi aduce mai mult grâu la moară, iar dacă omul strânge puţin, şi noi nu prea avem de lucru”.
Bărbatul se plânge că oamenii preferă să semene un grâu de calitate mai rea, dar care dă mai multă roadă la hectar. „Din acest grâu nici făina nu mai este cea de altădată… Apoi, majoritatea sătenilor s-au obişnuit să cumpere pâinea din magazine, dar nu să o coacă”, oftează el.
Proprietarul morii susţine că cel mai mult îi afectează majorarea preţului la energia electrică. „Dacă lumina se scumpeşte, şi noi plătim mai mult şi, respectiv, cerem mai mult pentru măcinat”, constată cu regret Ion Boico.
