Prânzuri calde pentru oamenii aflați în dificultate din cauza pandemiei: „În aceste zile, nimeni nu ar mai trebui să știe ce este foamea”
De când a început pandemia, Cristina Spînu pregătește acasă, de două ori pe săptămână, în jur de 10-15 porții de mâncare, pe care apoi vin să le ia oameni rămași fără posturi de muncă, mame singure, bunici cărora pensia nu le ajunge de pâine. Lanțul bunătății nu se oprește aici – cei care vin au grijă să nu o facă prea des, astfel încât porții de mâncare să rămână și pentru alte persoane aflate în dificultate ori iau cu ei câte o porție și pentru bătrânii din vecinătate, care nu mai pot ieși din casă.
În 2009, Cristina se afla în concediu de maternitate și era lucrător independent – vindea online diverse rețete și fotografii ale preparatelor finale cu un dolar și câțiva cenți pentru material. Familia sa e compusă din patru persoane, astfel că nu tot ce gătea, se și consuma.
„Dar eu nu voiam să arunc mâncarea – povestește ea, nici până azi nu pot să o arunc”.
Așa că o repartiza vecinilor, bisericii și persoanelor din apropierea sa, despre care știa că sunt nevoiașe. Acestea aveau să fie primele „simptome” prevestitoare pentru ceea ce face ea în prezent.
„Singurul ajutor pe care mulți și-l doresc acum sunt alimentele”
La început de pandemie, Cristina a creat pe Facebook grupul „Foodsharing in Chișinău”. Acolo, oamenii pot dona produsele alimentare de care nu au nevoie.
„Poate mi-au rămas acasă 200 g de orez sau 300 g de mazăre, sau niște crupe. Poate am un kg de ceapă, un kg de usturoi sau o varză rămase. Poate o jumătate de ciocolată. Le adun pe toate – sigur, fiind atentă la termenul de valabilitate, asta nici nu se discută, le fac poze și pun pe grup. Se iau uneori și în mai puțin de o oră”,
spune ea.
Totodată, îndeamnă mai multă lume să-i urmeze exemplul – să adune ce are prin dulapurile de la bucătărie, pe rafturi și să doneze pe grup produsele.
„Dacă nu, puteți să le donați mie, din aceste 200 g de orez eu fac două porții de pilaf pentru copii nevoiași, de exemplu. Cine are fructe, legume – fac prăjituri”, adaugă ea. Ultima dată, a „salvat” de la aruncat o bucată de bostan, de la o gheretă cu fructe și legume, din care a făcut o tartă.
Astfel, din donații, dar preponderent din propriile economii, Cristina pregătește de două ori pe săptămână prânzuri pentru cei aflați în situații de criză. Mâncarea se face până la amiază, iar în jurul orei 15.00, oamenii fac rând la poarta sa pentru a lua pachetele. Produsele se eliberează doar în vase de unică folosință și toți sunt avertizați să respecte restricțiile impuse de către autorități în legătură cu pandemia de coronavirus.
„În timpul pandemiei, e foarte greu…
Până azi, unicul ajutor pe care mulți și-l doresc nu sunt hainele sau produsele igienice, ci produsele alimentare.
Prânzurile calde pe care eu le gătesc nu sunt doar un pilaf uscat, să spunem. Eu fac un pilaf cu tocăniță și salată, ori dacă fac salată „Olivier” – e cu parizer bun și folosesc ulei de măsline. Consider că dacă e persoană nevoiașă, asta nu înseamnă că trebuie să mănânce doar crupe sau doar un singur fel de mâncare”, opinează femeia.
În afară de postările cu prânzuri calde pe grup, Cristina are grijă permanent de un grup de circa 30 de persoane nevoiașe, majoritatea în vârstă, care nu au acces la telefon sau rețele de socializare și cărora, periodic, ea singură le duce pachete.
„Nu aveam nici măcar bani de pâine”
Svetlana crește singură patru copii – de 13, 9, 7 și, respectiv, 2,5 ani, dintre care unul suferă de epilepsie. Inițial, se simțea incomod să-i scrie Cristinei, dar spune că s-a decis, totuși, să facă asta într-un moment când nu mai avea cu ce-și hrăni copiii. „Nu aveam nici măcar bani de pâine”, își amintește femeia.
Vine adesea la Cristina, atunci când se anunță pe grup despre prânzurile calde, mai ales că pandemia a făcut totul mai dificil, inclusiv accesul la produse alimentare. Dacă până la pandemie, copiii Svetlanei luau la școală dejunul și prânzul, iar ceea ce primeau de la Cristina rămânea pentru cină, de când cu orele online și cu vacanța, trebuie să se descurce acasă cum pot.
„Altfel, când deschizi internetul, vezi cum Cristina gătește prânzurile pentru 8-10 oameni… Suntem foarte recunoscători pentru asta,
așa mai avem o speranță pentru ziua de mâine”,
continuă ea.
Alături de Svetlana, și Ina vine periodic după prânzuri calde. La rândul său, crește singură șapte copii, iar de când a început pandemia a rămas fără post de muncă.
„E bine că există asemenea oameni care ajută și au grijă de alții. Eu vin odată pe lună sau odată la două săptămâni, pentru că sunt și alți oameni care au nevoie de ajutor. Copiilor tare le plac dulciurile – zâmbește femeia.
E important să existe asemenea inițiative, pentru că oamenii chiar trec prin foame – cei care au rămas fără lucru, pensionarii, bunicii singuri”.
Celor două femei, li se alătură Olga, o pensionară din Chișinău. „Când aveam de lucru, era altfel, dar de când cu pandemia, situația e cu totul alta”, se tânguie ea. Adaugă că pensia abia de îi ajunge pentru cele necesare. Totodată, de câte ori vine, Olga are grijă să ia un pachet și pentru vecina ei de la etajul cinci.
„În prima postare pe care am văzut-o de la Cristina, am citit că putem veni și lua hrană, dacă suntem într-o situație dificilă. Era atașat și meniul, pe puncte. Întotdeauna este indicată ora și regulile de respectat. Mă bucur că există asemenea inițiativă, mărturisește ea.
O bunicuță locuiește cu mine în aceeași clădire la al cincilea etaj, are bine peste 80 de ani și e singură, nici nu prea mai poate ieși din casă. Încerc să o ajut și îi duc și ei de aici mâncare”.
În zilele când nu gătește, Cristina se ocupă de familia sa și lucrează la dezvoltarea unei Asociații Obștești – „Frigider comunitar”, care se ocupă de acordarea suportului sub formă de produse alimentare pentru oamenii aflați în situație de criză.
„Nu e neapărat să faceți prânzuri mari…”
În context, Cristina punctează că a făcut și unele calcule privind risipa alimentară, rezultatul cărora a pus-o pe gânduri. În familia sa, o vreme, aproape 50 de kg de produse se duceau săptămânal la tomberon – „adică, circa 200 kg lunar, asta în R. Moldova, unde 40% din venitul familiei se cheltuie doar pe produse alimentare”. Magazinele mari aruncă însă și mai multe produse, care de altfel ar putea ajunge la oamenii care chiar au mare nevoie de acestea.
„E dificil spre imposibil să ajungi la rețelele mari de magazine, să construiești parteneriate, pentru că ei au o politică – mâncarea lor se aruncă doar la tomberoane. Eu le scriu, telefonez, fac mici prezentări și da, mai greu, însă unii câteodată reacționează. Unele brutării ne dau pâine care nu s-a vândut și o repartizăm. Odată, cineva mi-a scris să întrebe dacă poate lua pâine pentru bunicuțele care vând hainele și obiectele lor pe stradă. În acea zi au ajuns câte trei pâini la 10 bunicuțe”, își amintește Cristina.
Pe de altă parte, ea spune că micii producători autohtoni sunt mult mai receptivi și că, în general, atunci când există puțină voință, oamenii știu să aibă grijă unul de altul.
„Mie îmi place să fac asta. Deși, câteodată, îmi dau lacrimile – am doi copii și nu pot înțelege cum să nu îți hrănești copilul, cum e asta ca el să nu vadă biscuiți sau ciocolată cu lunile. În prag de sărbători, tristețea asta se simte mult mai intens”,
zice Cristina.
Adaugă că toate istoriile oamenilor care îi trec poarta sunt impresionante și că e complicat să le audă și să înțeleagă, din când în când, că nu reușește, cum și-ar dori, să-i ajute pe toți.
„Azi, nimeni nu ar trebui să mai simtă ce este foamea. Și nu e neapărat să faceți prânzuri mari. E suficientă poate puțină cafea și niște prăjituri. Țin minte, au venit odată la cinnabon și cafea două bunicuțe din sectorul Buiucani. Au ajuns în două ore la mine.
Știți, mâncarea asta-s endorfine – ne oferă ceva plăcut. Deci, eu am oferit două cafele și două cinnabonuri cu mascarpone și ciocolată. Bunicuțele au ieșit zburând de la mine. Zbu-rând! Dacă au venit greu, au plecat zburând, cu aripile în spate. E o plăcere să vezi că poți oferi asemenea bucurii”, mai spune Cristina.
În ajun de sărbători, își dorește sănătate și liniște sufletească pentru toată lumea. „Dacă avem acestea și copii sătui care-și împlinesc somnul, nu mai e nevoie de altceva”, conchide ea.
În țări precum Belgia, Franța și Italia risipa alimentară a devenit ilegală și există prevederi specifice care impun amenzi ori chiar pedepse cu închisoarea pentru cei care nu le respectă.
Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din cadrul Națiunilor Unite, circa o treime din producția alimentară globală pentru consumul uman este pierdută sau irosită.
De asemenea, în Uniunea Europeană se estimează că 20% din totalul alimentelor produse se pierd sau se irosesc. Asta în timp ce, potrivit datelor din 2018, la nivel mondial, 33 de milioane de oameni nu își pot permite o masă de calitate în fiecare a doua zi. În R. Moldova, conform Biroului Național de Statistică, în anul 2018, 23% din populația R. Moldova se afla sub pragul sărăciei.
