Lecțiile unui actor: „De ce un om ca Ștefan nu și-a găsit locul, nu a încăput printre noi?”

A fost un actor talentat, extrem de sensibil. Uneori, după spectacole, publicul insista să continue comunicarea cu el. Ar fi meritat Oscarul – pentru Oscar, spun cei care l-au cunoscut, referindu-se la unul dintre rolurile sale de glorie, interpretate în spectacolul „Oscar și Tanti Roz” la Teatrul „Eugene Ionesco”. Fiind la Teatru, a ajuns să se întrebe „De ce nu reușesc să mă simt om?”, referindu-se la salariile mici și la condițiile de viață ostile creativității unui actor.

A plecat din Teatru ca să muncească în străinătate. Cu ceva timp în urmă a revenit, ca să muncească de la distanță pentru o firmă poloneză, la care era angajat în calitate de consultant vânzări echipamente tehnice. Deși plecase din Teatru acum cinci ani, lumea sa tot legată de oamenii de teatru rămăsese. Prieteni, colegi, foști profesori de la Academia de Artă – formau cercul lui social. Cu ei comunica, în anturajul lor era înțeles. I-au plăcut florile galbene, în special crizantemele. Cei care l-au petrecut miercuri pe ultimul drum au știut asta.

Decesul actorului Ștefan Bouroșu, la 32 de ani, a fost una dintre cele mai zguduitoare vești ale acestei săptămâni. Cum? De ce? Cine? Persoanele din anturajul lui neagă versiunile poliției, care a anunțat că examinează versiunea de suicid, deoarece specialiștii „nu au depistat urme de moarte violentă”, iar „în cadrul cercetării la fața locului s-a constatat că ambele uși erau încuiate pe interior, cu cheia în yală, geamurile la fel fiind închise, colegii de la IGSU deblocând ușile în prezența tatălui victimei” și speră la o anchetare profesionistă a cazului.

Majoritatea dintre cei cu care am comunicat în ajunul funeraliilor s-au întâlnit, au vorbit cu Ștefan în urmă cu ceva timp, nu însă și recent. Ei nu cunosc ce putea să i se întâmple în ultimele săptămâni, ca să plece atât de devreme și atât de departe, fără a spune un cuvânt. Unii își amintesc, totuși, un interviu acordat de Ștefan în perioada vieții sale de actor. În acel interviu, unul dintre puținele acordate de el, Ștefan spunea: „Aceasta-i realitatea în care trăim și poți să o accepți, să încerci să o schimbi sau să o părăsești. Sunt trei opțiuni”.

„Oricare ar fi adevărul, mă chinuie un sentiment de vină”

Actrița Olesea Sveclă, cea care prima a anunțat vestea tristă, spune că Ștefan i-a fost mai mult decât coleg, i-a fost prieten apropiat, cu care s-a înțeles foarte bine și la facultate, și după. „A fost un băiat talentat, citit, sensibil, receptiv la tot ce se întâmplă. Știu că mai trecuse prin stări complicate, chiar dacă nu lăsa să se înțeleagă asta. Situația nu este deloc clară. Îmi doresc, alături de mulți colegi, o anchetă minuțioasa. Oricare ar fi adevărul, mă chinuie un sentiment de vină că nu am știut să-i fiu alături când a avut nevoie. Poate toți noi avem o vină în acest sens. Mai mult decât atât, cred că întreaga noastră societate, felul cum suntem, poartă o parte de vină că un om ca Ștefan nu și-a găsit locul, nu a încăput printre noi”, ne-a spus Olesea, grăbindu-se să ajungă din România, unde se află în turneu, la Strășeni, pentru a fi prezentă la ceremonia funerară a lui Ștefan.

„Ultima dată, am râs toată noaptea”

Pe Dinu Comendant, un alt prieten apropiat al lui Ștefan, l-am găsit pe când era prin aeroporturi, zburând din Amsterdam, acolo unde locuiește, spre Chișinău. „Era un om cu inimă și cu suflet mare. Ultima dată îl văzusem pe 15 decembrie. Am râs toată noaptea. Nu văzusem niciun semn de depresie sau durere. Fac studii în psihoterapie și sunt tentat să cred că aș fi observat dacă ceva nu era în regulă. Probabil și Ștefan mi-ar fi spus. Părea fericit și calm. Făcuse terapie acum câțiva ani și era conștient de sine. Atunci, în acel proces de terapie, ajunsese la concluzia că nu se mai poate afla în situații abuzive și își găsise confortul în firma la care lucra. Își găsise „personajele” printre colegi… Era un om de încredere, foarte sincer și deschis. Deseori povestea că se apropia lume după piesele de teatru și își descărcau sufletele, dorind să mai interacționeze cu el, dar nu cred că incapacitatea, din diferite motive, de a continua teatrul a fost pretextul la ceea ce s-a întâmplat. De fapt, nu știu ultimele luni ce se întâmplase și ce era în capul și sufletul lui…”, își amintește el. 

„Era foarte curios. Știa multe din filosofie, artă, politică, psihologie… Era persoana perfectă la orice dezbateri, știa cum să pună întrebări corect și cum să-și comunice părerile. Avea prieteni diverși și era mereu deschis să asculte „conflictele lor interioare”. Nu cunosc motivul și nu știu cât de mult contează opinia mea. Vreau și eu să înțeleg ce s-a întâmplat exact în ultima lună, ca să se ajungă la asta. Nu îmi vine să cred ce se scrie prin media „concluzii preliminare”… Își iubea familia foarte mult. Era prea inteligent și rezilient, cred eu…

„Mereu mă sfătuia să apelez la un psiholog, dacă nu mă simt bine”

Alina Stoianov, colegă de facultate cu Ștefan, ne-a contactat la redacție. „În această viață oameni ca el sunt extrem de puțini. Sper să se afle exact ce s-a întâmplat. E important pentru familia sa, pentru noi, prietenii”, spune Alina Stoianov, care vorbise cu Ștefan acum câteva săptămâni, după care acesta nu i-a mai răspuns la mesaje. „Vreau să cred că era puternic. Mereu mă sfătuia să apelez la un psiholog, dacă nu mă simt bine, dacă sufăr de anxietate sau de stări pesimiste. Asta mă și face să cred că era rezistent la stres, deși era extrem de sensibil”, ne-a spus Alina Stoianov.

„După deces, îmi amintesc privirea lui, parcă și-ar fi dorit să spună ceva, sau, poate nu”

Sergiu Bejenari nu poate spune că au fost prieteni, dar are câteva amintiri speciale, legate de comunicarea cu Ștefan. „L-am cunoscut în drum spre Iași, când plecam să mă vaccinez. Când am trecut vama spre România, după ce șoferul a făcut „tradiționala cumpărătură de țigări la duty-free” și a venit cu rugămintea „cine nu fumează și poate să ia câte 2 pachete de țigări?”, Ștefan i-a dat o replică «Nu voi lua aceste pachete, pentru că nu vreau să particip la trafic de țigări». Atunci mi-a atras atenția. Când am ajuns la Iași, am făcut cunoștință cu el și am mers împreună la secția de vaccinare. În acea zi am hoinărit prin Iași, am stat la o cafea și am cumpărat cărți împreună. Îmi amintesc că mi-a zis cât de mult i-a plăcut romanul science fiction „Dune”, de Frank Herbert. O perioadă a trăit la Strășeni, lucra la o companie internațională în calitate de consultant pe vânzări echipament tehnic. Lucru la telefon. Apoi a venit la Chișinău, pentru că aici era mai mult divertisment. Avea priză la oameni. Aprecia activismul civic, avea poziție social-politică. De câte ori ne-am văzut Ștefan crea senzația că ne cunoaștem demult. Era un om cald, cu o prezență elegantă. Ultima dată ne-am văzut  lângă Ambasada României. El ieșise într-o plimbare. Acum, după deces, îmi amintesc privirea lui, parcă și-ar fi dorit să spună ceva, sau, poate nu”, și-a amintit Sergiu. 

„Îți mulțumesc, Ștefane, pentru lecțiile pe care le-am învățat de la Tine!”

Actrița Nelly Cozaru i-a fost profesoară la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. La absolvire, a lucrat împreună cu Ștefan și cu alți studenți la spectacolul „Lecția” de Eugen Ionesco. „Îți mulțumesc, Ștefane, pentru lecțiile pe care le-am învățat de la Tine! Nu îl voi uita nicicând – întâlnirile cu el nu pot fi uitate”, spune Nelly Cozaru, amintindu-și de rolul profesorului, interpretat de Ștefan în „Lecția”, spectacolul său de diplomă. „Lecţia finală devine purificatoare, soluţia finală este moartea și totul pare fără de sfârşit, ca într-un imens şi trist carusel al întâmplărilor zilnice”, își amintește Nelly despre acel rol.

 „Atâta timp cât acest deces este o enigmă, e nevoie de o investigație profesionistă”

Și actorul Boris Cremene, acum angajat la Ministerul Culturii, insistă asupra unei investigații cât mai complexe. „Atâta timp cât acest deces este o enigmă, rămânând necunoscută cauza, e nevoie de o investigație profesionistă”, ne-a spus Boris Cremene, amintindu-și despre spectacolul „Madam Bovary”, în care a jucat alături de Ștefan. „Nu pot să uit cum, după spectacole, mama lui Ștefan venea la teatru, cu bucate delicioase, gătite de ea ca să ne servească”, povestește Boris, precizând că Ștefan nu avea dușmani, dar îi vorbea deseori despre singurătate.

Ana Niculăeș, psihologă: Cum putem interveni?

Atunci când cineva drag este deprimat, când este cuprins de un sentiment profund de tristeţe, când preferă să se izoleze, suportul oferit de cei dragi este foarte important. Cum putem interveni?

Fii alături! Nu judeca, nu critica!

Caută mai multă informaţie despre depresie şi despre simptomele ei, pentru a evita mai multe neînţelegeri legate de simptomele şi manifestările depresiei. Depresia nu este o afecţiune statică, uneori se poate manifesta ascuns. Un adult care se simte neajutorat poate să râdă la bancurile pe care le aude, iar un copil deprimat poate frecventa şcoala, primind note bune și fiind vesel.

Nu aştepta îmbunătăţiri imediate.

Încurajează persoana să apeleze la ajutor profesionist. Vizitele la un psiholog sau psihoterapeut sunt recomandate în astfel de cazuri.

Ai grijă de tine! Responsabilitatea ta de a-i ajuta pe cei dragi să iasă din depresie poate fi una dificilă şi copleşitoare. Caută suport profesionist şi ia o pauză, când simţi că ai nevoie.