„Îmi iubesc feciorul şi îmi dedic viaţa lui, dar viaţa a devenit un adevărat calvar”
De aproape patru luni nu şi-a mai văzut copilul, pe care justiţia l-a plasat în braţele tatălui. În lupta pentru a-l avea alături, s-a ales cu o procedură de urmărire penală, iar de aproape 10 luni, Maria se teme să revină acasă din Italia. În tot acest timp, copilul a fost purtat din R. Moldova în Italia, apoi dintr-o regiune în alta. A fost plasat în grija autorităţilor, apoi reîntors la unul dintre părinţi.
Pe la sfârşitul lunii mai 2013, Maria a mers să-l ia pe Nicolas de la grădiniţă, ca de obicei, în jurul orei 17:30. Educatoarea i-a spus că băiatul a fost luat deja de tatăl său. L-a aşteptat toată noaptea, iar la apelurile ei nu răspundea nimeni. Ulterior, aceasta a aflat că Mario, tatăl fiului său, a plecat împreună cu copilul în Italia. Maria a decis să plece şi ea în Italia, unde s-a plâns instanţelor judiciare că fostul ei soţ, Mario Caporaso, ar fi furat copilul şi l-ar fi scos din R. Moldova fără să o anunţe.
Copil purtat de la mama la tata
Maria şi Mario Caporaso au divorţat după aproape zece ani de trai în comun şi doi ani de căsătorie. Print-o înţelegere amiabilă, copilul a rămas să locuiască cu mama, iar tatăl venea să-l vadă ori de câte ori dorea. Acest fapt a început să o deranjeze pe Maria, care şi-a propus să-l înscrie pe Nicolas la diverse activităţi pe interese. Astfel, tânăra mamă s-a gândit că ar fi mai bine să stabilească un orar al întrevederilor tatălui cu fiul şi, în acest scop, s-a adresat cu o cerere în instanţă. În consecinţă, în aprilie 2013, printr-o hotărâre a Judecătoriei Râşcani, privind divorţul celor doi, instanţa a dispus plasarea copilului în grija mamei.
În urma situaţiei din mai 2013, Maria s-a adresat cu o plângere instanţelor italiene, precum că Mario Caporaso ar fi furat copilul. În iulie 2013, Tribunalul pentru Minori din Firenze a constatat acest fapt. Totodată, a fost emisă şi o încheiere prin care tatăl a fost obligat să transmită copilul mamei, însă acesta s-a eschivat de la această obligaţie şi a revenit împreună cu micuţul în R. Moldova.
După pronunţarea Tribunalului din Firenze, şi Procuratura Botanica a pornit un dosar penal pe faptul răpirii copilului. Acesta, însă, a fost clasat după ce Mario a obţinut o altă decizie a Tribunalului din Messina, prin care s-a dispus revenirea copilului în R. Moldova, cu tata. Pentru că mama copilului a refuzat să ofere actele acestuia, Procuratura de pe lângă Tribunalul pentru minori din Messina a dispus plasarea copilului în cadrul comunităţii „Regina Elena” din Messina, până la eliberarea unui document valabil pentru expatriere. Între timp, Maria a fost internată în spital.
Judecătorul emite o altă încheiere, diametral opusă deciziei Curţii de Apel
Potrivit avocatei Oxana Hamureac, instanţa din Messina s-a bazat pe o încheiere ilegală a judecătorului Serghei Papuha, de la Judecătoria Râşcani, care a dispus plasarea copilului la domiciliul tatălui. Aceasta în pofida faptului că, în legătură cu domiciliul copilului, Judecătoria Râşcani se pronunţase încă în aprilie 2013. Ulterior, decizia a fost menţinută şi de Curtea de Apel. „Pe lângă faptul că judecătorul Papuha nu trebuia să dea curs cererii sau cel puţin trebuia să suspende procesul, el mai emite şi o altă încheiere, diametral opusă deciziei Curţii de Apel, prin care plasează copilul la domiciliul tatălui. Noi am atacat-o. Ulterior, această decizie a fost anulată, însă, din cauza ei, Tribunalul din Messina a dispus revenirea copilului în R. Moldova, cu tata. Cu părere de rău, instanţa nu a înţeles că aceasta este o simplă încheiere”, comentează Oxana Hamureac, avocata Mariei. Aceasta spune că a scris o plângere pe marginea deciziilor judecătorului la Consiliul Superior al Magistraturii, iar în răspuns i s-a comunicat că nu au fost stabilite ilegalităţi şi că judecătorul ar fi acţionat în limitele legii.
„Vă spun sincer. Pe dosarul dat am scris cele mai multe plângeri din practica mea de avocată. Nimeni nu a reacţionat. În instanţă, Mario prezintă foarte multe hârtii de la poliţişti, încă înainte de a fi pornit vreun dosar penal. Într-un moment, un sectorist a scris că mama trebuie decăzută din drepturi, pe motiv că ar fi violentă. Actele acestea le-a transmis Direcţiei Protecţiei Copilului. Au ataşat şi probe video, dar nouă nu ne-au permis să vedem ce fel de probe. Copilul spunea deja că mama l-a bătut, dar spunea ca un robot”, povesteşte avocata Hamureac.
„Eu ştiu că el are legături şi bani pentru a cumpăra justiţia”
În acest răstimp, copilul era purtat din Moldova în Italia şi din Italia în Moldova. Dintr-o regiune în alta. Era plasat în grija autorităţilor, apoi reîntors la unul dintre părinţi. În prezent, locuieşte cu tata. Frecventează o grădiniţă din sectorul Botanica. Acces la el nu are nici măcar bunica, care din când în când mai vine să-l vadă. Directoarea grădiniţei spune că respectă normele legale. „La grădiniţă avem un regulament potrivit căruia cine-l aduce, acela îl şi ia de la grădiniţă pe copil. Dacă vine bunica, cine e ea? Noi nu avem dreptul să-l dăm. Din partea mea, i-aş pune şi divan ca să vină să stea cu dânsul, dar sunt documente care-mi interzic să fac lucrul acesta când părinţii sunt în divorţ sau nu se împacă. S-a făcut atunci scandal că tatăl ar fi furat copilul, dar noi nu am avut niciun document scris care să ne fi interzis să dăm copilul tatălui”, menţionează directoarea grădiniţei, Ana Popov.
De aproape zece luni, Maria se află în Italia. Spune că îi este frică să revină acasă. Pe numele ei, Procuratura Municipală a pornit urmărirea penală pentru scoaterea ilegală a copilului din ţară, iar în aprilie curent a dispus şi iniţierea investigaţiilor în vederea găsirii acesteia. „Îmi este frică să mă întorc. El spune la toţi că are putere şi mă va închide, dar eu nu am făcut niciun rău. Eu ştiu că el are legături şi bani pentru a cumpăra justiţia. El are influenţă şi asupra celor din MAI şi nu am nicio garanţie că, dacă vin acasă, nu aş ajunge la închisoare. Eu îmi iubesc feciorul şi îmi dedic viaţa lui, dar viaţa a devenit un adevărat calvar”, povesteşte Maria într-o scrisoare către ZdG.
Maria ar fi fost influenţată psihologic de actualul ei iubit
Pentru că mama copilului nu se află la moment în R.Moldova, Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului din sectorul Râşcani a menţionat într-un Aviz către Judecătoria sectorului Râşcani că este în interesul copilului stabilirea domiciliului cu tatăl său, Caporaso Mario. Însă, pentru o decizie definitivă în acest sens, direcţia a solicitat şi contribuţia instanţei de judecată.
De cealaltă parte, tatăl copilului spune că, iniţial, nu a avut nimic împotrivă ca acesta să rămână cu mama. Conflictele au apărut atunci când Mario a aflat că fostul lui prieten şi partener de afaceri, care în prezent este iubitul Mariei, ar fi vrut să pună mâna pe businessul lui, cauzându-i pagube mari. Acesta deţine în R. Moldova câteva companii specializate pe construcţii, vânzări şi produse de export.
„În realitate, însă, aceste firme nu au avut niciun profit”, spune Maria, care, din 2009 până în 2012, a lucrat în calitate de contabilă la una dintre companiile lui Mario. „Oficial, am fost contabilă, dar mă ocupam şi de proiecte, de clienţi, de comenzi… Din interior, pot să vă spun că firmele nu au avut nicio activitate. În R. Moldova el se ocupă cu escrocherii”, explică aceasta.
Interesul lui Mario de a se răzbuna pe fostul lui prieten este vizibil. El pretinde că Maria ar fi fost influenţată psihologic de actualul ei iubit, întrucât acesta ar fi membru al unei secte controversate – Scientologia. Împreună, aceştia au falsificat carduri bancare şi au extras ilegal sume importante de bani. Mario mai spune că, pe numele celor doi, sunt deschise câteva dosare în Italia.
Potrivit bărbatului, anume acest fapt l-a şi determinat să ia copilul în grija sa. „Dacă Maria ar reveni şi ar recunoaşte că a greşit, că a fost manipulată de Serpore (actualul ei iubit), dacă ar fi femeia care era înainte, aş fi de acord să-i dau copilul. Eu ştiu că ea e o victimă, păcat că nu înţelege”, spune Mario Caporaso, încercând să ne convingă că modul în care procedează e spre binele copilului.