Femeia din întuneric, salvată de consăteni
Sărăcia nu are lumină, apă caldă, o mâncare aburindă pe masă, foc în sobă și nici o casă care nu se dărâmă. Aceasta ar fi și definiția vieții Mariei Gârbu, din satul Ciuciuieni, raionul Sângerei, care are 82 de ani, 20 dintre care îi trăiește în singurătate, fără rude, fără copii. Doar sătenii mai au grijă de ea.
Mătușa Maria trăiește de 25 de ani în întuneric. „De-aș avea măcar un bec și un radio care să-mi țină de urât noaptea, viața nu ar părea atât de grea și atât de neagră… Iar dacă nu, atunci am să mă duc în lumea lui Dumnezeu, unde am să-mi găsesc un loc al meu”, se vaietă mătușa.
Casa de lut de la marginea satului
Despre istoria Mariei Gârbu am aflat de la „samariteanca” satului, Anastasia Andone. „Mă doare inima să o văd cum trăiește. O ajut cu ce pot, dar, oricum, nu am bani ca să o conecteze la lumină”, ne spune Anastasia în timp ce ajungem la marginea satului, unde e și casa de lut, cu geamurile crăpate, a mătușii Maria.
Anastasia Andone lucrează de 15 ani la cantina școlii din sat. Zi de zi, aceasta-i pregătește câte un prânz cald mătușii Maria. „O ajutăm pe Maricica (așa o numesc sătenii pe Maria Gârbu, n.r.) de când mă țin minte. Trăiam gard în gard cu ea… A trăit în casa asta cu mama sa. După moartea mamei, acum 20 de ani, a rămas singură. Fratele ei a plecat cu copiii în SUA. De atunci nu și-a mai amintit de ea. Vai de capul ei…”, povestește Anastasia, trecând cu greu pe potecile scăldate în noroi.
Ne apropiem de casa înconjurată de copaci uscați și gunoi împrăștiat prin toată grădina, unde nu a crescut de mulți ani nimic altceva decât buruieni. Anastasia Andone se apropie de geamul crăpat și bate ușor în el cu vârful degetelor. Câteva secunde nu se aude nimic, după care ascultăm cum o ușă se deschide, apoi scârțâitul morocănos dar înăbușit al podelei, după care ușa la care așteptăm cuminți este deschisă încet și printr-o crăpătură vedem o bătrână uscățivă, mică, ușor gârbovită, înfofolită în mai multe haine ponosite, dar călduroase.
„Mai trist și mai greu e noaptea, când stau în întuneric”
„Tare-i grea viața…”, ne spune mătușa Maria, când află cine suntem. „Nu am pe nimeni, absolut pe nimeni. Păcat că nu am născut vreun copil. Mama îmi spunea că fără copii o să-mi fie tare greu, dar eu eram tânără și nu mă gândeam la bătrânețe. Acum sunt singură-singurică… Mai trist și mai greu e noaptea, când stau în întuneric. De aceea, când se lasă întunericul, mă așez în genunchi la fereastră și stau așa…”, ne povestește bătrâna, aranjându-și neîndemânatic batista pusă peste o glugă.
Mătușa Maria are o pensie de 800 de lei pe lună, pentru cei câțiva ani lucrați în colhoz. „Acum totul e scump… nu-mi ajunge prea mult. Aș plăti pentru lumină, numai să o am”, ne spune bătrâna, invitându-ne în casa sa, în care sunt trei camere mici și o tindă. Într-o cameră, pe podea, stau înșirate mormane de haine, primite de la Primăria din sat. „Multe dintre aceste haine sunt de vară, de aceea nici nu le îmbrac… e frig acum pentru ele”, se jeluiește bătrâna, târându-și picioarele pe podeaua acoperită doar cu lut. În a doua cameră, sunt aranjate lemnele tăiate, aduse de săteni. Intrând în camera unde mătușa Maria își petrece cea mai mare parte a timpului, călcăm pe hârtiile strânse de ea ca să aprindă focul. „Aprind focul și nu arde… Aduc hârtii, ca să încălzesc, pentru că e tare frig. Iată aici mă încălzesc și tot aici dorm”, ne arată bătrâna soba mică, învăluită de un fum albicios care vine de la câteva hârtii mototolite și aprinse. „Înainte dormeam pe acel pat”, bătrâna se apropie de patul din care au rămas doar niște scânduri și o plapumă ruptă. „Cândva, căsuța asta a fost tare frumoasă, îngrijită, cu mobilă… Și lumina ardea în becuri. Acum nu a mai rămas nimic. Casa este bătrână și eu sunt bătrână”, continuă femeia.
Anterior, Maria Gârbu primea ajutor social pentru perioada rece a anului. „În acest an, nimeni încă nu a primit niciun ban, doar vedeți și voi – e criză în țară”, ne spune Anastasia Andone.
Sticle cu apă caldă ascunse în sân
„Maricica nu gătește deloc, nu știu de ce nu face asta, poate că se gândește că nici nu are nevoie, dacă eu o hrănesc, iar când e vacanță sau zile de odihnă, vecinele îi dau de mâncare”, ne spune Anastasia, atunci când intrăm în cantina unde lucrează. Pe lângă prânzul cald, Anastasia îi dă mătușii Maria și sticle cu apă caldă, pe care bătrâna le ascunde la sân și se încălzește până se aprinde focul.
Anastasia e și ea o pensionară, chinuită de greutăți. În pofida neajunsurilor, continuă să-i ajute pe cei care au nevoie de asta. „Nu pot să trec peste durerile omului. Înțeleg că, pe deoparte, și Maricica are partea sa de vină pentru situația în care a ajuns, dar oricum nu pot să o las așa, în voia sorții. Am fost să întreb ce trebuie să fac ca ea să aibă lumină și am aflat că e nevoie de o cerere și de plătit cam 4000 de lei, bani pe care eu nu îi am. Pensia mea de 800 de lei, pe care o primesc pentru un stagiu de 48 de ani, și cei 750 de lei – salariu pentru că muncesc la cantină, nu-mi ajung nici să-mi cumpăr medicamentele de care am nevoie”, ne spune Anastasia, aranjând farfuriile pentru cei 75 de copii care mănâncă zilnic la cantina școlii.
„Maricica e bătrână, dar și neputincioasă. Dacă nu ar fi ajutată de săteni, ar muri de foame”, ne spune o femeie care așteaptă la stație microbuzul spre Sângerei. „Noi toți suntem bătrâni, avem pensii mici și multe probleme de sănătate, dar mai sădim ceva și așa mergem înainte”, adaugă femeia, urcând în microbuz.
În R. Moldova, locuiesc 576,6 mii de persoane care au vârsta de peste 60 de ani. Potrivit datelor statistice, circa 58,4% din numărul total al vârstnicilor locuiesc în mediul rural. Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul 2015, la evidența organelor de protecție socială se aflau 669,9 mii de pensionari sau cu 10,3 mii de persoane mai mult comparativ cu anul precedent.
