EXPERTIZA: Tăcere în cazul apendicitei ucigaşe
În seara de 20 aprilie 2015, Victor Pşeniţchi, de 21 de ani, din Călăraşi, s-a simţit rău. A apelat la medici şi, la Spitalul Clinic Republican, a fost operat neîntârziat de apendicită. A doua zi, tânărul a fost găsit mort în patul său din salon de către asistentele medicale. De atunci şi până în prezent, mama lui Victor nu cunoaşte adevăratul motiv al decesului fiului său.
Procurorul responsabil de caz, Vera Chiranda, a spus pentru ZdG că acest caz se mai află încă pe masa procurorilor, deoarece rezultatele expertizei medico-legale întârzie să apară, iar procurorii nu pot continua ancheta în lipsa acestor rezultate. Întrebată despre statutul medicilor responsabili de operaţie, Chiranda a spus că aceştia activează în cadrul aceleiaşi instituţii sau, mă rog, pot fi în concediu. „Oricum, noi nu i-am suspendat din funcţie, deoarece deocamdată nu avem motive şi probe ca s-o facem. Sper că, într-o lună, vom avea claritate asupra acestui caz”.
Expertul medico-legal şi chirurgul responsabil păstrează tăcerea
După o săptămână de navetă de la un expert responsabil la altul, am reuşit să discutăm cu Dimitri Dimitrenco, expertul medico-legal care se ocupă de analiză în cazul decesului lui Victor Pşeniţchi. Acesta nu a vrut să ne dea vreo informaţie, susţinând că nu ar avea dreptul să facă declaraţii. Întrebat de ZdG de ce expertiza durează atât de mult, Dimitrenco a menţionat că acesta este un caz foarte complicat, dar ne-a asigurat că ei lucrează şi că rezultatele expertizei vor fi cunoscute în curând.
Vladimir Sile, chirurgul care l-a operat pe Victor Pşeniţchi, este medic rezident şi face operaţii de acest gen de aproximativ patru ani. Acesta spune că nu-şi poate explica cum s-a întâmplat ca Victor să moară, deoarece operaţia a fost realizată cu succes. Întrebat dacă este adevărată ipoteza că Victor ar fi decedat din cauză că i s-a administrat o doză dublă de anestezie, medicul a spus că el a semnat să nu divulge datele anchetei. „Aşteptaţi datele expertizei şi o să vedeţi”, ne-a spus chirurgul.
Mama lui Victor: medicii vor să ascundă adevărul
Timp de o lună, am contactat-o periodic la telefon pe Elena Pşeniţchi, mama tânărului decedat, ca să o întrebăm dacă are informaţii noi cu privire la expertiză. Ultima oară când am vorbit cu ea, femeia ne-a spus că cei de la expertiză i-au zis să mai aştepte, că mai au şi alte cazuri, nu numai al ei. „Eu cred că ei fac orice ca să acopere adevărul. Este a treia oară când efectuează această expertiză: o dată la noi, o dată în România şi acum iarăşi la noi. Rezultatele din România, din care reiese că s-a depistat o doză prea mare de anestezic, nu coincid cu cele din R. Moldova. Cred că din cauza aceasta au nevoie de tot mai mult timp”.
„Ne-au zis să aşteptăm, aşa că noi aşteptăm. Şi mă doare că nimeni dintre ei nu a venit să-mi spună măcar că le pare rău. Parcă şi eu, şi fiul meu am devenit invizibili”.
Băiatul era originar din satul Bravicea, raionul Călăraşi, şi îşi făcea studiile la Facultatea de Drept a Universităţii de Stat. Părinţii spun că tânărul mai lucra în construcţii, pentru a-şi face nişte bani de buzunar. Acesta mai avea două surori, de 15 şi, respectiv, de 3 anişori, el fiind cel mai mare dintre copii.