Drumul patimilor spre şcoală

De şapte ani, Ruslana merge prin ger, prin arşiţă şi ploaie, ca să înveţe la Liceul din centrul raional. Autorităţile arată Legea, dau din umeri şi zic că ar putea să înveţe şi la Gimnaziul care-i mai aproape. Părinţii zic că e dreptul lor să aleagă ce şcoală vor pentru copil. Legea arată că autorităţile sunt obligate să asigure transportarea elevilor doar până la şcoala de circumscripţie. Iar Avocatul Poporului spune că aceeaşi Lege are lacune şi încalcă dreptul copiilor la educaţie.

La nordul Moldovei, la 4 km de raionul Drochia, în comuna Şuri, se găseşte Şurii Noi, un sat cu vreo 600 de locuitori, 66 de elevi şi o şcoală care a fost închisă cu mulţi ani în urmă.

Din cei 66 elevi, 55 învaţă la Gimnaziul nr. 2, din raionul Drochia, calificată, în 2016, ca fiind şcoală de circumscripţie pentru satul Şurii Noi. Ceilalţi 11 elevi îşi fac studiile la Liceul rus şi la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.

Ruslana Pantelei, 13 ani, clasa a VII-a, este una dinte cei nouă elevi care învaţă la Liceul „Mihai Eminescu” chiar din clasa I. Drumul ei, de luni până vineri, este o luptă fără sfârşit pentru accesul la educaţie.

***

Ruslana s-a trezit luni, la fel ca în oricare altă zi de şcoală, la ora 6:40. S-a spălat, şi-a pus hanoracul, blugii şi ciorapii groşi şi a zbughit-o în bucătărie să-şi bea ceaiul. La 7:30, sprâncenele abia de i se vedeau de sub căciula albă cu un pompon mare în vârf. Avea gâtul înfăşurat cu un fular alb-negru pufos, era încotoşmănată în scurta verde, lungă, până la genunchi, iar în picioare încălţase nişte cizme ugg, rezistente la frig şi la umezeală.

La 7:50 era la staţia de lângă Biserica din satul natal, Şurii Noi, loc unde aşteptau picii. Toţi, cei din clasa 1 până în clasa a 7-a, aveau ghiozdanele încărcate în spate, ţinând nasurile ascunse în fulare de cele -5 grade Celsius.

În câteva minute, a sosit autobusul, a coborât directoarea Gimnaziului 2 din raion şi a îndemnat elevii din clasele primare să urce. A căutat cu privirea dacă mai sunt locuri și i-a luat și pe cei cinci care merg la „Mihai Eminescu”.

Ruslana s-a urcat şi a stat cuminte în picioare 15 minute, timp în care autobusul ajunsese la Şcoala nr. 2. Odată ajunsă, coborî şi o luase pe scurtătură. Timp de 40 de minute, sub cele cinci perechi de picioare ale elevilor din Şurii Noi a scârţâit zăpada.

La 8:45 au trecut pragul Liceului.

„Gata, pe nimeni nu mai lăsăm în şcoală. A sunat demult”, rosteşte o voce stridentă şi agitată, a unei femei de la intrare. Copiii și-au scuturat încălţămintea de zăpadă şi au fugit la lecţii.

***

„Dacă problema ar fi numai în şase elevi…”

Sergiu Vrabie, directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Drochia, spune că, din cei 1000 de elevi care-şi fac studiile în instituţie, 94 vin din sate, iar din cei 13 elevi din Şurii Noi, şase au nevoie de transport, restul fiind aduşi cu automobilele de părinţi.

„Noi am avut discuţii la Direcţia Educaţie referitor la problema dată. Singura ieşire din situaţie, chiar dacă nu sunt mijloace de a transporta copiii de la gimnaziu până aici, este ca măcar prima rută să se ducă mai de dimineaţă, la 7:50, ca să ajungă la timp la ore. Pentru că, îmi spuneau părinţii, venea pe la 8:10. La 8:20 erau la Şcoala nr. 2 şi de acolo până la Liceul „Eminescu”, în zece minute e imposibil să ajungi. Aşa şi am convenit, începând cu semestrul II”, zice directorul liceului.

„Noi mai avem copii care circulă din sate”, continuă Vrabie, de la Antoneuca, 15 km distanţă, avem 12 copii, de la Miciurin, 5 km distanţă, vin 16 copii. De vreo 3 ani deja, Liceul nostru alocă 480 de lei zilnic, dus-întors, pentru elevii din Antoneuca şi 280 de lei pentru cei din Miciurin, , din propriul buget. Este vorba despre acei elevi care au refuzat să studieze la şcolile de circumscripţie. La început, primele trei luni, plăteau părinţii câte zece lei pe zi pentru transport, dar mai târziu, diferenţa a fost finanţată de liceu. Din 2013, Liceul nu mai are resurse financiare în gestiunea Primăriei şi decidem singuri cum şi unde alocăm banii.

În caz că nu se vor găsi finanţe din bugetul raional, dar eu sper că se vor găsi, încercăm să identificăm soluţii ca ei să fie transportaţi încoace cumva. Dar apare problema că dacă îi vom aduce pe ei, cei 40-50 din raion din zona dată tot vor dori aduşi. Că dacă ar fi problema numai în şase elevi, ar fi rezolvată mai uşor. Dacă va fi pusă o rută acolo, problema se va rezolva de la sine”, afirmă Vrabie.

***

Nu e prima dată când Ruslana întârzie la ore sau merge pe jos. Pe la mijloc de decembrie 2018, a răcit şi a stat două săptămâni internată în spital, fiindu-i aplicate câte patru perfuzii pe zi. De atunci, uneori, în zilele mai geroase, împreună cu Marcus, alt elev din Șurii Noi, plătesc câte zece lei pentru un taxi care îi duce până la Liceu. După ore, tot pe jos, se deplasează până la locul unde vine autobusul. Deseori, însă, apărea o altă problemă: până ajungeau, autobusul era deja în sat.

Aşa că, bunica Ruslanei, Veronica, cea care îi poartă de grijă de la șapte luni, în lipsa părinților plecați la munci peste hotare, a pornit-o iar pe drumul autorităţilor, drum pe care îi parcurge de şapte ani.

***

Încăpăţânarea bunicii

„De şapte ani, umblu cu problema asta, dar ei tot ţin că Şcoala 2 e şcoală de circumscripţie. La noi mulţi în sat zic: „Hai, lasă. A învăţa, nu a învăţa, las-o să se ducă acolo, să rupă papucii”. Noi, însă, nu suntem de acord. Copilul trebuie să aibă o profesie, cum ar fi. De-a cui nevoie să-mi spună cineva unde să se ducă copilul, dacă el îi cetăţean al Moldovei?! Că nouă ne pare rău că am făcut casa asta în sat, şi ea umblă pe drumuri. Acum mă gândesc de ce n-am cumpărat o casă lângă un oraş, ca fetiţa să aibă un viitor”, ne spune femeia, în vârstă de 69 de ani.

Aşa, vârstnica a provocat Liceul, Primăria, Direcţia Învăţământ şi Consiliul raional din Drochia. Împreună cu alţi cinci părinţi din Şurii Noi, în noiembrie 2018, a scris o plângere şi la Ministerul Educaţiei.

Autorităţile din raion nu au putut scăpa cu una, cu două, aşa că, de bine, de rău, i-au răspuns, promiţându-i ba că vor căuta o soluţie, ba că nu pot rezolva problema, ba că părinţii ar trebui să-şi închirieze singuri un autobus. Ministerul nu i-a răspuns, însă, nici după termenul legal de 30 de zile în care este obligat să examineze plângerea.

În schimb, Sergiu Vrabie spune că Ministerul a solicitat de la liceu, direcţie şi consiliul raional mai multe detalii despre problema respectivă. Dar răspunsul Ministerului oricum nu s-a grăbit să apară până la 22 ianuarie 2019. Veronica zice că va merge mai departe la Avocatul Poporului, să-şi facă dreptate, căci nu poate fi liniştită când ştie că nepoata sa merge prin ger vreo 40 de minute până la Liceu şi vreo 40 înapoi până la autobus.

Încăpăţânarea bunicii a obţinut, de fapt, promisiunea autorităţilor raionale că autobusul va veni de dimineaţă în sat mai devreme cu 10-15 minute şi va pleca din raion în sat pe la 14:30, cu 30 de minute mai târziu decât de obicei, astfel încât să reuşească la el şi cei şase elevi de la Liceul „Eminescu”.

***

„Problema persistă, dar nu o putem rezolva”

Şeful Secţiei de Învăţământ, Tineret şi Sport, din Drochia, Ion Recean, declară că problema respectivă exista de acum trei ani, de când a acces el în funcţie.

„Șase părinţi de la Şurii Noi au decis să-şi dea copiii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, situat la circa 2 km distanţă de Şcoala nr. 2, de circumscripţie. Potrivit unei decizii a Consiliului raional Drochia, din 2013, Şcoala nr. 2 a devenit şcoala de circumscripţie pentru elevii din satul Şurii Noi şi o parte din elevii din zona Fabricii de Zahăr din Drochia. Potrivit Codului Educaţiei, statul este obligat să asigure transportarea elevilor doar până la şcolile de circumscripţie. Aşa că noi am dat două autobuse, în două ture, dimineaţa la ora 8:00 şi două la amiază, la 12 şi ceva şi la 14:30.

Le-am explicat părinţilor că, potrivit Hotărârii nr. 868 de transportare a copiilor, se alocă bani pentru transportarea copiilor la şcolile de circumscripţie. Noi am alocat bani. Dar dacă ei vor de la şcoala asta la alta, mă scuzaţi, dar parcă nu persistă logică. Noi şi aşa îi luăm pe elevii din Şurii Noi până la Şcoala nr. 2, chiar dacă ei nu învaţă acolo.

De altfel, noi nu vedem diferenţa între Liceul „Eminescu” şi Gimnaziul nr. 2. Cadrele pedagogice sunt responsabile şi într-o şcoală, şi-n alta. Eu aş înţelege dacă-i un copil foarte dotat, care depăşeşte profesorii. Dar aşa e un băţ cu două capete. Dacă părinţii îşi asumă să ducă copii la „Eminescu” să-şi asume şi transportul.

Direcţia de Învăţământ a propus ca Primăria Drochia să deschidă o rută care ar merge prin oraş, să ia elevii. S-a încercat, dar nu-i rentabil, ba nu-s pasageri, ba elevii merg în continuare pe jos”, precizează Recean.

Cât priveşte posibilitatea ca unul din cele două autobuse să-i aducă pe cei şase elevi la Liceul „Eminescu”, drum care durează 5-10 minute, Recean spune că apare altă problemă.

„Noi nu putem să-i aducem pe cei 13 elevi de acolo, pentru că, din zona ceea, mai vin vreo 40-50 de elevi. În momentul în care noi o să-i transportăm pe ăştia de la Şurii Noi, o să apară problema că trebuie să-i transportăm şi pe ceilalţi, dar statul nu are aşa resurse financiare. Pe noi ne costă 360 de mii anual ca să aducem copii din sate la Liceu. Eu tot aş vrea, dar… Problema persistă, dar nu o putem rezolva”, încheie şeful direcţiei.

***

Patru km, –5 grade Celsius şi… acasă

Pe lângă carte, Ruslana este pasionată şi de gimnastică. Dar a renunţat la ea din lipsa transportului după ore.

Aşa că ziua de luni e doar despre lecţii. La Fizică a învăţat despre forţa de frecare. La educaţia fizică a jucat volei. La istorie a povestit textul. La limba şi literatura română a învăţat funcţiile sintactice ale verbului. La geografie a scris lucrare practică despre climă. La ora de dirigenţie au învăţat, din nou, cum să treacă strada în siguranță.

La 14:00, Ruslana a terminat cele şase lecţii.

I-a mai luat cinci minute să-şi adune rechizitele în rucsac, să-şi pună haina groasă şi să coboare la primul etaj. A pornit spre autobusul de la Şcoala nr. 2. La 14:44, era în faţa Gimnaziului. Credea că l-a scăpat. Autobusul era parcat pe o cărare din faţă. S-a mirat. A urcat şi aştepta. Așteptă 15 minute, aşteptă 30 de minute, aşteptă 45 de minute. Întrebă când se porneşte.

O profesoară care aştepta alături de trei elevi îi zise că este adunare de părinţi şi vor sta până se termină, ca să-i ducă pe toţi acasă. Ruslana își zise că dacă s-ar fi pornit pe jos, era deja acasă. S-a ridicat, a ieșit din autobus şi a pornit-o pe şosea spre sat.

Cei 4 km parcurşi de dimineaţă cu autobusul în 15 minute – pe un deal unde nu se vede nici zare de om – se lungesc la 40 de minute. Vântul îi suflă în faţă, iar Ruslana îşi ascundea nasul şi obrajii mai adânc în fular.

La 16:11, era la poartă. A transpirat, respira greu şi abia de-şi târâi picioarele. Aruncă ghiozdanul, își luase hainele mai ponosite, pe care le poartă prin casă, şi o zbughise la mâncare, fiind lihnită de foame.

„Primăria trebuie să asigure circulaţia prin oraş”

La 3 ianuarie, curent, preşedintele Consiliului raionul, Ion Dascăl, a degrevat din funcţia pe care o deţine din iunie 2018, candidând la funcţia de deputat pe lista Partidului Democrat din Moldova, pe circumscripţia nr. 6.

Şi Dascăl ne-a spus aceeaşi versiune despre cum Consiliul Raional nu poate asigura transportarea copiilor care au gimnazii în satele lor, că ruta care aduce elevii din Şurii Noi până la Şcoala nr. 2 e contractată de Ministerul Educaţiei, iar Consiliul Raional s-a ocupat de transportarea elevilor din sate din clasele a X-XII-a în liceele din raion şi au alocat peste 300 de mii de lei anual.

„Primăria trebuie să asigure circulaţia rutei prin oraş. E competenţa oraşului, nu a Consiliului. Noi am scris demersuri către Primărie, cerând să pună o rută care ar circula pe la Şcoala nr. 2, ca să poată urca şi elevii. Aşteptăm să vedem, încă nu au soluţionat problema. Dar dacă nu va rezolva Primăria, vom rezolva noi. Dacă ar fi cel puţin 10-12 elevi, am pune noi ruta”, concretizează Dascăl.

Cât despre lipsa transportului public din Şurii Noi, Dascăl zice că totul începe de la primarul din sat, care trebuie să scrie o cerere, argumentând că satul are nevoie de transport. Aşa consiliul ar scoate la licitaţie angajarea unei rute. „În unele sate s-a rezolvat problema transportului, în altele – nu. Nu se face totul deodată”, încheie el.

Ce spune Oficiul Avocatul Poporului

Avocata Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, declară că lipsa transportului pentru elevi este o încălcare a drepturilor, pentru că părintele şi copilul alege şcoala care corespunde dezvoltării lor, iar autorităţile nu trebuie să împiedice, dar să pună la dispoziţie resurse pentru accesul la educaţie.

Chiar dacă copiii ar frecventa o şcoală privată, statul are obligaţia de a crea cadrul legal pentru accesul la educaţie în acele instituţii. E clar că autorităţile trebuie să asigure transport până la Liceul „Mihai Eminescu”. E o lacună în legislaţie şi Oficiul Avocatul Poporului urmează să ceară modificarea legislaţiei. Avem deja câteva astfel de cazuri. Acest Regulament potrivit căruia ei asigură transportul doar până la Şcoala de circumscripţie este depăşit, pentru că nu ţine cont de dreptul copilului la propria alegere a instituţiei de învăţământ, precizează Bănărescu.

***

În 2018, potrivit bugetului public naţional, pentru cheltuielile din educaţie au fost alocate 10 miliarde 419 milioane de lei, cu 740,5 milioane de lei mai mult în raport cu 2017.

Anual, pentru educarea unui copil se cheltuie, în mediu, 13662 de lei (699 euro), conform datelor Ministerului Educaţiei. Din aceşti bani se achită salariile cadrelor didactice şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ.