Despre meșteșugărit, tradiții și perioada sovietică. Zaharia Triboi, olarul ale cărui lucrări au ajuns pe diferite continente ale lumii 

În Ciorești, un sat ascuns printre codrii Moldovei, trăiește și activează Zaharia Triboi, singurul olar din R. Moldova care lucrează cu ceramica neagră. În vârstă de 67 de ani, acesta, zilnic, dis-de-dimineață, dedică ore în șir muncii sale, creând vase decorative și veselă cu elemente specifice culturii geto-dacice. Pe parcursul anilor, a participat la numeroase expoziții, inclusiv internaționale, lucrările lui ajungând în țări precum SUA, Franța, China sau Emiratele Arabe Unite. 

Începutul drumului care continuă deja de 40 de ani 

Era o zi însorită de luni când am plecat în satul Ciorești, raionul Nisporeni. În ograda familiei Triboi era liniște. Moș Zaharia se „refugiase” în atelier, lucrând la un vas. Cu mâinile de lut și cu un zâmbet blajin, acesta ne-a primit binevoitor, relatându-ne despre modul în care i s-a împletit viața cu arta olăritului acum circa 40 de ani. Pe atunci, femeia care ulterior i-a devenit soție, terminându-și studiile de farmacistă la Chișinău, a fost „îndreptată” să lucreze  la Ungheni. Deși nu erau căsătoriți în acea perioadă, Zaharia nu a ezitat să-și urmeze dragostea, descoperind la Ungheni o altă mare iubire – olăritul. 

„La început, m-am angajat la fabrica de covoare, iar după – la fabrica de ceramică. Au dat un anunț în presă, în rusă, că «trebuie gonciari» (olari, n.r.). M-am dus și eu să văd ce-i asta. Până am făcut primele ulcele, a durat vreo trei sau patru zile. Profesia aceasta nu se învață prin multe teorii, ci prin multă muncă și dragoste”, ne mărturisește Zaharia Triboi. 

Despre perioada sovietică: „Le spuneau: «Te lepezi de meserie sau la vagon și ai plecat în excursie»”

Cu trecerea timpului, lucrările sale erau tot mai reușite, iar peste aproximativ o săptămână,  bărbatul deja lucra în rând cu toți ceilalți. 

„Gândeam și eu că dacă o să fac două norme, o să primesc două lefe. Ceea ce nu se întâmplase. Așa era societatea sovietică atunci. Ei ziceau că e cea mai evoluată, dar,  dimpotrivă, era una amorfă – puteai să lucrezi zi și noapte, că nu-ți mai plăteau pentru ce ai făcut tu în plus”, își amintește olarul. 

După trei ani de zile, familia Zaharia a revenit la Ciorești. 

„Aveam un președinte, el s-a gândit să mai facă și o mică industrie care să le dea de lucru la oameni și să aducă venituri în plus. Am lucrat în colhoz opt ani de zile, apoi am luat în arendă secția ceea, partea mea. Eu singur mă asiguram cu ce trebuie, lemne, cărbune. Plăteam la colhoz, plăteam curentul, arenda. După aceea, mi-am făcut atelier acasă. Și aici a fost greu, că până le aduni pe toate, până ai tot ce-ți trebuie, e o perioadă nu chiar de înflorire, dar nu m-am lăsat de meserie și am mers înainte”, ne mărturisește acesta.

Bărbatul însă este supărat pe regimul sovietic, pentru că din cei opt ani pe care i-a lucrat în colhoz, doar patru au fost considerați ani lucrători, iar meșterii populari, potrivit lui, erau reprimați în acea perioadă.

„Erau considerați și tratați ca dușmani ai poporului, nu ca cei care păstrează niște tradiții. Și le spuneau: «Te lepezi de meserie sau la vagon și ai plecat în excursie» pe zece ani sau cât acolo. Unii au mai venit, alții – nu. S-a uitat perioada asta, dar perioada asta a fost o distrugere totală a sufletului poporului. Sovieticii, care spuneau că au grijă de popor, aveau, de fapt, «grijă» să-l distrugă”, ne relatează olarul.  

Totuși, la momentul revenirii de la Ungheni, în societate apăruse interesul față de tradiții și meșteșug. „Noi am avut noroc de faptul că tot atunci s-a format și Uniunea Meșterilor din Moldova.” Astfel, olarul a reușit să-și continuie activitatea. „Eram pe cont propriu, nu aveam nimic de la stat. Eu, de exemplu, am 40 de ani de activitate, dar ca staj de lucru am doar 18 ani, cu toate că am două brațe de diplome.”

„Ceramica neagră este o relicvă, care vine încă de la daci”

Potrivit lui Zaharia Triboi, crearea unei lucrări din ceramică neagră este un proces îndelungat și anevoios. 

„Se face pe etape. Întâi învârtim la roată, apoi se zvântează, le montăm mânerele, gâtul, până se usucă, durează. Ca să fac un cuptor de oale îmi trebuie măcar patru luni de zile”, ne explică bărbatul. 

În lucrările sale, olarul încearcă să păstreze elementele tradiționale moștenite încă de la daci. 

„Am păstrat formele, decorul, așa se cuvine să o păstrăm, că este o relicvă, care ne vine încă de la daci, de la traci. Mulți meșteri s-au învățat a învârti și nu se mai uită ce se făcea până la ei. Noi, ca tradiții și ca neam, trebuie să facem așa cum se făcea odată. Prin asta, noi ne prelungim neamul și tradițiile”, consideră meșterul. 

Printre ornamentele tradiționale, tipice neamului nostru, se numără spirala, care face referire la Calea Lactee și este un semn al nesfârșitului, șarpele – care simbolizează drumul vieții, dar și pomul vieții. 

„Aceste ornamente se regăsesc și pe covor, și pe ie, și în lemn, și în piatră. Făcând simbolurile astea, tu le faci în stilul tău, dar păstrezi elementele vechi. Asta îi adaugă valoare lucrului pe care-l faci. Dar, vedeți că din cauza perioadei când au fost distruse meseriile, lumea noastră deja nu mai este atât de competentă să știe care vas e tradițional și care nu”, explică olarul. 

Zaharia Triboi ne spune cu regret că deși „vasele din lut sunt mult mai bune decât cele din metal”, acestea nu sunt foarte populare. „De ce? Pentru că sunt companii serioase care aduc metal. «Poftim, beți din plastic, mâncați din metal și o să fiți prezenți la doctori pe coridoare»”, ironizează bărbatul. 

Fiul lui Zaharia Triboi, Adrian, a moștenit dragostea de olărit de la tatăl său. „De mic, de la trei-patru ani, se învârtea deja pe lângă noi. L-a fascinat și pe el treaba aceasta. Sunt mândru de dânsul, pentru că face niște lucruri care plac tuturor”, ne spune cu mândrie olarul. Acum, și Adrian are propriul său atelier, doar că la Chișinău. 

Am fost plăcut surprinși când în atelierul lui Zaharia Triboi am văzut și două ediții ale Ziarului de Gardă. Meșterul ne-a mărturisit că este abonat deja de doi ani și consideră ZdG „unicul ziar care e într-un gând cu mine”. 

„Văd că mai toate întrebările mai importante din politica moldovenească răsar aici și aceasta mă bucură. Lumea poate să afle multe lucruri care le mai scapă unora. Dacă fac asta special sau nu, nu-mi dau seama. (…) Vorbind chiar de ziarele de partid, acolo e propagandă aiurea. Trebuie să susținem ziariștii care ne aduc adevărul. Iar oamenii care sunt prostiți de ziarele de partid îi vedem duminică în piață, țipă fără a-și da seama că sunt induși în eroare. Dar, nefiind informați și încă mai fiind și plătiți unii, ei merg acolo, fără să realizeze că-și taie singuri cracul de sub picioare. (…) I-a dat niște bani și se simte că azi e mai bogat. Mâine banii aceștia nu vor valora nimic, dar dacă se va urca iar hoțul sus, el o să fure mai mult decât dă”, conchide meșterul popular Zaharia Triboi.