Deși riscă să fie exploatați, moldovenii aleg să muncească în străinătate

Anunțul părea suspect, dar Eugen Terente era atât de disperat, încât a decis să încerce. Persoana cu care a luat legătura i-a spus că va câștiga un salariu decent la cules fructe și i-a trimis câteva fotografii cu imaginea a ceea ce părea a fi o locuință confortabilă în orașul Beja din sudul Portugaliei.

Abia când a ajuns acolo (în iulie 2021), la miezul nopții, Eugen a realizat că vor urma probleme.

Își dăduse pașaportul șoferului de autobuz, care urma să fie plătit de bărbatul ce îi aranjase călătoria. Însă atunci când bărbatul a apărut, a pretins că nu are niciun ban la el, promițându-i că îi va recupera actele mai târziu.

„Atunci mi-am dat seama că ceva se întâmplă. Am simțit cum o stare de frică îmi străbate corpul și am știut imediat că trebuie să fac ceva”, relatează tânărul, în vârstă de 31 de ani, pentru Balkan Investigative Reporting Network (BIRN).

R. Moldova, care se învecinează cu România și Ucraina devastată de război, este una dintre cele mai sărace țări din Europa. Țara se confruntă totodată cu un flux masiv de oameni ce pleacă în străinătate în căutarea unui salariu și a unui viitor mai bun.

Potrivit datelor oficiale din 2021, mai mult de un sfert dintre moldoveni trăiesc în afara Moldovei, iar invazia Rusiei în Ucraina și creșterea costului vieții care a urmat îi determină pe tot mai mulți să plece.

„În țara noastră 70 la sută dintre părinți spun că văd viitorul copiilor lor în străinătate. În următorii ani vom vedea mai mulți tineri care trăiesc în străinătate decât rămași acasă”, spune expertul în economie Veaceslav Ioniță.

Însă, în timp ce unii prosperă, mulți alții, precum Eugen, cad victime ale fraudei și exploatării.

„Mulți moldoveni nu vor să plece în străinătate pentru perioade lungi, ci doar pentru lunile de vară, pentru a lucra în agricultură sau în construcții”, susține Tatiana Fomina, juristă la Centrul Internațional „La Strada” din R. Moldova, care ajută victimele traficului de persoane și ale exploatării.

„Dar aceste companii nu le explică faptul că dacă poți intra într-o țară pentru 90 de zile fără viză, asta nu înseamnă că ai drept de muncă acolo”, spune aceasta.

Deși nu își cunoștea drepturile, Eugen Terente a fost de acord să plece. Nu știa că va sfârși prin a o lua la fugă pe un câmp din Portugalia, disperat să se întoarcă acasă.

„Vârful aisbergului”

Potrivit unui raport din decembrie 2020 al Grupului de experți pentru combaterea traficului de ființe umane al Consiliului Europei (GRETA), exploatarea pe piața muncii a devenit cea mai importantă formă de trafic de persoane care implică cetățeni moldoveni, iar numărul bărbaților moldoveni care sunt traficați anume cu scopul exploatării prin muncă este mai mare decât cel al femeilor.

În același an, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a avertizat că doar șase din zece moldoveni aflați în Franța aveau contracte pentru munca prestată, iar în Marea Britanie doar 40 la sută dintre bărbații moldoveni și 72 la sută dintre femei aveau contracte.

Românii au fost printre primii care au acceptat să muncească în agricultură în Portugalia, după care au urmat unele dintre cele mai șocante cazuri de exploatare pe care și le amintește Alberto Matos de la organizația „Solidariedade Imigrante” (SOLIM). Aproximativ din anul 2015 același lucru li se întâmplă și moldovenilor.

Matos își amintește că a primit odată un apel de la spitalul din Beja, același oraș în care a ajuns Eugen.

„Era un muncitor moldovean într-o situație foarte proastă. Era rănit. Era clar că fusese bătut. Când poliția a investigat, a descoperit că zece persoane erau înghesuite într-o cameră mică. Poliția a întrebat cine era șeful, dar oamenilor le era prea frică să vorbească”, susține Matos

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale din R. Moldova (PCCOCS), traficanții de persoane mizează pe mai mulți factori, inclusiv pe vulnerabilitatea socială și economică a victimelor, printre care lipsa educației sau a oportunităților de angajare.

Victimele sunt, de obicei, recrutate prin intermediul rețelelor de socializare, cel mai des –  Facebook sau Odnoklassniki, ultima fiind o platformă populară în Rusia și în unele țări în care limba rusă este vorbită pe scară largă. De asemenea, recrutările se fac și prin intermediul site-urilor pe care sunt plasate anunțuri online.

Marea majoritate a celor care au contracte le semnează în țara de destinație, ceea ce înseamnă că au decis să călătorească fără nicio garanție a locului de muncă sau a banilor promiși.

Ulterior, persoanele sunt ținute sub control prin utilizarea unor „metode clasice”. Conform unor informații primite de la poliția moldovenească, printre acestea se numără datoria victimei (pentru călătorie, n.r.), confiscarea actelor de identitate, existența barierelor lingvistice, dar și, în unele cazuri, violența sau amenințarea cu violență.

Moldovenii intervievați pentru raportul OIM au declarat că în unele țări, cum ar fi Israel, Franța sau Germania, li s-a spus că un acord verbal este suficient, fiind  lăsați practic fără nicio posibilitate de a dovedi încălcarea contractului.

Încercând să abordeze această problemă, în 2021 R. Moldova a deschis Serviciul de asistență pentru victimele de sex masculin, ca o filială a Centrului de asistență și protecție a victimelor și potențialelor victime ale traficului de persoane. Cu un an înainte, Centrul a asistat 14 victime ale exploatării, atât în R. Moldova, cât și în străinătate.

„În cele mai multe cazuri moldovenii sunt exploatați în Portugalia, Spania și Germania. Depinde foarte mult de șef – dacă șeful provine dintr-o fostă țară sovietică, cel mai probabil oamenii nu vor primi contracte de muncă”, declară directoarea Centrului, Nadejda Radu.

Tatiana Fomina de la Centrul Internațional „La Strada” susține că moldovenii din zonele rurale, cu venituri mai mici și doar cu educație de bază, sunt mai vulnerabili la exploatare. Dar, declară ea, „de fapt, oricine poate deveni victimă”.

„Nu toate cazurile sunt făcute publice, vedem doar vârful aisbergului. De cele mai multe ori oamenii cred că au fost ghinioniști și că vor fi mai norocoși data viitoare. Ei aleg să se informeze mai ales de pe internet și, chiar dacă mulți cunosc riscurile la care se expun, sunt dispuși să meargă înainte, pentru că au văzut câteva exemple de succes. Unii ne sună și ne întreabă dacă este sigur să plece la muncă. Dar, în cele din urmă, sunt gata oricum să-și asume riscul. Doar o „schimbare sistemică” poate rezolva problema”, spune Fomina.

„Cercetările de specialitate arată că motivul traficului de persoane este inegalitatea socială  care începe la naștere sau diferențele de venituri în Moldova și în țara vizată”, mai menționează specialista.

Fără viză, fără contract

Pe lângă  Portugalia, Polonia este o altă destinație frecventă pentru lucrătorii migranți moldoveni. La Strada a relatat pentru BIRN două cazuri recente:

• În septembrie anul trecut, unei femei de 22 de ani din afara Chișinăului i s-a oferit un loc de muncă într-o fabrică de mezeluri din Polonia pentru 1 500 de euro pe lună, dar fără contract sau viză de muncă. O agenție locală i-a dat un număr de telefon. I s-a spus că dacă are pașaport biometric, poate pleca și va fi angajată acolo. De asemenea, i s-a spus că drumul până în Polonia va fi plătit de agenția care îi oferă locul de muncă. A fost de acord să plece. Femeia nu a semnat nimic în Moldova. În Polonia a semnat ceva, dar textul era în poloneză și nu știe ce scria. Femeia a lucrat timp de o lună fără să fie plătită, iar mai târziu i s-a spus că mai are de plătit costurile de transport. Fratele victimei a plătit pentru călătoria de întoarcere.
• O femeie în vârstă de 29 de ani din Chișinău a găsit, de asemenea, un loc de muncă prin intermediari într-o fabrică de prelucrare a cărnii din Polonia. Ea a văzut mai întâi anunțul online, a mers la o agenție din Chișinău și apoi a plecat fără contract sau viză de muncă, doar cu pașaportul biometric. I s-a promis un salariu de 800 de euro pe lună. Ajunsă în Polonia, a semnat un contract cu fabrica. A rămas să lucreze acolo timp de o lună și jumătate, dar a primit doar 400 de euro. A înțeles ce se întâmplă și s-a întors acasă. Numărul de telefon al agenției prin intermediul căreia s-a dus în Polonia a fost deconectat.

O cursă pentru libertate

În cazul lui Eugen Terente, acestuia i s-a spus că firma este înregistrată în România, țară membră a Uniunii Europene, dar funcționează într-o casă privată din orașul Chișinău.

Acolo i s-a spus că va fi plătit cu între 30 și 40 de euro pentru opt sau nouă ore de muncă pe zi, la cules de castraveți, pepeni verzi și măsline în Portugalia. Salariul minim în R. Moldova  în luna aprilie 2020 era de aproximativ un euro pe oră. Deși Guvernul a promis că aproape va dubla această sumă începând cu ianuarie 2023, în prezent acesta este de doar 1,15 euro. Lui Eugen i s-au promis mult mai mulți bani.

Singura lui obligație era să ramburseze companiei intermediare, din salariul său, costul eliberării documentelor de care avea nevoie pentru angajare.

„Dar nu mi-au dat nimic. De fapt, am rămas cu datorii”, își amintește tânărul.

Deja fără pașaport, bărbatul a ajuns la locul de cazare, unde primul lucru pe care l-a văzut au fost niște femei care dormeau pe saltele întinse direct pe podea.

Camerele și instalațiile sanitare erau murdare, ușile erau sparte, unii oameni beau alcool. Eugen nu vorbea decât româna și rusa, însă a înțeles foarte bine ce se întâmplă. Nu a discutat cu nimeni și a încercat să doarmă.

În zori, tânărul a fugit de acolo, împreună cu un alt bărbat. După aproximativ 35 de kilometri, a ajuns la o secție de poliție, unde a fost sfătuit să sune la ambasada R. Moldova.

Acolo i s-a spus că va fi ajutat. Tot atunci Eugen i-a sunat și unui bărbat pe care îl cunoscuse în autobuz, în drum spre Portugalia – un alt culegător de fructe care lucra pentru o persoană de origine română în aceeași zonă. Au reușit să se întâlnească și Terente a început să lucreze pentru noul său șef, având promisiunea că va fi plătit și ajutat să-și recupereze pașaportul.

Acolo însă condițiile de muncă erau aceleași, iar după o săptămână tânărul a realizat că nu s-a întreprins nimic pentru a-i fi recuperat pașaportul. „Așa că l-am sunat pe fratele meu pentru a-i spune despre situația mea”, povestește bărbatul.

Fratele, aflat la Chișinău, a început să dea telefoane în stânga și-n dreapta și după multe eforturi a reușit să obțină un document de călătorie temporar de la ambasadă, pentru a-l aduce pe Eugen acasă. Ministerul de Externe al R. Moldova a contactat autoritățile portugheze, care au demarat o anchetă.

Alberto Matos de la organizația SOLIM a declarat că ani de zile a fost martor cum moldovenii veneau cu autobuzul în Portugalia, aparent ca „turiști”, plini de speranță, dar erau nevoiți să plece dezamăgiți.

„Poți sta în Portugalia cu un pașaport moldovenesc timp de 90 de zile, iar asta poate fi suficient pentru a munci într-o companie agricolă”, spune el.

„Mult timp am tot văzut autobuze care veneau. Iar când ajunge unul, imediat vine un autobuz mai mic pentru a-i lua pe oameni și a-i duce la țară, în niște case izolate, unde ajung să fie exploatați”, mai relatează Alberto Matos.

Potrivit Procuraturii R. Moldova, în marea majoritate a cazurilor recrutorii sunt moldoveni, iar companiile lor nu au licență de angajare a persoanelor în străinătate și nici contracte de cooperare cu agențiile de ocupare a forței de muncă. În 2021 procurorii au anchetat 65 de cauze penale de trafic de persoane, soldate cu 55 de condamnări. Victimele sunt mai des bărbați decât femei.

Bărbații „nu cer ajutor”

În acest caz Eugen Terente a vorbit public, dar mulți alți bărbați moldoveni cu experiențe similare și chiar mai grave suferă în tăcere.

„Numeroși bărbați cred că ceea ce s-a întâmplat este din vina lor și nu cer ajutor. Ei nu vor să coopereze cu autoritățile judiciare. Aceste concepții greșite, ca și prejudecățile, îi determină să ascundă situația pe care au trăit-o”, declară Alexandru Donos, psiholog la Serviciul de asistență a victimelor traficului de ființe umane – bărbați.

Puțini sunt cei care pot avea încredere în autoritățile moldovenești. Conform Raportului Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane pentru anul 2022 , corupția din sistemul judiciar reprezintă un impediment major în procesul de aducere a traficanților în fața justiției.

Răspunzând la o interpelare privind situația lucrătorilor moldoveni în Portugalia, Ministerul de externe a declarat că misiunile diplomatice sunt pregătite să ofere asistență consulară, că va monitoriza îndeaproape cazurile de exploatare raportate și va căuta dialog cu autoritățile portugheze.

Eugen Terente spune că nu se aștepta să se îmbogățească atunci când a plecat la muncă în străinătate, dar trebuia să achite un credit, ceea ce l-a făcut să se decidă să caute de lucru peste hotare. „Am vrut să văd cum este în altă țară. Dar când am ajuns să-mi fie frică, mi-am dat seama cât de mult m-am înșelat. Și de frică nu am scăpat nici după ce am ajuns acasă„, menționează el.

„Am știut că trebuie să fug”

Portugalia a devenit una dintre principalele destinații pentru lucrătorii migranți moldoveni care ajung să fie exploatați. Unii reușesc să scape, dar rareori merg la poliție. Alții aleg să se întoarcă acasă. O victimă și-a spus sub anonimat povestea:

„Undeva în noiembrie am primit un telefon de la o companie de credit care mi-a spus că s-a acumulat o sumă mare și că trebuie să o achit. Îmi luasem un telefon în credit și atunci mi-a crescut foarte mult datoria. Mi-am spus că trebuie să fug din țară. Am intrat pe un site și am găsit acolo o ofertă de muncă. Era un anunț atât de frumos – culegem măsline și portocale. Am spus: „Mă duc”.

Am sunat și m-am întâlnit cu un bărbat într-un cartier din Chișinău. Închiria acolo un apartament, cred. Mie și altor oameni prezenți ne-au luat pașapoartele și ne-au spus că vom pleca a doua zi. Spuneau că ni se oferă cazare, condiții bune de trai și că vom fi plătiți cu 5 euro pe oră. Am pornit la drum cu ochii închiși.

Le-am zis celor de acolo că nu am bani pentru bilet și mi s-a spus că angajatorul ar putea plăti, iar apoi ni se va reține din primul salariu.

Când am plecat din Moldova, am fost mai multe persoane, cam vreo 40, în autobuz. M-am împrietenit cu unii dintre ei. Unii au suferit mult acolo, o femeie însărcinată a pierdut sarcina în timp ce lucra pe câmp.

Am ajuns în acel sat din Portugalia la ora 3 dimineața și am intrat într-o casă cu două etaje. Ne-am cerut documentele, dar ne-au spus că vor rămâne la ei, la patronii care ne plătiseră drumul și că până nu le vom returna datoria, nu ni le vor da. După cum au calculat ei, reieșea că la sosire datoram deja 500 de euro: pentru drum, asigurare, plata comisionului agenției.

Eram cu toții – 37 de bărbați, inclusiv eu și trei femei. Am fost împărțiți în două grupuri – unii dintre noi au rămas cu un angajator, iar restul au mers la altul. Aici am înțeles că au fost moldoveni care au venit înaintea noastră și au avut probleme, au vrut să fugă, au fost prinși și bătuți, au fost întorși din drum.

În decembrie, la un moment dat, discuțiile s-au transformat în certuri. Șefii ne-au spus că moldovenii noștri ne-au vândut ca pe niște animale. După o ceartă între ei, când m-am implicat pentru a cere un avans, a doua zi mi-au spus că nu voi lucra cu ceilalți, că trebuie să plec. Mi-au spus să-mi fac bagajul și să plec.

Așa că l-am sunat pe unul dintre cunoscuții mei, care a postat pe Facebook despre acest caz. Ulterior, s-a implicat poliția locală și au sosit reprezentanții ambasadei. Totul s-a terminat după o lună și jumătate de ședere acolo. Moldovenii care veniseră cu mine s-au întors acasă, la fel și eu.

După aceea, am mai fost de două ori, o dată în Polonia și altă dată – în Portugalia, în zona Beja. Mi-au spus că proprietarii erau portughezi, dar tot la patroni români am ajuns. Numai că a doua oară nu mi-a mai fost frică, îmi cunoșteam drepturile, știam că pot lua o pauză de 15 minute, știam că masa de prânz trebuia să fie de o oră, nu de 15 minute și, mai ales, știam că pot să fug.”