Cine susţine arta din spălătorie?
Avem oameni de artă, actori, regizori care au reuşit să-şi facă un nume în străinătate, însă acasă rămân a fi mai puţin cunoscuţi. „Asta e cel mai trist”, spune regizoarea Nicoleta Esinencu. Avem un spaţiu neexplorat pentru artă, însă gândesc alţii pentru noi şi investesc în cultură şi în oamenii care gândesc altfel, care vor să facă ceva nou, deosebit şi unic.
După ce o perioadă de timp a studiat şi a creat în câteva state europene, inclusiv Germania şi Franţa, întoarsă acasă, Nicoleta Esinencu, dramaturg şi scenaristă, a decis că trebuie să pună şi ea umărul pentru a schimba atitudinea faţă de artă. A improvizat un teatru în subsolul unei spălătorii din Chişinău şi deja de patru ani prezintă publicului spectacole care abordează probleme cu care se confruntă societatea. Nicoleta Esinencu este considerată una dintre cele mai talentate scriitoare din R. Moldova. Textele sale au stârnit şi controverse, iar unul dintre spectacole a fost chiar interzis. Se vorbea în el despre criza de identitate a unei tinere născute în regimul comunist, care nu se regăseşte nici în noua R. Moldova, nici în Europa. „Eu cred că rolul unui artist este să vorbească despre problemele societăţii. Din păcate, astăzi trăim într-o lume în care politicul dictează totul. Avem teatre în care regizorii sunt la cheremul partidelor. Noi facem ceea ce vrem să facem, de aceea am ales această cale independentă. Tot de aceea spectacolele noastre sunt mai mult social-politice”, spune Nicoleta Esinencu.
Între timp, Teatrul botezat „Spălătorie” a devenit un spaţiu pentru artiştii care se opun opiniilor instituţiilor culturale de stat, având astfel ocazia de a-şi prezenta lucrările în faţa publicului şi de a spune ce au de spus aşa cum doresc. Deşi e un spaţiu modest, sala se umple la fiecare spectacol. „E un spaţiu mic, dar suficient pentru posibilităţile noastre. Pe noi nu ne interesează stadioanele şi spaţiile mari. Ne diferenţiem prin faptul că facem teatru social-politic. În teatrele naţionale sau cele de stat se întâmplă mai rar sau se confundă propaganda politică cu teatrul politic, care sunt două lucruri diferite”, explică regizoarea când e întrebată prin ce se deosebeşte „Spălătorie” de teatrele de masă.
Spectacolele de la „Spălătorie” există în mare parte datorită susţinerii unor fundaţii străine sau cu banii oferiţi de spectatori. „Ne descurcăm cu propriile forţe sau cu proiectele susţinute, de obicei, de fundaţiile internaţionale. Principiul este valabil pentru mulţi artişti din Moldova, care sunt susţinuţi mai mult cu bani din străinătate decât de acasă. Din păcate, acasă nici nu-i prea ştie lumea. Asta e cel mai trist”, spune Nicoleta, precizând că nu a apelat niciodată la Ministerul Culturii sau la alte instituţii de stat care ar susţine cultura şi nici nu-şi doreşte să depindă în vreun fel de acestea. „Străinii au o politică mai clară în această privinţă. Ei ştiu ce e important astăzi şi încearcă să susţină artiştii care lucrează astăzi. Noi facem ceea ce vrem să facem, de aceea am ales această cale independentă şi sunt foarte mulţumită”, adaugă Nicoleta.
O parte din spectacolele Teatrului „Spălătorie” sunt susţinute de Fundaţia ERSTE din Austria. Această organizaţie sprijină diverse proiecte, de la integrare socială până la educaţie şi cultură, în mai multe ţări din Europa, inclusiv artişti şi organizaţii non-guvernamentale din R. Moldova. „Încercăm să găsim şi să sprijinim oamenii care gândesc altfel, care vor să facă ceva nou, deosebit şi unic. În R. Moldova sprijinim şi Teatrul „Spălătorie” şi suntem deja la a doua colaborare cu el. Prima dată a fost în anul 2010-2011, când am oferit o sumă de bani pentru două spectacole, printre care „Clear history”. Ceea ce ne place este faptul că acest teatru vrea să colaboreze cu tânăra generaţie. Cu cei care abia au făcut primii paşi în lumea teatrală, şi aceasta ne bucură cel mai mult”, explică Christiane Erharter, manager pe proiecte culturale a Fundaţiei ERSTE.
„Clear History” este un spectacol despre trecutul recent al R. Moldova, un trecut ce pare a fi total necunoscut tinerei generaţii şi complet ignorat sau poate chiar ascuns de cei din generaţia-martoră a acestor evenimente. În procesul de documentare sunt implicaţi şi actorii. Întâlniri cu persoane care au trăit momente istorice, discuţii, investigaţii documentate, toate ajung să fie parte a spectacolelor. „Este important şi pentru artişti să se întâlnească cu oamenii şi să-i întrebe ce-i interesează, pentru că ideile spectacolelor vin din realităţile pe care le trăim zi de zi”, spune dramaturgul Nicoleta Esinencu.
Un alt spectacol susţinut de „ERSTE” este „Moldova Independentă. Erată”. Spectacolul construieşte o istorie subiectivă a R. Moldova, care completează istoria oficială. E o istorie nescrisă şi despre care nu se vorbeşte la şcoală. „La „Moldova Independentă. Erată” am observat un fenomen: tinerii au început să-şi aducă şi părinţii. Asta ne-a bucurat mult”, povesteşte Nicoleta Esinencu.
Fundaţia ERSTE oferă sprijin persoanelor „care vor să schimbe lucrurile”, iar astfel de oameni se găsesc şi la Chişinău. „Cei de la Teatrul „Spălătorie” plănuiesc să lanseze şi o publicaţie, unde Nicoleta Esinencu va scrie despre teatru în limba română. Noi considerăm că e foarte binevenită această idee, pentru că lucrările ei sunt publicate în alte ţări şi au un succes deosebit, iar astfel de publicaţii nu există şi în limba română. Noi susţinem acest teatru pentru că face ceva nou şi deosebit anume aici, la Chişinău”, spune Heide Wihrheim, manager pe proiecte culturale a Fundaţiei ERSTE. „Partenerii noştri din România ne spuneau adesea că trebuie să mergem la Chişinău să facem cunoştinţă cu domeniul cultural şi cu oamenii de aici. Timp de mai mulţi ani am colaborat şi cu Pavel Brăila. El a venit cu diferite proiecte interesante, iar într-o zi ne-a spus că vrea să facă un film despre maşinile de scris. Dorinţa lui era de a arăta cum au schimbat aceste tehnologii piaţa muncii”, adaugă Heide Wihrheim.
„Pentru a creşte o generaţie de consumatori de artă – copiii trebuie educaţi de la grădiniţă. Ce folos că avem Noaptea Muzeelor pe gratis dacă oamenii nu înţeleg ce e asta muzeu?”, spunea într-un interviu pentru Ziarul de Gardă artistul vizual Pavel Brăila. Cunoscut pentru performance-urile sale cum ar fi „Welcome to E.U.” sau lucrările „Pantofi pentru Europa” şi „Tribut maşinii de scris”, moldoveanul Pavel Brăila se bucură de admiraţia publicului străin, dar şi de sprijinul organizaţiilor care susţin arta contemporană.
În primăvara anului curent, Brăila şi-a expus discursul său artistic la Muzeul Tehnic din Zagreb, Croaţia. A vrut să arate astfel cum anumite tipuri de maşini au fost eliminate ca urmare a dezvoltării tehnologice. Maşina de scris, care a ajuns a fi o piesă de muzeu, Brăila a folosit-o într-un context artistic, accentul fiind pus pe impactul mecanizării asupra vieţii oamenilor.
Cu toate că majoritatea lucrărilor lui Pavel Brăila sunt create în Moldova, acesta încurajează tinerii să facă studii în străinătate, apoi să revină acasă. „Aici e un spaţiu neexplorat pentru artă. Acolo însă e bine să studiezi arta. Pe lângă o istorie bogată a artei, au şi o cultură veche a consumului de artă. Au şi responsabilitate socială şi un nivel de participare mai înalt. Poate că ei apreciază arta mai mult pentru că nu duc foame”, a menţionat, pentru Ziarul de Gardă, artistul vizual.
În R. Moldova, Fundaţia ERSTE este cunoscută mai mult pentru evenimentul „Premiul Fundaţiei ERSTE pentru Integrare Socială”, care se acordă o dată la doi ani. În cadrul acestui eveniment sunt premiate organizaţiile care desfăşoară activităţi de succes în vederea integrării sociale a diverselor grupuri sociale marginalizate.
