„Ar fi păcat să fie sfadă și certuri de la apă, că apă trebuie să aibă toată lumea”
Mai mulți săteni din satul Costești, raionul Ialoveni, se plâng că nu au acces la apă potabilă după ce, un consătean ar fi obținut ilegal un teren și astfel, practic ar fi privatizat ilegal și o fântână arteziană, construită de Primăria Costești și care urma să aprovizioneze cu apă o parte a satului.
Potrivit localnicilor din sectorul cu pricina, problema își are rădăcinile încă în anul 1993. Atunci, fratelui mai mic al actualului proprietar al terenului pe care se află fântâna arteziană, care era pe atunci minor, i-ar fi fost repartizat un lot de teren pentru construirea unei case de locuit pentru „familii nou-formate”.
Acum, la aproape trei decenii, primăria din sat cere în continuare anularea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren, iar localnicii roagă să fie aprovizionați cu apă potabilă din fântâna arteziană care a ajuns să se afle pe terenul vecinului lor. Când Primăria a construit fântâna arteziană, în urmă cu mai bine de 10 ani, nu știa că acel teren ar fi fost, de fapt, alocat anterior unei persoane fizice.
Cauza problemei: „Ne-am adunat aici să facem dreptate… De ce s-a dat voie și a fost construită fântâna dacă pământul e al lui?”
Când ZdG a ajuns în sectorul 14-Podiș din Costești, mai mulți săteni s-au adunat pentru a relata povestea apei din fântâna arteziană construită cu zece ani în urmă, dar care nu mai este funcțională. Vasile Vieru, care locuiește în sectorul în care lipsește apă, crede că doar printr-un efort comun cu ceilalți vecini s-ar putea rezolva problema în cauză.
„Noi, vocea sătenilor, vrem apă. Și problemele care au apărut aici, sunt sigur că sunt din cauza primăriei, a conducerii care a fost. Primăria a semnat și a ajuns acest pământ în proprietatea domnului acesta (vecinului, n.r.). Mai departe, noi ce putem face? Ne-am adunat aici să facem dreptate, vrem să aflăm cum s-au făcut documentele acestea. De ce s-a dat voie și a fost construită fântâna dacă pământul e al lui?”, se indignează bărbatul.
Fântâna arteziană a fost construită de Primăria Costești în urmă cu un deceniu, fără să cunoască atunci că terenul ar fi fost alocat anterior unui om din localitate pentru construcția unei case de locuit. Acest teren, se pronunță sătenii, ar fi fost obținut de către fratele actualului proprietar printr-un act eliberat personal de către fostul primar al comunei Costești, care își exercita mandatul în acea perioadă.
În anul 2011, Primăria satului Costești s-a adresat în instanța de judecată cerând anularea titlului de autentificare a dreptului de proprietate asupra terenului, ca mai apoi, locuitorii acestui sector să înainteze o plângere pe aceleași temeiuri în instanța de judecată, sperând să li se facă dreptate. Toate acțiunile au fost zadarnice, povestesc localnicii. Sătenii spun că au aflat despre presupusele ilegalități la alocarea terenului pe care a fost construită fântâna abia cu zece ani în urmă, după ce ea fusese deja construită.
„În 2011 am aflat despre toată treaba asta (ilegalități, n.r.). Atunci s-a construit fântâna și a fost și părintele din sat și a sfințit-o, iar după asta, treptat, s-au început problemele, că pământul e al lor, tot au fost certuri, nu am avut un numitor comun și am ajuns acum”, se revoltă Vasile Vieru. Sătenii spun că lotul de teren a fost destinat pentru construcția fântânii arteziene deoarece este cel mai înalt loc din acest sector.
Serghei Grigoriță, un alt sătean din Costești, afirmă că au existat mai multe tentative de a soluționa problema cu Nicolae Postică, vecinul în grădina căruia se află acum fântâna, însă nu s-a ajuns la un numitor comun până acum. „Se vede că doar prin judecată am putea rezolva problema, că aici, din ce înțelegem noi, e corupție. Abuziv s-a luat pământul de la primărie, oamenii știau că terenul dat e al primăriei pentru arteziană (fântână, n.r.). După ce au început lucrările, au apărut documentele, sau mai degrabă s-a anunțat că pământul e al lor”, spune bărbatul.
„Nu o fost privatizat nimic. Fântâna arteziană a fost făcută pe loc ilegal”
În încercarea de a-și face dreptate și de a fi conectați la sursa de apă de la fântâna arteziană, localnicii s-au adresat atât la poliție, cât și în instanța de judecată, spune Iurie Luca, locuitor al sectorului 14-Podiș din Costești. Procesul este pe rol la Judecătoria Ialoveni, fără a avea o finalitate.
Sătenii afirmă că, între timp, noul proprietar și-a construit pe același teren, chiar lângă sonda fântânii arteziene, un depozit frigorific, invocând faptul că terenul a fost obținut în mod legal și că această fântână arteziană îl deranjează. „Au un fel de autoritate, poate chiar dacă au și bani, asta este treaba lor, dar nu trebuie să se comporte cu atâta lume așa ca să nu le dea voie să aibă apă. Ar fi păcat să fie sfadă și certuri de la apă, că apă trebuie să aibă toată lumea”, spune Serghei Grigoriță.
Nicolae Postică, actualul proprietar al terenului pe care este construită fântâna arteziană și fratele mai mare al lui Vasile Postică, cel căruia i-ar fi fost repartizat în anul 1993, pe când încă era minor, teren pentru construcția unei case pentru „familii nou-formate”, spune că, de la bun început, fântâna nu ar fi fost construită conform tuturor normelor tehnice, iar fratele său ar fi primit pământul în mod legal.
„Nu o fost privatizat nimic. Fântâna arteziană a fost făcută pe loc ilegal, 100 de procente am avut acte și mi-a zis să-mi șterg fundul cu ele, primarul, domnul primar care este în ziua de azi. Și după asta chiar dacă am și făcut construcția (depozit frigorific, n.r.), cred că nu am făcut-o la întâmplare pentru că nimeni nu îmi dă hârtii (documente, n.r.) de pe marginea drumului”, spune Nicolae Postică.
Întrebat despre modul în care fratele lui minor a obținut lot de teren repartizat pentru familii nou-formate, bărbatul spune că totul a fost conform legii și că, de fapt, terenul l-a primit în anul 1998, și nu în 1993, așa cum afirmă sătenii. „Da, legal. L-o primit (terenul, n.r.) din primărie legal, nu o fost niciun fel de minciună, nu o fost nimic. A fost hotărât la consiliul satului Costești, la primărie. Consilierii au votat, locul de casă i l-a dat. Nu avea 15 ani, el a primit (teren, n.r.) în ‘98, pe atunci avea deja 21 de ani”, afirmă Nicolae Postică.
Există însă un document prin care se menționează că la 6 ianuarie 1993 lui Vasile Postică, care încă nu împlinise 16 ani, i-a fost repartizat un teren pentru construcția casei de locuit. Acest document a stat la baza unui alt document, eliberat de Primăria Costești în 2002, cel de autentificare a dreptului deținătorului de teren. Există și un alt document din numele Primăriei Costești, care datează din 1999 prin care lui Vasile Postică i se „întărea” un lot de pământ cu suprafața de 7 ari în zona respectivă. Înregistrarea lotului s-a făcut în martie 2001.
Soluții incoerente pentru problema de un deceniu: „Ne-am pomenit la scurt timp după construcția fântânii date că ea nu mai are capacitate de a aproviziona suficient sectorul cu apă”
Ecaterina Catan, locuitoare a satului Costești, care a urmărit îndeaproape toate procesele de judecată legate de acest caz, menționează că proprietarul actual ar fi utilizat mai multe pârghii pentru a „legaliza” privatizarea terenului destinat fântânii arteziene. „Domnul Nicolae s-a adresat cu cerere reconvențională în judecată și a obligat primăria să-i aplice ștampila, pentru că primăria refuza, știind de faptul că terenul respectiv este menit pentru construcția fântânii arteziene. Prin urmare, prin hotărâre de judecată, Primăria Costești a fost obligată să aplice ștampila și prin urmare, totul a fost considerat ca fiind legal și cu acte în regulă”, povestește femeia.
Vasile Borta, primarul satului Costești susține că la mijlocul acestei probleme este decizia, sub influența unor persoane, a judecătorului care a examinat anterior acest caz și a foștilor angajați de la primărie.
„Destinația fântânii arteziene este pentru aprovizionarea sectorului dat cu apă, dar din cauza situației din momentul de față, oamenii nu pot fi alimentați de la această fântână. Când am devenit primar am atacat în instanță această decizie. Din cauza unui judecător, care acum nu mai este în viață, care a acceptat o hotărâre ilegală la comanda unor persoane, la comanda unor bandiți putem spune. Acum, situația creată la momentul actual este datorită faptului că fântâna s-a dovedit a fi pe lotul proprietarului”, explică Vasile Borta.
Primarul localității asigură locuitorii sectorului 14-Podiș că indiferent de rezultatul și decizia instanței, oamenii vor fi conectați la apă. „Ne-am pomenit la scurt timp după construcția fântânii date că ea nu mai are capacitate de a aproviziona suficient sectorul cu apă. Respectiv, noi deja avem o schiță de proiect pentru soluționarea problemei date (aprovizionare, n.r.). Vom scoate turnul de apă și îl vom conecta la o altă rețea de apă, aici alături, în afara ogrăzii domnului în cauză”, promite oficialul.
Acest text a apărut în cadrul campaniei „Ajută-ți comunitatea. Cheamă ZdG!”