Armata Naţională: Cifre sumbre şi secrete de stat
R. Moldova este un stat care se află în vecinătatea unui conflict militar virulent, din Ucraina, având pe teritoriul său o armată străină a Federaţiei Ruse şi un conflict militar nerezolvat în regiunea transnistreană. ZdG a solicitat de la Ministerul Apărării informaţii despre capacitatea de apărare a R. Moldova în aceste condiţii, instituţia însă a refuzat să ne ofere răspunsuri la mai multe întrebări, făcând referire la secretul de stat, „a căror divulgare neautorizată poate duce la atingerea intereselor şi/sau securităţii statului”.
Ministerul Apărării (MA) consideră drept secret de stat atât numărul angajaţilor prin contract în cadrul Armatei Naţionale, cât şi numărul militarilor care au plecat în ultimii ani din cadrul forţelor armate. MA a refuzat să ne spună câţi bani au fost alocaţi şi cheltuiţi în ultimii cinci ani pentru pregătirea de luptă a militarilor Armatei Naţionale, de ce echipamente de luptă dispune Armata, dar şi ce achiziţii s-au făcut, în acest domeniu, în ultimii cinci ani. „Nu aţi primit răspunsuri la întrebările care dor. Or, în ultimii ani practic s-au alocat sume infime pentru pregătirea militarilor, din bugetul de stat nu s-au alocat bani pentru procurarea echipamentelor de luptă, iar sute de militari au ales să plece din sistem, unii dintre ei în străinătate, pentru condiţii mai bune”, ne spune o sursă autorizată, cu referire la răspunsul oferit de autorităţi.
5027 de lei, salariul mediu în Armata Naţională
Nici cifrele şi informaţiile pe care MA a considerat necesar să ni le furnizeze nu provoacă optimism. Circa 554 milioane de lei este bugetul estimat al MA pentru anul 2017. Deşi cifra este cu aproximativ 5 milioane de lei mai mare decât bugetul instituţiei pentru anul 2016, ea reprezintă doar 0,40% din Produsul Intern Brut (PIB) al R. Moldova, fiind mai mică faţă de 2015 (0,41%) şi 2016 (0,42%). În ultimii trei ani a scăzut şi numărul exerciţiilor militare, dar şi al militarilor care au participat la ele în ţară sau peste hotarele ei. Dacă în 2015, nu mai puţin de 1504 militari ai Armatei Naţionale participau la 18 exerciţii militare, în 2016, în operaţiuni similare au fost angrenaţi 1268 de militari. Pentru 2017, MA anunţă că la 16 exerciţii militare vor participa 1151 de militari ai Armatei Naţionale.
Conform informaţiilor furnizate de MA, în octombrie 2016 – ianuarie 2017, în serviciul militar obligatoriu al R. Moldova sunt încorporaţi până la 3362 de cetăţeni, inclusiv 1162 în Trupele de Carabinieri. Toţi angajaţii din Armata Naţională ridică un salariu lunar de circa 5027 de lei pe lună. „Salariul militarilor a fost majorat în anul 2014, fiind introdus un spor care a rezultat într-o majorare de circa 10% a veniturilor militarilor. În anul 2017 a fost introdusă o indemnizaţie de 6.5%, care nu a afectat veniturile militarilor, pentru că această majorare a compensat suma cotizaţiilor plătite de militari pentru fondul social”, precizează MA.
Zero lei pentru pregătirea de luptă a militarilor
Un studiu efectuat de Centrul Analitic Independent „Expert-Group” în 2015 arată că, în acel an, cea mai importantă parte din Bugetul apărării o constituiau cheltuielile de personal – circa 62%, cheltuielile de întreţinere – 35%, iar investiţiile capitale constituiau doar 3% din bugetul apărării. „Valoarea mică a cheltuielilor capitale indică asupra lipsei planurilor de procurări de echipament, tehnică de luptă şi armament. Din modul de prezentare a bugetului apărării nu este clar care este ponderea cheltuielilor pentru instruirea unităţilor militare, or pregătirea de luptă şi crearea capacităţilor de apărare naţională este de fapt misiunea principală a Armatei Naţionale pe timp de pace”, precizau autorii studiului. Analiza comparată a bugetului alocat apărării efectuată de experţi arăta că bugetul militar al R. Moldova este printre cele mai mici din lume şi cel mai mic în comparaţie cu ţările neutre, cele vecine sau comparabile ca mărime, atât în valori absolute, cât şi ca procent din PIB.
Datele publicate pe site-ul MA pentru perioada 2009—2013 arată că statul a alocat și, respectiv, a cheltuit zero lei (!) pentru pregătirea de luptă a militarilor sau pentru achiziţionarea tehnicii militare. La repartizarea bugetului pentru anii 2014—2015, aceste categorii au fost, în general, scoase din raport. Şi din aceste informaţii se confirmă faptul că majoritatea bugetului este destinată pentru „întreţinerea personalului”. Conform informaţiilor de pe site-ul Agenţiei Achiziţii Publice, în ultimul an, Departamentul Dotări al Ministerului Apărării a cheltuit milioane de lei doar pentru combustibil, haine pentru militari în valoare de aproximativ 4 milioane de lei, iar câteva zeci de milioane au fost cheltuite pentru achiziţionarea produselor alimentare şi a serviciilor de transport aerian.
Datele publice mai arată că Armata Naţională a R. Moldova ar avea în dotare aproximativ 200 de maşini de luptă, iar forţele aeriene – şase avioane uşoare şi tot atâtea elicoptere de transport. Totodată, Armata ar mai avea peste o sută de rachete antitanc, piese de artilerie, tunuri obuziere şi lansatoare multiple de rachete. În timp ce R. Moldova nu are niciun tanc, aceleaşi informaţii publice demonstrează că armata din regiunea transnistreană ar deţine aproximativ 20 de tancuri, peste 100 de sisteme de artilerie, 30 de tunuri, 107 blindate şi nu mai puţin de 15 aparate de zbor. În 2015, armata din regiunea transnistreană avea un buget de aproximativ 18 milioane de euro, comparabil cu cel al R. Moldova, fără a include însă aici ajutorul financiar din partea Federaţiei Ruse.
Leahu: „Spre deosebire de R. Moldova, ei nu fac economie de cartuşe”
Ion Leahu, fostul reprezentant al Chişinăului, în anii 2002—2013, în Comisia Unificată de Control, o structură formată din trimişi ai R. Moldova, ai regiunii transnistrene şi ai Rusiei, care realizează implementarea Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiune, semnat cu Federaţia Rusă la 21 iulie 1992, este sceptic în privinţa capacităţii de apărare a R. Moldova în eventualitatea unui conflict cu armata din regiunea transnistreană.
„Recent, am fost martori când ei au avut aplicaţii, traversând Nistrul cu blindate. E un exerciţiu complicat. Trebuie să ai maşini, echipaje bine pregătite. Ei au paraşutişti. Anterior nu aveau, dar, în ultimii 3-4 ani, au o subdiviziune de paraşutişti. Nu ştiu câţi sunt, dar sunt. Şi la noi sunt, dar se pare că mult mai puţini şi, cel mai important, mult mai puţin pregătiţi. În stânga Nistrului, nu-i săptămână fără informaţii despre faptul că o subdiviziune sau alta efectuează aplicaţii: lunetişti, conducători de maşini blindate, specialişti care operează cu tunuri, tancuri. Ei sunt permanent în proces de pregătire. Ei permanent efectuează trageri la ţinte reale. Spre deosebire de R. Moldova, ei nu economisesc cartuşele. Noi suntem nevoiţi să le cumpărăm, îs scumpe, de asta tragerile sunt rare. Ei nu le cumpără, lor le dă Rusia. Cât vor, atâta iau. Asta e principala deosebire între forţele armate transnistrene şi cele moldoveneşti: ei nu duc lipsă de armament, dispozitive diferite sau combustibil”, precizează Leahu.
Mai optimist pare expertul militar Andrei Covrig, participant la conflictul armat de la Nistru, din 1992. „Când vorbim de armata din stânga Nistrului, vorbim de regimul separatist. Evident că suntem capabili să le ţinem piept. Alta-i când se implică alte forţe. Acesta e copilul bolnav al Europei. Rusia şi ei au un potenţial puternic. Au muniţii care pot fi aruncate peste mii de kilometri şi ăsta-i pericolul”, zice Covrig. Igor Cutie, şeful Statului Major al Armatei Naţionale, a evitat să discute cu noi despre afirmaţiile lui Ion Leahu, invocând că este ocupat şi redirecţionându-ne la Serviciul de Presă al MA.
Şalaru: „Neutralitatea costă scump”
„Ei (transnistrenii, n.r.) au subvenţii de la ruşi pentru armată. Şi salarii primesc de la ruşi. Când am comparat bugetele, erau aproape identice, dar dacă adaugi ajutorul care vine, armamentul, muniţia, salariile suplimentare pentru ofiţeri şi multe altele, bugetul lor este mult mai mare. Ei au acces nelimitat la armament şi muniţie”, subliniază Anatol Şalaru, ultimul ministru al Apărării în funcţie pe care l-a avut R. Moldova. După ce a fost demis, acum trei luni, nu a fost numit alt ministru. „R. Moldova nu a cumpărat tehnică militară, doar a primit de la americani. De ce nu cumpără? Pentru că se consideră că nu are nevoie de armată. Asta-i mentalitatea cetăţenilor şi a guvernanţilor. Pe ei nu-i interesează şi ei nu gândesc zonal, global”, punctează fostul ministru. Deşi nu cumpără tehnică militară, iar capacitatea de apărare a R. Moldova provoacă multe semne de întrebare, autorităţile, în special preşedintele Igor Dodon, se împotrivesc unui parteneriat cu NATO.
„Neutralitatea costă scump. Ţările neutre cheltuie pentru apărare de 5-6 ori mai mult decât o ţară normală, membră a unui bloc militar. Noi avem nevoie de o umbrelă şi asta poate să ne-o asigure doar NATO. Neutralitatea noastră nu este recunoscută de nimeni. Ea, de fapt, nu există decât în Constituţie. Neutralitatea nu este relaţia între guvern şi popor. Neutralitatea este o relaţie între R. Moldova şi restul lumii. Ori ne recunosc, ori nu. Astăzi noi nu întrunim criteriile necesare pentru a ne fi recunoscută neutralitatea, deoarece pe teritoriul R. Moldova se află armata rusă. Dacă o ţară este neutră, nu are voie să aibă o armată străină pe teritoriul său, dar noi o avem. Atât timp cât Rusia nu vrea, Moldova nu poate fi neutră”, punctează fostul ministru.
Critic faţă de mersul lucrurilor în domeniul apărării este şi Viorel Cibotaru, ex-ministru al Apărării în februarie—iulie 2015. „Vedem cum degradează lucrurile în MA. Vedem cum, în 2016—2017, s-au diminuat acţiunile de consolidare a apărării, exerciţiile care, în 2015, au avut o mare amploare, inclusiv acţiuni de pregătire sporită a unităţilor. Nu văd informaţii privind exerciţii la nivel de brigadă, la nivel de batalioane din Armata Naţională. Există informaţii privind scăderea disciplinei, creşterea cazurilor de indisciplină şi cazuri neregulamentare. Creşte numărul cererilor de a părăsi Armata din partea tinerilor ofiţeri, lucru care vorbeşte despre o abordare negativistă a fenomenului instituţiei militare. Există o dezamăgire totală în cadrul corpului de ofiţeri, cu care am avut ocazia să discut, lucruri care nu pot să nu ne îngrijoreze”, punctează Cibotaru.
