„A face mai mult, cu mai puțină energie” afaceri și proiecte care au redus considerabil cheltuielile pentru energie
Instalarea panourilor solare și a instalațiilor pentru producerea energiei regenerabile contribuie la diminuarea cheltuielilor pentru energia electrică. Antreprenorii spun că astfel, investițiile se recuperează practic de două ori mai repede. Fiind susținuți de Uniunea Europeană (UE), antreprenorii reușesc să creeze condiții bune de muncă pentru angajați și pentru beneficiari, iar instituțiile de învățământ să asigure condiții confortabile de studii pentru elevi. UE a oferit asistență dezvoltării rurale în R. Moldova pe parcursul mai multor ani, iar în prezent, oferă mai mult suport proiectelor din domeniul eficienței energetice.
Iluminare și electrocasnice la fermă
Pentru un mediu mai curat, la ferma familiei Martînici din Iezărenii Vechi au fost montate panouri solare și o instalație eoliană dintr-un grant în valoare de 110 mii de lei obținut prin intermediul Programului „Femei în afaceri”, din cadrul ODIMM.
„Iluminarea aceasta era foarte necesară pentru noi și deoarece ne aflăm mai departe de localitate și de rețele electrice, unica soluție era instalarea panourilor solare sau eoliene. Noi am hotărât să le avem pe ambele. Combinarea lor ne permite să compensăm energia acumulată prin vânt în lipsa soarelui și invers”, spune Ana Martînici.
Astfel, antreprenoarea menționează că acum le este mult mai ușor să-și desfășoare activitatea, deoarece, au iluminare pe teritoriul fermei și pot folosi electrocasnicele care sunt necesare în activitatea de zi de zi. Acum angajații pot privi televizorul, pot folosi internetul și au lumină acolo unde este necesar.
Consum redus de energie la gimnaziu
La gimnaziul „Iurie Bodiu” din satul Flămânzeni din raionul Sângerei studiază peste 270 de elevi și activează peste 30 de profesori. În cadrul unui proiect în mărime de 17 milioane de lei instituția beneficiază de reparații care vor spori eficiența energetică a clădirii.
„În prezent se efectuează lucrări de reconstrucție a acoperișului, vor fi termoizolați pereții, va fi schimbat sistemul de ventilare, va fi schimbată rețeaua de alimentare cu apă. De asemenea, va fi construit un sistem de canalizare și de evacuare a apelor, care nu este până în prezent în localitate” , spune Vitalie Gîrbu managerul de proiect din satul Flămânzeni.
Sloganul instituției de învățământ este: „a face mai mult, cu mai puțină energie”. Astfel, ca urmare a implementării acestui proiect, a fost estimat că în cadrul instituției se va reduce consumul anual de energie cu peste 500 MW iar emisiile anuale normate de bioxid de carbon se vor reduce cu aproximativ 118 tone.
Panouri solare la o pensiune
În anul 2019 în satul Clișova din raionul Orhei s-a deschis pensiunea „Fishing Park Clișova”. Vizitatorii vin aici în mare parte pentru a pescui în lacul care se întinde pe o suprafață de aproxiativ 43 de hectare. În preajma lacului a început construcția unui mini-hotel, iar conectarea la energia electrică a devenit mai mult decât necesară.
Antreprenorul Ion Rotaru spune că a participat la un concurs de granturi organizat de Grupul de Acțiune Locală „Baștina Gospodarului” și a beneficiat de o finanțare din partea UE de aproximativ 60 de mii de lei pentru procurarea și instalarea unor panouri solare.
„Am instalat 16 panouri solare, a câte 305W cu 9,6kW de stocare în acumulatoare. Anul viitor deja vom avea mai multă tehnică, vom avea frigidere pentru bar, pentru terasă”, spune el.
De asemenea, își propune să ilumineze malurile lacului cu stâlpi și panouri LED.
Sistem de microclimă la fermă
Vasile Bejan are o fermă de iepuri. El a beneficiat de finanțare din partea UE și a instalat un sistem de microclimă la fermă, care permite ca iarna în încăpere să fie cald, iar vara – răcoare. Astfel, condițiile de creștere a iepurilor s-au îmbunătățit, iar cheltuielile financiare pentru energie s-au redus.
Antreprenorul a explicat că răcirea are loc pe baza circulației apei, ceea ce este eficient și din punct de vedere economic, iar iepurii cresc sănătoși. Cheltuielile sunt mai mici, deoarece acest sistem de microclimă înlocuiește alte dispozitive care ar consuma multă energie electrică, explică el.
„Scopul nostru este de a abilita acești oameni”
„Viziunea UE pentru dezvoltarea zonelor rurale se referă la identificarea locurilor și oamenilor cu potențial. Scopul nostru este de a abilita acești oameni, de a le întări capacitățile pentru ca ei să fie promotorii schimbării în zona pe care o reprezintă și să asigure un viitor bazat pe prosperitate și sustenabilitate”, spune Christian Ballaro, manager de proiecte pentru energie, schimbări climatice și dezvoltare regională din cadrul Delegației UE din R. Moldova.
UE susține și construcția infrastructurii de furnizare a apei și canalizării și de asemenea finanțează proiecte ce țin de sporirea eficienței energetice a clădirilor publice. Acest proiect este implementat de către GIZ în sinergie cu proiectul de dezvoltare regională.
„Această investiție a fost una cu adevărat majoră, pentru că vorbim de suma de 40 milioane de euro care au venit din partea UE pentru a fi folosite de 18 administrații publice locale atât pe dimensiunea furnizării apei cât și canalizării și eficienței energetice”, a mai precizat Christian Ballaro.
GAL-urile orientate spre dezvoltarea economiei rurale
Oamenii sunt preocupați de domeniul eficienței energetice, iar proiectele pe care le susține GAL-ul au rezultate bune, spune Rita Boaghi, managera GAL-ului „Bazinul Lacului Ghidighici”.
GAL „Bazinul Lacului Ghidighici” a fost creat în anul 2018 și numără 40 de membri din sectoarele antreprenorial, civic și public. Din grup fac parte șase unități administrativ-teritoriale, cu o populație de de aproximativ 25 000 de locuitori. Finanțările pe care le obține grupul le direcționează spre dezvoltarea economiei rurale, modernizarea infrastructurii publice și a serviciilor, dezvoltarea turismului rural, promovarea patrimoniului cultural și istoric, dezvoltarea internațională a GAL-ului și activismului civic.
Membrii GAL-ului sunt mereu în căutarea oportunităților, colaborează cu GAL-uri de peste hotare și au preluat multe practici, care s-au implementat ulterior.
Geo Lupașcu, beneficiar al GAL-ului „Bazinul Lacului Ghidighici” spune că sistemele fotovoltaice devin tot mai eficiente în ultimii ani și astfel recuperarea investițiilor s-a redus de la 20-25 de ani la zece ani de zile, ceea ce încurajează antreprenorii să le instaleze. Pentru afacerea lui instalarea unui astfel de sistem are un impact financiar foarte mare. Din cauza costurilor mari nu ar fi putut să instaleze acest sistem doar din resursele financiare proprii. Din acest motiv finanțarea a fost foarte importantă. Energia regenerabilă, spune el, contribuie la producere și asigură funcționarea echipamentelor mai ales în momentele când rețeaua electrică este supraîncărcată.
Un alt proiect susținut de către UE este „Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal în Ocnița și Cantemir”, unde au fost înlocuite 419 lămpi tradiționale în Cantemir și 386 în Ocnița cu lămpi inteligente de tip LED, au fost schimbate liniile de cablu și consolele, au fost instalate contoare și sisteme de control și monitorizare. Aceste proiecte ajută orașele să economisească aproximativ 30% de resurse. Astfel, acestea sunt redirecționate în alte domenii. La Ocnița, din banii economisiți s-a extins rețeaua iluminatului public, spune Irina Plis, directoarea Alianței pentru Eficiență Energetică și regenerabile.
„Elevii nu mai vin îmbrăcați în blocul alimentar”
UE a finanțat și un proiectul de reabilitare termică a clădirilor educaționale din Cantemir. Astfel, clădirile a patru instituții, printre care două grădinițe și două gimnazii au fost izolate termic, a fost instalat un punct termic individual, dar și panouri fotovoltaice și panouri colectoare solare. Grădinițele au fost amenajate și din punct de vedere estetic, iar astăzi, popularitatea instituțiilor de învățământ a crescut.
Pentru a încălzi clădirile, vor fi instalate cazangerii pe bază de biomasă, a explicat Irina Plis.
„Blocul claselor primare și blocul claselor gimnaziale este termoizolat deja. Noi simțim acele schimbări, în sălile de clasă nordice, care erau amplasate prin colțuri era cam rece, acum este foarte bine, cald, confort. Elevii nu mai vin îmbrăcați în blocul alimentar”, spune Ecaterina Enciu , directoarea gimnaziului „Mihai Eminescu” din orașul Cantemir.
Ea mai zice că astfel instituția va face economii care vor fi investite în dezvoltarea gimnaziului.
„Toate aceste măsuri sunt îndreptate spre îmbunătățirea calității vieții cetățenilor”
Și în satul Sireți din raionul Strășeni, în ultimii zece ani au fost implementate mai multe proiecte: a fost creat serviciul de salubrizare, iar peste 1200 de case au fost dotate cu pubele, a fost creat 37 km de apeduct și doi km de rețea de evacuare a apelor uzate și se planifică construcția unui sector de drum.
„În ceea ce ține de eficiența energetică, este vorba despre reconstrucția și modernizarea sistemului de iluminat stradal și construcția unei stații fotovoltaice de 20kW”, spune Leonid Boaghi, primarul satului Sireți, semnatar al Convenției primarilor pentru climă și energie.
GAL-ul „Baștina Gospodarului” a susținut mai multe proiecte din domeniul eficienței energetice. Pe lângă instalarea panourilor fotovoltaice la pensiunea „Fishing Park Clișova”, au fost schimbate ușile și ferestrele la biblioteca publică din satul Cucuruzeni, spune Ina Negruță, managera – GAL-ului.
De asemenea, va fi instalat un sistem de căldură pe bază de lemne la o pensiune agro turisitcă. Din cauza lipsei unui astfel de sistem, pensiunea iarna nu funcționează și nu poate primi turiști pe noapte. Va fi instalat și utilaj la fabrica de miere, care va permite economisirea energiei electrice.
UE a acordat suport și localităților din nordul țării. Trei localități beneficiază de proiecte de alimentare cu apă : Fălești, Edineț și Drochia, unde suportul financiar este îndreptat spre asigurarea de alimentare cu apă, prin reabilitarea sistemelor cu tehnologii noi, moderne , verificate de timp. De asemenea, sunt prevăzute măsuri investiționale în renovarea rețelelor de alimentare cu apă. De aceste proiecte vor beneficia aproximativ 55.000 de cetățeni din nordul republicii.
Mai multe instituții de învățământ vor beneficia de sisteme de eficiență energetică: termoizolare, adaptarea căilor de acces pentru persoanele cu dizabilități, reconstrucția rețelelor, instalarea stațiilor fotovoltaice și a sistemelor de ventilare.
„Toate aceste măsuri sunt îndreptate spre îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Proiectele date sunt proiecte cu abordări complexe. Pe lângă măsurile de bază vor fi implementate măsuri adiționale”, spune Igor Neaga, consultant regional GIZ Moldova.
„Convenția Primarilor privind Clima și Energia” a fost lansată la inițiativa UE cu scopul de a reuni administrațiile locale care se angajează în mod voluntar să atingă și chiar să depășească obiectivele UE în materie de climă și energie. Semnatarii, inclusiv 40 primării active din R. Moldova, s-au angajat să reducă emisiile de CO2 cu cel puţin 30 % până în 2030 şi să adopte o abordare integrată în ceea ce priveşte atenuarea efectelor schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea.