7 aprilie 2009: Justiția a mimat examinarea, a tergiversat dosarele, a contramandat termenele. Ce spun participanți cheie la protestele de acum 15 ani despre acele evenimente

Acum 12 ani, Parlamentul a desemnat ziua de 7 aprilie drept „Zi a Libertății” – pentru comemorarea tinerilor care au manifestat paşnic în numele libertăţii şi democraţiei în aprilie 2009. De obicei, de Ziua Libertății, sunt organizate momente de reculegere, iar de la diferite tribune sunt rostite mesaje de recunoștință pentru cei care în 2009 au demonstrat că R. Moldova are nevoie de libertate mai mult decât de orice altceva. Dar, an de an, de 15 ani deja, societatea uită, se detașează tot mai mult de cele întâmplate după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. Uitarea e tot mai profundă, iar întrebările legate de cele întâmplate – tot mai fără răspuns.

Ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009?

Protestele de la Chișinău au început pe 6 aprilie 2009, fiind o manifestare de contestare a rezultatelor alegerilor parlamentare din R. Moldova desfășurate pe 5 aprilie. După publicarea primelor rezultate oficiale de către CEC, potrivit cărora PCRM a obținut pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament, reprezentanții Asociației „Hyde Park” și Think Moldova au declarat ziua de 6 aprilie drept Zi Națională de Doliu, chemându-i pe cei nemulțumiți de rezultatele alegerilor să aprindă lumânări la Monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului.
A doua zi, pe 7 aprilie 2009, zeci de mii de persoane au ieșit pe străzile Chișinăului pentru a contesta victoria comuniștilor la alegeri, scandând „Vrem alegeri repetate” și „Jos comuniștii”. Liderii politici de atunci declarau că alegerile au fost fraudate, cerând organizarea unui nou scrutin. În timpul protestelor au fost incendiate sediile Președinției și  Parlamentului. Au fost sustrase și distruse documente importante de stat, mobilier și computere, fiind ars și originalul Declarației de Independență. Poliția a intervenit, utilizând tunuri cu apă și gaze lacrimogene. Pe 7 aprilie și în zilele următoare, circa 600 de tineri au fost reținuți, fiind maltratați prin izolatoarele poliției. Potrivit datelor oficiale, ar fi existat o singură victimă – Valeriu Boboc, omorât în PMAN. Datele neoficiale și investigațiile de presă arată încă trei victime care puteau avea tangență cu protestele: Maxim Canişcev, Eugeniu Ţapu şi Ion Ţâbuleac. Pe parcursul a 15 ani de la acele evenimente, instituțiile statului au lăsat fără răspuns sute de întrebări ale participanților la proteste, viețile cărora au fost mutilate de oamenii legii. 

Întrebări fără răspuns

1. De ce dosarele „7 aprilie” puse pe rol în primii ani după evenimente nu au cunoscut condamnări nici peste 15 ani?
2. Cine este vinovat pentru distrugerile comise la 7 aprilie 2009?
3. De ce nu a fost pedepsit niciun responsabil de actele de tortură asupra tinerilor protestatari?
4. De ce omorul lui Valeriu Boboc a fost pedepsit doar cu o condamnare și aceasta – a unui polițist fugar?

Ce spun participanții la proteste?

Iurie Crăciuneac, victimă a evenimentelor: „7 aprilie 2009 a demachiat fața regimului Voronin”

7 aprilie 2009 rămâne și în continuare un subiect cu multe necunoscute, iar cu trecerea anilor, pare a se pierde în istorie. În 2009, R. Moldova avea nevoie de un șoc pentru a revigora o masă amorfă, în care fusese transformată populația de către regimul totalitar comunist. Îmi amintesc cu emoție de lacrimile din ochii cetățenilor atunci când mergeam prin sate și le arătam ce s-a întâmplat prin izolatoare, în PMAN, prin școli, pe la comisariate: maltratări, umiliri, decedați, interogatorii brutale etc. 7 aprilie 2009 a demachiat fața regimului Voronin, care nu a mai reușit să se mențină și să se impună în procesul de guvernare. 

Dar, au trecut 15 ani și dosarul „7 aprilie” încă nu are o finalitate, împotmolindu-se în prima instanță. Inițial, instanțele au început să examineze dosarele separat (V. Boboc – separat, generalul Botnari – separat, ale noastre – separat). Eu personal sunt parte vătămată. Prin 2014, încercam să scoatem interdicțiile victimelor de a părăsi țara și am mers prin judecătorii, solicitând informații din dosar, pentru a dovedi că băieții nu sunt inculpați și nu au interdicții. Ulterior, dosarele penale deschise în urma plângerilor noastre, a victimelor și în urma investigațiilor procurorilor, au fost comasate în unul singur – DOSARUL 7 APRILIE. Acest dosar a început a fi examinat de instanțele de judecată, unde o parte din victime au fost recunoscute ca fiind părți vătămate, dar examinarea nu a mai avut o continuitate. Acum chiar nu mai știu la ce judecătorie sunt, dar este cert ca nu au avansat, pentru că urma să fiu citat în calitate de parte vătămată.

În consecință, societatea și noi, părțile vătămate, rămânem cu tot atât de multe neclarități. Atâta timp cât autoritățile nu fac lumină în acest dosar, societății nu îi rămâne decât să se dea cu presupusul.

Un lucru este cert: 7 aprilie 2009 a dat startul unor noi oportunități pentru R. Moldova și unui început de drum spre libertate, spre respectarea drepturilor omului, spre alinierea țării la standardele lumii civilizate. Este un moment de cotitură pentru construcția statului de drept și a democrației. Acest drum este greu, dar cel puțin, suntem conștienți că putem avansa în realizarea obiectivelor propuse și nu ne zbatem ca o veveriță în roata comunismului.

Dacă nu ar fi fost 7 aprilie 2009, am fi trăit ca Alice în țara minunilor – într-o realitate distorsionată, cu duble standarde, cu libertăți și drepturi doar pe hârtie, cu o concentrare excesivă a economiei, finanțelor în mâna unei „elite” restrânse și cu o țară depopulată și îmbătrânită. Meritul acelor evenimente e că a căzut cortina și regimul comunist s-a sfârșit!

Iurie Crăciuneac și-a obținut dreptatea într-un dosar examinat la CtEDO. Acum locuiește la Chișinău, unde activează în domeniul siguranței muncii.

Sergiu Crețu, victimă a evenimentelor: „Judecătorii au mers mână în mână cu procurorii și cu avocații”

Ce nu cunoaștem despre acele evenimente? Nu cunoaștem sau nu se vrea a se ști că acele evenimente au fost pregătite de serviciile speciale străine (ruse), fiind coordonate cu guvernarea comunistă prin agenții săi – Tkaciuk, Morari, Roșca etc. Asta s-a urmărit și le-a reușit: au agitat spiritele și au atras mulțimea de protestatari în altercatii cu forțele de ordine. Chiar dacă știm ca agenții ruși au organizat, complicii, cei care au avut rol de instrumente, nu au fost anchetați niciodată. 

În alt context, 7 aprilie 2009 a fost și este un moment de cotitură în evoluția R. Moldova pe harta Europei. Anume de la acel 7 aprilie, R. Moldova a început cu adevărat schimbarea, dar calea e lungă și dacă nu vom învăța din greșelile trecutului, riscăm să le repetăm, cu atât mai mult că avem acest război ruso-ucrainean la frontieră.

Legat de dosarele 7 aprilie, pot spune cu certitudine că justiția a mimat examinarea, au tergiversat dosarele, au contramandat termenele… În mai multe cazuri, fie victimele au renunțat, fie termenele s-au prescris. Puținele dosare finalizate nu au avut parte de o justiție echitabilă. Dacă e să privim în ansamblu la cum s-au desfășurat evenimentele din 7 aprilie, ce a urmat după și cum au fost investigate dosarele, constatăm că totul a fost regizat în detalii. Judecătorii au mers mână în mână cu procurorii și cu avocații. Intenționat s-au admis erori de procedură, au fost încălcate termenele, s-au depus tardiv anumite apeluri și recursuri – pentru a nu mai ajunge la o finalitate în aceste dosare. Din păcate, mulți dintre avocați sau procurori au fost plătiți din proiecte europene.

CtEDO a condamnat R. Moldova în dosarul deschis la cererea lui Sergiu Crețu. Între timp, Sergiu a plecat din R. Moldova. Acum este stabilit în România, unde acordă servicii juridice.

Oleg Brega, Hyde Park: „Forţele de ordine şi organele de drept au rămas cu aceiaşi oameni şi cu aceleaşi apucături”

Acum ştim sigur că cele mai importante forţe politice interne şi cele geopolitice au vrut o schimbare în R. Moldova. Au vrut şi au obţinut-o. Nu vom şti niciodată cine şi ce anume a întreprins în acele zile, dar principala responsabilitate e a guvernării comuniste. Cine pe cine a incitat, cine a dat foc şi cine a adus maşina de pompieri în mulţime, însă nu atunci când ardea arhiva Parlamentului, putem deduce şi chiar afla cu exactitate, dar nu vom şti dacă au făcut asta din incompetenţă sau rea-voinţă cinică. 

Mai grav e că forţele de ordine şi organele de drept au rămas cu aceiaşi oameni şi cu aceleaşi apucături. Deci, istoria se poate repeta oricând după acelaşi scenariu sângeros, violent, distructiv. Totuşi, fără acel şoc social şi politic, am fi avut un „stabilizeţ” cronic, poate ca în Rusia/Belarus, poate ca în stanurile ex-sovietice.

În ultimii ani, Oleg Brega este stabilit la București, unde face un master și lucrează în cadrul unei organizații care acordă asistență refugiaților din Ucraina.

Paula Erizanu, scriitoare și jurnalistă: „Protestele au avut o asemenea încărcătură simbolică, încât atunci nu s-a găsit un singur vot pentru a continua încă patru ani de guvernare comunistă”

Ce nu cunoaștem noi despre acele evenimente și cum ar fi evoluat R. Moldova dacă 7 aprilie nu ar fi existat? E clar că diverși actori – unii interni, alții externi – au încercat să capitalizeze pe nemulțumirea oamenilor din 6-7 aprilie 2009, când comuniștii spuneau că au mai câștigat încă un mandat. Nu e clar ce a făcut fiecare dintre acești actori și care dintre ei e responsabil de atacul asupra clădirilor statului. Ceea ce mi se pare și mai important însă e tortura, bătăile și violurile aplicate de poliție față de protestatari, care s-au soldat cu moartea lui Valeriu Boboc. La fel, nu e de uitat amenințarea violentă a Zinaidei Greceanîi și a PCRM din acele zile, când ne-au spus că ne vor împușca dacă vom mai ieși în stradă. Totuși, protestele au avut o asemenea încărcătură simbolică, încât atunci nu s-a găsit un singur vot pentru a continua încă patru ani de guvernare comunistă. Dacă se găsea acel vot, poate că ajungeam să semănăm mai mult cu Belarus sau cu Rusia, să avem un regim și mai represiv. În loc, ne-am ales cu mai multă libertate până în 2016 (când Plahotniuc a capturat statul) și niște coaliții din care au ieșit și oligarhi, și politicieni în care poți avea încredere că își doresc dezvoltarea țării. Datorită lui aprilie 2009 și clasei politice care a urmat, ne-am bucurat de acordul de asociere cu UE în 2014, care ne permite să călătorim liber și să nu mai stăm la cozi în ambasade, să exportăm anumite produse fără taxe în UE etc. Ucraina, condusă la acea vreme de pro-rusul Ianukovici, nu a semnat atunci acel acord, de unde a și pornit nemulțumirea populară manifestată în protestele Euromaidan, unde poliția, la comanda regimului Ianukovici (care acum se ascunde în Rusia), a ucis peste o sută de protestatari.

La 7 aprilie 2009, Paula avea 17 ani. După doi ani de la evenimente, a scris o carte despre protestele din 2009 – „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”.

Ce spun politicienii de atunci?

Alexandru Tănase, la 7 aprilie 2009 – prim-vicepreședinte al PLDM, ulterior – ministru al Justiției și președinte al Curții Constituționale: „Fiecare generație de politicieni are «propria revoluție»”

La distanță de 15 ani, văd acele evenimente ca pe o expresie a nemulțumirii populare, o energie ce a fost capitalizată de anumite cercuri politice și de afaceri pentru a opri perpetuarea regimului Voronin. De la așa-numita „revoluție Twitter”, Moldova a intrat într-un ciclu istoric de zece ani, o adevărată „duumviratus” în care puterea politică și economică a fost împărțită între cei doi „Vlazi”, iar mecanismele oficiale de separare a puterilor în stat aveau ca scop deservirea acestei formule de guvernare.
Prima etapă a acestei formule de împărțire a puterii de stat a durat până la 15 octombrie 2015, când primul „Vlad” (președintele PLDM, Vladimir Filat) își rostea ultimul discurs în Parlament. A doua etapă a ciclului istoric care a început la 7 aprilie 2009 s-a încheiat odată cu „Revoluția Ambasadorilor” de la 15 iunie 2019, când al doilea „Vlad” (președintele PDM, Vladimir Plahotniuc) a părăsit R. Moldova.
Fiecare generație de politicieni are „propria revoluție”. Clasa politică actuală, chiar dacă a făcut parte anterior din diferite partide politice, are o identitate și o filozofie politică proprie, născută în urma „Revoluției Ambasadorilor”. Subiectul „7 aprilie” reprezintă o altă identitate politică, care astăzi nu mai există. De aceea, acesta nu mai interesează pe nimeni, cu excepția unor jurnaliști care o dată pe an îl readuc în atenția publică.

Revoluția Twitter a avut efecte majore asupra evoluției societății, importanța cărora nu poate fi subestimată. Ea a trimis în istorie o guvernare anacronică, care își revendica identitatea în ideologia sovietică, cu care construcția unui stat independent era de neconceput. Puterea care a preluat guvernarea în 2009 a fost prima care a schimbat radical direcția din Est spre Vest. Primele cărămizi în temelia orientării R. Moldova spre spațiul valoric european au fost clădite atunci.

Dorin Chirtoacă, la 7 aprilie 2009 – vicepreședinte al PL, primar de Chișinău: „Lipsește adevărul judiciar complet și în ansamblu” 

Suntem în situația absurdă, stupidă și nedemnă, în care cunoaștem în mare parte adevărul, dar nu avem dreptate, nu se face și nici pe nimeni dintre autorități nu interesează acest lucru, ceea ce arată că suntem un stat nefuncțional. Au fost uciși totuși niște tineri, a curs sânge nevinovat, au fost arestate, bătute și torturate sute de persoane. Totul este până azi în coada de pește. Se știe că ordinul „Să fie curățată PMAN!” a fost dat de către Voronin. Nu a fost și nu este anchetat, din contra, este deputat cu imunitate. Legătura dintre Plahotniuc, provocatori, distrugerea Președinției și a Parlamentului nu a fost oficial clarificată. Totul se rezumă la găsirea formală a țapului ispășitor, Ion Perju, pentru moartea lui Valeriu Boboc, care și acela a fugit, iar de răspuns, real, nu a răspuns și nu răspunde nimeni.  Persoana care a scris pe certificatul său de deces „intoxicat cu gaz necunoscut” a fost trasă la răspundere? Polițiștii care l-au aruncat sub gard la Spitalul de Urgență au răspuns?

Lipsește adevărul judiciar complet și în ansamblu. Lipsește poziția și concluzia statului cu privire la fapte, organizatori, instigatori, persoane care au dirijat și comandat acțiuni ilegale de ambele părți, de jos până sus – de la cei care au aruncat pietre până la comandanții din poliție și toți demnitarii de stat implicați, inclusiv procurori și judecători care au comis abuzuri atunci. Și până astăzi, avem un mod sovietic, mafiot de „rezolvare” a dosarului 7 aprilie. Cât timp nu va fi făcut ceea ce am descris mai sus, politicienii de la putere, oricare ar fi ei, nu au dreptul să se uite nici în ochii acelor tineri, nici în ochii integrării europene. Moartea nu are termen de prescripție.
Dar, fără acel 7 aprilie, probabil, mult mai lent ar fi avut loc acele schimbări și evoluții care s-au derulat în ultimii 15 ani. Cu toate că atunci când a început furtul miliardului și privatizarea Aeroportului, a fost clar că cei care au comis aceste acte au scuipat pe jertfa tinerilor. Comportamentul lor era de parcă nici nu a fost 7 aprilie. Poate așa se întâmplă pentru că și ei au participat la organizarea acelui dezmăț urmat de crimă și de tragedii? În 2013-2014, noi am primit asocierea la UE și libera circulație datorită jertfei acelor tineri, așa cum primim în prezent statutul de stat candidat și negocierile de aderare datorită jertfei Ucrainei.

Zinaida Greceanîi, la 7 aprilie 2009 – prim-ministră a R. Moldova: „Poliția va folosi toate mijloacele pentru apărarea constituționalității R. Moldova, inclusiv armele”

Prim-ministra de atunci s-a remarcat prin următoarea declarație amenințătoare: „Organizatorii celei mai mari crime din Republica Moldova planifică pentru mâine și duminică să folosească din nou copiii pentru a devasta și alte clădiri ale statului. Dacă acest lucru va fi admis de noi toți, jertfele umane va fi greu de evitat. Poliția va folosi toate mijloacele pentru apărarea constituționalității R. Moldova, inclusiv armele.”

După 15 ani de la evenimentele soldate cu morți și răniți, solicitată să răspundă la întrebările ZdG, Zinaida Greceanîi a spus: „La partid toate informațiile vi le dau, eu nu-mi amintesc cu nimeni nimic. Vă rog să nu-mi mai telefonați mai mult.”

ZdG a încercat să afle și opiniile altor politicieni, în special a șefului statului de atunci, Vladimir Voronin, dar aceștia nu au răspuns la solicitările noastre.

Ce spun apărătorii Drepturilor Omului?

Vanu Jereghi, IDOM: „Cei care au avut de suferit, victimele unui joc politic murdar, cu părere de rău, nu au fost luați în calcul”

Evenimentele din 7 aprilie, anul 2009, până în prezent rămân cu multe întrebări fără răspuns. Mă refer la acele scenarii, planificări, provocări cu oameni pregătiți și plătiți, care aveau un plan bine determinat pentru a implica oameni de rând în schemele lor. Cei care au planificat știau cu siguranță ce pași va urma Guvernul în astfel de condiții. Șefii structurilor de forță din acea perioadă erau cu siguranță în cârdășie cu autorii evenimentelor și așa-numiții guvernanți de atunci, chiar dacă oficial erau în echipa celui care trebuia detronat. Scopul a fost simplu și transparent – să preia puterea și asta le-a reușit. Însă cei care au avut de suferit, victimele unui joc politic murdar, cu părere de rău, nu au fost luați în calcul.
Puterea preluată. Coaliții. Da, poate nu cele mai comode, dar și cu astea mai apoi s-au clarificat, la fel cum a fost și în cazul PCRM – au fost înlăturați. Unde au ajuns pe timpul coalițiilor cei la comanda cărora s-a bătut, fiind comise și omoruri? În locuri călduțe, confortabile, fie la stat, pe poziții bune și protejate, la companii private care gestionau sume enorme, proprietari sau beneficiari tot ai unora de prin coaliții. Da, a fost mai greu la început să fie numiți în cele mai bune poziții, pentru că trebuia să se negocieze în coaliție. Se mai arunca o bucată de os celor din coaliție pentru ca cineva să-și soluționeze interesele.
Cum ar fi evoluat R. Moldova dacă nu ar fi fost 7 aprilie? Ar fi rămas și în continuare un stat polițienesc, deciziile fiind luate de o singură persoană. Ne-am fi confruntat cu stagnare în dezvoltare. Ar fi urmat îmbogățirea și mai mare a unui grup restrâns de oameni ce controlează diferite scheme. Așa am fi rămas, fără o viziune clară privind calea de viitor a acestui popor.

Bilanțul unei justiții injuste

• După 15 ani de la evenimentele din aprilie 2009, nimeni nu își ispășește pedeapsa în închisoare pentru abuzurile comise.

• Un singur polițist, căutat de Interpol, a fost condamnat la închisoare pentru omorul lui Valeriu Boboc. 

• În noiembrie 2021, în urma unei sesizări depuse de către deputatul Lilian Carp, Procurorul General interimar, Dumitru Robu, a decis reluarea urmăririi penale pe dosarul „7 aprilie 2009”, PCCOCS urmând să instrumenteze dosarul. Până în prezent, nu au fost făcute publice informații despre investigațiile desfășurate, despre eventuale procese de judecată sau despre încheierea urmăririi penale, demarate acum trei ani.

• Statul a fost condamnat în 11 cauze cu referire la dosarele privind evenimentele din aprilie 2009, iar în alte 12 şi-a recunoscut vina, luându-și obligația să despăgubească victimele.

• Pe rol la CtEDO se mai află și alte cereri generate de evenimentele din aprilie 2009.