„112, ce urgență aveți?” Oamenii din culisele apelurilor de urgență

Fie că este necesară intervenția ambulanței, poliției, pompierilor sau ne-am pomenit într-o situație de risc, apelăm la 112. Anual, Serviciul de Urgență recepționează peste 2,5 milioane de apeluri. Indiferent că este vorba de o urgenţă reală sau de joaca unor copii, care nu înțeleg că un apel fals înseamnă secunde pierdute care pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte, operatorii 112 răspund primii la fiecare apel. Ziarul de Gardă a aflat cine sunt și cum sunt „eroii nevăzuți” din prima linie a apelurilor de urgență, ce îi emoționează, îi amuză sau îi descurajează și ce îi motivează zilnic să răspundă miilor de cetățeni care solicită ajutor.

Zi de miercuri, ora 15.30. De la miezul nopții, operatorii Serviciului 112 au procesat deja 3.500 de apeluri. La fiecare câteva secunde cineva sună pentru ajutor.

Anastasia Boghiu: „Nu poți lucra la 112 dacă nu ești empatic”

„112, ce urgență aveți?”, rostește cu o voce caldă, dar fermă, Anastasia Boghiu. La celălalt capăt, o voce nerăbdătoare, care sună repetat. „Vine poliția la dvs. Așteptați, vă rog. O să vă sune echipajul când se apropie. Toate bune”, adaugă operatoarea. 

Anastasia are 39 de ani. Anterior a lucrat ca personal auxiliar la Universitatea de Medicină. De patru ani însă este parte a echipei Serviciului 112. A fost o decizie spontană să participe la concursul de angajare a operatorilor, spune femeia. „Am expediat CV-ul din interes. A fost ca o încercare pentru mine personal ca să văd dacă o să mă descurc și dacă o să-mi placă. Și chiar îmi place. Da, te consumi la serviciu, este greu, dar mie îmi place să ajut. Eu m-am regăsit aici. Aici motivarea vine la sfârșitul zilei, după ce ai lucrat, când poți să spui că ai ajutat pe cineva. Nu cu prezența fizică, dar uneori, oamenii nu au strict nevoie de ambulanță, poliție sau pompieri. Uneori au nevoie să îi îndrume cineva în direcția corectă”, mărturisește Anastasia.

Zilele de muncă ale operatorilor 112 nu se aseamănă între ele, mai spune ea. Astfel, după numărul de apeluri, zilele obișnuite nici nu se compară cu zilele de sărbătoare, când oamenii consumă alcool. „Cu părere de rău, alcoolul influențează foarte tare activitatea noastră. Omul în stare de ebrietate nici nu poate să îți comunice ce fel de urgență are, în majoritatea cazurilor fiind vorba de cazuri non-urgente. Poți să stai și 10 min să discuți cu omul ca într-un final să afli că pur și simplu s-a certat cu soțul sau soția. În starea de ebrietate însă orice conflict poate să degenereze. În unele cazuri solicităm să vorbim și cu partenerul apelantului, să ne asigurăm că e bine”, subliniază Anastasia Boghiu.

Să lucrezi permanent sub presiunea timpului, când de fiecare secundă poate să depindă viața sau sănătatea cuiva, este stresant, dar interesant, spune operatoarea. „Sigur că e greu, te consumi, dar în aceasta și constă serviciul de urgență. Eu mereu spun, dacă ai făcut o greșeală pe hârtie, ai aruncat hârtia și greșeala ai reparat-o. Aici greșelile nu pot fi reparate. De noi depinde unde merge ambulanța, dacă trebuie trimis echipajul de poliție. Respectiv, de lucrul tău depinde viața omului. Trebuie să avem un echilibru emoțional stabil pentru a ști ce vorbim, ce facem. Când intri aici trebuie să lași toate problemele tale după ușă, pentru că ai venit aici să ajuți oamenii. În același timp, pentru ca să acorzi ajutor trebuie să fii tu însuți foarte empatic.” 

Cel mai mult însă o afectează, bineînțeles, cazurile grave cu implicarea copiilor. În astfel de cazuri, când o copleșesc emoțiile, spune operatoarea, vorbește cu colegii sau ia o pauză. „A fost un caz cu un adolescent depistat strangulat de către o vecină. Te afectează, pentru că înțelegi că este doar un adolescent, iar eu acasă tot am o adolescentă”, povestește Anastasia.

O altă categorie de apeluri sensibile, în care își cântărește fiecare cuvânt pentru a nu dăuna, este cea a victimelor violenței în familie. „Se întâmplă că femeia sună la 112, dar încă nu a hotărât că vrea să cheme poliția și se aude că plânge la telefon. O întreb ce facem atunci, dacă se teme de poliție? Îi propun să sune la linia fierbinte, să vorbească cu fetele de acolo. Cu părere de rău este la noi în societate o frică de a chema poliția. Se consideră că în acest fel se scoate gunoiul din casă. Unele femei aud de la altele că vine poliția, îl amendează pe agresor, se plătește amenda și poliția nimic cu face. Păi nimic nu face din cauza că tu mergi a doua zi și îți retragi plângerea. Sigur că poliția nu poate face nimic”, subliniază Anastasia Boghiu.

Ion: „Operatorul 112 trebuie să aibă o logică foarte bună și să poată face mai multe lucruri odată”

Ion nu vrea să-și spună numele. Are 30 de ani și, la fel ca Igor, este șef de tură. Are studii în domeniul tehnologiei farmaceutice, însă a lucrat și în domeniul comunicațiilor, și în transport. La Serviciul 112 a ajuns în momentul lansării. „În anunț era indicat că nu e necesară experiența în domeniu și am crezut că m-aș descurca. După un an și ceva m-am eliberat, am plecat peste hotare, după care am revenit și am avut norocul să mă reangajez. Administrația m-a acceptat”, povestește Ion.

„Calitatea pe care trebuie să și-o cultive un operator pentru a face față presiunii zilnice generate de activitatea contra cronometru este abilitatea de a face mai multe lucruri în același timp, de a asculta, de a analiza, de a avea o memorie de scurtă durată foarte bună, pentru că de multe ori vorbind deja analizez și gândesc ce o să fac după, ce întrebări o să adresez și concomitent localizez apelantul”, spune operatorul. „De asemenea, cred că operatorul trebuie să aibă o logică foarte bună de a înțelege ce s-a întâmplat, pentru că toate cazurile sunt diferite, nu toate se încadrează într-o schemă. De multe ori ne ciocnim de cazuri care nici nu ne-ar fi dat prin cap că ar fi putut să existe”, completează bărbatul.

Unele dintre aceste cazuri ajung să-l afecteze emoțional și azi, chiar dacă, odată cu experiența, și-a creat imunitate și a învățat să se distanțeze de situațiile pe care le aude zilnic de la oamenii care apelează la Serviciul 112. La fel ca și majoritatea colegilor săi, Ion este influențat emoțional de cazurile grave legate de copii. „Au fost mai multe. De exemplu eu am preluat apelul cu presupusul viol săvârșit în raionul Glodeni de către o față bisericească. Un alt caz care a zguduit țara și care tot la mine a ajuns este cel al unui copil care a fost omorât de către amicul de pahar al bunicii, care ar fi lovit copilul cu capul de podea”, își amintește Ion. 

Bărbatul se emoționează și mai mult când reactualizează în memorie cazul dintr-o localitate din raionul Ialoveni, în care un copil de 10 luni s-a înecat cu un morcov. „Exact în perioada aceea aveam acasă un copil de 10 luni și cumva am proiectat pe mine situația respectivă. Am trimis imediat ambulanța, dar până a ajuns echipajul, timp de 10 minute am comunicat cu părintele copilului cum să execute manevrele pentru resuscitarea copilului, masajul indirect al inimii. Timp de zece minute au fost doar țipete și urlete. Din păcate, cazul s-a terminat cu deces.” Ochii verzi i se umplu de lacrimi. Muntele de om din fața mea este copleșit de emoție.

„După astfel de cazuri îmi analizez mult prestația”, povestește Ion. „Am impresia că nu am avut cel mai bun răspuns, atunci reascult apelul și mă asigur că am făcut tot ce era necesar.”

În experiența sa Ion a avut însă și cazuri amuzante: „O doamnă a solicitat să vină pompierii să aducă o scară lungă, că ea are ceva de vopsit. I s-a spus frumos că nu se poate să intervină pompierii în așa caz, la care doamna a zis: „las-că vă arăt eu vouă. O să spun la toată lumea și o să vedeți că nu o să vă mai sune nimeni”. Din păcate nu s-a ținut de cuvânt”, râde Ion.

Ion are și un apel către cetățeni: „De multe ori apelanții se irită atunci când sunt adresate întrebări. Îmi dau seama că este o reacție de apărare. Însă trebuie să știe că, odată ce sună la 112, noi punem niște întrebări ca să îi putem ajuta și ca să putem înțelege ce s-a întâmplat. Chiar dacă aceste întrebări ar putea să pară irelevante, ele își au logica. De asta trebuie să răspundă la ele cât mai exact posibil. Numai așa o să avem o intervenție eficientă. Un alt mesaj ar fi să fie mai responsabili când sună la Serviciul 112, să se gândească la faptul că întotdeauna este cineva care are nevoie mai mare de ajutor”.

Mihaela Baran: „Simt o mândrie când chiar de mine depinde ca persoana să primească la timp ajutor”

Mihaela Baran are 24 de ani. Și-a luat licența în economie, după care a făcut un master în managementul proiectelor europene. De trei ani este parte a echipei Serviciului 112. După absolvirea facultății a vrut să înceapă un job, iar primul interviu de angajare a fost chiar la 112. „Am acceptat această oportunitate din dorința de a ajuta oamenii și pentru că mi-a părut foarte interesant mediul de lucru, este ceva nou”, spune tânăra.

Oricât de agitată sau de agresivă ar fi vocea de la celălalt capăt şi oricât de dramatică ar fi situaţia, Mihaela spune că operatorii trebuie să îşi păstreze calmul şi să încerce să obţină cât mai multe informaţii exacte de la apelanţii 112, pentru a-i putea ajuta cât mai eficient. 

„Noi avem un șir de întrebări șablon, care se potrivesc în diferite situații. Cel mai important este să localizăm apelantul și persoana care are nevoie de ajutor. Dacă are nevoie de ambulanță, încercăm să înțelegem dacă este un caz urgent și trebuie prioritizat. Cazurile legate de ambulanță sunt categorisite pe culori, în funcție de prioritate – roșu, galben, verde și albastru, pentru ca și echipajele să-și poată prioritiza cazurile”, spune Mihaela Baran.

Cel mai mult în meseria pe care și-a ales-o îi place că se simte utilă. „Simt o mândrie când chiar de mine depinde ca persoana să primească la timp ajutor. Am avut o solicitare în care o persoană era în stradă, era noaptea și probabil avea Atac Vascular Cerebral. A căzut la sol, era conștient, dar pierdea capacitatea de a vorbi. El a căzut adiacent drumului și ambulanța nu-l găsea. Prin sunetul girofarului am înțeles că se aude ambulanța și am ghidat echipajul până l-au găsit. În așa momente, chiar simt că am ajutat la salvarea unui om”, recunoaște Mihaela.

Pentru că nu se mai ciocnise cu violența sau cu persoanele agresive, în prima jumătate de an, spune tânăra, era foarte stresant. Își amintește cât de copleșită a fost în urma unui apel în care i se comunica un caz care a fost mediatizat ulterior pe larg, cel al unui tânăr care și-a împușcat prietena, apoi s-a sinucis. „Atunci urmăream acțiunile poliției, ambulanței. M-a marcat emoțional, pentru că erau aproximativ de vârsta mea, aveau serviciu, nu erau social-vulnerabili. Pentru mine a fost un șoc – cum e posibil ca într-o zi obișnuită, cu o pereche obișnuită să se întâmple așa o tragedie? M-a pus pe gânduri – cât de repede se poate schimba viața unui om”, povestește Mihaela Baran.

Totul s-a schimbat când a reușit să se detașeze și să pună o barieră între serviciu și viața personală. „Inițial, îmi făceam emoții chiar și când plecam acasă. A fost greu, dar cu timpul, aceste emoții dispar și deja nu pun la suflet fiecare solicitare”, spune Mihaela.

Cele mai greu de suportat, totuși, la fel ca și în cazul colegilor săi, sunt solicitările legate de copii: „Pentru mine, chiar și după trei ani de stagiu, decesul unui copil este foarte dificil din punct de vedere emoțional. De asemenea, solicitările care țin de violența în familie împotriva copiilor mă emoționează”. 

Mihaela a avut parte şi de apelanţi care au sunat la 112 pentru a afla scorul la meciurile de fotbal, pentru a anunța despre o pană de curent sau pentru a pune muzică. „În experiența mea de trei ani am avut multe situații hilare. Am avut un caz în care o persoană avea un lanț de aur la gât și solicita poliția să-l escorteze că îi era frică să se ducă acasă pe jos, ca nu cumva cineva să-i fure lanțul de la gât. Omul era foarte serios. Anterior, era un domn care suna permanent la 3-4 dimineața și punea muzică. Dacă îi închideam apelul, automat revenea. Noi îl izolam și el sta în sistem 2-3 ore și difuza radio. O altă persoană bolnavă psihic sună și în prezent. Solicită să vorbească cu noi. Nu denunță nimic, nu cere ajutor, vrea doar să stea de vorbă – să ne spună despre timpul de afară, să ne spună despre box”, relatează Mihaela Baran.

Povesteşte că i s-a întâmplat ca, la o înmormântare să fi greșit răposatul. „Când erau eliberate din secția de Covid-19, persoanele decedate erau sigilate în saci de culoare neagră. La înmormântare rudele nu au putut să reziste și au deschis sacul și au văzut că acolo era un cadavru străin, chiar de alt gen. Au sunat la 112, am transmis informația la poliție, pentru că e de competența organelor de drept să elucideze circumstanțele în care s-a produs acest caz. Probabil cei de la morgă au greșit cadavrul.”

I s-a întâmplat şi ca apelanții să folosească expresii ciudate pentru a descrie simptomele pe care le au ei sau apropiații lor: „De exemplu – „tremură ca varga”, „se zbate ca peștele”, „caută dinți în papură”, orice o fi însemnând asta”, se amuză tânăra.

Maxim Gotornicean a schimbat traiul în America pe salvarea vieților prin intermediul 112

Maxim Gotornicean are 30 de ani. Și-a luat licența în administrarea publică, iar masteratul l-a făcut în managementul economic. După absolvirea facultății, a activat mai bine de un an în rândul forțelor armate, după care a aflat că a câștigat Green Card-ul. Așa a ajuns în SUA. După trei ani petrecuți în Statele Unite, a suferit un accident de muncă. Medicii i-au recomandat să-și ia o perioadă de reabilitare de un an. Așa Maxim a revenit acasă, în Moldova. Revenirea sa a fost marcată de începutul pandemiei. Pentru că nu putea să piardă pur și simplu timpul, a inițiat împreună cu familia o afacere. 

„După ce a început și pandemia și am început afacerea am înțeles că am mult timp liber și am considerat că trebuie să-mi găsesc un loc de muncă. Căutând pe rețele, am dat de un anunț de la Serviciul 112 și mi-a părut interesant. Pe atunci nu știam detalii despre cum lucrează acest serviciu. M-am informat, am aplicat, am fost la interviu și am fost selectat. Am ales să lucrez la 112 pentru că mie îmi place să ajut, încerc tot timpul să înțeleg situația omului și să-l ajut dacă am posibilitatea. Aici sunt necesare astfel de calități. Trebuie să te pui în situația omului ca să înțelegi repede în ce stare se află el și să-l ajuți cât mai operativ și eficient”, povestește bărbatul.

Primele luni de activitate la 112 au fost mai tensionate, din lipsă de experiență, spune operatorul. „Încercam să mă concentrez anume pe apeluri, nu pe emoțiile mele. Bineînțeles, sunt situații care uneori te marchează, dar respiri adânc, îți iei o pauză de 3-4 minute, după care îți continui activitatea”, mărturisește Maxim Gotornicean.

Cel mai recent caz care l-a zguduit s-a întâmplat câteva minute înainte de discuția noastră și pe fața bărbatului încă erau întipărite emoțiile care l-au copleșit. Era vorba despre un presupus viol al unei copile de șapte ani.

„A sunat o doamnă, care are în grija sa o fetiță de șapte ani. Azi dimineața fetița i-a spus că a fost violată. Am încercat mai întâi să înțeleg dacă femeia este adecvată și ceea ce comunică ar putea să fie real. Mi-a dat să vorbesc direct cu fetița. Copila a spus câte ceva, din care mi-am dat seama că nu  mai este necesar să întreb nimic. Am trimis poliția, care urmează să investigheze situația. Când ni se comunică așa gen de informație nu putem să o procesăm la fel de rapid ca de obicei. Aici apar mai multe întrebări – cine este apelantul pentru copil? Cum a ajuns apelantul să afle așa informații de la un copil? Unde sunt părinții? Cine este presupusul abuzator?”, explică Maxim.

Potrivit lui, tocmai în astfel de cazuri, Serviciul 112 își arată pe deplin utilitatea: „Apelurile la 112 se înregistrează. Respectiv, aceste înregistrări ulterior pot servi drept probe într-un proces oarecare, în cazul în care se inițiază”.

Igor Balan: „În țara noastră ar trebui să existe o lege care i-ar pedepsi pe cei care abuzează de Serviciul 112”

„112, ce urgență aveți? Bună ziua. Este sub influența alcoolului, nu a drogurilor, da? Este conștient? Ce vârstă are, vizual? Ce stradă este acolo? Ok, informația este primită, așteptați intervenția.” În câteva secunde, cu o calmitate uimitoare, Igor Balan localizează un bărbat căzut la sol, căruia îi expediază un echipaj de ambulanță.

La ai săi 26 de ani, Igor este șef de tură la 112. S-a alăturat echipei chiar de la lansarea Serviciului, în 2018, pentru că îi plac provocările. „Sunt mereu gata să fac schimbări în viața mea, să tind spre ceva mai mult. Pe rețelele sociale am citit informația că se lansează Serviciul 112. Pentru mine a fost ceva captivant, care m-a atras. Am depus CV-ul, am participat la interviu și imediat am fost invitat să vin oficial să lucrez”, spune Igor.

Potrivit lui, un operator bun este cel care își poate păstra calmul în situații de stres, care nu ia personal orice informație pe care o aude. „Noi ne confruntăm zilnic cu diferite situații stresante, unele chiar grave, când viața apelantului este pusă în pericol, când este în situație critică și poate să se adreseze cu cuvinte necenzurate la noi. E important ca operatorii să nu ia personal această informație. Noi înțelegem că este doar un job, noi ne facem datoria, ajutăm cetățenii și mergem mai departe. Eu de felul meu sunt o persoană pozitivă. Chiar dacă mi se comunică ceva negativ, niciodată nu o iau personal și asta îmi dă putere de a merge înainte”, punctează bărbatul.

El spune că ar putea scrie o carte întreagă despre cazurile cu care s-a ciocnit în cei aproape cinci ani de stagiu de muncă la 112. „Într-o seară am fost apelați de un cetățean care declara că a derapat cu mașina de pe un pod. Zicea că erau patru în mașină și acum nu-l găsește pe al patrulea. Am colectat toată informația, am transmis-o la echipajele necesare și stam pe fir cu cetățeanul respectiv, pentru a-l susține. După câteva minute, el îmi spune că și-a amintit că a uitat a patra persoană acasă. Probabil era în stare de ebrietate sau sub influența substanțelor narcotice”, își amintește Igor.

Sunt însă și cazuri mai degrabă amuzante: „Azi am avut un caz în care un domn a sunat și a întrebat dacă poate să-și facă programare la masaj, că cineva din rude i-a spus că aici poate să sune să facă programare la masaj. Când i-am explicat pentru ce există Serviciul 112, mi-a zis că nu contează, să-i fac oricum programare la masaj și să nu întind vorba”, râde Igor. El consideră că în țara noastră ar trebui să existe o lege care i-ar pedepsi pe cei care abuzează de Serviciul 112: „Ar fi necesară o astfel de lege, pentru că s-ar reduce numărul de apeluri non-urgente, care doar ne răpesc din timp”.

Apelurile non-urgente răpesc din timpul de reacție în cazuri urgente

În primele opt luni ale anului curent, au fost înregistrate peste 1,5 milioane de apeluri la numărul de urgență, cu 141.000 mai puține decât în aceeași perioadă a anului 2021. În 70% din numărul total de apeluri a fost solicitată ambulanța, în 26% – poliția și în 4% din cazuri – pompierii.

„În fiecare an sunt mai puține apeluri decât în anul precedent. Nu avem o explicație de ce se întâmplă asta. Ori că sună mai responsabil, ori că nu sunt atât de multe urgențe… Dacă inițial noi aveam peste 9-10 mii de solicitări pe zi, acum avem în jur de 7 mii pe zi”, spune Ana Carpovici, specialistă în relații cu publicul a Serviciului 112.

În același timp, dacă anul trecut 49,36% din apelurile înregistrate la 112 erau non-urgente, în anul curent proporția acestora a scăzut cu 5 puncte procentuale și se cifrează la 44,83 la sută. 

„Chiar dacă numărul apelurilor non-urgente la 112 a scăzut comparativ cu anul trecut, fie că e vorba de apeluri mute, solicitări false, glume sau solicitări cu titlu de informare, bunăoară despre graficul de lucru al unor instituții, prezența acestora scade din viteza de reacție în cazurile în care apelanții chiar au nevoie urgent de ajutor”, atenționează Ana Carpovici, specialistă în relații publice a Serviciului 112.

„Anul trecut jumătate din apelurile efectuate la Serviciul 112 au fost apeluri non-urgenţe. Când ne-am lansat erau chiar peste 70 la sută. Se întâmplă că și azi unii apelanți cheamă ambulanța să-i ducă la aeroport că întârzie sau sună la 112 ca să îi livrăm pizza acasă, în timp ce alții, mai în vârstă, pot să sune să întrebe cât e ora sau ce zi e azi. Operatorii nu sunt obligați să răspundă la astfel de mesaje, dar o fac din compasiune pentru acești oameni. Dar sunt și persoane care au un comportament indecent sau sunt în stare de ebrietate. Din astea sunt foarte multe. Chiar sună iresponsabil, fără a avea o urgență. Asta ia timp, limitează operatorul de la alte apeluri poate mai importante, aici sunt secunde valoroase, pe care operatorul le pierde doar pentru a afla că omul a sunat neavând ce face. Mai grav este că apelurile false solicită serviciile de urgenţă în detrimentul persoanelor care se pot afla în situaţii critice de viaţă şi care au nevoie urgentă de ajutor, făcându-le mai puţin eficiente şi mai costisitoare. Conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor reprezintă o soluție la reducerea numărului de apeluri non-urgente”, explică Ana Carpovici.

„Noi nu avem în legislație prevederi care ar penaliza oamenii care apelează la 112 fără urgențe justificate. Avem o singură reglementare în Codul Administrativ, care prevede amendarea persoanelor care efectuează chemări false. Este vorba despre cazurile în care echipajele de urgență se deplasează la locul indicat de apelant și descoperă că acolo nu se află o urgență. Bunăoară, sunt situații când este chemată poliția, după care, peste 10-15 minute apelantul aplanează conflictul și renunță să mai cheme poliția. În această situație poliția oricum vine, că așa e protocolul. Dacă apelarea ambulanței poate fi anulată, atunci chemarea poliției – nu. Respectiv, persoana poate fi amendată dacă a chemat poliția fără să aibă vreo urgență. Amenda este de 3.000 de lei”, declară Ana Carpovici.

Serviciul Unic 112, în cifre

Serviciul 112 este activ din 2018. În prezent, instituția are 82 de operatori. În centrele de preluare a apelurilor de urgenţă activitatea se desfăşoară în regim permanent, 24/7, organizată în 3 ture, în medie, cu 8 operatori în tură. În fiecare Centru sunt implicați 41 de operatori. În tură concomitent pot lucra până la 30 – 32 de operatori, în timp real. Operatorii pot prelua până la 300 de apeluri în tură. În medie, zilnic, numărul 112 este apelat de până  la 7 mii de ori. Timpul mediu de recepționare, procesare și transmitere este de 48-51 de secunde în funcție de fluxul de apeluri de urgență la numărul 112. 

Centrele de Preluare a Apelurilor de Urgenţă ale Serviciului 112 sunt localizate în municipiul Chişinău, cu sediile în sectorul Buiucani și comuna Băcioi. Funcţia de bază a Centrului constă în asigurarea primirii, prelucrării, stocării şi transmiterii informaţiei către Dispeceratele Serviciilor Specializate de Urgență.   

Cine apelează cel mai des la 112

Categoria de vârstă care apelează cel mai des la Serviciul 112 este formată din persoanele vârstnice, femei preponderent din mediul rural, precum și din persoanele care stau la evidență cu anumite boli cronice, care necesită permanent grija unui asistent medical. O altă categorie a apelanților frecvenți o constituie persoanele singuratice. 

Cine poate deveni operator 112

Pentru a ajunge operator la Serviciul 112 trebuie să ai cetățenia Republicii Moldova, diplomă de studii medii de specialitate, să cunoști limba română și rusă, iar dacă știi găgăuza sau engleza sau alte limbi de circulație internațională, asta va constitui un avantaj. De asemenea, trebuie să nu ai antecedente penale sau alte restricţii legale de ocupare a funcţiei vacante, să posezi abilităţi de utilizare a computerului, abilități excelente de vorbire și comunicare, capacitate de analiză şi rezolvare a problemelor. În același timp, trebuie să știi să te orientezi în spațiu, să dai dovadă de disciplină, curaj, răbdare, empatie, responsabilitate, sociabilitate, atenție și putere de concentrare. În prezent, salariul mediu lunar al unui operator al Serviciului 112 este în jur de 10 mii de lei, dar depinde de numărul de ore lucrate.