Vlad Druc, „constrâns să facă filme”
Vlad Druc s-a născut la 17 octombrie 1948, în satul Pociumbăuţi din raionul Edineţ. După absolvirea studiilor la GITIS, Moscova, în anul 1973, devine regizor la “Moldova-film”, realizând zeci de filme documentare. A obţinut numeroase premii la festivaluri naţionale şi internaţionale de film, continuând să creeze documentare până în prezent. Din 2003, este şi profesor de Arta filmului la Catedra regie TV a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.
În luna februarie a anului curent s-au împlinit 104 ani de la naşterea uneia dintre cele mai remarcabile voci de operă din spaţiul dintre Prut şi Nistru, Maria Cebotari. Vlad Druc parte din singura echipă cinematografică care a documentat şi a prezentat publicului viaţa şi creaţia necunoscută a Mariei Cebotari, filmul fiind realizat într-o perioadă complicată. “Înainte de anii ’90 nu se scria nimic despre Maria Cebotari, fiindcă ea cântase pe mari scene în Germania lui Hitler. Când hotarele fostei URSS s-au rupt, cel care m-a rugat să facem acest film a fost Aurelian Dănilă. El fusese ambasador în Germania, avusese acces la surse de informaţie, publicase o carte despre Maria Cebotari şi cunoştea multe date din biografia ei. După aceea ne-am conectat şi cu Dumitru Olărescu, care a scris scenariul, iar eu am regizat filmul. Am reuşit să facem filmări în Germania, Austria, Italia. Am mers pe urmele ei, am văzut multe documente, dar şi filme în care a jucat ea, deci am cunoscut realizările ei din prima sursă. Apoi am vizitat şi scenele pe care a cântat. După toate acestea, era de datoria noastră sa facem un film bun şi să se vadă în acest film toată viaţa sa zbuciumată, nu doar partea artistică, ci şi dramele din viaţa privată pe care le-a trăit,” susţine maestrul.
Arta l-a inspirat întotdeauna, realizând filme memorabile despre marile Marii ale Basarabiei – Maria Cebotari, Maria Drăgan, Maria Codreanu etc. Se inspiră din eul său artistic. Ştie ce subiecte de film i se potrivesc, deoarece în cei 35 de ani lucraţi la studioul „Moldova Film” a colindat Moldova în lung şi-n lat. “Fiind de la sat, ştiu şi ce înseamnă ţăranul în Moldova şi am reflectat în filmele mele problemele lui, fie că ţin de agricultură, fie că sunt probleme sociale sau de convieţuire”, explică Vlad Druc relaţia sa cu eroii filmelor sale.
Libertatea de creaţie în cinematografie sovietică era o provocare. “Activitatea mea la „Moldova Film” s-a împărţit în două perioade. Prima perioadă ţine de regimul sovietic. Întorcându-mă acasă, după ce absolvisem Institutul GITIS (Institutul de Artă Teatrală) din Moscova, am avut o condiţie. Trebuia să facem filme din banii statului şi nu puteam să ne exprimăm liber, ci într-o modalitate socialistă. Eram constrâns, dar oricum filmele erau făcute artistic. Indiferent de tematica lor, ani la rând am cizelat limbajul cinematografic, felul nostru de a scrie şi de a vorbi. A doua perioadă a venit după 1985. Timpurile au devenit mai blânde şi am obţinut succese cu filmul de animaţie „Haiducul”, care a luat Grand Prix la Cannes, unde am fost în calitate de scenarist, dar şi cu alte filme, luând numeroase premii, bunăoară, la Budapesta. În această perioadă am fost mai liberi în creaţie”, îşi aminteşte regizorul.
Spune că atunci cinematografia se făcea pe banii statului. La „Moldova Film” era o maşinărie întreagă cu pelicule. Lucrau 600 de oamenii în diverse domenii şi banii veneau din distribuirea filmelor, era un circuit fix, iar realitatea era mai simplă: “Nu avea fiecare persoană aparat de fotografiat sau de filmat, şi chiar dacă avea, nu putea să facă nimic cu acel material, fiindcă nu era difuzat nicăieri, doar în arhivele familiei puteau fi păstrate şi vizionate. În schimb acum, în timp ce există atâtea mijloace tehnice, cinematografia din Moldova practic nu există. Trebuie renăscută.”
Acum, să fii regizor de film îi pare tot mai “penibil. În perioada sovietică era un singur studio centralizat, iar acum apar diverse studiouri private, unde, cum să vă spun, nu lucrează chiar oameni profesionişti. Atunci nu eram totalmente liberi în creaţie, dar aveam mijloace de muncă. Acum avem libertate de creaţie, dar nu suntem susţinuţi financiar. Este penibil să fii regizor într-un mediu în care cinematografia aproape că nu există.”
Speranţa şi-o pune în tinerii cineaşti care îndrăznesc să producă filme chiar şi în aceste condiţii. Este şi mentor pentru studenţii de la regie “Timp de patru ani de studii sunt alături de ei cu sfaturi ce ţin de montarea imaginii, regie, scenaristică. Dar sfaturile noastre trebuie doar să-i ajute să se regăsească pe sine. Nu-i neapărat ca discipolii noştri să ne repete întru totul. Fiecare dintre ei are libertatea să-şi găsească calea sa, eul artistic, noi doar îi ajutăm să scrie scenarii, să înveţe cinematografie”.
Are şi o reţeta pentru cei care doresc să facă ceva în cinematografie, indiferent de condiţii: “Trebuie să fii ancorat în realitatea în care trăieşti, în ţara unde eşti, în mitologie, în literatură, în folclor, în poveştile noastre. Să ştii ce face poporul şi care sunt valorile culturale. Avem talente tinere şi sper că cinematografia noastră va renaşte”.
Vlad Druc speră că între timp se va conecta şi Guvernul la renaşterea acestei arte: “Statul ar trebui să-şi elaboreze politica culturală, identificând şi mijloace pentru filme de care ar avea nevoie societatea. Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei ar trebui să-şi pună întrebări de felul: ce pelicule ar fi necesare societăţii noastre, dacă e nevoie sau nu de filme pentru copii sau despre cultura naţională. Guvernul ar trebui să aloce bani pentru asemenea filme”.
În această primăvară, împreună cu Mircea Chistruga, vrea să facă un film despre Mihai Volontir.
Pentru ZdG, Alina Voicu
