Tinerii, Independenţa şi frica pentru ziua de mâine
Întrebaţi cum văd şi cum simt Independenţa R. Moldova, dacă marchează ziua de 27 august şi dacă ar schimba ceva în realităţile de azi, mai mulţi tineri, aproape de-o vârstă cu ţara, recunosc că despre independenţă se vorbeşte doar o singură zi în an, pe când tentaţi de a pleca peste hotare, fără ca ceva să-i motiveze să rămână, se simt continuu.
Dumitru Petru Slusarenco, avocat Promo-LEX:
La 25 de ani de Independenţă simt că parcă aş căuta ceva şi tot nu găsesc. Am impresia că, la noi, Independenţa e ca şi bunăstarea: tot încercăm să ne amăgim că-i undeva, aproape, dar, în realitate, e departe şi nu putem ajunge la ea. Aş spune mai degrabă că avem 25 de ani de dependenţă de orişice, şi, în primul rând, de propriul mod de a gândi şi de a lua decizii. În momentul în care vom fi apţi să luăm decizii care ne-ar face independenţi ca şi indivizi, vom avea şi o societate independentă.
Dorina, voluntar:
Pentru mine, Independenţa ar însemna mai întâi independenţa cuvântului, care, pentru R. Moldova, este un impediment, în condiţiile în care aproape că nu avem o mass-media independentă. De nevoie, mai mulţi jurnalişti se află sub jugul politicienilor şi nu se pot exprima liber. Cred că cel mai mare păcat al poporului nostru este indiferenţa, deoarece oamenii cred că totul va fi rezolvat de altcineva. Fiecare dintre noi, însă, ar trebui să se implice astăzi, acum, fără a lăsa totul de azi pe mâine. Indiferenţa nu are nimic în comun cu Independenţa.
Marcel, voluntar:
Probabil, Independenţa ar fi o stabilitate economică care le-ar asigura tinerilor un viitor prosper. Independenţa ar mai fi libertatea exprimării şi a dezvoltării personale multilaterale.
Dragoş, voluntar:
Deşi trăim într-o ţară Independentă, uneori, nu mă simt independent din punct de vedere al libertăţii şi siguranţei. Trăim o oarecare frică pentru ziua de mâine. Aceste frici au la origine mai mulţi factori, printre care şi geopolitici. Ce trebuie să schimbăm? Cred că tinerii trebuie să se unească, pentru că de noi depinde viitorul.
Vitalie Popov, director executiv al Asociaţiei Obşteşti HomoDiversus:
Aş dori să sărbătoresc Independenţa în adevăratul sens al cuvântului, dar, de facto, va fi o zi ca celelalte. O zi în care nu simţim că suntem independenţi în realitate. Zi de zi depindem de tot ce-i în jur, iar statul nu este independent nici politic, nici economic. De aceea, această sărbătoare nu înseamnă nimic pentru mine. S-ar schimba situaţia dacă oamenii ar fi independenţi în gândire, ei trebuie să se elibereze de tot felul de stereotipuri care ne dezbină, dar care sunt convenabile politicienilor, fie aceste stereotipuri de etnie, fie de religie. Moldovei, în această zi, îi doresc să decidă ce vrea să facă, să stagneze sau să se dezvolte, dar să nu uite să se gândească la cetăţeni, să aibă grijă de ei, pentru că oamenii pleacă din ţară.
Ana Chiriac, jurnalistă:
Ar trebui să ne întrebăm: ce reprezintă pentru noi Ziua Independenţei? Iar în situaţa în care ne aflăm astăzi, într-un stat semicapturat, unde democraţia şchiopătează, unde tinerii vor să plece de acasă, în care bătrânii nu ştiu cum să supravieţuiască, în care părinţii nu ştiu cum să-şi crească copiii, nu cred că o sărbătoare pompoasă îşi are locul. Chiar dacă este o zi importantă pentru R. Moldova ca stat, conducerea ar trebui să aibă grijă de cetăţeni, nu prin a organiza sărbători formale. La ai mei 22 de ani, cei 25 de ani de Independenţă ai ţării arată trist, pentru că în toţi aceşti ani am văzut familii care au fost nevoite să plece peste hotare, am văzut familii care trăiesc în condiţii mizerabile, iar statul nu le ajută. Dacă e să fiu sinceră, nu cred că politicienii ne pot face să simţim Independenţa. Totul depinde de noi, până şi alegerea unor politicieni integri. Ar trebui să facem curat în curtea noastră, să alegem oameni demni, care, într-adevăr, ne vor reprezenta interesele. Poate sună utopic, dar cred că schimbarea începe de la noi. Atunci când cu-adevărat vom fi interesaţi de soarta ţării, vom insista să aflăm ce face guvernarea cu veniturile statului. Când cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere, starea naţiunii va fi alta.
Victoria Bordian, bloggeriţă:
De săbători ar trebui nu doar să ne bucurăm, ci să facem şi nişte recapitulări, să vedem ce s-a realizat şi ce s-a ratat, să capitalizăm punctele slabe, ca să nu le mai repetăm în următorii 25-50 de ani. Starea societăţii depinde de noi, cetăţenii simpli, cât de activi suntem, cât de informaţi, cât de bine ştim să ne cerem drepturile. În aceste condiţii şi Independenţa o vom simţi în adevăratul sens al cuvântului, nu doar teoretic. Deci, totul depinde de noi şi de faptul pe cine vom alege. Ar trebui să ne pese de drepturile noastre, ale celorlalţi, ale minorităţilor, cărora, poate, le este mai greu să se manifeste, fiind, uneori, mai puţin toleraţi.
Natalia Arnăut, profesoară:
Desigur, astăzi, R. Moldova e mult mai independentă decât acum 25 de ani, iar aceasta se datorează faptului că limba noastră e vorbită mai corect, mai frumos. Suntem stăpâni în ţara noastră, vorbim aşa cum vrem, cum ne place, ne simţim liberi şi ne iubim ţara. Ziua Independenţei o marcăm prin vizitarea expoziţiilor de artizanat, gustăm bucate tradiţionale, participăm şi la alte evenimente. Pentru a ne simţi bine în ţara noastră, însă, trebuie să avem măcar unele garanţii pentru viitor, să nu ne fie frică pentru ziua de mâine, din cauza remunerării pe care o avem noi, profesorii. Aşteptăm acum să avem un viitor acasă, pentru a nu regreta că nu am plecat şi noi peste hotare.
Nata Leviţchi, mamă tânără:
Sunt mamă tânără, iar cele mai mari probleme îmi par cele legate de creşterea copiilor. Personal mi-aş fi dorit să-mi cresc copilul într-o altfel de ţară. Anterior, de Ziua Independenţei, am mers la concert, dar din punct de vedere civic, nu am marcat această zi. Este mai mult o zi de odihnă, şi asta pentru că noi facem ceva pentru stat, cel puţin plătim impozite, pe când statul nu face nimic pentru noi. Tot ce se face la noi e doar pentru bifă. Aceleaşi pante pentru cărucioare în oraş sunt făcute doar de dragul bifei, fiind neutilizabile. Bine, noi purtăm copiii în cărucior doar doi ani, dar persoanele cu dizabilităţi ce fac?
Victor Pletosu,
specialist în politici de tineret:
Cred că Ziua Independenţei Republicii Moldova este o sărbătoare naţională a noastră, a tuturor, care ne sugerează încă o dată care este identitatea noastră, inclusiv cea culturală.
Ne face să medităm asupra trecutului, să gândim asupra prezentului şi a viitorului nostru, încotro mergem, să fim atenţi la detalii, să promovăm mai mult specificul nostru naţional, inclusiv în ce privește viaţa culturală, în special folclorul.
Julie (China) şi Mihai (Moldova)
Mihai învaţă în China, iar Julie a venit pentru prima dată în R. Moldova. Aici a rămas impresionată de oameni şi obiceiuri, chiar a îmbrăcat portul tradiţional.
Mihai: Ziua Independenţei o sărbătorim într-un cerc mai restrâns, cu câţiva moldoveni şi prieteni români care învaţă în China. Ne întâlnim, facem bucate moldoveneşti, cântăm melodii populare, stăm de vorbă, suntem mai uniţi pentru că ne aflăm printre străini. Discutăm despre Moldova, dar, din păcate, nu o vedem foarte independentă.
Julie: În China oamenii sunt foarte ocupaţi, rutina zilnică este încărcată şi ei nu au timp să iasă la un festival, să se simtă liberi.
Meeth (California) şi Alexandra (Washington), voluntari ai Corpului Păcii, se află în Moldova de trei luni, timp în care au reuşit să înveţe limba română.
Alexandra: Este foarte frumos, îmi place. Moldova este pitorească şi naturală. Da, Moldova este liberă.
Meeth: Eu ştiu că pe 27 august este Ziua Independenţei. Voi sărbători la Orhei, acolo unde activez la Centrul de tineret. Da, Moldova este un stat independent. Natura este foarte frumoasă şi oamenii sunt ospitalieri.